Pentru Avva Arsenie

 

PROVENIT dintr-o familie nobilă senatorială, Arsenie s-a născut la Roma în vremea morții sfântului Antonie. A deținut importante funcții la curtea imperială de la Constantinopol, fiind și educatorul fiilor împăratului Teodosie I, viitorii împărați Arcadie și Onorie. În anul 394, la vârsta de 34 de ani, fuge de lume și de slava ei, se retrage în taină în Egipt și se face monah în Schetia pe lângă avva Ioan Colov. După ce stă un timp la Petra, apoi în Canop (Alexandria), părăsește definitiv Schetia după devastarea ei de către saracini în 434 și își petrece ultimii ani ai vieții la Troe (astăzi Tura, la 15 km sud-est de Cairo). Se duce la Domnul în jurul anului 449, pomenirea lui făcându-se pe data de 8 mai. Arsenie este una dintre figurile cele mai bine conturate ale Patericului și va rămâne pentru totdeauna unul dintre campionii fugii de lume și model râvnit de toți isihaștii: „Arsenie, îngere, puterea tăcerii (isihiei), roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!“ (Canonul Părinților, din Sâmbăta brânzei, cântarea întâi).

1. Avva Arsenie, fiind încă în palatele împărătești, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: „Doamne, îndrumează-mă, ca să știu cum mă voi mântui“. Și i-a venit glas zicându-i: „Arsenie, fugi de oameni și te vei mântui“.

2. Acesta, după ce s-a dus la viață pustnicească, iarăși s-a rugat, același cuvânt zicând (Mt. 26, 44). Și a auzit glas zicându-i: „Arsenie, fugi, taci, liniștește-te³³; că acestea sunt rădăcinile nepăcătuirii“.

3. Odată au venit dracii la avva Arsenie în chilie, năcăjindu-l. Și venind cei ce slujeau lui³⁴ și stând din afară de chilie, l-au auzit strigând către Dumnezeu și zicând: „Dumnezeule, nu mă părăsi! Nimic bun n-am făcut înaintea Ta; dar dă-mi, după bunătatea Ta, să pun început³⁵“.

4. Se zicea pentru dânsul, că precum în palat nimeni nu purta haine mai bune decât dânsul, tot așa nici în Biserică nimeni nu purta mai disprețuite (de nimica) decât dânsul.

5. A zis un oarecare³⁶ fericitului Arsenie: „Cum noi din atât învățătură și înțelepciune nimic nu avem, iar acești țărani egipteni au dobândit atâtea fapte bune?“ Zis-a avva Arsenie lui: „Noi din învățătura lumii nimic nu avem, iar acești țărani egipteni din ostenelile lor și-au dobândit faptele bune“.

6. Întrebând avva Arsenie oarecând pe un bătrân egiptean pentru gândurile sale, un altul, văzându-l, i-a zis: „Avvo Arsenie, cum atâta învățătură latinească și elinească având, întrebi pe acest țăran pentru gândurile tale?“ Iar el a zis către dânsul: „Învățătura latinească o am eu cu adevărat, dar alfabetul acestui țăran încă nu l-am învățat“.

7. A venit odată fericitul Teofil, arhiepiscopul [Alexandriei], cu un dregător la avva Arsenie și l-a rugat pe bătrân să audă de la el cuvânt. Iar bătrânul, tăcând puțintel, i-a răspuns: „Și dacă vă voi spune un cuvânt, îl veți păzi?“ Iar ei i-au făgăduit că-l vor păzi. Și le-a zis lor bătrânul: „Oriunde veți auzi că este Arsenie, să nu vă apropiați“.

8. Altădată, vrând iarăși arhiepiscopul să meargă la avva Arsenie, a trimis întâi să știe de-i va deschide ușa. Iar bătrânul i-a trimis acest răspuns, zicând: „De vei veni, îți voi deschide; și de îți voi deschide ție, tuturor voi deschide; și atunci nu voi mai ședea aici“. Acestea auzind arhiepiscopul, a zis: „Dacă mă duc ca să-l alung pe el, atunci nu mă voi mai duce“.

9. Un frate a rugat pe avva Arsenie ca să audă cuvânt de la el. Și i-a zis lui bătrânul: „Pe cât îți este cu putință, sârguiește-te ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie după Dumnezeu și vei birui patimile cele dinafară“.

10. Zis-a iarăși: „De vom căuta pe Dumnezeu, Se va arăta nouă; și de-L vom ține pe El, va rămâne cu noi“.

11. Zis-a oarecine către avva Arsenie: „Mă năcăjesc gândurile, zicându-mi: «Nu poți să postești, nici să lucrezi, deci măcar cercetează pe cei bolnavi; căci și acest lucru este dragoste.»“. Iar bătrânul, știind sămănăturile dracilor, i-a zis lui: „Mergi, mănâncă, bea, dormi și nu lucra; numai de la chilie nu te depărta“. Căci știa că răbdarea în chilie îl aduce pe monah la rânduiala lui.³⁷

12. Zicea avva Arsenie: „Monahul străin în țară străină să nu se amestece în nimic și atunci va avea odihnă“.³⁸

13. Zis-a avva Marcu către avva Arsenie: „Pentru ce fugi de noi?“ Zis-a lui bătrânul: „Dumnezeu știe că vă iubesc pe voi, dar nu pot să fiu și cu oamenii și cu Dumnezeu. Cele de sus, mii și zeci de mii, au numai o voie, iar oamenii au multe voi. Deci nu pot să las pe Dumnezeu și să vin cu oamenii“.

14. Spunea avva Daniel pentru avva Arsenie că toată noaptea petrecea priveghind și când voia să doarmă dimineața pentru nevoia firii, zicea somnului: „Vino, rob rău“. Și ațipea puțin șezând și îndată se scula.³⁹

15. Zis-a avva Arsenie, că de ajuns este monahului să doarmă un ceas, de este nevoitor.

16. Spuneau bătrânii, că s-au dat oarecând la Schetia puține smochine uscate și, ca unele ce erau de nimic, nu i-au trimis lui avva Arsenie, ca să nu se pară că îl ocărăsc. Iar bătrânul auzind, n-a venit la biserică, zicând: „M-ați despărțit [de restul fraților] nedându-mi binecuvântarea pe care a trimis-o Dumnezeu fraților și de care nu am fost vrednic să mă împărtășesc“. Și au auzit toți și s-au folosit de smerenia bătrânului. Și mergând preotul, i-a dus lui smochinele, și l-au adus pe el la biserică cu bucurie.

17. Spunea avva Daniel: „Atâția ani a petrecut cu noi și numai un coș de pâinițe îi făceam pe an; și când mergeam la el, din acelea mâncam“.⁴⁰

18. Spunea iarăși pentru avva Arsenie, că numai odată într-un an schimba apa în care muia frunzele de curmal⁴¹, și-atunci nu mai adăuga la cea veche. Că împletea fâșii și le cosea până la ceasul al șaselea⁴² Și l-au rugat bătrânii, zicând: „De ce nu schimbi apa de pe frunze, că miroase greu?” Și le-a zis lor: „În locul mirodeniilor și aromatelor, de care m-am bucurat în lume, trebuie să sufăr acest miros“.

19. Se zicea iarăși că după ce auzea că s-au copt tot felul de poame, atunci singur zicea: „Aduceți-mi“. Și gusta o singură dată puțin din toate, mulțumind lui Dumnezeu.

20. S-a îmbolnăvit odată avva Arsenie la Schetia și avea nevoie de o cămașă de in. Și neavând cu ce s-o cumpere, a luat de la unul milostenie și a zis: „Mulțumescu-Ți Ție, Doamne, că m-ai învrednicit să iau milostenie pentru numele Tău“.

21. Se spunea pentru dânsul, că era chilia lui departe de treizeci și două de mile [de Schetia] și nu ieșea degrabă; căci alții îi făceau slujba⁴³. Și când s-a pustiit Schetia, a ieșit plângând și zicând: „A pierdut lumea Roma și călugării Schetia“⁴⁴.

22. Întrebat-a avva Marcu pe avva Arsenie, zicând: „Bine este a nu avea cineva în chilia sa mângâiere? Că am văzut pe un frate care avea puține verdețuri și pe care le smulgea“. Și a zis avva Arsenie: „Sigur că este bine, însă după așezarea omului; că de nu va avea putere într-acest chip de petrecere, iarăși le va sădi“.

23. Povestit-a avva Daniel, ucenicul lui avva Arsenie, zicând: „M-am aflat odată aproape de avva Alexandru și l-a apucat pe el o durere și din pricina acelei dureri s-a întins cu fața în sus. S-a întâmplat atunci să vină fericitul Arsenie ca să vorbească cu el; și l-a văzut întins. Deci, după ce i-a vorbit, i-a zis lui: „Cine era mireanul acela pe care l-am văzut aici?“ Și i-a zis avva Alexandru: „Unde l-ai văzut?“ Și a zis: „Când mă coboram din munte, am căutat aici spre peșteră și am văzut pe cineva întins cu fața în sus“. Și i-a făcut lui metanie, zicând: „Iartă-mă, eu am fost; căci mă apucase o durere“. Și i-a zis lui bătrânul: „A, tu ai fost? Bine. Eu am socotit că este vreun mirean, și pentru aceasta te-am întrebat“.

24. Altădată avva Arsenie a zis către avva Alexandru: „După ce vei despica smicelele tale, vino să guști cu mine; iar de-ți vor veni străini, mănâncă cu ei“. Ori, avva Alexandru lucra egal⁴⁵ și cu luare-aminte. Și sosind ceasul, încă mai avea smicele, și voind să păzească cuvântul bătrânului, a stat să termine smicelele. Deci, văzând avva Arsenie că a zăbovit, a luat gustarea, socotind că a avut străini. Iar avva Alexandru, târziu, după ce a terminat, s-a dus. Și i-a zis lui bătrânul: „Ai avut străini?“ Iar el a răspuns: „Nu!“ Și i-a zis lui iarăși: „Dar cum nu ai venit?“ Iar el a zis: „Pentru că mi-ai spus: « după ce vei despica smicelele tale, vino». De aceea, păzind cuvântul tău, n-am venit, fiindcă nu terminasem“. Și s-a minunat bătrânul de acrivia⁴⁶ lui și i-a zis: „Mai devreme să dezlegi [postul de fiecare zi], așa încât și pravila să ți-o faci și apa să ți-o bei. Iar de nu, degrabă are să se bolnăvească trupul tău“.

25. A mers odată avva Arsenie într-un loc, și era acolo trestie și se mișca din cauza vântului. Și a întrebat bătrânul pe frați: „Ce este sunetul acesta?“ Iar frații i-au spus că este sunetul trestiei. Zis-a bătrânul către dânșii: „Cu adevărat, de va ședea cineva în liniște [isihie] și va auzi glas de pasăre, inima nu mai are aceeași liniște; cu atât mai mult voi, având sunetul trestiilor acestora“.

26. Spunea avva Daniel, că oarecari frați vrând să meargă la Tebaida pentru in, au zis: „Cu acest prilej să-l vedem și pe avva Arsenie“. Și a intrat avva Alexandru și a zis bătrânului: „Niște frați venind de la Alexandria, voiesc să te vadă“. Zis-a bătrânul: „Înștiințează-te de la dânșii, pentru care pricină au venit“. Și înștiințându-se că merg la Tebaida pentru in, a vestit bătrânului. Și el a zis: „Cu adevărat, nu vor vedea fața lui Arsenie, căci nu au venit pentru mine, ci pentru treaba lor“. Odihnește-i pe ei și-i sloboade cu pace, zicându-le că bătrânul nu poate să-i întâmpine.

27. Un frate s-a dus la chilia lui avva Arsenie la Schetia și s-a uitat pe fereastră și a văzut pe bătrânul peste tot ca focul⁴⁷ (căci era vrednic fratele de a vedea unele ca acestea). Și cum a bătut, a ieșit bătrânul și văzând pe fratele ca și spăimântat, i-a zis lui: „Este multă vreme de când bați? Nu cumva ai văzut ceva?“ Și i-a răspuns lui fratele: „Nu!“ Și după ce-a vorbit cu el, i-a dat drumul.

28. Șezând odată avva Arsenie la Canop⁴⁸ a venit de la Roma o fecioară de familie senatorială, bogată foarte și temătoare de Dumnezeu, ca să-l vadă. Și fiind primită de arhiepiscopul Teofil, l-a rugat ca să-l înduplece pe bătrânul să o primească. Și venind [arhiepiscopul] la el, l-a rugat zicând: „Cutare fecioară, din familie senatorială, a venit de la Roma și voiește să te vadă“. Iar bătrânul n-a primit să se întâlnească cu ea. Deci, după ce i-a vestit aceasta, ea a poruncit să i se pregătească dobitoacele, zicând: „Cred lui Dumnezeu că-l voi vedea. Că nu om am venit să văd – căci sunt și în cetatea noastră mulți oameni; ci prooroc am venit să văd“. Și după ce a ajuns la chilia bătrânului, din iconomia lui Dumnezeu, a găsit pe bătrânul petrecând afară din chilie, cu oarecare lucrare; și văzându-l, a căzut la picioarele lui. El însă a ridicat-o cu mânie. Și a luat seama de-aproape la dânsa zicând: „Dacă fața mea vrei s-o vezi, iat-o, privește-o!“ Iar ea de rușine n-a căutat la fața lui. Și i-a zis bătrânul: „N-ai auzit de lucrurile mele? Acestea sunt de nevoie să le vezi. Cum ai îndrăznit să faci atâta cale pe mare? Nu știi că ești femeie și nu ți se cade să ieși niciodată nicăieri? Sau ca să mergi la Roma și să zici către celelalte femei: « Am văzut pe Arsenie », și să se facă marea drum de femei, care să vină la mine?“ Iar ea a zis: „De va voi Domnul, nu voi lăsa pe niciuna să vină aici. Ci roagă-te pentru mine și mă pomenește totdeauna!“ Iar el răspunzând a zis: „Mă rog lui Dumnezeu, ca să se șteargă pomenirea ta din inima mea“. Și acestea auzind, a ieșit tulburată. Și dacă a venit în cetate, de mâhnire a căzut în friguri. Și a vestit fericitului Teofil arhiepiscopul că e bolnavă. Și venind la ea, o ruga să-i spună ce are. Iar ea a zis către dânsul: „O, de n-aș mai fi venit aici! Că am zis bătrânului: «Pomenește-mă pe mine», și el a zis: «Mă rog lui Dumnezeu, ca să se șteargă pomenirea ta din inima mea». Și iată, eu mor de mâhnire“. Și i-a zis ei arhiepiscopul: „Au nu știi că ești femeie și prin femei vrăjmașul îi luptă pe sfinți? Pentru aceasta a zis bătrânul așa; că pentru sufletul tău se roagă totdeauna“. Și așa s-a mângâiat sufletul ei și s-a dus cu bucurie la ale sale.⁴⁹

29. Povestit-a avva Daniel pentru avva Arsenie, că a venit odată un magistrat⁵⁰, aducându-i testamentul unui senator, rudă a lui, care îi lăsa foarte multă moștenire. Și luându-l, a vrut să îl rupă. Și a căzut magistratul la picioarele lui, zicând: „Rogu-te, nu îl rupe, că mi se ia capul“. Și i-a zis avva Arsenie: „Eu mai înainte de acela am murit, iar el acum a murit“⁵¹. Și l-a trimis înapoi, nimic primind.

30. Se spunea iarăși pentru el, că sâmbăta seara, pe când se lumina duminica⁵², lăsa soarele înapoia lui și întindea mâinile la cer, rugându-se, până când iarăși strălucea soarele înaintea feței lui. Și atunci ședea.⁵³

31. Se zicea pentru avva Arsenie și pentru avva Teodor al Fermii că, mai mult decât toate, urau slava oamenilor. Pentru aceasta Arsenie nu întâmpina lesne pe cineva, iar avva Teodor întâmpina cu adevărat, dar ca o sabie îi era.

32. Șezând odată avva Arsenie în părțile cele de jos⁵⁴ și supărându-se acolo, a socotit să lase chilia⁵⁵. Și neluând nimic din ea, așa s-a dus către ucenicii săi faraniți⁵⁶ Alexandru și Zoil. Deci i-a zis lui Alexandru: „Scoală-te și mergi cu corabia pe râu în sus“. Și a făcut așa. Și lui Zoil i-a zis: „Vino cu mine până la râu și îmi caută o corabie care să meargă la Alexandria, și apoi ia și tu o corabie pe râu în sus până la fratele tău!“ Iar Zoil, tulburându-se pentru cuvântul acesta, a tăcut. Și așa s-au despărțit unii de alții. Deci bătrânul s-a pogorât în părțile Alexandriei și s-a îmbolnăvit de boală grea. Iar slujitorii [ucenicii] lui au zis unul către altul: „Nu cumva vreunul din noi a mâhnit pe bătrânul și pentru aceasta s-a despărțit de noi?“ Și n-au aflat nimic întru ei, nici că nu l-au ascultat pe dânsul cândva. Iar după ce s-a însănătoșit bătrânul a zis: „Mă voi duce la Părinții mei“. Și așa mergând cu corabia pe râu în sus, a venit la Petra⁵⁷, unde erau slujitorii lui. Și fiind el aproape de râu, venind o copilă etiopiană, s-a atins de cojocul lui. Iar bătrânul a certat-o; dar copila i-a zis: „De ești călugăr, du-te la munte!“ Iar bătrânul, umilindu-se de cuvântul acesta, zicea întru sine: „Arsenie, de ești călugăr, du-te la munte!“ Și numaidecât după acestea, au venit întru întâmpinarea lui Alexandru și Zoil. Și căzând ei la picioarele lui, s-a aruncat și bătrânul jos, și au plâns câteștrei. Și a zis bătrânul: „Nu ați auzit că m-am îmbolnăvit?“ Și i-au zis lui: „Ba da“. Și a zis bătrânul: „Și pentru ce nu ați venit să mă vedeți?“ Și i-a zis lui avva Alexandru: „Despărțirea ta de noi nu a fost înțeleasă și mulți nu s-au folosit, zicând: «De nu ar fi călcat cuvântul bătrânului nu s-ar fi despărțit de dânșii»“. Zis-a lor: „Iarăși dar vor zice oamenii: «Nu a aflat porumbița odihnă picioarelor sale și s-a întors la Noe în corabie.» (Fac. 8, 9)“. Și așa s-au mângâiat. Și a rămas cu ei până la sfârșitul său.

33. Zis-a avva Daniel: „Ne-a povestit nouă avva Arsenie ca pentru altul – deși poate chiar el era – că șezând un bătrân în chilia sa i-a venit un glas zicând: «Vino și îți voi arăta lucrurile oamenilor». Și sculându-se, a ieșit; și l-a dus într-un loc, și i-a arătat un etiopian tăind lemne și făcând o povară mare. Și se căznea acela să o ridice, dar nu putea; și în loc de a mai lua din ea, el încă mai tăia lemne și adăoga peste povară. Și a făcut aceasta vreme îndelungată.
Și mergând puțin mai înainte i-a arătat un om stând lângă un lac și scoțând apă din el și turnând-o într-un jgheab găurit, din care apa curgea iarăși în lac.
Și i-a zis lui iarăși: «Vino să-ți arăt altul». Și a văzut un templu și doi oameni călări pe cai ținând o prăjină de-a curmezișul, unul împotriva celuilalt; și voiau să intre pe ușă și nu puteau, pentru că era prăjina de-a curmezișul. Și nici unul nu s-a smerit pe sine înapoia celuilalt, ca să întoarcă prăjina dreaptă; și pentru aceasta au rămas afară de ușă. «Acești oameni – i-a zis vocea – sunt cei care poartă jugul dreptății cu mândrie, și nu s-au smerit ca să se îndrepteze pe ei înșiși și să călătorească pe calea cea smerită a lui Hristos; pentru aceasta și rămân afară de împărăția lui Dumnezeu. Iar omul ce tăia lemne, este cel întru multe păcate, care în loc de a se pocăi, adaogă alte fărădelegi la păcatele sale. Și omul ce scotea apă, este cel care face lucruri bune, dar pentru că are întru ele amestecare rea, cu aceasta prăpădește și lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în zadar»“.

34. Tot acesta a povestit că odată au venit niște părinți de la Alexandria ca să-l vadă pe avva Arsenie. Și unul dintre dânșii era unchiul bătrânului arhiepiscop al Alexandriei Timotei – de i se zicea «cel Sărac» –, și avea cu el pe unul din copiii fratelui său. Iar bătrânul se afla atunci bolnav și nu a voit să-i întâlnească, ca să nu mai vină și alții și prea mult să-l supere – era atunci la Petra Troiei. Iar ei s-au întors mâhniți. După aceea s-a întâmplat de s-a făcut năvălire a barbarilor, și venind [Arsenie], a petrecut prin părțile cele de jos⁵⁸. Și auzind aceia, iarăși au venit să-l vadă și el i-a primit cu bucurie. Și i-a zis lui fratele care era cu ei: „Nu știi, avvo, că noi am venit și la Troia să te vedem și nu ne-ai primit?“ Și i-a zis lui bătrânul: „Voi ați gustat pâine și ați băut apă, iar eu, fiule, cu adevărat, nici pâine, nici apă n-am gustat, nici am șezut jos, chinuindu-mă pe mine până când m-am înștiințat că ați ajuns la locul vostru; căci și voi pentru mine v-ați ostenit. Însă iertați-mă, fraților“. Și mângâindu-se ei, s-au dus.

35. Acesta [avva Daniel] zicea, că l-a chemat într-o zi avva Arsenie și i-a zis: „Odihnește pe părintele tău, ca, după ce va merge către Domnul, să se roage pentru tine și să-ți fie bine“.

36. Se spunea pentru avva Arsenie, că bolnăvindu-se odată în Schetia, s-a dus preotul și l-a adus la biserică și l-a pus pe așternut cu o pernă mică la capul lui. Și iată un bătrân venind să-l cerceteze pe el⁵⁹. Și văzându-l pe așternut și perna sub capul lui, s-a smintit zicând: „Acesta este avva Arsenie? Și pe acestea este culcat?“ Și luându-l preotul deoparte, i-a zis: „Ce lucru ai avut la satul tău?“ Iar el a zis: „Am fost cioban“. „Cum dar – a mai întrebat el – petreceai viața ta?“ Iar el a zis: „Cu multă osteneală petreceam“. Și i-a zis lui iarăși: „Dar acum cum petreci la chilie?“ Iar el a zis: „Mai mult mă odihnesc“. Și atunci i-a zis: „Vezi pe acest avva Arsenie? În lume era părinte al împăraților⁶⁰ și mii de robi încinși cu brâuri de aur și cu brățări, și îmbrăcați cu haine de mătase stăteau înaintea lui; și covoare scumpe erau sub picioarele lui. Iar tu, păstor fiind, nu ai avut în lume odihna pe care o ai acum. Însă acesta n-are aici desfătarea pe care a avut-o în lume. Iată, dar, că tu te odihnești, iar acesta pătimește necaz“. Iar el auzind acestea, s-a umilit și a pus metanie zicând: „Iartă-mă, avvo, că am greșit. Într-adevăr, aceasta este calea cea adevărată: că acesta a venit la smerenie, iar eu la odihnă“. Și folosindu-se bătrânul, s-a dus.⁶¹

37. A venit un părinte la avva Arsenie și, bătând în ușă, bătrânul i-a deschis, socotind că este slujitorul său. Și dacă a văzut că este altul, s-a aruncat cu fața la pământ. Iar acela i-a zis lui: „Scoală, avvo, ca să mă închin ție“. Și i-a zis bătrânul lui: „Nu mă scol, de nu te vei duce“. Și mult rugându-se, nu s-a sculat până ce s-a dus.

38. Se spunea pentru un frate care a venit la Schetia ca să-l vadă pe avva Arsenie, că venind la biserică, se ruga clericilor, ca să se întâlnească cu avva Arsenie. Deci i-au zis lui: „Odihnește-te puțintel, frate, și-l vei vedea“. Iar el a zis: „Nu gust nimic de nu mă voi întâlni cu el“. Au trimis dar un frate ca să-l ducă, că era departe chilia lui⁶². Și bătând în ușă, au intrat amândoi și închinându-se bătrânului, au șezut tăcând. Deci a zis fratele cel de la biserica Schetiei: „Eu mă duc, rugați-vă pentru mine!“ Iar fratele cel străin, neaflând îndrăzneală către bătrânul, a zis fratelui: „Vin și eu cu tine“. Și au ieșit împreună. Însă fratele cel străin l-a rugat zicând: „Ia-mă și la avva Moise cel din tâlhari“. Și venind ei la acela, i-a primit cu bucurie și, tratându-i cu ospitalitate, i-a slobozit. Și i-a zis fratele cel ce-i ducea: „Iată, te-am dus la cel străin (Arsenie) și la egiptean (Moise); care dintr-aceștia doi ți-a plăcut?“ Iar el, răspunzând, a zis: „Mie, până acum, egipteanul mi-a plăcut“. Și auzind unul din părinți acestea, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: „Doamne, arată-mi lucrul acesta, ca unul fuge pentru numele Tău, iar altul îmbrățișează pentru numele Tău“. Și, iată, i s-au arătat două corăbii mari pe râu și a văzut în una pe avva Arsenie și pe Duhul lui Dumnezeu plutind cu liniște (isihie), iar în cealaltă pe avva Moise și îngerii lui Dumnezeu, hrănindu-l cu faguri de miere.⁶³

39. Zicea avva Daniel: „Când era avva Arsenie să moară, le-a poruncit, zicând:«Să nu va îngrijiți să faceți dragoste (milostenie) pentru mine. Că eu de mi-am făcut mie dragoste (milostenie), aceasta am s-o găsesc »“.

40. Când era avva Arsenie să moară, s-au tulburat ucenicii lui. Și le-a zis lor: „Încă nu a venit ceasul; iar când va veni ceasul, vă voi spune. Însă am să mă judec cu voi la scaunul de judecată cel înfricoșător, de veți da trupul meu cuiva“. Iar ei au zis: „Și ce vom face, că nu știm să-l îngropăm?“ Și le-a zis lor bătrânul: „Nu știți să legați o funie de piciorul meu și să mă trageți la munte?“
Și acesta era cuvântul bătrânului⁶⁴: „Arsenie, pentru ce ai ieșit [din lume]? De multe ori m-am căit că am vorbit; iar că am tăcut, niciodată“. Iar când era aproape de a muri, l-au văzut frații plângând și i-au zis: „Într-adevăr și tu te temi, părinte?“ Și le-a zis lor: „Într-adevăr, frica ce este cu mine acum, în ceasul acesta, cu mine este de când m-am făcut călugăr“. Și așa a adormit [întru Domnul].

