Îngerul așteptat

 

Se leagănă trecutul pe-un gând din viitor,

În marea nemișcată a dorurilor noastre.

Pe cerul fără pată nu doarme nici un nor,

Iar zările se scaldă în adieri albastre.

Prezentul, ca un val, deodată se aruncă

În apa ațipită de-atâta nemișcare

Și-n urma lui stârnește o tresărire-adâncă,

Precum un uragan strârnește-n larg de mare.

Ascult nemărginirea de valuri cum suspină,

Căznindu-mă să aflu o cale de-a opri

Această tevatură ce sufletul înclină

Între-a muri degrabă sau încă a trăi.

Și mă ridic deodată în mijlocul furtunii,

Țipând: ,,Lasă-mă-n pace și de la mine piei!"

Și brusc se liniștește, precum se sting cărbunii,

Și simt cum simți atunci când viața-n mâini îți iei.

Și-n liniștea adâncă speranța iar renaște,

Către un viitor mai pur, mai Luminat,

Și-ntr-un târziu, când luna din neguri se va naște,

Lumina ei îmi fi-va un înger așteptat.

Monica Mihaela Gheorghe

9 octombrie 2023