Pentru Avva Antonie

 

Locul Cuviosului Antonie cel Mare în fruntea colecției de apoftegme a părinților viețuitori în pustia egipteană e datorat numelui său, însă el corespunde la fel de bine rolului de prim rang jucat de începătorul vieții monastice creștine. Viața (251–356, † 17 ianuarie) și fizionomia sa ne sunt cunoscute mai ales prin lucrarea celebră ce i-a consacrat-o Sfântul Atanasie cel Mare. Apoftegmele aduc câteva trăsături noi și interesante ale Cuviosului Antonie, care însă nu contrazic în nici un fel portretul făcut de sfântul episcop al Alexandriei, ci îl plasează mai bine pe Părintele monahilor printre ceilalți bătrâni ai timpului său, emuli în imitarea și căutarea lui Hristos în deșert.

1. Sfântul avva¹ Antonie, șezând odată în deșert, a fost cuprins de acedie² și de o mare întunecare de gânduri. Și zicea către Dumnezeu: „Doamne, vreau să mă mântuiesc și nu mă lasă gândurile³. Ce voi face în necazul⁴ meu? Cum mă voi mântui?“ Și, sculându-se puțin, a ieșit afară, și a văzut pe cineva ca pe sine șezând și lucrând, apoi sculându-se de la lucru și rugându-se, apoi iarăși șezând și împletind funia, apoi iarăși sculându-se la rugăciune. Acesta era un înger al Domnului trimis spre îndreptarea și încredințarea⁵ lui Antonie. Și a auzit pe înger zicând-i: „Fă așa și te vei mântui“. Iar el, auzind aceasta, a luat multă bucurie și îndrăzneală; și făcând așa se mântuia.⁶

2. [Cronie, preotul Nitriei⁷, ne-a istorisit nouă că]⁸ Fericitul Antonie povestea: „Un an întreg m-am rugat să mi se descopere locul drepților și al păcătoșilor. Și am văzut un mare uriaș, care ajungea până la nori. Era negru și avea mâinile întinse până la cer și sub el se afla un lac având măsura mării. Și am văzut suflete zburând ca niște păsări. Și cele ce zburau deasupra mâinilor și capului uriașului, se mântuiau. Dimpotrivă, cele ce erau prinse de mâinile lui, cădeau în lac. Și ajunse la mine un glas care zicea: «Aceste suflete pe care le vezi zburând mai sus de acela, sunt sufletele drepților care se mântuiesc în rai. Iar celelalte sunt atrase în iad, urmând voilor trupului și ținerii de minte a răului»⁹“.

3. Zis-a avva Antonie: „Părinții cei de demult, când mergeau în pustie, întâi se vindecau pe ei înșiși, și, făcându-se doctori aleși, vindecau și pe alții. Iar noi, ieșind din lume, mai înainte de a ne vindeca pe noi înșine, îndată începem a vindeca pe alții; și, întorcându-se boala asupra noastră, se fac nouă cele de pe urmă mai amare decât cele dintâi (Lc. 11, 26), și auzim de la Domnul: «Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine însuți» (Lc. 4, 23)“.

4. Acest avva Antonie, căutând la adâncul judecăților lui Dumnezeu, a cerut zicând: „Doamne, cum se face că unii mor de tineri, iar alții prea îmbătrânesc? Și pentru ce unii sunt săraci, iar alții bogați? Și cum cei nedrepți sunt bogați, iar cei drepți săraci?“ Și a venit lui un glas zicând: „Antonie, ia aminte de tine, că acestea sunt judecăți ale lui Dumnezeu și nu-ți este ție de folos a le ști“.

5. A întrebat cineva pe avva Antonie, zicând: „Ce trebuie să păzesc eu ca să plac lui Dumnezeu?“ Și răspunzând bătrânul, a zis lui: „Cele ce-ți poruncesc ție, păzește-le: Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să-L ai înaintea ta totdeauna; orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi; și ori în ce loc vei ședea, să nu te miști degrabă. Acestea trei păzește-le și te vei mântui“.

6. Zis-a avva Antonie către avva Pimen: „Aceasta este lucrarea cea mare a omului: greșeala sa să o pună asupra sa înaintea lui Dumnezeu și să aștepte ispita până la răsuflarea cea mai de pe urmă“¹⁰.

7. Tot acesta a zis: „Nimeni neispitit nu va putea să intre în împărăția cerurilor¹¹. Căci s-a zis: «Ridică ispitele și nimeni nu este care să se mântuiască »¹²“.

8. A întrebat avva Pamvo pe avva Antonie: „Ce să fac?“. Zis-a lui bătrânul: „Să nu te încrezi în dreptatea ta¹³, să nu-ți pară rău pentru lucru trecut și să-ți înfrânezi limba și pântecele“.

9. Zis-a avva Antonie: „Am văzut toate cursele vrăjmașului întinse pe pământ și suspinând am zis: «Oare cine poate să le treacă pe acestea?». Și am auzit glas zicându-mi: «Smerenia!»“.

10. Zis-a iarăși: „Sunt unii care și-au topit trupurile lor în asceză și, pentru că n-au avut dreaptă socotință¹⁴: în rezumat, socoteală aduce prea mult astăzi cu „a-ți face socoteala, socotelile“, iar discernământ (deși folosit de Părintele Stăniloae) este un neologism pe filieră franceză.
De notat că și părintele Nicolae Steihardt preferă dreapta socotință), departe de Dumnezeu s-au făcut“¹⁵.

11. Zis-a iarăși: „De la aproapele este viața și moartea. Că de vom dobândi pe fratele, pe Hristos dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos greșim“¹⁶.

12. Zis-a iarăși: „Precum peștii, rămânând mult timp pe uscat mor, așa și monahii, zăbovind afară din chilie sau petrecând cu mirenii se slăbănogesc către tăria liniștii (isihiei). Trebuie deci ca, precum peștele către mare, așa și noi către chilie să ne grăbim; ca nu cumva zăbovind afară, să uităm păzirea cea dinlăuntru“¹⁷.

13. Zis-a iarăși: „Cel ce șade în pustie și se liniștește (trăiește în isihie), de trei războaie este slobod: de auzire, de grăire și de vedere; și numai cu unul mai are a lupta: cu cel al inimii¹⁸“.

14. S-au dus niște frați la avva Antonie, ca să-i spună despre nălucirile (viziunile, aparițiile) pe care le vedeau și să se învețe de la dânsul dacă sunt adevărate sau de la draci. Și aveau un măgar, care a murit pe cale. Deci, după ce au venit la bătrânul, apucând acesta mai înainte, le-a zis lor: „Cum a murit măgărușul pe cale?“ Au zis lui: „De unde știi, avvo?“ Iar el le-a zis lor: „Dracii mi-au arătat“. Și ei au zis lui: „Noi pentru aceasta am venit, ca să te întrebăm, că vedem năluciri (viziuni, apariții) și de multe ori se fac adevărate; nu cumva ne înșelăm?“ Și i-a încredințat pe ei bătrânul, din pilda măgarului, că de la draci sunt.

15. Era un om care vâna animale sălbatice prin pustie, și a văzut pe avva Antonie glumind cu frații; și s-a smintit. Iar bătrânul, vrând să-l încredințeze pe el că trebuie câte puțin să se pogoare fraților, i-a zis lui: „Pune săgeata în arcul tău și întinde-l“. Și a făcut așa. Și bătrânul i-a zis lui: „Întinde-l încă puțin“. Și a întins. Și iarăși i-a zis: „Întinde-l și mai mult“. Și a zis vânătorul: „De voi întinde arcul peste măsură, se va frânge“. Zis-a lui bătrânul: „Așa și la lucrul lui Dumnezeu: dacă-i întindem pe frați peste măsură, degrabă se frâng. Trebuie deci, câte puțin și câteodată, a ne pogorî fraților“. Acestea auzind vânătorul, s-a umilit. Și mult folosindu-se de la bătrânul, s-a dus. Iar frații, întărindu-se, au mers la locul lor.

