Pentru Avva Spiridon

 

1. Despre avva Spiridon se spunea că atâta cuvioșie avea păstorul acesta, încât s-a învrednicit și să se facă păstor de oameni. Căci a primit acesta ca răspundere episcopia uneia din cetățile Ciprului, anume Trimitunda. Pentru netrufia cea multă, aproape de episcopie, păștea și oile. Iar la miezul nopții, tâlharii la stâna oilor intrând pe furiș, se sileau să fure din oi, dar Dumnezeu, Cel ce păzește pe păstor și pe oi le păzea. Căci tâlharii de putere nevăzută fiind ținuți, lângă stână erau legați. Când s-au revărsat zorile, păstorul a venit la oi și după ce i-a găsit cu mâinile legate înapoi, a cunoscut ceea ce s-a făcut; și rugându-se lui Dumnezeu, i-a dezlegat pe tâlhari. După ce mult i-a sfătuit și i-a învățat, ca să se silească mai bine să trăiască din osteneli drepte iar nu din strâmbătate, dăruindu-le un berbec, i-a slobozit și glumind le-a zis: ca să nu vă arătați că în zadar ați privegheat!

2. Se spunea iarăși că avea o fiică fecioară, evlavioasă ca tatăl său, anume Irina. Acesteia, un cunoscut i-a pus zălog un odor de mult preț. Iar ea, pentru mai bună păstrare, l-a ascuns în pământ. Și peste puțin timp s-a dus din viață. Deci, a venit după câtăva vreme cel ce a pus zălog și neaflând-o pe fecioară, l-a apucat pe tatăl ei, pe avva Spiridon, uneori trăgându-l iar alteori rugându-l. Dar fiindcă îi era jale bătrânului de paguba celui ce pusese zălogul, venind la mormântul fiicei sale, se ruga lui Dumnezeu ca înainte de vreme să-i arate lui învierea cea făgăduită. Și, cu adevărat nu a greșit din nădejde, căci vie iarăși s-a arătat fecioara tatălui său și locul însemnându-l unde era ascuns odorul, s-a dus pristăvindu-se. Și luând zălogul bătrânul, l-a dat celui al cui a fost.