REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  A ceștia toți au luat mucenicia pentru Hristos în cetatea Prusei din Asia, în timpul împărăției lui Iulian, apostatul. I unius, trimisul imperial, i-a adus pe acești sfinți la un izvor de apă fierbinte și l-a întrebat pe Patrichie: „Cine a creat aceste ape termale și vindecătoare, dacă nu zeul nostru Esculap și ceilalți cărora noi ne închinăm?" S fântul Patrichie a zis: „Zeii voștri demoni sunt iar aceste ape, precum și toate celelalte lucruri din zidire, Hristos Domnul Dumnezeul nostru le-a creat, Căruia singur noi cu evlavie ne închinăm. " A tunci trimisul a întrebat iar: „Și vă va scăpa pe voi Hristos al vostru, dacă vă voi arunca eu în această apă clocotită?" S fântul a zis: „Dacă El voiește, puternic este El să ne păzească nevătămați și întregi, măcar că eu doresc ca în aceste ape să mi se despartă sufletul de trup și veșnic lângă Hristos al meu să fiu. Ci facă-se Sfânta Voia Lui, fără de care nici un fir de păr nu se clintește din capul nici unui om. "

  Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare, s au lună nouă, sau la sâmbete, care sunt umbre celor viitoare (Coloseni 2, 16-17) H ristos a înviat ! I ubiți credincioși, Î n Evanghelia de azi vedem că Iisus Hristos a vindecat într-o zi de sâmbătă un slăbănog care zăcea de 38 de ani. Pentru aceasta s-au supărat iudeii căci Domnul a călcat porunca sâmbetei. De veți asculta însă cu luare aminte cele ce vom vorbi astăzi, veți înțelege luminat că serbarea sâmbetei nu este dată creștinilor, ci evreilor și totodată veți înțelege că atât Mântuitorul, cât și Sfinții Apostoli au desființat prin cuvânt și faptă serbarea Sâmbetei. M ai întâi voi arăta că de la Adam și până la Moise, timp de 4108 ani, nici unul dintre patriarhii cei vechi nu au ținut sâmbăta ca sărbătoare. Ca să ne dăm seama de acest mare adevăr, vom apela la mărturisirile Sfintei Scripturi, prin care vom arăta, că Dumnezeu făcând pe om, nu i-a dat poruncă de la început, să ser

  S fântul și dreptul Iov era din fiii lui Isav, a cincea generație după Avraam. El a trăit la marginea dintre Arabia și Idumeea, cu aproape două mii de ani înainte de Mântuitorul Hristos. Numele tatălui lui era Zaret, iar al maicii sale Vosora. Numele lui mai întreg era însă Iovav. I ov a fost un bărbat cinstit, drept și temător de Dumnezeu și de asemenea foarte bogat, în anul al șaptezeci și nouălea al vieții sale Dumnezeu a îngăduit să cadă asupra lui cumplite ispite aduse de Satan, așa cum ni se spune în amănunțime în Cartea Iov din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament. Într-o singură zi, Iov și-a pierdut toată uriașa sa avere și în aceeași zi i-au murit toți fiii și fiicele. După aceea el însuși a căzut în niște boli cumplite, trupul lui prefăcându-se tot într-o rană din cap până în picioare. El, odinioară cetățeanul cel slăvit, zăcea acum pe grămada de gunoi din afara cetății, curățindu-și cu un bețigaș puroiul ce supura mereu din ranele lui. D ar Iov nu a murmurat împotriv

  A cest mare și prea minunat sfânt s-a născut în Capadocia, ca fiu al unor părinți foarte bogați, împodobiți cu toată virtutea. Tatăl lui a fost chinuit pentru Hristos, după care maica lui s-a strămutat în Palestina. Când Gheorghe a crescut la vârsta trebuincioasă, el a îmbrățișat cariera militară, unde la vârsta de douăzeci de ani a ajuns la rangul de tribun, în care a și intrat în garda imperială a împăratului Dioclețian. C ând Dioclețian și-a început cumplitele persecuții împotriva creștinilor, Gheorghe s-a înfățișat înaintea lui și i-a mărturisit cu curaj că și el este creștin, împăratul atunci a poruncit să fie aruncat în închisoare, să i se ferece picioarele în butuci, iar pe piept să i se pună o piatră grea. Apoi împăratul a poruncit ca Gheorghe să fie legat de o roată sub care s-a așezat o scândură cu unghii de fier, astfel încât la fiecare rotire a roții trupul lui Gheorghe să fie astfel scrijelit, încât să se facă în întregime o rană sângeroasă. După aceasta l-au îngropat