16. A auzit avva Antonie despre un monah mai tânăr care a făcut un semn (minune) ca acesta pe cale: Văzând el pe niște bătrâni călătorind și slăbind pe cale, a poruncit unor asini sălbatici de au venit și au purtat pe bătrâni până au ajuns la Antonie. Deci bătrânii l-au înștiințat de aceasta pe avva Antonie. Și a zis lor: „Mi se pare că acest monah se aseamănă cu o corabie plină de bunătăți, care, însă, nu știu de va ajunge în port“. Și, după un timp, avva Antonie începe deodată să plângă și să-și smulgă părul și să se tânguiască. Îi zic lui ucenicii: „De ce plângi, avvo?“ Iar bătrânul a zis: „Mare stâlp al Bisericii a căzut acum (zicea despre monahul cel tânăr). Mergeți până la el și vedeți ceea ce s-a făcut“. Deci s-au dus ucenicii și l-au aflat pe monah șezând pe rogojină și plângând păcatul pe care îl făcuse. Iar el, văzând pe ucenicii bătrânului, le-a zis: „Ziceți bătrânului ca să roage pe Dumnezeu să-mi dea numai zece zile și nădăjduiesc că voi da răspuns“. Și după cinci zile a murit.

17. Un monah a fost lăudat de frați către avva Antonie. Acesta din urmă, când a venit monahul la dânsul, l-a încercat, să vadă de rabdă necinstea¹⁹. Și, aflându-l că nu o rabdă, i-a zis: „Ești asemenea unui oraș, care pe dinainte este împodobit, iar pe dinapoi este jefuit de tâlhari“.

18. Un frate i-a zis lui avva Antonie: „Roagă-te pentru mine!“ Zis-a lui bătrânul: „Nici eu nu te miluiesc, și nici Dumnezeu, dacă tu însuți nu-ți vei da silința și nu vei cere lui Dumnezeu rugându-te“.

19. Au mers odată niște bătrâni la avva Antonie, și avva Iosif cu dânșii. Și vrând bătrânul [Antonie] să-i încerce, a pus înaintea lor un cuvânt (verset) din Scriptură, și, începând de la cei mai mici, îi întreba ce înseamnă acel cuvânt. Și fiecare răspundea după puterea sa. Însă bătrânul zicea fiecăruia: „N-ai aflat încă“. Mai pe urmă de toți, a zis către avva Iosif: „Tu cum zici că este cuvântul acesta?“ Răspuns-a: „Nu știu“. Atunci a zis avva Antonie: „Cu adevărat, avva Iosif a aflat calea, căci a zis: Nu știu.“

20. S-au dus niște frați de la Schetia²⁰ la avva Antonie și, intrând într-o corabie să meargă la el, au aflat pe un bătrân care și el voia să meargă; iar frații nu-l cunoșteau. Și șezând în corabie, grăiau cuvinte de-ale Părinților și din Scripturi și pentru lucrul mâinilor lor. Iar bătrânul tăcea. Ajunși în port, au aflat că și bătrânul merge la avva Antonie. Și după ce au ajuns la avva, le-a zis lor [Antonie]: „Bună însoțire ați avut în bătrânul acesta“. A zis și bătrânului: „Buni frați ai aflat cu tine, avvo“. Răspuns-a bătrânul: „Buni sunt, cu adevărat, însă ograda lor n-are ușă, și cel ce voiește intră în grajd și dezleagă măgarul“. Iar aceasta zicea pentru că cele ce le vin la gură, acelea le și grăiesc.

21. S-au dus niște frați la avva Antonie și i-au zis: „Spune-ne nouă cuvânt: cum să ne mântuim?“ Zis-a lor bătrânul: „Ați auzit Scriptura? Îndeajuns vă este“. Iar ei i-au zis: „Voim să auzim și de la tine, părinte“. Atunci le-a zis bătrânul: „Evanghelia zice: «de te lovește cineva peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt» (Mt. 5, 39). Zis-au lui: „Nu putem face aceasta“. Zis-a lor bătrânul: „De nu puteți întoarce și pe celălalt, măcar pe aceea una să o suferiți (răbdați)“. Zis-au lui: „Nici aceasta nu putem“. Zis-a bătrânul: „Dacă nici aceasta nu puteți, nu dați în locul celei primite“. Și au zis ei: „Nici aceasta nu putem“. Atunci a zis bătrânul către ucenicul său: „Fă-le lor puțină fiertură, că sunt neputincioși“. Iar către ei a zis: „Dacă aceasta nu puteți și aceea nu vreți, ce să vă fac vouă? De rugăciuni este trebuință“.

