Pentru Avva Macarie Egipteanul

 

1. Povestit-a despre sine avva Macarie, zicând: când eram mai tânăr și ședeam la chilie în Egipt, m-au apucat și m-au făcut cleric în sat. Și nevrând să primesc, am fugit la alt loc. Și a venit la mine un mirean cucernic și lua rucodelia mea și-mi slujea mie. Apoi s-a întâmplat din ispită diavolească de a căzut în păcat o fată și luând în pântece, era întrebată de este cel ce a făcut aceasta. Iar ea zicea: pustnicul! Iar ei ieșind, m-au prins în sat și au spânzurat de grumajii mei oale afumate și urechi de vase și m-au purtat în vileag prin sat pe uliță, bătându-mă și zicând: acest călugăr a stricat pe fata noastră, luați-l, luați-l! Și m-au bătut încât puțin de n-am murit. Și venind unul din bătrâni, a zis: până când bateți pe acest călugăr străin? Iar cel ce-mi slujea, urma după mine rușinându-se, căci era ocărându-l pe el foarte și zicând: iată sihastrul pe care tu îl mărturiseai, ce a făcut! Și au zis părinții ei: nu-l slobozim până ce nu va da chezășie că o va hrăni pe dânsa. Și am zis slujitorului meu și m-a luat în chezășie. Și mergând la chilia mea, am dat lui câte coșnițe aveam, zicându-i: vinde-le și le dă femeii mele să mănânce! Și ziceam în gândul meu: Macarie, iată ți-ai găsit ție femeie. Trebuie să lucrezi puțin mai mult ca să o hrănești. Și lucram ziua și noaptea și îi trimeteam ei. Și când a venit vremea ticăloasa să nască, a petrecut multe zile chinuindu-se și nu năștea. Și i-am zis ei: ce este aceasta? Iar ea a zis: eu știu că pe pustnicul acela l-am năpăstuit și mânjind l-am învinuit. El nu este vinovat, ci cutare tânăr. Și venind cel ce îmi slujea bucurându-se, zicea că n-a putut să nască fata aceea până ce nu a mărturisit zicând că nu are vină pustnicul, ci a mințit asupra lui. Și iată, tot satul va să vină aici cu slavă și să se pocăiască înaintea ta. Iar eu auzind acestea, ca să nu mă supere oamenii, m-am sculat și am venit aici la Schit. Acesta este începutul pricinii pentru care am venit aici.

2. Venit-a odată Macarie egipteanul de la Schit la muntele Nitriei, la pomenirea lui avva Pamvo. Și i-au zis lui bătrânii: părinte, spune vreun cuvânt fraților. Iară el a zis lor: eu încă nu m-am făcut călugăr, dar am văzut călugări. Căci șezând eu odată în chilie la Schit, mă supărau gândurile și îmi ziceau: du-te în pustie și vezi ce vei afla acolo! Deci am rămas luptându-mă cu gândul cinci ani, zicând: nu cumva de la diavolul este aceasta? Și dacă a zăbovit gândul, m-am dus în pustie și am aflat acolo un iezer de apă și ostrov în mijlocul lui și au venit fiarele pustiei să bea apă dintr-însul. Și am văzut în mijlocul lor doi oameni goi și s-a înspăimântat trupul meu, căci am socotit cum că sunt duhuri, iar ei dacă m-au văzut înspăimântat, au grăit către mine: nu te teme, căci și noi oameni suntem. Și am zis lor: de unde sunteți și cum ați venit în pustia aceasta? Iar ei au răspuns: de la chinovie suntem și ne-am înțeles între noi și am ieșit aici. Și iată avem patruzeci de ani și unul din noi este egiptean, iar celălalt este libian. Și m-au întrebat și ei zicând: cum se află lumea, de vine apa la vremea sa și de are lumea îndestularea sa și am zis lor: are. Și eu i-am întrebat cum pot să mă fac călugăr și ei mi-au răspuns: de nu se va lepăda cineva de toate ale lumii, nu poate să fie călugăr. Și am zis lor: eu sunt slab și nu pot ca voi. Iar ei mi-au zis: dacă nu poți ca noi, șezi în chilia ta și-ți plânge păcatele tale. Și i-am întrebat: când se face iarnă nu răciți? Și când se face arșiță, nu se ard trupurile voastre? Iar ei mi-au zis: Dumnezeu ne-a făcut nouă iconomia aceasta, încât nici iarna nu răcim, nici vara nu ne vatămă arșița. Pentru aceasta am zis vouă că nu m-am făcut călugăr, ci am văzut călugări. Iertați-mă, fraților!

3. Avva Macarie locuia odată în pustia cea mare și petrecea numai el singur, iar mai jos era altă pustie în care locuiau mai mulți frați. Și lua seama bătrânul la cale și a văzut pe satana venind în chip de om ca să treacă pe acolo. Și se arăta că poartă o haină de in cu multe găuri și la fiecare gaură era spânzurată câte o tivguliță. Și i-a zis lui marele bătrân: unde te duci? Și i-a răspuns: mă duc să aduc aminte fraților. Iar bătrânul i-a zis: și la ce îți trebuie ție aceste tivgulițe. Și a zis: bucate duc fraților. Iar bătrânul a zis: dar toate acestea? Și a răspuns: da, căci de nu va plăcea cumva una, îi aduc alta iar dacă nici aceasta, îi dau alta și negreșit dintre acestea măcar una îi va plăcea lui. Și acestea zicând, s-a dus. Iar bătrânul a rămas pândind căile până ce iarăși s-a întors acela. Și văzându-l pe el bătrânul, i-a zis: mântuiește-te! Iar el a răspuns: cum se poate ca să mă mântuiesc? I-a zis lui bătrânul: pentru ce? Iar el a zis: căci toți mi s-au făcut sălbatici și nimeni nu mă respectă. I-a zis lui bătrânul: dar nici un prieten nu mai ai acolo? Iar el i-a răspuns lui: ba am acolo numai un călugăr prieten și numai el mă respectă și când mă vede se învârte ca o vârtelniță. I-a zis lui bătrânul: și cum se numește fratele acela? Iar el a zis: Teopempt. Și zicând acestea, s-a dus. Și sculându-se avva Macarie, s-a dus în pustia cea mai din jos. Și auzind frații, luând stâlpări de finic, au ieșit în întâmpinarea lui. Și fiecare se gătea, socotind că la dânsul va să găzduiască bătrânul. Iar el a întrebat cine este cel ce se numește Teopempt în muntele acela și găsindu-l a intrat în chilia lui. Iar Teopempt l-a primit pe el cu bucurie. După ce a început a rămâne singur cu dânsul, i-a zis bătrânul: cum te afli, frate? Iar el a zis: cu rugăciunile tale, bine. A zis bătrânul: nu cumva te luptă gândurile? El a răspuns: acum bine sunt: căci se sfia să-i spună. I-a zis lui bătrânul: iată, câți ani mă nevoiesc și sunt cinstit de toți și pe mine bătrânul mă supără duhul curviei. A răspuns zicând și Teopempt: crede-mă, avvo, că și pe mine. Iar bătrânul pricinuia că și alte gânduri bat război cu dânsul, până să-l facă să mărturisească. Apoi i-a zis lui: cum postești? Iar el i-a răspuns: până la al nouălea ceas. I-a zis lui bătrânul: postește până seara și te nevoiește și citește de rost din Evanghelie și din celelalte scripturi. Și de-ți va veni vreun gând, niciodată să nu ai aminte jos, ci totdeauna sus. Și îndată Domnul îți ajută. Și punând la cale bătrânul pe fratele, a ieșit iarăși la pustia sa. Și luând seama, iar a văzut pe diavolul acela și i-a zis lui: unde te duci iarăși? Iar el a răspuns: să aduc aminte fraților¹ și s-a dus. Iar după ce iarăși s-a întors i-a răspuns lui sfântul: cum sunt frații? Iar el a zis: rău. Iar bătrânul a zis iarăși: pentru ce? Iar el a zis: sălbatici sunt toți și cea mai mare răutate este că și acela pe care îl aveam prieten și mă asculta și el nu știu de unde s-a răzvrătit și nici el nu mi se mai apleacă, ci decât toți mai sălbatic s-a făcut. Și m-am jurat să nu mai calc pe acolo fără numai după ce va trece o vreme. Și așa zicând s-a dus, lăsând pe bătrân. Iar sfântul a intrat în chilia sa.

4. S-a dus avva Macarie cel mare la avva Antonie în munte și bătând în ușa lui, a ieșit la dânsul și i-a zis: tu cine ești? Iar el a zis: eu sunt Macarie. Și încuind ușa a intrat și l-a lăsat pe el. Și văzând răbdarea lui, i-a deschis și glumind cu dânsul zicea: de multă vreme doream să te văd, auzind cele despre tine. Și găzduindu-l, l-a odihnit, căci era trudit de multă osteneală. Iar după ce s-a făcut seară și-a muiat lui-și avva Antonie stâlpări de finic. Și i-a zis lui avva Macarie: poruncește ca să-mi moi și eu pentru mine. Iar el a zis: moaie-ți. Și făcând o legătură mare, a muiat-o. Și șezând de cu seară, vorbind despre mântuirea sufletelor, împletea, și funia se pogora pe fereastră în peșteră. Și intrând dimineața fericitul Antonie, a văzut mulțimea împletiturii lui avva Macarie și zicea: multă putere iese din mâinile acestea.

5. Spunea avva Macarie către frați despre pustiirea Schitului: când veți vedea că se zidește chilie aproape de luncă, să știți că aproape este pustiirea lui; când veți vedea copaci, să știți că lângă uși este; când veți vedea copii, luați-vă cojoacele voastre și fugiți!

6. Zicea iarăși, vrând să mângâie pe frați: a venit aici un copil îndrăcit cu mama lui și zicea mamei sale: scoală-te bătrâno, să mergem de aici. Iar ea a zis: nu pot să merg pe jos. Iar copilul a zis ei: te duc eu. Și m-am mirat de vicleșugul diavolului, cum voia să-i izgonească pe ei de acolo.

7. Spunea avva Sisoe: când eram în Schit cu Macarie, ne-am suit să secerăm cu dânsul șapte inși. Și iată o văduvă era adunând în urma noastră spice și nu înceta plângând. Deci a chemat bătrânul pe stăpânul țarinei și i-a zis: ce are baba aceasta, că totdeauna plânge? I-a zis lui: bărbatul ei avea un amanet al oarecărui și a murit de năprasnă și nu i-a spus unde l-a pus. Și voiește stăpânul amanetului să o ia pe dânsa și pe fiii ei robi. I-a zis lui bătrânul: zi-i să vină la noi, unde ne odihnim de arșiță. Și venind femeia, i-a zis ei bătrânul: ce plângi așa totdeauna? Și a zis: bărbatul meu a murit luând amanetul oarecăruia și n-a spus când a murit, unde l-a pus. Și a zis bătrânul către dânsa: vino, arată-mi unde l-ai îngropat! Și luând pe frați cu dânsul, a ieșit cu ea împreună. Și venind la locul acela, a zis ei bătrânul: du-te la casa ta! Și rugându-se ei, l-a chemat bătrânul pe mort, zicând: cutare, unde ai pus amanetul cel străin? Iar el răspunzând, a zis: în casa mea este ascuns, sub picioarele patului. Și i-a zis lui bătrânul: dormi iarăși până la ziua învierii. Și văzând frații, de frică au căzut la picioarele lui. Și le-a zis lor bătrânul: nu pentru mine s-a făcut aceasta căci nimic nu sunt, ci pentru văduvă și pentru copiii cei săraci a făcut Dumnezeu lucrul acesta. Însă acesta este lucrul cel mare, căci Dumnezeu voiește sufletul fără de păcate și orice va cere va lua. Și venind a vestit văduvei unde este pus amanetul. Iar ea luându-l, l-a dat stăpânului lui și și-a izbăvit fiii săi și toți cei ce au văzut au slăvit pe Dumnezeu.

8. Spunea avva Petru despre sfântul Macarie, că mergând odată la un pustnic și găsindu-l pătimind, l-a întrebat, ce poftește să mănânce, fiindcă nimic nu era în chilia lui și zicând acela: puțină pâine proaspătă, n-a pregetat viteazul să meargă la Alexandria și să dea celui ce pătimea. Și lucru de mirare că nimănui nu s-a făcut arătat.

9. Zis-a iarăși, fiindcă cu nerăutate se purta avva Macarie cu toți frații, i-au zis lui unii: pentru ce te faci pe tine așa? Iar el a zis: doisprezece ani am slujit Domnului meu ca să-mi dăruiască darul acesta și voi toți mă sfătuiți să-l lepăd?

10. Se spunea despre avva Macarie, că atunci când se întâmpla a fi cu frații, își punea lui-și hotar, că de se va afla vin pentru frați să bea, dar în loc de un pahar de vin, o zi să nu bea apă. Deci frații, pentru odihnă, îi dau lui. Iar bătrânul cu bucurie lua, ca pe sine-și să se chinuiască. Iar ucenicul lui știind lucrul, zicea fraților: pentru Domnul, nu-i dați, căci în chilie vrea să se chinuiască pe sine! Și înștiințându-se frații, nu-i mai dădeau vin.

11. Trecând odată de la luncă la chilia sa, avva Macarie ducea zmicele de finic, și iată l-a întâmpinat pe el diavolul pe cale cu secerea și vrând să-l lovească n-a putut. Și i-a zis lui: multă silă am de la tine, Macarie, căci nu pot asupra ta. Iată orice faci și eu fac. Tu postești, dar eu nicidecum nu mănânc. Priveghezi, dar eu nicidecum nu dorm. Numai una este cu care mă biruiești. I-a zis lui avva Macarie: care este? Iar el a zis: smerenia ta și pentru aceasta nu pot asupra ta.

12. Întrebat-au unii din părinți pe avva Macarie egipteanul, zicând: cum când mănânci și când postești trupul tău este uscat? Și le-a zis lor bătrânul: lemnul² care întoarce uscăturile cele ce ard, peste tot se pârjolește de foc. Așa de își va curăți omul mintea sa cu frica lui Dumnezeu, această frică a lui Dumnezeu îi mănâncă trupul lui.

13. Spuneau unii despre avva Macarie egipteanul, că suindu-se de la Schit și ducând niște coșnițe, ostenind, a șezut; și s-a rugat, zicând: Dumnezeule, Tu știi că nu mai pot! Și îndată s-a aflat lângă râu.

14. Era cineva în Egipt care avea un fiu slăbănog. Și l-a adus pe el la chilia lui avva Macarie și lăsându-l la ușă plângând, s-a dus departe. Deci ivindu-se bătrânul, a văzut pe copil că plânge și i-a zis lui: cine te-a adus aici? Și a răspuns copilul: tatăl meu m-a lepădat aici și s-a dus. I-a zis lui bătrânul: sculându-te, du-te de-l ajunge pe el! Și îndată făcându-se sănătos, s-a sculat și a ajuns pe tatăl său și așa s-au dus la casa lor.

15. Avva Macarie cel mare zicea fraților în Schit, după ce ieșeau din biserică: fugiți fraților! Și i-a zis lui cineva din bătrâni: unde putem să fugim mai mult decât în pustia aceasta? Iar el și-a pus degetele pe gură, zicând: de aceasta să fugiți. Și a intrat în chilia sa și încuia ușa și ședea.

16. Zis-a același avva Macarie: dacă dojenind pe cineva, te vei porni spre mânie, împlinești patima ta: căci nu cumva pe alții să-i mântuiești și pe tine să te prăpădești.

17. Tot acest avva Macarie fiind în Egipt, a găsit un om având un dobitoc și furând cele ce avea spre trebuința sa. Și el ca un străin stând lângă cel ce fura încărca dobitocul și cu multă liniște îl petrecea zicând: nimic, nu am adus în lume, arătat este că nici a scoate ceva din lume, nu putem (I Tim. 6, 7). Domnul a dat, după cum Însuși a voit, așa s-a și făcut. Bine e cuvântat Domnul pentru toate (Iov 1, 2).

18. Întrebat-au unii pe avva Macarie, zicând: cum suntem datori să ne rugăm? Le-a zis lor bătrânul: nu este trebuință a vorbi multe, ci a întinde adeseori mâinile și a zice: Doamne, precum vrei și precum știi, miluiește! Iar de îți stă război asupra, zi: Doamne, ajută-mi! Și El știe ce e de folos și face cu noi milă.

19. Zis-a avva Macarie: de s-a făcut întru tine defăimarea laudă și sărăcia ca bogăție și lipsa ca îndestulare nu vei muri. Căci cu neputință este cel ce crede bine și lucrează cu blagoslovenie să cadă în necurăția patimilor și în înșelăciunea diavolilor.

20. Se spunea că au greșit doi frați în Schit și i-a despărțit pe ei avva Macarie alexandrinul³. Și au venit oarecare și au spus lui avva Macarie cel mare egipteanul. Iar el a zis: nu sunt frați despărțiți, ci Macarie este despărțit. Că era iubindu-l pe el. A auzit avva Macarie că s-a făcut despărțit de bătrânul și a fugit în luncă. Deci a ieșit avva Macarie cel mare și l-a găsit pe el rănit de țânțari și i-a zis: tu ai despărțit pe frați și iată erau să se ducă în sat. Iar eu te-am despărțit pe tine și tu ca o fecioară frumoasă ai fugit aici în cămara cea mai dinăuntru. Iar eu chemând pe frați, am aflat de la dânșii și mi-au spus că nici una dintr-acelea nu s-au făcut. Vezi dar și tu frate nu cumva te-ai batjocorit de diavoli, căci nimic nu ai văzut? Ci fă metanie⁴ pentru greșeala ta. Iar el a zis: de voiești dă-mi metanie!⁵ Și văzând bătrânul smerenia lui, i-a zis: du-te și postește trei săptămâni, mâncând pe săptămână o dată. Căci acesta era lucrul lui totdeauna, a se posti în toate săptămânile.

21. Zis-a avva Moise către avva Macarie din Schit: voiesc să mă liniștesc și nu mă lasă frații. Și i-a zis lui avva Macarie: văd că firea ta este molatică și nu poți să întorci vreun frate. De voiești să te liniștești, du-te în pustie, înăuntru în piatră⁶ și acolo te vei liniști! Și aceasta făcând s-a odihnit.

22. Un frate s-a dus la avva Macarie egipteanul și i-a zis: avvo, spune-mi cuvânt să mă mântuiesc! Și i-a zis bătrânul: du-te la mormânt și ocărăște morții! Deci ducându-se fratele, a ocărât și a azvârlit cu pietre și venind a vestit bătrânului. Și i-a zis bătrânul: nimic nu ți-au grăit? Iar el a răspuns: nu. I-a zis lui bătrânul: du-te și mâine și îi slăvește! Deci mergând fratele, i-a slăvit zicând: apostolilor, sfinților și drepților! Și a venit la bătrânul și i-a zis: i-am slăvit. Și i-a zis bătrânul: nimic nu ți-au răspuns? A zis fratele: nu. I-a zis lui bătrânul: știi cu câte i-ai necinstit și nimic nu ți-au răspuns și cu câte i-ai slăvit și nimic nu ți-au grăit? Așa și tu, dacă voiești să te mântuiești; fă-te mort; nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor să nu o socotești, ca cei morți să fii și poți să te mântuiești.

23. Trecând odată avva Macarie cu frații prin Egipt, a auzit un copil zicând mamei sale: mamă, un bogat mă iubește și eu îl urăsc și un sărac mă urăște și eu îl iubesc. Și auzind avva Macarie, s-a mirat. Și i-au zis lui frații: ce este vorba aceasta părinte, că te-ai mirat? Și le-a zis lor bătrânul: cu adevărat, Domnul nostru este bogat și ne iubește pe noi și nu voim să-L ascultăm. Iar vrăjmașul nostru, diavolul este sărac și ne urăște și iubim necurăția lui.

24. Rugatu-l-a pe el avva Pimen cu multe lacrimi, zicând: spune-mi un cuvânt: cum mă voi mântui? Și răspunzând bătrânul, i-a zis: lucrul care îl ceri, s-a dus acum de la călugări.

25. S-a dus odată avva Macarie la avva Antonie. Și după ce a vorbit cu el, s-a întors la Schit. Și au venit părinții în întâmpinarea lui. Și când vorbeau ei, le-a zis bătrânul: am zis lui avva Antonie că nu avem prinos în locul nostru. Și au început părinții a vorbi de alte lucruri și nu au mai întrebat să afle răspuns de la bătrânul, nici bătrânul nu le-a spus lor. Deci aceasta zicea unul din părinți, cum că atunci văd părinții că nu știu frații să întrebe despre vreun lucru de folos lor, se silesc pe sine de spun începutul cuvântului⁷. Apoi de nu îi vor sili frații, nu mai grăiesc despre cuvântul acela, ca să nu se afle, că neîntrebați fiind, grăiesc, și să se pară ca o vorbă deșartă.

26. A întrebat avva Isaia pe avva Macarie, zicând: spune-mi un cuvânt. Și i-a zis lui bătrânul: fugi de oameni! Zis-a lui avva Isaia: ce este a fugi de oameni? Iar bătrânul i-a zis: a ședea în chilia ta și a-ți plânge păcatele tale.

27. Zicea avva Pafnutie, ucenicul lui avva Macarie: m-am rugat părintelui meu zicând spune-mi un cuvânt. Iar el a zis: să nu faci rău cuiva nici să osândești pe cineva. Acestea păzește-le și te vei mântui.

28. Zis-a avva Macarie: să nu dormi în chilia fratelui ce are nume rău.

29. Mers-au odată la avva Macarie niște frați din Schit și nu au găsit în chilia lui nimic, decât apă stătută. Și i-au zis lui: avvo, vino sus la sat și te vom odihni. Le-a zis lor bătrânul: fraților, știți pităria cutăruia din sat? Și i-au răspuns: da, o știm. Le-a zis lor bătrânul: și eu o știu. Știți și locul cutăruia, unde lovește râul? I-au răspuns lui: da, îl știm. Le-a zis bătrânul: și eu îl știu. Deci când voiesc nu am trebuință de voi, ci singur mă sui.

30. Se spune despre avva Macarie, că de venea la el vreun frate ca la un sfânt bătrân și mare cu frică, nimic nu vorbea cu el. Iar de-i zicea vreunul din frați, defăimându-l: avvo, oare când erai cămilar și furai săpun și-l vindeai, nu te băteau păzitorii? De-i zicea acestea cineva, vorbea cu el bucuros orice îl întreba.

31. Spuneau părinții despre avva Macarie cel mare, că s-a făcut, precum este scris, dumnezeu pământesc. Că precum este Dumnezeu acoperind lumea, așa s-a făcut și avva Macarie acoperind greșelile ce le vedea, ca și cum nu le-ar fi văzut și care le auzea, ca și cum nu le-ar fi auzit.

32. Povestit-a avva Bitinie că spunea avva Macarie: șezând eu odată în Schit, s-au pogorât doi tineri străini acolo. Unul avea barbă, iar celuilalt atunci începea să-i crească. Și a venit la mine zicând: unde este chilia lui avva Macarie? Iar eu le-am zis: ce voiți de la dânsul? Și au zis: auzind noi cele despre dânsul și despre Schit, am venit să-l vedem. Le-a zis bătrânul: eu sunt! Și au făcut metanie zicând: aici voim să petrecem. Iar eu văzându-i gingași și ca din părinți bogați, le-am zis: nu puteți ședea aici. Și a zis cel mai mare: dacă nu putem ședea aici, ne ducem în altă parte. Deci am zis eu în gândul meu: pentru ce îi izgonesc să se smintească. Osteneala îi va face ca ei de sine să fugă. Și le-a zis lor: veniți de vă faceți chilii, dacă puteți! I-au zis tinerii: arată-ne loc și ne vom face. Și le-a dat bătrânul toporul și o traistă plină cu pâine și sare și le-a arătat loc și o piatră vârtoasă, zicând: săpați în piatra aceasta și aduceți-vă lemne din luncă și acoperind-o, ședeți! Căci socoteam eu, zice, că se vor duce pentru osteneală. Și m-au întrebat: ce se lucrează aici? Și le-am zis: împletire de coșnițe. Și am luat zmicele de finic din luncă și le-am arătat lor începutul împletirii și cum trebuie să le coase și le-am zis: faceți coșnițe și le dați păzitorilor și vă vor aduce pâini. Apoi m-am dus, iar ei cu răbdare toate le-au făcut, câte le-am zis lor. Și n-au mai venit la mine trei ani. Și am rămas luptându-mă cu gândul, zicând: oare ce este lucrarea lor, că n-au venit să mă întrebe de vreun gând? Cei de departe vin la mine și aceștia de aproape n-au venit, nici la alții nu s-au dus, decât la biserică tăcând ca să ia Sfânta Împărtășanie. Și m-am rugat lui Dumnezeu, postind o săptămână, să-mi arate lucrarea lor. Apoi sculându-mă după o săptămână, m-am dus la ei să văd cum șed. Și bătând în ușă, mi s-a deschis și ei mi s-au închinat tăcând. Și făcând eu rugăciune, am șezut. Făcând semn cel mai mare celui mai mic să iasă, a șezut să împletească împletitura de coșnițe, negrăind nimic. Și în ceasul al nouălea a lovit spre semn și a venit cel mai tânăr și făcând puțină fiertură a pus masa, făcându-i semn cel mai mare. Și a pus pe masă trei pesmeți și au stat tăcând. Iar eu am zis: sculați-vă să mâncăm! Și sculându-se, am mâncat. Și mi-au adus vasul cu apă și am băut iar dacă s-a făcut seară, mi-au zis: te duci? Iar eu am zis: nu, ci aici voi dormi. Și mi s-a pus o rogojină de o parte și lor într-un colț de altă parte. Și au ridicat încingătorile și analavurile și s-au culcat împreună pe o rogojină înaintea mea. Iar dacă s-au culcat, m-am rugat lui Dumnezeu să-mi descopere lucrarea lor. Atunci s-a deschis acoperământul chiliei și s-a făcut lumină ca ziua. Iar ei nu vedeau lumina. Și când socoteau că dorm, l-a îmboldit cel mai mare pe cel mai mic în coastă și s-au sculat amândoi și s-au încins și și-au întins mâinile la cer și eu îi vedeam dar ei nu mă vedeau pe mine. Și am văzut pe diavoli că veneau ca niște muște spre cel mai mic. Unii veneau să șadă pe gura lui iar alții pe ochii lui. Și am văzut pe îngerul Domnului că ținea sabie de foc Și îl îngrădea și izgonea diavolii de la dânsul. Iar de cel mai mare nu puteau să se apropie. Și către dimineață s-au culcat. Atunci eu m-am făcut că m-am deșteptat și ei așijderea. Și a zis cel mai mare numai acest cuvânt: vrei să citim cei doisprezece psalmi? Iar eu i-am răspuns: da, să citim psalmi, câte șase stihuri și un Aliluia. Și la fiecare stih ieșea câte o făclie de foc din gura lui, care se suia la cer. Așijderea și cel mai mare, când deschidea gura și cânta, ca o funie de foc ieșea și ajungea până la cer. Și eu am grăit puțin de rost și ieșind afară, le-am zis: rugați-vă pentru mine! Iar ei mi-au făcut metanie tăcând. Deci am cunoscut că cel mai mare este desăvârșit, iar cu cel mai mic încă se luptă vrăjmașul. Peste puține zile a adormit fratele cel mai mare și a treia zi cel mai mic. Și când mergeau vreunii din părinți la avva Macarie, îi lua și-i ducea la chilia lor, zicându-le: veniți de vedeți mucenicia străinilor celor mici!

33. Altădată iarăși un diavol a năpădit asupra lui avva Macarie cu cuțit, vrând să-i taie piciorul. Și pentru cugetarea lui cea smerită neputând, i-a zis: câte aveți voi, avem și noi, numai cu cugetarea cea smerită vă deosebiți de noi și biruiți.

34. A zis avva Macarie: de ne vom aduce aminte de răutățile ce ne fac oamenii, ridicăm puterea aducerii aminte de Dumnezeu. Iar de ne vom aduce aminte de răutățile diavolilor, vom fi nerăniți.

35. Povestea avva Pafnutie, ucenicul lui avva Macarie, că zicea bătrânul: când eram copil, cu ceilalți copii pășteam boii. Și m-am dus să fur smochine și când alergau ei, a căzut una de la dânșii și luând-o am mâncat-o. Când îmi aduc aminte de dânsa, șed plângând.