41. Se mai spunea că în toată vremea vieții sale, când ședea la lucrul mâinilor, avea o cârpă în sân, pentru lacrimile care curgeau din ochii săi. Și auzind avva Pimen că a adormit [întru Domnul], lăcrimând a zis: „Fericit ești, avvo Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Că acela ce nu se plânge pe sine aici, acolo se va plânge veșnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de chinuri, este cu neputință a nu plânge“.

42. Povestit-a avva Daniel pentru dânsul, că niciodată nu voia să grăiască vreo întrebare din Scriptură, măcar că putea să grăiască, de ar fi voit. Încă nici scrisoare degrabă nu scria. Și când venea la biserică câteodată, ședea dinapoia stâlpului, ca nimeni să nu vadă fața lui, nici el să caute la altul. Și era chipul lui îngeresc ca al lui Iacov. Era cu totul alb, încuviințat la trup, dar uscățiv. Și avea barba lungă, ajungând până la pântece iar perii ochilor căzuseră de plâns. Și era lung, dar se gârbovise de bătrânețe. Și a murit în vârsta de nouăzeci și cinci ani. A petrecut în palaturile fericitului întru pomenire, împăratului Teodosie cel mare, ani patruzeci, făcându-se părinte ai fiilor lui, Arcadie și Onorie. Și acolo a făcut ani patruzeci, iar zece ani a făcut la Troin al Babilonului celui de sus, în preajma Memfisului și trei ani în Canopul Alexandriei și ceilalți doi i-a petrecut iarăși în Troin și acolo a adormit, săvârșindu-și călătoria cu pace și cu frica lui Dumnezeu. Căci era bărbat bun și plin de Duh Sfânt și de credința. Și mi-a lăsat mie haina lui cea de piele și veșmântul cel alb de par și încălțămintele cele de coaja de finic. Și eu nevrednicul – zice avva Daniel – le-am purtat pe ele ca să mă binecuvintez.

43. Povestit-a iarăși avva Daniil pentru avva Arsenie, că odată el a chemat pe părinții mei, adică pe avva Alexandru și pe Zoil și smerindu-se pe sine, a zis: fiindcă dracii se luptă cu mine și nu știu de mă fură în somn, deci în noaptea aceasta osteniți-vă cu mine și păziți-mă, dacă dormitez la priveghere. Și au șezut unul de-a dreapta lui și altul de-a stânga, de cu seară, păstrând tăcere. Și spuneau părinții mei – zice avva Daniil – că noi am adormit și nu ne-am sculat și nu l-am simțit pe el, dacă dormitează. Și către dimineață – Dumnezeu știe, de la sine a făcut ca să socotim că a dormit, sau cu adevărat firea somnului a venit – a suflat trei suflături și îndată s-a sculat, zicând: am dormit cu adevărat? Iar noi am răspuns: nu știm!

44. Au venit odată oarecari bătrâni la avva Arsenie și mult l-au rugat ca să se întâlnească cu dânsul. Iar el le-a deschis lor. Și l-au rugat pe el să le spună lor cuvânt pentru cei ce se liniștesc și cu nimeni nu se întâlnesc. Și le-a zis lor bătrânul: când fecioara este în casa tatălui său, mulți vor să se logodească cu dânsa. Iar după ce va lua bărbat, nu place tuturora; unii o defaimă, iar alții o laudă și n-are cinste așa multă ca întâi când era ascunsă! Așa și cele ale sufletului: după ce se vor vădi, nu pot să încredințeze pe toți.