BOTEZUL LUI HRISTOS

 

    de Preot Sorin Croitoru 

 

Când Ioan Botezătorul 

Se atinge de Cuvântul  

Se învolbură Iordanul 

Și se tulbură pământul, 

 

Soarele pe cer se miră, 

Norii i se-ascund din cale, 

Apele încep să urce 

Spre amonte din avale, 

 

Păsări mii se strâng în stoluri 

Făcând cercuri largi în zare, 

Cerurile și pământul 

Sunt cuprinse de mirare, 

 

Dar mai mult decât acestea 

E Ioan Botezătorul: 

Tânărul Iisus îi cere 

Să-și boteze Creatorul! 

 

În zadar se opusese 

Cu o voce tremurândă, 

Domnul îi răspunse-n șoaptă 

Cu mustrarea Lui cea blândă, 

 

Arătând că-i știe frica 

Și sfiala foarte bine 

Însă nu e altă cale, 

Prin sintagma “se cuvine “. 

 

La auzul ăstor vorbe, 

Sfântul teama și-o învinge; 

Mâna slugii prea umile 

Pe Stăpânul Îl atinge, 

 

Din adâncuri de ființă 

Un suspin profund îi scapă.. 

Sub atingerea-i domoală  

Domnul Se cufundă-n apă. 

 

Clipa asta minunată 

Parcă nu se mai termină, 

Azi Iordanul se sfințește 

De Lumina din Lumină, 

 

Apa lui se limpezește, 

Devenind Agheasmă Mare. 

Ce intenții are Domnul 

Cu această lume, oare?.. 

 

Nu-i Botezul pentru Domnul 

Ritual de curățire, 

Ci e-o tainică lucrare  

Cu un sens de pregătire, 

 

O sfințire a naturii, 

Care-n stricăciune zace: 

Iisus Hristos – Mesia 

Iată, toate noi le face! 

 

Când din apă Se ridică, 

Se aude glas de tunet 

(Doar Ioan aude glasul, 

Alții nu aud un sunet): 

 

“Tatăl nostru Cel din ceruri” 

Dă frumoasă mărturie, 

Arătând că Domnul este 

Fiul Său din veșnicie. 

 

El pe Tatăl Îl ascultă 

Și în lume Îl slăvește, 

Din acest motiv și Tatăl 

Mult pe Fiul Îl iubește. 

 

Când Hristos înalță fruntea 

Și din ape Se ridică, 

Duhul Sfânt Cel blând și tainic 

Se arată turturică, 

 

Bătând aripile albe 

Peste buclele-I bogate, 

Luminând cu raza-I dulce 

Sfânta Lui omenitate. 

 

Evanghelia ne spune  

Că din clipa cu pricina 

Pe Hristos în nici o clipă 

Nu L-a părăsit Lumina, 

 

Dimpotrivă, tot mai tare 

I-a fost dat să strălucească, 

Aprinzându-se ca rugul 

Sfânta-I fire omenească. 

 

Ceea ce numim “Botezul” 

E o îndumnezeire, 

Ungere cu har a Celui 

Ce ne-aduce mântuire, 

 

Pregătire a naturii 

Pentru cele ce-or să fie  

Când Hristos Biruitorul 

Va trimite Apa Vie 

 

Care va spăla tot omul 

De păcate moștenite 

Și de toate celelalte, 

De el însuși făptuite. 

 

Când Hristos Mântuitorul 

Ridicatu-S-a din ape, 

Mai era puțin și omul 

De păcat avea să scape, 

 

Mai era puțin și lumea 

Va fi fost curând salvată 

De otrava răutății 

Ce o otrăvea odată. 

 

S-a temut Botezătorul, 

Dar apoi o bucurie 

I-a cuprins ființa-întreagă 

Ca pe Moise și Ilie, 

 

Cei doi văzători cu duhul, 

Sfinții cărora în viață 

Le-a vorbit chiar Creatorul 

Însuși, față către față! 

 

Câte minunate daruri 

I-a adus Epifania 

Celui care din pruncie 

A îmbrățișat pustia.. 

 

A primit descoperirea 

Cu trei simțuri, nu cu două, 

Iar minunea ne-au descris-o  

Ucenicii săi și nouă: 

 

Auzitu-L-a pe Tatăl, 

Ce vorbea vibrând văzduhul, 

L-a atins pe Cel Ce Este, 

L-a văzut apoi pe Duhul. 

 

Se compară cu aceasta, 

Vreo minune din Scriptură, 

Dumnezeu să Se arate 

La o simplă creatură?.. 

 

Cunoscut-ai dintr-o dată 

Toate Cele Trei Persoane. 

Meditând la lucrul ăsta, 

Mă-înspăimânt, Sfinte Ioane! 

 

În afară de Fecioara, 

N-a mai fost și n-o să fie 

Om să dobândească slava 

Care ți-a fost dată ție.. 

 

Mare praznic e Botezul, 

Plin de har și bucurie, 

Căci Hristos preface apa 

Într-un fel de apă vie, 

 

Pregătind botezul nostru, 

“Nașterea a doua oară “, 

Pentru cei ce cred într-Însul, 

Ca murind să nu mai moară. 

 

Mare praznic e Botezul, 

Întreita  “Arătare”, 

Când Ioan se luminează 

Și prin Dânsul fiecare 

 

Înțelegem că Treimea  

Este Una după fire, 

Dar sunt Trei Persoane Sfinte 

Contopite în iubire. 

 

Mare praznic e Botezul, 

Când Stăpânul Se smerește 

Și de la umila-I slugă 

Cufundarea o primește, 

 

Îndemnându-Și ucenicii 

Să învețe pocăința, 

Ca smerindu-se în inimi 

Să primească-n ea credința. 

         

           amin