36. Povestea avva Macarie: umblând odată prin pustie am găsit o căpățână de mort aruncată la pământ. Și clătindu-o cu toiagul cel de finic, mi-a grăit căpățâna. Și am zis ei: tu cine ești? Și mi-a răspuns căpățâna: eu am fost slujitor al idolilor și al elinilor celor ce au petrecut prin locul acesta, iar tu ești Macarie, purtătorul de duh și în orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt în chinuri și te vei ruga pentru dânșii, se mângâie puțin. I-a zis ei bătrânul: care este mângâierea și care chinul? I-a răspuns lui: pe cât este de departe cerul de pământ, atâta este focul de dedesubtul nostru, fiindcă de la picioare până la cap stăm în mijlocul focului și nu este cu putință să se vadă cineva față către față, ci fața fiecăruia este lipită de spatele celuilalt. Deci când te rogi pentru noi, din parte vede cineva fața celuilalt. Aceasta este mângâierea. Și plângând bătrânul, a zis: vai zilei aceleia în care s-a născut omul, dacă aceasta este mângâierea muncii! I-a zis ei bătrânul: este altă muncă mai rea? I-a răspuns lui căpățâna: noi, ca cei ce nu am cunoscut pe Dumnezeu, măcar puțin suntem miluiți, iar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu și s-au lepădat de El și nu au făcut voia Lui, dedesubtul nostru sunt. Și luând bătrânul căpățâna, a îngropat-o.

37. Spuneau unii despre avva Macarie egipteanul că se suia odată din Schit la muntele Nitriei. Și dacă s-a apropiat de locul acela, a zis ucenicului său: mergi mai înainte puțin! Și mergând el mai înainte, s-a întâlnit cu un slujitor de al elinilor. Și strigându-l fratele, îl chema zicând: demone! demone! Unde alergi? Și întorcându-se acela, i-a dat bătăi și l-a lăsat mai mort. Și luând lemnul alerga. Și mergând puțin mai înainte, l-a întâmpinat avva Macarie alergând și i-a zis: mântuiește-te, mântuiește-te, ostenitorule! Și minunându-se, a venit la el și i-a zis: ce bunătate ai văzut la mine de m-ai heretisit așa? I-a răspuns lui bătrânul: te-am văzut ostenindu-te și nu știi că în zadar te ostenești. I-a zis și el lui: și eu pentru heretisirea ta m-am umilit și am cunoscut că din partea lui Dumnezeu ești. Dar alt călugăr întâmpinându-mă, m-a ocărât și eu i-am dat bătaie de moarte. Și a cunoscut bătrânul că ucenicul lui este. Și ținându-se slujitorul de picioarele lui, zicea: nu te voi lăsa de nu mă vei face călugăr! Atunci a venit deasupra unde era călugărul și l-au ținut pe dânsul și l-au dus la biserica muntelui. Și văzând pe slujitor cu dânsul, s-au uimit. Și l-au făcut călugăr și mulți dintre elini s-au făcut pentru dânsul creștini. Deci, zicea avva Macarie: cu cuvânt rău și pe cei buni îi faci răi și cu cuvânt bun și pe cei răi îi faci buni.

38. Se spunea despre avva Macarie, că lipsind el, a intrat în chilia sa un tâlhar și întorcându-se el la chilie, l-a găsit pe tâlhar încărcându-și cămila cu vasele lui. Iar el intrând în chilie, lua din vase și încărca împreună cu acela cămila. Deci dacă au încărcat-o, a început tâlharul să bată cămila, ca să se scoale dar ea nu se scula. Și văzând avva Macarie că nu se scoală, intrând în chilie a găsit o daltă mică. Și scoțând-o, a pus-o pe cămilă, zicând: frate, aceasta caută cămila. Și lovind-o bătrânul cu piciorul, i-a zis: scoală-te! Și îndată s-a sculat și s-a dus puțin pentru cuvântul lui și iarăși a șezut și nu s-a sculat până ce a descărcat toate vasele și așa s-a dus.

39. Avva Aio l-a întrebat pe avva Macarie, zicând: spune-mi vreun cuvânt! I-a zis lui avva Macarie: fugi de oameni, șezi în chilia ta și plânge-ți păcatele, nu iubi vorba oamenilor și așa te mântuiești!

40. Au trimis odată la avva Macarie în Schit bătrânii muntelui, rugându-l și zicând către el: ca să nu se supere tot norodul pe mine, te rugăm să vii la noi să te vedem mai înainte de a te duce către Domnul. Deci venind el în munte, s-a adunat tot norodul la dânsul. Și îl rugau bătrânii să zică vreun cuvânt fraților. Iar el auzind, a zis: să plângem fraților și să izvorască ochii noștri lacrimi, mai înainte de a ne duce unde lacrimile noastre vor arde trupurile noastre. Și au plâns toți și au căzut cu fețele lor la pământ și au zis: părinte, roagă-te pentru noi!