REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  Biserica Parohiei Mănăstirea Cașin II din județul Bacău, unica din țară care are   hramul Sf. Simeon Noul Teolog , și-a serbat duminică ocrotitorul, la 1001 ani de la mutarea lui la cele veșnice. Programul liturgic a debutat sâmbătă seara cu slujba Vecerniei unită cu Litia și a continuat cu liturghia din a doua duminică din post, Duminica Sf. Grigorie Palama. Liturghia a fost oficiată de Protos. Nicolae Dănilă, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, care i-a avut alături în slujire pe parohul comunității, Părintele Ioan Bârgăoanu, Protopop de Onești, și pe alți clerici locali.„Apostolii au propovăduit cuvântul, cuvântul acesta a ajuns faptă și mulți au stăruit în aceste fapte și în aceste cuvinte. Dar, la un moment dat, Hristos Se revelează din nou celor care-L iubesc”, a subliniat părintele exarh. „Așa i s-a revelat și Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog, acela care a fost umplut de dragostea dumnezeiască, de dorul lui Dumnezeu, căci dorul lui Dumnezeu trece toate bar

  A ceștia au fost cu toții din numărul celor șaptezeci de Apostoli mai mici. S tahie a fost ucenic și ajutor al Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat. Sfântul Andrei l-a sfințit pe el episcop al Bizanțului. Sfântul Apostol Stahie a întemeiat Biserica din Arghiropolis și bine a păstorit turma lui Hristos cea de acolo, cu credință și cu râvnă de foc. După șaisprezece ani de păstorire, el s-a săvârșit cu pace către Domnul. S finții Apostoli Amplie și Urban au fost și ei ucenici ai Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat și sfințiți de el întru episcopi: Sfântul Amplie în cetatea Lida din Odyssopolisul Iudeii, iar Sfântul Urban în Macedonia. Amândoi au luat mucenicească moarte pentru Hristos Domnul. S fântul Narcis a fost uns Episcop al Atenei de către Sfântul Apostol Filip. S fântul Apelles [Amplie] a fost Episcop al Heracleei în Trachis. I ar Sfântul Aristobul, fratele Sfântului Apostol Barnabas, bine propovăduind credința creștină în Britania, s-a săvârșit cu pace în acele

  A cești Sfinți, mult pătimitori, au trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305). Agapie era de fel din Gaza, cetate așezată între Mediterana și pustiul Arabiei, și era bărbat cinstit și încercat între creștini și slăvit pentru nevoința sa cea purtătoare de chinuri, de vreme ce, încă mai înainte, de mai multe ori, arătase mare îndrăzneală întru mărturisirea numelui lui Hristos și multe feluri de chinuri suferise. Deci, acest Agapie, râvnitor a se face urmaș Apostolilor, a făcut legământ cu alți șapte tineri, să nu înceteze a propovădui Evanghelia Domnului, gata fiind să îndure orice primejdie. Iar ceilalți șapte tineri înfocați vestitori ai Cuvântului Scripturilor, erau: Timolau cel din Pont, Plisiu și doi bărbați ce se chemau Alexandru, de fel din Egipt, Romil, care era ipodiacon din Diospolis, și doi cu numele Dionisie, unul fiind din Tripolisul Feniciei, iar celălalt din Egipt și slujitor al lui Agapie. D eci, dându-se păgână poruncă împărătească, prin toate țările și cetăț

  L umea în mijlocul căreia a trăit sfântul Alexandru din Pidna, trăia în întunecimea înșelăciunii. Dar el, strălucind întocmai ca o stea prealuminoasă, a dat pe față nebunia răucredincioșilor, a rănit cu cuvintele sale, întocmai ca și cu niște săgeți, pe vrăjmașul cel trufaș și a doborât la pământ toată înșelăciunea, propovăduind și mărturisind cu îndrăznire pe Hristos în vremea persecuției împăratului Maximin (305-311). Pentru aceasta, cei ce se găseau în fruntea înșelăciunii, neputând suferi până în cele din urmă, îndrăzneala și vitejia lui, s-au străduit, cu diferite meșteșugiri, să nimicească tăria lui. Dar nefiind în stare să izbutească aceasta, i-au tăiat capul cu sabia. Dumnezeu l-a răsplătit cu harul tămăduirilor; căci sfintele lui moaște vindecă de toată boala pe cei ce cu credință se apropie de ele.

  S fântul Pion a fost preot în biserica Siriei. El a luat mucenicia la Smirna, în timpul prigoanelor lui Decius. El a fost osândit la răstignire pe cruce, lucru care pe mucenicul lui Hristos l-a umplut de bucurie. D e îndată ce soldații au făcut crucea și au înfipt-o în pământ, Sfântul Pion s-a urcat singur pe ea și-a întins mâinile și le-a poruncit ostașilor să-i bată cuiele în palme și în picioare. Dar crucea fiind înfiptă în pământ cu capul în jos, călăii au aprins un foc la picioarele ei, sub capul mucenicului. M ulți s-au adunat atunci în jurul lui, ca la priveliște. Sfântul Sfințit Pion și-a închis ochii și s-a rugat lui Dumnezeu în inimă. Flăcările focului nu s-au atins măcar de perii capului lui. Când la sfârșit focul s-a stins și toți credeau că Pion a murit, el a deschis ochii și a strigat cu bucurie: „O Doamne, primește sufletul meu!" - și și-a dat sfântul lui suflet. A cest Sfânt Sfințit Mucenic Pion a scris viața Sfântului Policarp al Smirnei, împreună cu care a

 APOSTOLUL.    I Tesaloniceni 4, 13-17 13 Dar, fraților, nu vrem ca voi să fiți în neștiință despre cei ce au adormit d , ca să nu vă întristați precum ceilalți e , care nu au nădejde. 14 Pentru că de credem f că Iisus a murit și a înviat, tot așa pe cei adormiți prin Iisus îi va aduce Dumnezeu împreună cu El g . 15 Căci pe aceasta v'o spunem noi prin cuvântul Domnului: că noi, cei vii, cei rămași până la venirea Domnului, nu le-o vom lua înainte celor adormiți. 16 Că la un semn poruncitor, la glasul arhanghelului și'n trâmbița lui Dumnezeu, Însuși Domnul Se va pogorî din cer, și cei morți întru Hristos vor învia întâi; 17 după aceea noi, cei vii, cei rămași, împreună cu ei vom fi răpiți în nori ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel pururea cu Domnul vom fi.                                                       EVANGHELIA  Ioan 5, 24-30 24 Adevăr, adevăr vă spun: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel care M'a trimis, are viață veșnică și la judecată n

  S fântul Sofronie s-a născut la Damasc din părinți slăviți. Dobândind toată înțelepciunea științei omenești, el a rămas nemulțumit de ea și a dorit mai mult, a dorit înțelepciunea cea dumnezeiască a mântuirii sufletului, în lavra Sfântului Teodosie. E l și-a ales ca învățător pe un monah foarte îmbunătățit, Sfântul Ioan Moschu. Împreună cu el a călătorit în pelerinaje pe la toate mânăstirile și nevoitorii din Egipt care puneau în practica vieții înțelepciunea cea duhovnicească. D orința și cuvântul după care își călăuzea viața era: În fiecare zi învață tot mai mult despre înțelepciunea cea duhovnicească. Toate cele învățate cei doi pelerini le-au scris pe hârtie și mai pe urmă le-au dat la iveală într-o carte numită Livada duhovnicească. E i după aceea au călătorit la Roma, unde Sfântul Ioan Moschu a și murit, lăsând în testament lui Sofronie ca să fie luat de acolo și dus fie în Muntele Sinai, fie la Lavra Sfântului Teodosie. Sfântul Sofronie a împlinit dorința învățătorului să

  Î mpărăteasa Elena a pornit spre Ierusalim cu o mare cantitate de aur. Sf. Constantin i-a scris o scrisoare Patriarhului Macarie (313-323), prin care îi cerea să o ajute pe mama lui în toate felurile posibile ca să restaureze sfintele locuri creștine. D upă sosirea în Ierusalim, împărăteasa a început să dărâme toate templele păgâne și să sfințească locurile murdărite de păgâni. Î n căutarea ei după Crucea Dătătoare de Viață, împărăteasa a cercetat mai mulți creștini și evrei, fără să afle nimic pentru mai mult timp. În cele din urmă, un bătrân evreu numit Iuda i-a spus că crucea era îngropată în spatele templului lui Venus. Sf. Elena a dat ordin să se demoleze templul și să se facă săpături pe locul acela. În scurt timp au găsit Golgota și Mormântul Domnului. Nu departe de acel loc au găsit trei cruci, o scândură cu inscripția lui Pilat (Ioan 19:19) și patru piroane care au străpuns corpul Domnului. U rmătorul pas era să determine care era crucea răstignirii Mântuitorului dintre

  A ceștia au fost cu toții comandanți în armatele împăratului bizantin Teofil. Când împăratul Teofil a pierdut bătălia împotriva sarazinilor care s-a întâmplat în cetatea Amoreea, aceștia au capturat orașul și au luat cu ei în sclavie mulți creștini, între care și acești comandanți. Ceilalți creștini din cetate au fost fie uciși, fie vânduți ca sclavi. C omandanții au fost aruncați în temniță, unde au fost ținuți timp de șapte ani. Șefii musulmani îi cercetau adesea acolo, sfătuindu-i să îmbrățișeze credința islamică. Comandanții creștini însă nici nu voiau să-i audă. C ând sarazinii le grăiau comandanților, zicând: „Mohamed este adevăratul proroc iar nu Hristos," comandanții îi întrebau: „Dacă ați avea doi care se ceartă pentru un câmp, cum că este al lui, unul având mulți martori care adeveresc aceasta, iar celălalt nici unul, ce ați zice, că al cui este câmpul?" Ș efii musulmani au răspuns: „Fără îndoială că al celui cu mulți martori. " C omandanții au zis: „Dr

  I Tesaloniceni 4, 13-17 13 Dar, fraților, nu vrem ca voi să fiți în neștiință despre cei ce au adormit d , ca să nu vă întristați precum ceilalți e , care nu au nădejde. 14 Pentru că de credem f că Iisus a murit și a înviat, tot așa pe cei adormiți prin Iisus îi va aduce Dumnezeu împreună cu El g . 15 Căci pe aceasta v'o spunem noi prin cuvântul Domnului: că noi, cei vii, cei rămași până la venirea Domnului, nu le-o vom lua înainte celor adormiți. 16 Că la un semn poruncitor, la glasul arhanghelului și'n trâmbița lui Dumnezeu, Însuși Domnul Se va pogorî din cer, și cei morți întru Hristos vor învia întâi; 17 după aceea noi, cei vii, cei rămași, împreună cu ei vom fi răpiți în nori ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel pururea cu Domnul vom fi.                                                                                 Ioan 5, 24-30 24 Adevăr, adevăr vă spun: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel care M'a trimis, are viață veșnică și la judecată n

  S finții Pavel și Iuliana erau frați de sânge, din cetatea Ptolemais din Fenicia. Ei au fost torturați cu sălbăticie pentru credința lor în Hristos de către împăratul Aurelius, iar la sfârșit au fost omorâți prin decapitare. Î nainte de a fi muceniciți multe minuni s-au arătat prin ei, la care au stat martori mulți păgâni. Datorită acelor minuni, mulți dintre acei păgâni s-au convertit la Hristos. Mai mulți dintre ei chiar au fost și ei omorâți prin decapitare tot atunci, primind și ei cununile muceniciei, împreună cu Pavel și cu Iuliana, la anul 273 după Hristos.

  A ceștia trei au fost împreună închiși cu Sfântul Teodor Tiron și apoi au luat și ei cununa muceniciei. D upă ce Sfântul Teodor cu slavă s-a săvârșit, ei au rămas în continuare în închisoare și vreme îndelungată nu au fost condamnați deoarece împăratul îl schimbase pe guvernatorul cetății Amasia. Când noul guvernator a sosit, mai sălbatic decât cel dintâi, el a poruncit ca cei trei să fie aduși înaintea lui. T oți trei erau foarte tineri. Eutropie și Cleonic erau frați de sânge, iar Vasilisc era rudă cu Sfântul Teodor Tiron. Toți trei se aveau însă ca niște frați de sânge prin iubirea cea frățească. Ca atare, așa au și grăit înaintea guvernatorului: “Precum Sfânta Treime nedespărțită este, așa și noi prin credința noastră în iubire de nedespărțit petrecem”. Z adarnice au fost ademenirile guvernatorului, zadarnice încercările de a-l cumpăra pe Eutropie. Mai întâi guvernatorul l-a invitat pe Eutropie la o recepție bogată, pe care Eutropie a refuzat-o, dând răspunsul Psalmistului:

D atorită înțelepciunii și bunătății sale, Sfântul Teodot a fost ales episcop și a păstorit Biserica lui Dumnezeu cu dragoste și râvnă. Când au început persecuțiile împotriva creștinilor sub răul împărat Liciniu, acest bărbat dumnezeiesc a fost târât la judecată și supus multor torturi. C ând torționarul Sabinus l-a sfătuit să se lepede de Hristos și să se închine idolilor, Teodot a răspuns: "Dacă ai ști tu bunătatea Dumnezeului meu, în Care îmi pun eu nădejdea și Care în urma acestor chinuri mă va încununa pe mine cu fericită nemurire și tu ai vrea să suferi aceste chinuri numai să dobândești ceea ce am și eu nădejdea tare că voi dobândi. " C ând torționarii au început să-i străpungă trupul cu piroane, el cu recunoștință și-a ridicat mintea la Dumnezeu. Crezându-și sfârșitul aproape, Sfântul Teodot și-a sfătuit și povățuit creștinii cei care erau adunați acolo, la locul chinurilor. Dar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acela a fost timpul când marele Constantin a lu

  u S fântul Talaleu a fost un mare nevoitor sirian. La început el a viețuit în Mânăstirea Sfântului Sava cel Sfințit de lângă Ierusalim, dar mai apoi el s-a sălășluit într-un cimitir păgânesc, binecunoscut pentru bântuirile diavolești care se petreceau acolo, și pentru alte lucruri înfricoșătoare. S pre a-și dobândi frica cea sfântă prin credința în Dumnezeu, Talaleu s-a sălășluit în acest cimitir, unde timp de mulți ani zi și noapte a îndurat nenumărate atacuri și loviri ale duhurilor necurate. D atorită marii sale credințe și iubirii față de Dumnezeu, El i-a dăruit lui Talaleu harul facerii de minuni, prin care mult i-a folosit pe bolnavi și pe cei aflați în suferință. S fântul Talaleu s-a sălășluit în Împărăția Cerurilor pe la anul 460 după Hristos.

  A cest sfânt se trăgea din părțile Decapolei, cele Zece Cetăți din jurul Mării Galileii, din care pricină s-a numit Decapolitul. În tinerețe el s-a dăruit vieții de nevoințe ascetice, împlinind toate cele care se cer pentru curățirea inimii și ridicarea sufletului către Dumnezeu. C ând au început persecuțiile contra icoanelor, pornite de răul împărat Leon Isaurul, Procopie s-a ridicat în apărarea icoanelor arătând că ea nu este nicidecum idolatrie, căci creștinii știu că închinându-se sfintelor icoane ei nu se închină materiei din care sunt făcute ele, ci mai curând Persoanelor zugrăvite pe ele, care sunt ale Sfintei Treimi, ale sfinților îngeri sau ale oamenilor care s-au învrednicit de sfințenie. D in această cauză Procopie a fost arestat, torturat cu sălbăticie, biciuit și sfâșiat cu perii de fier. Când necuratul împărat Leon a fost asasinat (căci sufletul lui pierise și mai înainte de aceasta), s-a înfăptuit și restabilirea cultului icoanelor în sfintele biserici, iar Procopi

  A cest mare și slăvit arhipăstor s-a născut din părinți bogați, în cetatea Tesalonicului. De la naștere și până la vârsta de douăzeci și cinci de ani Porfirie a locuit la Tesalonic. După aceea, luându-și îngăduința și rămas bun de la părinți, el a lepădat toată grija și viața lumească și s-a retras în pustia Egiptului. C ălăuzit de un părinte încercat, tânărul Porfirie a fost tuns monah și a rămas acolo timp de cinci ani. A poi a mers în pelerinaj la Țara Sfântă împreună cu monahul Marcu, un frate credincios. În apropiere de Ierusalim, el a dus o viață de nevoințe ascetice și duhovnicești într-o peșteră, timp de încă cinci ani. D ar după aceea picioarele lui Porfirie s-au îmbolnăvit și el nu mai putea să meargă. Dar cu toate acestea, târându-se pe genunchi, el continua să meargă la Sfintele Slujbe ale Bisericii, într-o noapte Mântuitorul Hristos S-a înfățișat lui în vedenie, vindecându-l desăvârșit de boala lui de picioare și făcându-l întreg sănătos. C ând a fost înălțat episc

  Omilia despre profetul Iona și despre post F ost-a cuvântul Domnului către Iona: „Scoală-te și mergi la Ninive, cetatea cea mare” (Iona 1, 1-2). Dar ce trebuia el să vestească acolo? El trebuia să strige: „încă trei zile și Ninive se va prăpădi” (Iona 3, 4). Dar pentru ce, o Dumnezeule, poruncești să se vestească mai înainte nenorocirea pe care voiești să o trimiți ? Răspunsul lui Dumnezeu este: „Tocmai ca să nu fac ceea ce am poruncit să se vestească”. Pentru aceea Dumnezeu ne-a amenințat și cu iadul, pentru ca să nu ne arunce în iad. El zice către noi cam așa: „Teme-te de cuvintele Mele, și nu vei tremura de faptele Mele”. Î nsă pentru ce oare hotărăște El un termen așa de scurt de iertare ? Pentru ca tu să cunoști fapta cea bună a ninivitenilor, care în așa de puține zile s-au pocăit de așa de multe păcate și le-au stârpit. Totodată, trebuie să te minunezi de îndurarea lui Dumnezeu, căreia i-a fost de ajuns o pocăință atât de scurtă pentru atât de multe păcate; de aceea tu nu

  C el care a fost mai înainte pe scaunul patriarhal al Constantinopolului, patriarhul Pavel, părăsind scaunul său în taină și intrând într-o mânăstire, a primit Sfânta și Marea Schimă. Î n acea vreme la cârma împărăției se aflau Irina și Constantin. La sfatul lui Pavel a fost ales patriarh în locul lui Tarasie, în anul 783 după Hristos. Acesta era senator și consilier imperial și trecând repede prin toate rangurile eclesiastice a fost uns patriarh. E l era un om foarte învățat și foarte râvnitor pentru Sfânta Credință Ortodoxă și a acceptat această înaltă chemare foarte cu greu și numai în scopul de a lupta mai bine pentru Sfânta Ortodoxie în lupta ei contra ereziilor și mai ales a defăimării sfintelor icoane (a iconoclasmului), în timpul lui s-a ținut Sinodul al șaptelea Ecumenic de la Niceea, în 783. La acesta erezia iconoclastă a fost dată anatemei, iar cultul sfintelor icoane reconfirmat și restabilit. S fântul Tarasie era foarte milostiv cu orfanii și cu săracii, zidind pentr

  S fântul și întru tot slăvitul Botezător Ioan a fost decapitat la dorința expresă și la instigarea nelegiuitei Irodiada, soția nelegitimă a ticălosului împărat Irod. Când lui Ioan i s-a tăiat capul în închisoare, Irodiada a dat poruncă ca să nu-i fie îngropat capul împreună cu trupul, căci nelegiuita se temea că oarecum, prorocul ar putea astfel învia. De aceea, ea i-a luat capul și l-a îngropat adânc într-un loc ascuns și spurcat. D ar ea avea o doamnă de companie, pe Ioana, care era soția demnitarului Huza de la curtea lui Irod. Aceasta bună și cu frică de Dumnezeu Ioana nu a putut tolera ca să vadă capul Omului lui Dumnezeu zăcând în necurăție. De aceea ea l-a dezgropat în ascuns, l-a dus la Ierusalim și l-a îngropat în Muntele Măslinilor. N eștiind de aceasta, când Regele Irod a auzit de minunile prea mari pe care le săvârșește Mântuitorul, s-a înfricoșat și a spus: Acesta este Ioan Botezătorul [pe care l-am ucis] el s-a sculat din morți și de aceea se fac minuni prin El (Mat

  S fântul Damian a fost monah în Mânăstirea Esfigmenu din Sfântul Munte Athos și contemporan și împreună-nevoitor al slăvitului monah Cosma din Mânăstirea Zografu. E l a dus o viață de aspre nevoințe duhovnicești pe Muntele Samaria, cel care se află între Esfigmenu și Hilandar. E l a adormit cu pace la anul 1280 după Hristos. La moartea lui, din trup a ieșit un miros de bună mireasmă, lucru care a durat timp de patruzeci de zile.