REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  S e spune în tradiția locului că, la începutul secolului XVII, au plecat la liniște șase călugări din Mânăstirea Cozia. Doi dintre ei, Daniil duhovnicul și Misail ucenicul, s-au nevoit la poala Muntelui Cozia, iar patru dintre ei s-au nevoit în peșteri, pe Muntele Stânișoara. C el mai vestit dintre sihaștrii de la Stânișoara a fost schimonahul Neofit. Acest cuvios și-a săpat o peșteră în partea de apus a Muntelui „Sălbaticul” și acolo s-a nevoit singur în aspre osteneli și în neadormită rugăciune timp de 30 de ani. Toată săptămâna postea și se ruga în peșteră, iar Duminica cobora la sihăstria lui Daniil și Misail de la Turnu, asculta Sfânta Liturghie și primea Trupul și Sângele lui Hristos. A stfel, răbdând grele ispite de la diavolul și dobândind darul lacrimilor și al vindecării suferințelor omenești, și-a dat sufletul în mâinile Domnului acolo, în peșteră, neștiut de nimeni. După mai mulți ani, osemintele Cuviosului Neofit au fost descoperite de un călugăr ce păștea vitele mân

  C uviosul Părintele nostru Alexandru s-a născut la Oloneț, în ținutul Novgorodului, în urma unei descoperiri primite de părinții săi, Ștefan și Vasa. Din botez, el a fost numit Amos, iar când a crescut a fost încredințat unui om evlavios pentru a-l învăța dumnezeieștile Scripturi, dar copilul întâmpina mai multe greutăți la pricepere decât cei de o vârstă cu el. Într-o zi, pe când cerea cu dinadinsul ajutorul Maicii lui Dumnezeu în mănăstirea Ostrog, care se afla lângă satul său, a auzit vocea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care îl îmbărbăta și de atunci a putut să învețe cu ușurință. În fiecare zi el mergea la biserică și petrecea în multă înfrânare, deși era încă tânăr cu vârsta. Când a crescut, părinții s-au pregătit să-l căsătorească, dar el le-a arătat că nu dorea să fie decât al lui Dumnezeu și, punând pricină că merge la lucru într-un alt sat, a plecat cu bucurie pe calea care urma să-l ducă la mântuire. Deci trecând râul Svir, a ajuns noaptea în preajma unui lac înconju

  a. Viața A cest ierarh sfânt al Bisericii Ortodoxe Române era de loc din ținutul Sucevei. Părinții săi se numeau Gheorghe și Anastasia. El a intrat în obștea Mănăstirii Râșca, ajungând mai târziu egumen la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Cetatea Neamțului și la Mănăstirea Secu. Între anii 1667–1674 a fost episcop de Huși; apoi episcop de Roman, până în anul 1685, când trece la cele veșnice, fiind înmormântat lângă biserica Mănăstirii Secu. Viața sa, atât de sfântă, ne rămâne în mare parte necunoscută, fiind ascunsă în Hristos. Cel dintâi care l-a făcut cunoscut și l-a cinstit ca sfânt a fost Sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei. b. Fapte și cuvinte de învățătură 1. Cuviosul Ioan de la Râșca, „arhiepiscopul cel sfânt și minunat”, cum l-a numit mitropolitul Dosoftei, a fost chemat de Hristos din tinerețe la viața călugărească, având ca dascăl și povățuitor pe episcopul Macarie de Roman, care i-a fost egumen și duhovnic. De la el a învățat cunoștința cărții, iar de la cuvioșii d

  S fântul Pimen a fost de neam egiptean și unul dintre marii asceți ai Pustiei egiptene. Tânăr fiind, el i-a cercetat pe Părinții cei mari ai pustiei, culegând de la ei mierea cea duhovnicească precum albina. P imen l-a rugat odată pe Avva Pavel să îl ducă la marele Avvă Paisie. Văzându-l pe Pimen, a zis Avva Paisie către Avva Pavel: „Copilul acesta pe mulți va mântui, căci mâna lui Dumnezeu este cu el. " P este puțină vreme tânărul Pimen s-a tuns monah și i-a atras la viața călugărească și pe doi frați ai lui. O dată maica a venit la pustie ca să îi vadă pe fiii ei. Dar Preacuviosul Pimen nu a lăsat-o pe maică să intre la ei, ci i-a grăit prin ușă: „Ce voiești? Să ne vezi aici, pentru puțină vreme sau în împărăția lui Dumnezeu, veșnic?" Auzind acestea maica s-a dus de acolo cu bucurie, zicând: „încredințată sunt că vă voi vedea acolo, deci nu mai voiesc să vă văd aici, nicidecum!" Î n mânăstirea în care se nevoiau acești frați, al cărei egumen era Avva Anouv, fra

  A cest Sfânt mucenic a fost dintr-un loc numit Maninaeas, ce se afla lângă cetatea Claudiopolis din Bitinia. El a luat mucenicia în vremea lui Dioclețian. După torturi bestiale el a fost ars de viu, luând astfel cununa muceniciei și strămutându-se la locașurile împăratului Hristos.

  Î n tinerețile lui, Sfântul Irineu a fost și el tânăr ucenic al Sfântului Policarp, ucenicul Sfinților Apostoli. S fântul Irineu a fost trimis și el, ca și Sfântul Potinus mai sus pomenit, de către Sfântul Policarp în Galia ca să predice acolo Sfânta Evanghelie. S fântul Irineu a fost instalat în scaunul Lyonului după mucenicia Sfântului Potinus. Î n sfânta lui mulțime de scrieri, Sfântul Irineu a formulat Credința creștină ortodoxă, apărând-o de răstălmăcirile ereticilor. S fântul Irineu a fost martirizat pentru Hristos de către împăratul Sever, la anul 202. împreună cu el au fost uciși nouăsprezece mii de creștini.

  S fântul Agatonic a fost cetățean al Nicomidiei iar cu credința, creștin. Plin de râvna Duhului, el a întors mulțime de elini de la idolatrie la credința în Hristos, întru care bine i-a povățuit și i-a întărit. L a porunca împăratului Maximian, guvernatorul cetății a pornit o prigoană sângeroasă împotriva creștinilor din Nicomidia. E l l-a prins pe Sfântul Zotic la un loc numit Carpe. El i-a răstignit pe ucenicii Sfântului Zotic, iar pe însuși Zotic l-a adus la Nicomidia, unde îi adusese prinși și pe Agatonic, Princeps, Teoprepie, Achindin, Severianus, Zeno și mulți alții. Legați și cu pază mare, ei au fost duși cu toții la Bizanț [Constantinopol]. S finții Zotic, Teoprepie și Achindin au murit în timpul acestui marș forțat, din pricina rănilor și epuizării. Severianus a fost omorât lângă Calcedon. Agatonic și ceilalți au fost duși la Silybria, în Tracia. Acolo, după ce au fost din nou torturați bestial înaintea împăratului, au fost omorâți prin decapitare. S ufletele lor s-au

  S amuel a fost cel de al cincisprezecelea și ultimul dintre Judecătorii poporului lui Israel. El a trăit cu unsprezece veacuri mai înainte de Hristos. S amuel s-a născut din tribul lui Levi, din părinții Elkanah [Elcana] și Hannah [Ana], la locul numit Ramatha [Rama, Arimathea], unde peste multe veacuri avea să se nască Iosif cel din Arimathea, care L-a înmormântat pe Domnul Hristos. C u rugăciunea și cu lacrimile cele de mulți ani, vârstnica și stearpa Ana a cerut de la Dumnezeu prunc de parte bărbătească, spre a îl afierosi Domnului. Domnul i-a ascultat rugăciunea și i l-a dăruit pe Samuel. Ea și-a ținut cuvântul și după ce a înțărcat pruncul la vârsta lui de trei ani, l-a adus și l-a dăruit la templul Domnului. L ocuind lângă Chivotul Legii care atunci se afla la Silo, copilul Samuel, în anul al doisprezecelea al vieții lui, a avut descoperire de la Dumnezeu despre pedepsele ce aveau să cadă asupra casei marelui preot Eli din pricina depravării și desfrâului fiilor acestuia,

  S fântul Andrei a fost tribun și ofițer de rang înalt în armata imperială a Romei, în timpul împărăției lui Maximian. El a fost de neam sirian și a făcut parte din armatele locale în Siria. C ând persanii s-au constituit într-o amenințare militară la adresa imperiului Roman, lui Andrei i s-a încredințat comanda unei armate de apărare a Imperiului. De aceea el a fost ridicat la rangul de „Stratilat”, ceea ce înseamnă general. A ndrei era în taină creștin, deși încă nu primise Sfântul Botez. El avea credință totală în Hristos Iisus Cel înviat și și-a ales în subordinea sa numai unități formate din militari de elită. Î naintea bătăliei, el și-a instruit soldații, arătându-le că, dacă din mijlocul vâltorii bătăliei vor chema Numele Unuia Dumnezeu Celui Viu, Iisus Hristos, dușmanii se vor împrăștia ca praful și ca pulberea înaintea lor. C u adevărat el le-a insuflat râvna sfântă oștenilor lui, pentru Dumnezeu și pentru comandantul lor, Andrei. Ei L-au chemat pe Domnul Dumnezeu Iisus

  A cest binecredincios și de Hristos iubitor Voievod al Țării Românești s-a născut la anul 1654 din părinți de bun neam, după tată fiind coborâtor din voievodul Matei Basarab, iar după mamă, nepot al voievodului Șerban Cantacuzino, în timpul căruia, la anul 1688, s-a tipărit pentru întâia dată în întregime Sfânta Scriptură în limba română. R ămas orfan de tată încă din pruncie, tânărul Constantin a fost crescut de către unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învățat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit să-i pună dascăli înțelepți spre a primi învățătură aleasă. Pentru iscusința și înțelepciunea sa, Constantin a primit înalte dregătorii, bucurându-se de multă cinstire încă din tinerețe. D upă moartea voievodului Șerban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la stăruințele tuturor boierilor și dregătorilor țării, vrednicul Constantin Brâncoveanu primi scaunul de domn al Țării Românești, fiind uns de către mitropolitul Teodosie. Împodobit de Dumn

  D omnul, Cel Care pe Muntele Sinai a dat a cincea poruncă - cinstește pe tatăl și pe mama ta, a arătat cu exemplul vieții Lui cum trebuie să își respecte omul părinții lui cei trupești. S pânzurat pe Cruce cu trupul fiind și întru cele mai cumplite chinuri aflându-Se, El Și-a adus aminte de Maica Lui și arătând către Apostolul Ioan ce se afla acolo, i-a zis: Femeie, iată fiul tău. După aceea, a privit către Ioan și i-a zis: Iată maica ta. Și așa, după ce a dat-o pe Maica Lui în grija Ucenicului celui iubit, Mântuitorul Și-a dat sufletul Lui pe Cruce. I oan avea o casă pe Muntele Sion, în Ierusalim, în care a luat-o pe Maica Domnului și a purtat grijă de ea până la sfârșitul vieții ei, căci întru acea casă a rămas Maica lui Dumnezeu până la suflarea ei cea mai de pe urmă. C u rugăciunile ei, cu povățuirile ei, cu blândețea și cu răbdarea ei, ea le-a fost de cel mai mare ajutor Ucenicilor Fiului ei iubit și Dumnezeu. E a și-a petrecut cea mai mare parte a restului vieții ei la Ie

  S fântul Maxim Mărturisitorul a trăit pe vremea răucredincio-șului împărat Constans, nepotul lui Iraclie, și era filosof desăvârșit. Impodobindu-se cu înțelepciunea, și lăsând toate avuțiile sale fratelui său, s-a făcut monah. Iar văzând cum creștea eresul monoteliților -adică al celor ce mărturisesc o singură voie în Domnul nostru Iisus Hristos -, s-a aprins de dumnezeiască râvnă și s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe Sfântul Martin papa, ca să adune un Sinod local și să-i anatematizeze pe cei ce cugetau acel eres, împreună cu începătorul lui. Și a alcătuit Sfântul Maxim și cărți împotriva acelui eres. I mpăratul, fiind înștiințat de aceasta, a trimis ca să-l aducă în cetatea Constantinopolului și l-a pus înaintea judecății sale. Iar sfântul a rușinat pe ereticii care se adunaseră acolo, biruindu-i pe toți cu cuvântul adevărului. După aceasta a fost izgonit în Tracia, tăindu-i-se mâna dreaptă și limba. De acolo, împreună cu doi ucenici ai săi, a fost trimis în părțile Laziei, î

  Î mpăratul Dioclețian s-a dus odată să cerceteze cetatea Nicomidiei, cu intenția ascunsă și rea de a îi lichida pe toți creștinii de acolo. Dar atunci când a declanșat torturile lor publice, Anichit, unul dintre demnitarii de rang înalt ai cetății L-a mărturisit cu tărie pe Hristos înaintea împăratului și a mulțimii de popor prezent în piață. El a mai denunțat și prostia închinării la obiecte de lut și piatră, închinare nedemnă de ființa rațională care este omul. Î mpăratul a poruncit ca lui Anichit să îi fie tăiată limba, însă cu puterea lui Dumnezeu, el a continuat să vorbească. E i apoi au dat drumul unui leu, cu gândul că acesta se va repezi la Mucenic ca să îl sfâșie, dar leul dimpotrivă, s-a gudurat blând pe lângă Anichit. În acea clipă s-a prăbușit și templul lui Hercule. F otie, o rudă a lui Anichit, văzând minunea aceasta și tăria lui Anichit, a strigat către împărat: „O, idolatrule, iată ești acoperit de rușine! Iată, de nimic sunt zeii tăi!" Î mpăratul atunci a

  S fântul Nifon s-a născut în Grecia. El s-a tuns monah încă din tinerețile lui, viețuind întru toate sfintele nevoințe, până când în cele din urmă a ajuns la Sfântul Munte Athos pe care mult l-a dorit. E l s-a nevoit în mai multe mânăstiri din Sfântul Munte, dar cel mai mult în Mânăstirile Vatopedi și Dionisiu. E l a fost foarte iubit de toți părinții atoniți, atât pentru virtuțile lui rare, cât și pentru neobișnuita și marea lui blândețe. El a fost sfințit episcope al Tesalonicului în pofida voinței lui, iar apoi, doi ani mai târziu, pe când s-a aflat la Constantinopol pentru nevoi ale eparhiei, a fost înscăunat acolo Patriarh al slăvitei Cetăți, care nu avea întâistătător. M ai către sfârșit sultanul turcesc l-a surghiunit pe Sfântul Nifon la Jedrene, unde el a viețuit ceva timp. Apoi Radu, domnitorul Țării Românești, l-a cerut pe Sfântul Nifon de la sultan, spre a-l avea păstor poporului din țara lui. D ar din pricina nelegiuirilor lui Radu, Sfântul Nifon a părăsit Valahia ș

  S fântul Matia s-a născut din tribul lui Iuda, în Betleem. El a studiat Cărțile Legii cu Sfântul și Dreptul Simeon la Ierusalim. Când Domnul a ieșit să predice apropierea împărăției lui Dumnezeu, Matia s-a alăturat și el celor care Îl iubeau pe Domnul. Căci Matia L-a iubit pe El din toată inima lui, din tot cugetul lui și din toată virtutea lui, iar duhul lui se bucura întru el când asculta cuvintele Domnului și vedea minunile Lui. M ai întâi Matia s-a numărat printre cei șaptezeci de Apostoli mai mici. Dar după Slăvita înviere, golindu-se locul ocupat până atunci de Iuda, iscarioteanul, Apostolii au aruncat sorți și astfel l-au ales pe Matia să plinească numărul celor Doisprezece (Fapte 1:23-26). P rimind Duhul Sfânt la Duminica Cincizecimii, Apostolul Matia a pornit la predicarea Evangheliei, mai întâi în Iudeea, apoi în Etiopia, unde a fost schingiuit pentru dragostea lui Hristos. S e spune despre el că a predicat și prin întreaga Macedonie, unde nelegiuiții au vrut ca să-i s

  S fântul Emilian a slujit ca episcop al Cizicului în timpul nenorocitei domnii a împăratului Leon, armeanul, luptătorul împotriva Sfintelor icoane [iconoclastul]. Nevoind să se supună nelegiuitelor decrete ale acestuia, care obligau la scoaterea icoanelor din biserici, Înaltpreasfințitul Emilian, împreună și cu alți Episcopi ortodocși, au fost alungați în surghiun. S fântul Emilian a petrecut în surghiun timp de cinci ani, indurând dureri și umiliri de nedescris pentru mărturisirea lui ortodoxă cea de neclintit. S fântul Emilian a trecut la cele veșnice la anul 820 și s-a strămutat la locașurile Stăpânului Hristos, făcându-se cetățean al Raiului.

  O riginară din Capadocia și crescută în credința ortodoxa, sfânta Nona s-a căsătorit cu Grogorie, magistrat din Nazianz și membru al unei secte din acea vreme. Prin răbdare și rugăciune ea a reușit să-l convertească pe bărbatul ei la credința ortodoxă, după care acesta a devenit episcop al orașului, timp de 45 de ani. Din această căsătorie li s-au născut trei copii: sfânta Gorgonia (prăznuită la 23 februarie), sfântul Cezarie (prăznuit la 9 martie) și mai ales sfântul Grigorie Teologul (prăznuit la 25 ianuarie), care i-a fost dăruit de Dumnezeu în răspuns la rugăciunile ei. S fântul Grigorie Teologul a vorbit adeseori în scrierile sale de pietatea exemplară a mamei sale: într-un trup de femeie ea avea un suflet mai bărbătesc decât al celor mai bravi bărbați. Nu se ocupa de cele lumești și materialicești decât în măsura în care acestea puteau să fie spre înălțarea sufletului. Dezinteresându-se de farduri și toaletele femeiești, ea nu avea decât o singură grijă: să facă mai străluci

  a. Viața C uviosul Ioan Iacob, cu metania din Mânăstirea Neamț, a fost un sihastru sfânt al zilelor noastre care s-a nevoit 24 de ani în Țara Sfântă, atât pe Valea Iordanului, cât și în pustiul Hozeva. Acest fericit purtător de Hristos s-a născut în satul Crăiniceni, comuna Păltiniș–Botoșani, la 23 iulie, 1913, într-o familie de țărani credincioși, anume Maxim și Ecaterina, fiind singur la părinți. Din botez s-a chemat Ilie, iar în familie i se spunea „Iliuță”. La șase luni după naștere, mama sa, îmbolnăvindu-se, a decedat, iar copilul a rămas în grija bunicii sale după tată, Maria Iacob, care îl îngrijește ca o adevărată mamă timp de zece ani. Î n anul 1916, când copilul Ilie avea trei ani, tatăl său a decedat pe front. În anul 1923 a decedat și bunica, lăsând pe micul Ilie cu totul orfan și lipsit de mângâierea părinților și a bunicilor. De acum, copilul este luat în grija unchiului său, Alecu Iacob, care avea acasă șase copii. Între anii 1926–1932, tânărul Ilie urmează Gimnazi

  Evdochia era română creștină din partea răsăritului, din Anatolia și a trăit în veacul al IV-lea după Hristos. Și a fost luată în robie de Sapor împăratul perșilor împreună cu 9000 de creștini, în urma unui război, și a fost dusă în Persia. A colo ea a cunoscut credința creștină pe lângă ceilalți prizonieri și apoi s-a înțelepțit pe sine prin rugăciune și citirea dumnezeieștilor Scripturi, încât îi învață și îndemna la răbdare și viața sfântă pe toți robii. Iar femeile perșilor aflând de la robi despre ea, și ele o iubeau, și a întors pe multe la cunoștința lui Dumnezeu. Pentru aceea fiind pârâtă, a fost în multe feluri și în multe rânduri groaznic chinuită. Iar cea din urmă dată, dacă au văzut-o mai mult moartă și fără grai, i-au tăiat capul.

  Î n timpul împărăției lui Decius au fost cumplite prigoane împotriva creștinilor. Însuși Decius a mers la Efes, unde a poruncit cu mult zgomot să se organizeze festival păgânesc în toată cetatea, la care să fie prezent tot poporul, până la unul. Î nchinătorii la idoli aveau să „sărbătorească” mai ales prin aceea că în aceeași zi aveau să fie dați la torturi bestiale și la moarte mulțime de creștini. Dar șapte tineri, care erau cu toții ostași, nu s-au alăturat necuratei idolatrii, ci s-au rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul să îi păzească și să îi mântuiască pe creștinii cei care erau măcelăriți ca animalele de junghiere. Acești șapte tineri erau fiii celor mai de vază bărbați ai cetății Efes. Numele lor sunt Maximilian, Iamblicus, Marinian, Ioan, Dionisie, Exacustodianus și Antoninus. C ând au aflat că numele lor au fost citate acuzator înaintea împăratului, ei s-au retras pe o înălțime din apropierea Efesului, numită Dealul Celion și acolo s-au ascuns într-o peșteră. Aflând împărat