22. Un frate, care s-a lepădat de lume și a împărțit averile sale săracilor, ținând puține pentru sine, a mers la avva Antonie. Și, despre acestea cercetându-l bătrânul cu de-amănuntul, i-a zis: „De voiești să te faci monah, mergi în satul cutare, cumpără carne, și pune-o împrejurul trupului tău gol și apoi vino aici“. Și făcând fratele așa, câinii și păsările îi rupeau (sfâșiau) trupul. Și, ajungând el la bătrânul, acesta îl întrebă de a făcut cum l-a sfătuit. Iar acela, arătându-i trupul lui sfâșiat, sfântul Antonie i-a zis: „Cei ce se leapădă de lume și voiesc să aibă bani, astfel sunt sfâșiați de dracii care-i luptă“.

23. Unui frate i s-a întâmplat odată ispită în mănăstirea lui avva Ilie. Și, alungat fiind de acolo, s-a dus în munte la avva Antonie. Și rămânând fratele un timp pe lângă dânsul, l-a trimis la mănăstirea de unde venise. Iar cei din mănăstire, văzându-l, iarăși l-au alungat. Iar el s-a întors la avva Antonie, zicând: „N-au voit să mă primească, părinte“. Deci l-a trimis bătrânul înapoi, zicând: „O corabie s-a sfărâmat în valurile mării, a pierdut încărcătura și cu osteneală a scăpat la uscat. Voi, însă, cele scăpate la uscat voiți să le aruncați în mare“. Iar ei, auzind că avva Antonie l-a trimis, l-au primit de îndată.

24. A zis avva Antonie: „Socotesc că trupul are o mișcare firească, care-i este înnăscută²¹, dar nu lucrează de nu va voi sufletul, ci numai însemnează în trup nepătimașă mișcare. Este încă și o altă mișcare, ce stă în a hrăni și a încălzi trupul²² cu mâncări și cu băuturi, din care căldura sângelui deșteaptă (trezește, întărâtă) trupul spre lucrare²³. Pentru aceasta și zice Apostolul: «Nu vă îmbătați cu vin întru care este pierzare» (Ef. 5, 18). Și iarăși Domnul în Evanghelie, poruncește ucenicilor Săi: «Luați seama la voi înșivă, să nu se îngreuieze inimile voastre în dezmăț și beție» (Lc. 21, 34). Este încă și o altă mișcare, la cei ce se nevoiesc, care se face din vrăjmășia și zavistia dracilor. Pentru aceasta trebuie a ști, că trei sunt mișcările trupești: una firească, alta din neluarea aminte a hranei și a treia de la draci“²⁴.

25. Zis-a iarăși: „Dumnezeu nu sloboade războaiele peste neamul acesta ca peste cei vechi, căci știe că sunt slabi și nu le pot purta“.²⁵

26. Lui avva Antonie i s-a descoperit în pustie: „Este în oraș oarecine asemenea ție, doctor de profesie, care din prisosința lui dă celor ce au trebuință și în toate zilele cântă «Sfinte Dumnezeule» cu îngerii“.

27. A zis iarăși: „Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor“.

28. Au venit niște frați la avva Antonie și au pus înaintea lui un cuvânt (pasaj) din Levitic. Deci a ieșit bătrânul în pustie și a mers avva Ammona pe urma lui în ascuns, știindu-i obiceiurile. Și, după ce mult s-a depărtat bătrânul, stând la rugăciune, a strigat cu glas mare: „Dumnezeule, trimite pe Moise ca să mă învețe cuvântul acesta!“ Și a venit lui glas vorbind cu dânsul. Deci a zis avva Ammona: „Glasul care vorbea cu dânsul l-am auzit, dar puterea [sensul] cuvântului n-am înțeles-o“.

29. Trei părinți aveau obiceiul de mergeau la fericitul Antonie în fiecare an. Și doi îl întrebau pentru gândurile lor și pentru mântuirea sufletului, iar al treilea totdeauna tăcea, nimic întrebându-l. Iar după mult timp i-a zis avva Antonie: „Iată, de atâta timp vii aici și nimic nu mă întrebi!“ Și răspunzând fratele i-a zis: „Destul îmi este și numai să te văd, părinte“.

30. Se spune că unul dintre bătrâni i-a cerut lui Dumnezeu să-i vadă pe Părinți. Și i-a văzut pe ei fără avva Antonie. Deci a zis celui ce i-i arăta: „Unde este avva Antonie?“ Iar acela i-a zis: „În locul unde este Dumnezeu, acolo este el“.²⁶

31. Un frate a fost acuzat pe nedrept în mănăstire pentru desfrânare și sculându-se a mers la avva Antonie. Și au venit frații de la mănăstire ca să-l vindece (mângâie) și să-l ia (dobândească), și au început să-i zică: „Așa ai făcut“. Iar el se apăra zicând: „Nimic de acest fel nu am făcut“. Iar, după întâmplare, s-a aflat acolo avva Pafnutie, zis Kefala, și a spus o pildă ca aceasta: „Am văzut pe malul râului un om băgat în noroi până la genunchi și venind unii să-i dea mâna, l-au afundat până-n gât“. Și a zis lor avva Antonie pentru avva Pafnutie: „Iată un om adevărat, care poate să vindece și să mântuiască suflete“. Deci umilindu-se ei de cuvintele bătrânului, au pus metanie fratelui. Și, îndemnați (încurajați) de Părinți, l-au luat pe frate la mănăstire.

32. Ziceau unii despre avva Antonie că s-ar fi făcut purtător de Duh, dar nu voia să grăiască din cauza oamenilor. Că, într-adevăr, vestea cele ce se întâmplau în lume, precum și cele ce aveau să vină.

33. A primit odată avva Antonie scrisoare de la împăratul Constanțiu ca să meargă la Constantinopol; și cerceta cu dinadinsul ce să facă. Deci a zis către avva Pavel [cel Simplu], ucenicul lui: „Oare dator sunt să merg?“ „De vei merge, i-a răspuns acesta, Antonie te vei chema; iar de nu vei merge, avva Antonie“.

34. Zis-a avva Antonie: „Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc. Căci «dragostea scoate afară frica»²⁷“.

35. Același a zis: „Totdeauna să ai înaintea ochilor frica de Dumnezeu. Să-ți aduci aminte de cel ce «omoară și face viu» (I Regi 2, 6). Să urâți lumea și toate cele ce sunt într-însa. Să urâți toată odihna trupească²⁸. Lepădați-vă de viața aceasta, ca să viețuiți lui Dumnezeu. Aduceți-vă aminte, ce ați făgăduit lui Dumnezeu. Că cere aceasta de la voi în ziua judecății: să flămânziți, să însetați, să umblați în haine sărace, să privegheați, să va tânguiți, să plângeți, să suspinați cu inima voastră; să vă încercați de sunteți vrednici de Dumnezeu; să defăimați trupul, ca să vă mântuiți sufletele voastre“.

36. A mers²⁹ oarecând avva Antonie la avva Amun în muntele Nitriei și după ce au vorbit unul cu altul, a zis avva Amun către el: „Fiindcă prin rugăciunile tale s-au înmulțit frații și voiesc unii dintr-înșii să-și zidească chilii departe, ca să se liniștească, cât poruncești să fie de departe chiliile ce se zidesc de cele de aici?“ Iar el a zis: „Să gustăm la ceasul al nouălea³⁰ și să ieșim să mergem prin pustie și să cercetăm cu luare aminte locul“. Iar după ce s-au dus prin pustie, până a venit să apună soarele, a zis avva Antonie către el (Amun): „Să facem rugăciune și să punem aici cruce, ca aici să zidească cei ce vor să clădească chilii. Ci cei de acolo când vor veni la aceștia, după ce vor gusta mica lor bucățică de pâine la ceasul al nouălea, așa să vie și cei ce se duc de aici, același lucru făcând, să rămână fără de tulburare, când merg unii la alții“. Și era depărtarea douăsprezece semne³¹.

37. Zis-a avva Antonie: „Cel ce bate bucata de fier, întâi cercetează cu luare aminte gândul ce are să facă: seceră, sabie sau secure? Așa și noi, datori suntem să socotim care faptă bună să umblăm a dobândi, ca să nu ne ostenim în zadar“.

38. Zis-a iarăși: „Supunerea cu înfrânare³² supune fiarele“.

39. Zis-a iarăși: „Știu monahi care, după multe osteneli, au căzut și întru ieșire din minți au venit, pentru că s-au nădăjduit în lucrul lor și amăgindu-se nu au înțeles porunca celui ce a zis: «Întreabă pe tatăl tău și îți va da de știre» (Deut. 32, 7)“.

40. Zis-a iarăși: „De este cu putință, monahul este dator și câți pași face sau câte picături bea în chilia sa, cu încredere să le facă cunoscute bătrânilor, ca nu cumva să greșească întru acestea“.