Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști


 


În ziua luminatului praznic al Învierii lui Hristos, în toată Săptămâna Luminată, precum și la Odovania Paștilor (miercuri, înainte de Înălțarea Domnului), rugăciunile dimineții și ale serii sunt înlocuite de rostirea Ceasurilor, după următoarea rânduială:

După ce binecuvintează preotul, se zice:

Iar dacă nu este preot, se zice:

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le (de 3 ori).

Învierea lui Hristos văzând să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim; că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm, numele Tău numim. Veniți toți credincioșii să ne închinăm, Sfintei învierii lui Hristos, că, iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că, răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a călcat (de 3 ori).

Ipacoi, glasul al 4-lea

Venit-au mai înainte de zori, cele ce au fost cu Maria, și aflând piatra răsturnată de pe mormânt, auzit-au de la înger: Pentru ce cătați printre morți, ca pe un om, pe Cel ce este întru Lumina cea pururea fiitoare? Vedeți giulgiurile cele de îngropare! Alergați și propovăduiți că S-a sculat Domnul, omorând moartea, că este Fiul lui Dumnezeu, Cela ce a mântuit neamul omenesc.

Condacul, glasul al 8-lea

De Te-ai și pogorât în mormânt, Cela ce ești fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit, și ai înviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor mironosițe: „Bucurați-vă” și apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cel ce dai celor căzuți înviere.

Și aceste tropare același glas:

În Mormânt cu Trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul și pe Scaun ai fost, Hristoase, cu Tatăl și cu Duhul, toate umplându-le, Cela ce ești necuprins.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Ca un purtător de viață, mai înfrumusețat decât Raiul cu adevărat și mai luminat decât orice cămară împărătească s-a arătat, Hristoase, mormântul Tău, izvorul învierii noastre.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce ești Locaș sfințit, Dumnezeiesc, al Celui Preaînalt, bucură-te, că prin tine s-a dat bucuria, Născătoare de Dumnezeu, celor ce strigă: Binecuvântată ești tu între femei, Stăpână, ceea ce ești cu totul fără de prihană.

Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Întru numele Domnului, binecuvintează părinte!

Preotul: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi.

Strana: Amin.

Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le (de 3 ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Părinte, binecuvintează...

Și otpustul.

Iar dacă nu este preot, se zice:

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta