I Timotei 5, 1-10



Prochimen, glasul al 4-lea (Psalm 103: 5, 1)

Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc;

Stih: Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.

1 Pe cel bătrân să nu-l înfrunți, ci să-l îndemni ca pe un părinte; pe cei mai tineri, ca pe frați; 2 pe femeile bătrâne, ca pe mame; pe cele tinere, ca pe surori, în toată curăția. 3 Pe văduve cinstește-le, pe cele cu adevărat văduve. 4 Iar dacă o văduvă are copii sau nepoți, ei să se învețe mai întâi să-și dovedească evlavia față de propria lor familiea și să-și răsplătească părinții, fiindcă bun este lucrul acesta și primit înaintea lui Dumnezeu. 5 Cea cu adevărat văduvă și rămasă singură și-a pus nădejdea'n Dumnezeu și stăruiește'n cereri și'n rugăciuni noaptea și ziua; 6 iar cea care trăiește'n desfătări, deși trăiește, e moartă. 7 Poruncește-le și aceasta, pentru ca eleb să fie la adăpost de orice învinuire. 8 Dacă însă cineva nu poartă grijă de ai săi, și mai ales de cei din casa lui, acela s'a lepădat de credință și e mai rău decât un necredincios. 9 Pentru ca o văduvă să fie înscrisă ca atare, ea trebuie să aibă cel puțin șaizeci de ani, să fi fost femeia unui singur bărbat, 10 să aibă mărturie pentru faptele ei frumoase: dacă a crescut copii, dacă i-a ospețit pe cei străini, dacă a spălat picioarele sfinților, dacă i-a ajutat pe cei strâmtorați, dacă s'a dăruit pe sine întregii fapte bune.

Aliluia, glasul al 2-lea (Psalm 148: 1, 2)

Stih 1: Lăudați-L pe Domnul, cei din ceruri. Lăudați-L pe El întru cele înalte.

Stih 2: Lăudați-L pe El toți îngerii Lui. Lăudați-L pe El toate puterile Lui. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta