DIN IUBIRE

 

Din iubire, la-nceputuri, Domnu-a zis:Lumină fie!

Și-ntunericul cel mare, ce trona de-o veșnicie,

Fu străpuns de mii de fluxuri cu lumină orbitoare

Și, în timp, PĂMÂNT se naște lâng-o stea numită SOARE.

 Și trec veacuri mii când Domnul, doar o zi pare că trece,

Lui Adam i-o da pe Eva, viața-n Rai și-o pot petrece. 

Doar că ei, protopărinții celor ce aveau să vină,

Au păcătuit cu mărul, dându-i șarpelui cea vină.

Din iubire, însă, Tatăl creaturii- i dă prin veacuri

Semne pentru mântuire, proroci în sfinte locuri.

Dar cu greu sunt înțelese și nicicum nu-s respectate

Până când se naște-n lume Fecioara fără păcate.

Dumnezeu, văzând credința ce din fragedă pruncie

O avea copila-n Templu închinată Lui să-i fie, 

A găsit poarta prin care Fiul Lui avea să intre 

Într-o lume păcătoasă să o scoată din morminte. 

Din iubire, Ea, smerita, când Arhanghel-o vestește 

Că va naște prunc fecioară, misiunea o primește. 

Iar când Fiul ei se naște ca prin moartea-I să aducă 

Mântuire pentru oameni,  de la Domnu-a fost poruncă. 

Și-a privit înlăcrimată cum Iisus, Fiul Divin, 

Își ducea crucea pe umeri, pe cap, coroana de spin 

Dar știa că-n cele veacuri asta fuse prorocirea

Și de-acuma neamuri multe i-or aduce proslăvirea. 

Din iubire pentru oameni, S-a lăsat Iisus pe cruce 

Țintuit cu trei piroane, și oțet ca să-I arunce. 

Dar avea, după trei zile, din mormânt ca să învie 

Și, după a Sa-Nălțare, apostolii urmau să vie. 

Ei prin lume-au dus credința și cuvânt de-nvățătură, 

Spunând tuturor că Domnul vrea iubire și nu ură. 

Și-au trecut prin chinuri multe să triumfe adevărul, 

Ca să nu se mai repete fapta șarpelui cu mărul. 

Din iubire-n Postul Mare, când natura se trezește, 

Cel ce crede-n Înviere pentru el se pregătește:

Gândul spre Iisus și-l poartă, pașii-l duc către Altar 

Și aprinde-o lumânare să i-o dea celui cu har. 

Iar când, la sfârșitul slujbei, preotul paroh oferă 

Un moment de bucurie, într-o viață efemeră, 

Cele ce au fost lăsate pe Pământ s-aducă viață 

Țin garoafa încântate și au zambetul pe față. 

Din iubire, vin creștinii iar să prăznuiescă ziua 

Când vestitu-s-a venirea, prin Fecioar,-a lui Mesia

Și cântări de bucurie aduc Tatălui Ceresc, 

Sufletul lor se smerește într-un loc duhovnicesc. 

Suntem azi la jumătate în urcuș spre mântuire, 

Să ne dea Domnul putere s-ajungem la prăznuire:

Să urcăm treaptă cu treaptă, fără nicio îmbiere, 

Sufletul ușor ne fie pân-la Marea Înviere! 

Autor, Georgeta Tudor