Luca 19, 29-40; 22, 7-39


 

29 Și a fost că pe când Se apropia de Betfaghe și de Betania, spre muntele numit al Măslinilor, i-a trimis pe doi din ucenici, 30 zicând: „Mergeți în satul din fața voastră și, intrând în el, veți găsi un mânz legat, pe care nimeni dintre oameni n'a șezut vreodată; dezlegați-l și aduceți-l. 31 Și dacă vă va'ntreba cineva: De ce-l dezlegați?, veți spune așa: Domnul are trebuință de el“. 32 Și, plecând, cei trimiși au găsit așa cum le spusese El. 33 Și în timp ce dezlegau mânzul, stăpânii lui le-au zis: „De ce dezlegați mânzul?“ 34 Iar ei le-au spus: „Domnul are trebuință de el“. 35 Și l-au adus la Iisus; și aruncându-și hainele lor pe mânz, L-au urcat pe Iisus. 36 Iar în timp ce El mergea, își așterneau hainele'n cale. 37 Și, apropiindu-Se El de panta Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, cu glas mare au început să-L laude pe Dumnezeu pentru toate minunile pe care le văzuseră, 38 zicând: „Binecuvântat este Împăratul Cel ce vine întru numele Domnului! Pace în cer și slavă întru cei de sus!“ 39 Și unii farisei din mulțime I-au zis: „Învățătorule, ceartă-ți ucenicii...“. 40 Și El, răspunzând, a zis: „V'o spun Eu vouă: Dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga“.

7 Și a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paștile. 8 Și i-a trimis pe Petru și pe Ioan, zicând: „Mergeți și ne pregătiți Paștile, ca să mâncăm“. 9 Iar ei au zis: „Unde vrei să pregătim?“ 10 Și El le-a zis: „Iată, când veți intra în cetate vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeți după el în casa în care va intra 11 și spuneți-i stăpânului casei: Învățătorul îți zice: Unde este odaia în care să mănânc Paștile cu ucenicii Mei? 12 Iar el vă va arăta un foișor mare, așternut; acolo să pregătiți“. 13 Iar ei, ducându-se, au aflat așa cum le spusese El și au pregătit Paștile. 14 Și când a sosit ceasul, S'a așezat la masă, și apostolii cu El. 15 Și le-a zis: „Cu dor am dorit să mănânc aceste Paști cu voi mai înainte ca Eu să pătimesc. 16 Că vă spun Eu vouă că de-acum nu le voi mai mânca până când se vor plini întru împărăția lui Dumnezeu“. 17 Și luând paharul, mulțumind, le-a zis: „Luați-l și împărțiți-l între voi; 18 că vă spun: De acum nu voi mai bea rodul viței până ce nu va veni împărăția lui Dumnezeu“. 19 Și luând pâinea, mulțumind, a frânt și le-a dat, zicând: „Acesta este Trupul Meu, cel ce se dă pentru voi; aceasta să faceți întru pomenirea Mea!“ 20 Asemenea și paharul, după ce au cinat, zicând: „Acest pahar este Legea cea Nouă, întru Sângele Meu, cel ce se varsă pentru voi. 21 Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă. 22 Că Fiul Omului merge precum a fost rânduit, dar vai acelui om prin care este vândut!“ 23 Iar ei au început să se întrebe unul pe altul, care dintre ei ar fi acela care avea să facă aceasta. 24 Și s'a făcut între ei și o neînțelegere: Cine dintre ei s'ar părea a fi mai mare?c 25 Iar El le-a zis: „Împărații neamurilor domnesc peste ele și cei ce le stăpânesc se cheamă binefăcători. 26 Dar între voi să nu fie așa; ci cel mai mare dintre voi să fie asemenea celui mai mic; și căpetenia, asemenea celui ce slujește. 27 Căci cine este mai mare: cel ce stă la masă, sau cel ce slujește? Oare nu cel ce stă la masă? Dar Eu, în mijlocul vostru, sunt asemenea celui ce slujește; 28 iar voi sunteți cei ce-ați rămas cu Mine în încercările Mele; 29 și Eu vă rânduiesc vouă împărăție, așa cum Tatăl Meu Mi-a rânduit-o Mie, 30 ca să mâncați și să beți la masa Mea întru împărăția Mea și să ședeți pe tronuri, judecând pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel. 31 Simone, Simone, iată că Satana v'a cerut să vă cearnă ca pe grâu; 32 dar Eu M'am rugat pentru tine ca să nu-ți piară credința; iar tu, oarecând revenindu-ți, întărește-i pe frații tăi“. 33 Iar el I-a zis: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg și'n temniță și la moarte...“. 34 Iar Iisus i-a zis: „Ți-o spun Eu ție, Petre: astăzi nu va cânta cocoșul până ce tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine, cum că nu Mă cunoști“. 35 Și le-a zis: „Când v'am trimis fără pungă și fără traistă și fără încălțăminte, avut-ați lipsă de ceva?“ Iar ei au zis: „De nimic“. 36 Și El le-a zis: „Acum însă cel care are pungă, să și-o ia; tot așa și traista; și cel care nu are sabie, să-și vândă haina și să-și cumpere. 37 Că vă spun că'ntru Mine trebuie să se plinească ceea ce este scris: Și cu cei fără de lege a fost socotit; căci cele despre Mine au ajuns la sfârșit“. 38 Și ei au zis: „Doamne, iată aici două săbii“. Iar El le-a zis: „Sunt de-ajuns!“d 39 Și a ieșit și S'a dus ca de obicei la Muntele Măslinilor; și după El s'au dus și ucenicii Săi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta