REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  Cu suflet de copii, trăim O viață întreagă, rătăcim Pe al vieții drag meleag umbros Și culegem, tot ce-i frumos! În amintiri le plasmuim Le punem în minte, le zidim Pe amintirile de miere, Ce ne-au adus, numai plăcere! Dar din păcate, nu-i numai roz. Și nu-i totul, doar luminos Apar culori, poate mai gri În viață, nu sunt, doar bucurii. Mai sunt și clipe, ce vin cu putere Și lasă uneori, multă durere Și răni adânci, dar trecătoare Ce se ascund, în vagă uitare. Omu-i o stâncă și  duce de toate Așa-i făcut, in ziuă și noapte Să le înfrunte, din multe probleme Rămân doar puține și trec...efemere. Și se ridică, mereu mai puternic Se imbarbateaza ,pe munte temeinic  O ia de la capăt, și e mult mai senin Mai învățat și cu mirosul mai fin. Oricum ar fi în viața asta, verde, Sau altă culoare, ea tot se va pierde.  Iubește, visează, zâmbește duios Că nu vei fi veșnic, trăiește-o frumos.  LORINA ELENA DRĂGAN O8.08. 22.

  A fost cândva, cândva demult, În vremi îndepărtate, O cioară, mândră de-al său cânt Și cum din aripi bate! Scurma, cu ciocul ei bătrân, Prin fel și fel de vise Și colinda peste pământ, Prin veri și ierni prea ninse! Mândră era de soarta ei Cea liberă, zglobie... Tot ce-aducea, în anii grei, Era doar bucurie! Chiar de părea că-i este greu, Cutreiera prin șesuri, Cânta, așa, cu glas "de zeu", Povești și doine-n versuri! Și toate-au fost minuni de vis, Pân' ce-ntr-o zi, pustie,  Văzu plutind, pe-un lac deschis, Un înger alb, prins în magie! Și se-ntreba în al său gând: Ce-o fi astă minune? O fi ferice pe pământ? O fi un vis? Genune? Și merse cioara lângă lac Să-ntrebe, cu adinsul, Cine ești tu? Tu – înger drag! Ferice-ți este visul? Atuncea îngerul cel alb Precum lumina pură, Îi spuse:-s lebădă pe lac, Dar viața-mi este dură... Eu nu-s ferice! Precum vezi, Nu am culori mărețe, Eu nu am mugurii cei verzi, Nu am nici pene crețe... Nu pot cânta cântări de vis, Nu pot vorbi în

Sunt o frunză arămie, Ce-a căzut de vânt în cale,  Tu culege-o și-o mângâie,  Tandru cu mâinile tale.  Sunt frunza ce s-a desprins, De pe-un ram fără să vrea, În mâini tu ține-mă strâns Și alină-mi inima, Ce de dor zace răpusă Și se tânguie mereu, Așteptând să fie strânsă,  Aproape de pieptul tău.  Sunt o frunză-nlăcrimată, Ce dorește-a-nmuguri, Să uite de crunta soartă Și durerea inimii. Sunt o frunză doar atât,  Ce suspină azi de dor, Acolo unde-a căzut,  Sub pașii de trecător.  Ai tăi pași de te-or purta, Pe drumul unde-am căzut, Strânge-mă în palma ta, Nu mă lăsa la pământ.  Dăruie-mi acea speranță,  Pe-al tău ram să-nmuguresc, Să-ți port fericirea-n viață,  Veșnicind să te iubesc! Sunt doar o frunză  ELENA TUDOSĂ. drepturi de autor rezervate.  8 noiembrie 2020.

  Am pus aripa mea lângă aripa ta, Să întregească-un suflet spre a se înălța,  Tu însă-ai fost viclean, te-ai ridicat în zbor, Lăsându-mă pe mine să mă sfârșesc în dor. Te-ai depărtat și astăzi doar cu aripa frântă, Fără să cred că tocmai mie mi se întâmplă, Privesc cu ochii triști spre-ndepărtata zare, Cu of-amar în suflet și lungă așteptare.  Trec zilele pe rând de când tu nu mai ești,  La întristarea mea n-ai timp să mai gândești,  Tot sacrificiul meu dăruit din iubire, Nu-i altceva acum decât o amintire. Se răzvrătesc în mine părerile de rău,  Cruntele așteptări distrug sufletul meu, Sunt cerșetoarea tristă a clipei de alin,  Suflet încarcerat în propriul său destin, Inimă de sihastru înveșmântată-n dor, Înger cu aripi frânte pentru-al iubirii zbor, Sunt sufletul rănit pe frontul unui vis, Cel ce se va salva urmându-l pe Isus! Cerșetoarea tristă a clipei de alin  autor ELENA TUDOSĂ.  28 octombrie 2022 (Fragment din volumul,,Iubire pierdută".

  Autor Salomeea Romanescu 1. Sclav fericit   Eu îmi iubesc stăpânul, el mi-e Domnul, De dragul lui eu am plutit prin lume, În spirit îmi răsar boboci din spume, De-n duhul meu îmi plânge vesel somnul.   Eu îmi iubesc stăpânii, ei mi-s Pomul, Ce iluzia-mi cu har sparseră-n vreme, În suflet mă arde apa din terme, În visul meu îmi râde preatrist Omul.   Eu îmi iubesc stăpânul, el mi-e Zeul, Ca gândul Său eu am zburat pe Lună, Acolo-n noapte soarta mi-e mai bună, În dorul meu se-aprinde sprinten Eul,   Din candele de Ego etern stinse, Sunt Sclavul fericit, cu plete ninse!   2.Eu, pacea lumii Eu am pictat slovele-n vers şi-n sfânt cânt, Eu am sculptat în el roz sufletul meu Ori spiritul ce l-am sorbit la greu Cu patos, cu savoare-n viu cuvânt.   Eu viu îl simt ca pe un sacru balsam, Ce veşnic vă va dura în viu dor Spre-a vă doini din obștescul vost surd tor. Pace pentru lumea toată, nu doar neam!   Eu am speranța că-ai tăi preadragi urmaşi De-ți este un bun destin sortit de plai Departe de

la orice pas, întâlniri neprevăzute...  cu oameni sensibili, calzi, care ne împărtășesc  gânduri  inedite. Pentru început... doar le cunoști  privirea pătrunzătoare,  care te fac să te simți  mai special,  încărcat cu vigoare.  Din vorbă în vorbă  îi simți aproape,  le simți caldura din priviri  și-ți dai seama  cu doar și poate, că-ți sunt alături  în trairi... Îi simți  sensibili  în exprimare  și te pierzi și tu  prin rânduri...  cauți calea cea mai simplă,  să pătrunzi  prin a lor ziduri.  De emoții ai uitat,  înconjurat de iubire, șchioapă puțin orgoliu  în sufletul încărcat cu rețineri în gândire.  Viața ne oferă  din când în când,  prilej de bucurie ... atunci, când întâlnim  oameni, de omenie!   -Mariana Blaj-

 Zi binecuvântată tuturor! Fie ca Ocrotitoarea Moldovei să ne ungă inimile cu mirul veșniciei celeste! * Ne iartă, Sfântă Maică, de-ngenunchem  prea rar, Supușii înrobirii, sorbind veninu-osândei, Că-ai fost prea mult ținută nu-n sân, ci la hotar  Și n-ai fost tu mireasă în nunțile colindei! * Tu, Parascheva Sfântă, ne iartă că-ndrăznim A zăbovi pe-aice, când tu fiind copilă, Retrasu-te-ai, pustiul golit să-l faci sublim, Să-nalți spre ceruri rugă de ajutor și milă! * Ne iartă, Cuvioasă, pentru suspinu-ți greu,  Tânjind după lumina și slava fericirii, Când pentru noi averea e braț și panaceu, Iar tu-mparțit-ai  suflet în tâmpla mănăstirii! * Ne iartă, sfinte-ți lacrimi ce ochi ți-întunecau,  Dorindu-ți logodire cu Sacrul Mire-al bolții. Când gloate-ntregi de oameni în aur se-necau, Tu împărțit-ai totul: și bietul strai al sorții! * Ne iartă, Tu - limanul pioșilor căzuți, Că n-auziră plânsu-ți (venind în Epivata), Când Tu, lăsând Iordanul, veniși să împrumuți Din har, în lutu-n care gem

  Viață, viată, ce haină Uneori ești, n-ai inimă,  Să simți răul care-l faci, Oamenii cum ii împărți. Îi faci răi și fără minte Și le iei din simțăminte, Nu pe toți, căci tot tu dai Unora, le faci un rai, Altora, nu dai nimic Le lași greul, pic cu pic Nu știu cum socotești tu Dar le iei și zâmbetul '.  Ai crezut ca și mie îmi pui Răutatea căpătâi, Necazuri mi-ai așternut Uite, că n-ai reușit.  Am păcălit eu fi moartea Ziua, mi am făcut-o noaptea, Dar știi de ce pot mereu? Fiindcă îl am pe Dumnezeu! El mereu m-a învelit Să trec greul, am reușit Tu mi-ai dat grele poveri El, m-a uns cu mângâieri.  Și nu-mi mai pasă de rău. Ascund sub zâmbetul meu, Lacrimi ce curg pe obraz Și îți râd viață, in nas... LORINA ELENA DRĂGAN 27.10.22..

  Poeme premiate la Concursuri de Acrostih, Mezostih si Tautograme Autor, poet  Salomeea Romanescu 1.Biopânza e chiar Biodiversitatea! Inima-i, Gaiei în zbor, Isis...libertatea! Omul e necoapta poamă, O parte, din ea. Divinul Duh creator și–a pitit dragostea, Iubirea, fractal ceresc, I-ascunsă-n toate. Viu, matricea divină, Viu a-nvia poate, Etern izvor de apă vie... E, lin scoate Rugina vremii ce Rădăcina ne-o roade, Specii felurite cu Suflete, viu fractal, Iubirea-și leagă de curcubeul Iz-portal, Toate-s unite-n Tot în plasmă, eter sau astral. Au mamă pe Shakti și Au un tată din Total. Timpu-i să Turnăm tuturor unicul dor! E vremea să dansăm și să cântăm, E viu cor, Armonia fie-ne, Aum,fir nemuritor! 2.Armonia fie-ne fir nemuritor!   Copile, Biopânza  ne e Biodiversitatea! Mithra e Inima Gaiei în zbor, Isis...libertatea!  Omul, dragule, e necoapta poamă, O parte, din ea. Divinul,  Duh, Sinele creator și–a pitit dragostea, Iubirea, Sufletul, fractal ceresc, I-ascunsă-n toate. Iar, mat

(10 ANI ȘI O ZI DE VIAȚĂ) * Oricât timp va trece nu pot uita acea zi în care am fost în ghearele morții! Singurul care știe ce și de ce se întâmplă este Dumnezeu! Așa a fost și în ziua Sfàntă de 26 Octombrie când cu puterea lui incomensurabilă și iubirea de oameni m-a salvat și mi-a dăruit o nouă viață! Sufletul meu a înțeles și a învățat de-a lungul acestor ani sensul existenței mele în această lume! * Doamne tu te-ai îndurat de mine și m-ai salvat, Mi-ai dat zile pe pământ să-mplinesc ce tu ai vrut. Rugile ce le-am trimis 10 ani nu sunt de-ajuns Doamne pentru a-mi arăta credința în puterea ta. M-ai smuls din ghearele morții și din veșnicia nopții Spre lumină m-ai trimis și-o nouă viață, un vis! Ruga mea de mulțumire o îndrept smerită spre tine  Și-n această dimineață că mai sunt o zi în viață! SLAVĂ ȚIE DOAMNE ACUM SI PURUREA! ....ELLE REANU(ELENA RĂCĂREANU) ....26 OCTOMBRIE 2022

  Toamna  își strânge mosorul, furând razele de soare, De pe culmile mărețe, cobor turme de mioare, Sună frunzele prin codru, veștede cad la pământ,  Adunate-ntr-un covor de-adierile de vânt.  Ziua e mai mohorâtă și se întețește frigul,  Limbi de foc vezi prin livezi, c-a sosit Sfântul Dumitru! Feluritele bucate stau pe mese-n iarmaroace,  Așteptându-și mușterii, să le savureze-n pace. Strălucește-n zori câmpia, de bruma ce s-a lăsat  Peste iarba încă verde pregătită de iernat, Iepurii, în vizuine, își duc traiul liniștit  Și ies să dea câte-o raită pe mlaștină-n pipirig. Gerul își arată colții și încet prinde putere,  Peste toamna ce se scurge, lăsând în urmă tăcere... Sfânt Dumitru este-n prag, cu datinile străbune,  Să-l primim cu bucurie, cinstindu-i frumosul nume! Felicia Percec

  Romanescu Salomeea Raiul cu iubire plouă I.Primăvară, pe din două Primăvară, pe din două, Să mușcăm cu poftă clipa Trandafir de mai din rouă. Primăvară, pe din două. Câte-o floare albă, vouă, De cireș, deschide-aripa! Primăvară, pe din două, Să mușcăm cu poftă clipa! II.Noapte de mai, pe din două Noapte de mai, pe din două, Să mușcăm cu poftă clipa Trandafir de mai din rouă. Noapte de mai, pe din două. Câte-o floare albă, vouă, De Lotus, deschide-aripa! Noapte de mai, pe din două, Să mușcăm cu poftă clipa! III.O cireașă, pe din două O cireașă, pe din două, Să mușcăm cu poftă clipa! Cireșu-n mai, roada-i nouă, O cireașă, pe din două. Viu rubin în bob de rouă. De smarald, deschide-aripa! O cireașă, pe din două, Să mușcăm cu poftă clipa! IV.Spre Var ă , deschide-aripa ! Veni vara, strop din rouă, Să mușcăm cu poftă clipa! Vara cu dor de zbor plouă... Veni vara, strop din rouă. Pacea florii Lotus nouă Spre Soare, deschide-aripa! Veni vara, strop din rouă, Să mușcăm cu poftă clipa! V.Spre