Catavasiile Pogorârii Sfântului Duh

 

Glasul al IV-lea.

(Se cântă din Joia Înălțării până în sâmbăta Odovaniei Cincizecimii)

Cântarea I:

Glasul al VII-lea.

(aceste Catavasii se cântă înaintea celor pe glasul al 4-lea, numai în Duminica Cincizecimii și la Sfânta Treime):

Cu marea a acoperit pe faraon, cu carele lui de război, Cel ce sfărâmă războaiele cu braț înalt; Acestuia să-l cântăm, că S-a preaslăvit.

Glasul al IV-lea.

Cu dumnezeiescul nor acoperit fiind gângavul, a cuvântat despre Legea cea scrisă de Dumnezeu; că scuturând tina de pe ochii minții, vede pe Cel ce este și se luminează în cunoașterea Duhului, lăudând cu dumnezeiești cântări.

Cântarea a III-lea:

Zis-ai ucenicilor, Hristoase: Rămânețți în Ierusalim până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus, iar Eu vă voi trimite alt Mângâietor, ca Mine, pe Duhul Meu și al Tatălui, în Care vă veți întări.

Rupt-a legăturile pântecelui celui sterp, și ocara cea greu de răbdat a celei bineroditoare, numai rugăciunea prorociței Ana, de demult, a celei purtătoare de duh umilit, către Cel Atotputernic și Dumnezeul cunoștințelor.

Cântarea a IV-lea:

Înțelegând Prorocul venirea Ta cea mai de pe urmă, Hristoase, grăia: Auzit-am, Doamne, puterea Ta, că ai venit să mântuiești pe unșii Tăi.

Împărate al împăraților, Unule dintru Unul singur, Cuvinte, Cel ce ai ieșit din Tatăl cel nepricinuit, pe Duhul Tău cel adevărat, Cel întocmai puternic, Făcător de bine, L-ai trimis Apostolilor celor ce cântă: Slavă puterii Tale, Doamne.

Cântarea a V-lea:

Duhul mântuirii, care S-a zămislit în pântecele Prorocilor plini de frica Ta, Doamne, și S-a născut pe pământ, zidește inimi apostolești curate și în cei credincioși drept se înnoiește; că poruncile Tale sunt lumină și pace.

O, fii cu chipuri luminate ai Bisericii! Primiți curățire izbăvitoare de păcate, roua Duhului cea de foc insuflată. Că acum din Sion a ieșit Legea, harul Duhului, cel în chip de limbi de foc.

Cântarea a VI-lea:

Afundându-mă împreună cu păcatele ce plutesc cu mine, în vâltoarea valurilor grijilor lumești, și împins fiind spre fiara cea pierzătoare de suflet, cu Iona strig, Ție, Hristoase: Din adâncul cel purtător de moarte, scoate-mă.

Curățire și mântuire, Hristoase, Stăpâne, ne-ai străucit nouă, din Fecioara; că precum pe Prorocul Iona, din pântecele fiarei celei din mare întreg l-ai scos, așa să scoți din stricăciune pe Adam cel căzut, cu tot neamul.

Cântarea a VII-lea:

În cuptorul cel cu foc aruncați fiind cuvioșii tineri, focul în rouă l-au prefăcut, prin cântare strigând așa: Binecuvântat ești Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Cu un glas a răsunat viersul organelor, spre a cinsti pe idolul cel făcut din aur și neînsuflețit; iar harul Cel purtător de lumină al Mângâietorului ne îndeamnă să strigăm cu evlavie: Treime una, deopotrivă puternică și fără de început, binecuvântată ești.

Cântarea a VIII-lea:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Rugul cel nears, împreunându-se cu focul în Sinai, a făcut cunoscut pe Dumnezeu lui Moise, celui zăbavnic la limbă și gângav, și pe cei trei tineri cântăreți, râvna pentru Dumnezeu i-a arătat nestricați de foc. Toate făpturile pe Domnul lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Chipul cel cu trei străluciri al dumnezeieștii Stăpâniri dezleagă legăturile și răcorește văpaia. Tinerii cântă și toată făptura cea zidită binecuvintează pe Unul Mântuitorul și a toate Ziditorul, ca pe un Făcător de bine.

Cântarea a IX-lea:

Ceea ce nu prin ispitire trupească ai purtat în pântece și ai împrumutat trup Cuvântului Celui făcător a toate, Maică ce nu știi de bărbat, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, lăcașul Celui necuprins, încăperea Făcătorului tău Celui nemărginit, pe tine te mărim.

Bucură-te, Împărăteasă, lauda maicilor și a fecioarelor, că toată gura cea limpede bine-grăitoare, vorbind, nu te poate cânta după cuviință; și orice minte e neputincioasă să priceapă nașterea ta. Pentru aceasta, cu un glas pe tine te mărim.