  A cest Gheorghie a fost ales de obște și intronizat episcop al Mitilenei pentru marile sale virtuți ce și le câștigase după îndelungi nevoințe ascetice. S fântul și-a păstorit turma cu multă înțelepciune și râvnă până la adâncile sale bătrâneți. C ând au început prigonirile împotriva sfintelor icoane de sub Leon, armeanul, bătrânul sfânt a fost chemat la Constantinopol, într-o adunare a episcopilor a căror intenție, la dorința împăratului, era să-l determine pe Gheorghie să pună capăt cinstirii sfintelor icoane și în eparhia lui. Dar Gheorghie a refuzat această nelegiuire, opunându-se cu îndrăznire dorinței împăratului, împreună și cu alți episcopi binecredincioși. Dar pentru aceasta nu numai că a primit batjocură, dar a fost și surghiunit în sălbaticul ținut al Chersonului. Acolo, pentru toți anii care îi mai rămăseseră de trăit, el a suferit chinuri cumplite și toate felurile de lipsuri. S fântul Gheorghie, mărturisitorul a trecut la Domnul său în împărăția cea veșnică pe la a

  A cest preacuvios părinte al nostru și mărturisitor, pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane era episcop al Apoloniadei și era nu numai credincios și evlavios și cu totul drept în credința lui, ci și milostiv și plin de dragoste față de oameni, vestit în cunoștințe și în cuvânt. Fiind silit să se lepede de închinarea la sfintele icoane ale Domnului nostru Iisus Hristos și ale preacuratei Sale Maici, ale sfinților îngeri și ale tuturor sfinților și neplecându-se, a fost condamnat la surghiun și supus la chinuri de neîndurat. Din pricina acestora îmbolnăvindu-se cumplit, și-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

  C ând prigoana împotriva creștinilor din Nicomidia ajunsese în toi, în vremea împăratului Maximian, sfinții mucenici aceștia, Trofim și Evcarpion, se găseau în oaste și fiind puternici la trup și îndrăzneți, pentru că încă nu ajunseseră să cunoască învățătura creștină, prigoneau și ei pe creștini și ajunseseră niște vrăjmași preaînverșunați ai creștinilor: îi prindeau, îi băgau la închisori și având toată puterea împotriva lor, pe care voiau îi chinuiau și pe alții îi ocoleau. O dată, mergând să prindă pe unii dintre creștini, au văzut un foc mare, care cobora asupra lor din cer, întocmai ca un nor. Și au mai auzit și un glas, care ieșea din acest foc și care zicea: "Pentru ce vă grăbiți să aduceți nenorocire asupra robilor Mei? Să nu vă înșelați: nimeni nu va putea să înfrângă pe cei ce au crezut în Mine. Mai degrabă alăturați-vă lor și veți dobândi împărăția cerurilor". Auzind glasul acesta, Trofim și Evcarpion, cei care mai înainte erau plini de cruzime și de îndrăzne

  S fântul Chiril s-a născut la Ierusalim în anul 315 după Hristos, în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare și a murit în anul 386 după Hristos, în timpul domniei împăratului Teodosie cel Mare. E l a fost hirotonit preot în la vârsta de treizeci și unu de ani, la anul 346, fiind uns patriarh al Ierusalimului după adormirea fericitului întru pomenire Maxim patru ani mai târziu, în 350. E l a fost de trei ori scos din scaunul său și alungat în exil până când, la sfârșit, sub domnia lui Teodosie, el a fost repus la cârma Bisericii Ierusalimului și a mai trăit opt ani cu pace înainte de a se înfățișa înaintea împăratului Hristos. E l a avut de dus două lupte grele în viața lui: una împotriva ereticilor arieni care deveniseră foarte puternici în timpul domniei lui Constanțius, fiul marelui Constantin, iar cealaltă împotriva evreilor care, în timpul lui Iulian, apostatul, nepotul marelui Constantin, aveau mari privilegii și puteri, în timpul dominației ariene. Î n ziua Sfinte

  L a poalele muntelui vulcanic Etna, ce se află în orașul Catania, a trăit Sfântul Leon, păstor bun și milostiv învățător al poporului. El se îngrijea pururea de bolnavi și de săraci. Râvna lui pentru credință era la fel de mare ca milosteniile lui către năpăstuiții vieții. D ar în Catania și-a făcut la un moment dat apariția vrăjitorul Heliodor, care a început să înșele poporul cu închipuiri, ducând la pierzanie mai ales mult tineret. O dată acest Heliodor a intrat în biserică la ceasul săvârșirii Sfintei Liturghii și a început să lucreze vrăjitorii obscene. Sfântul Leon s-a apropiat de el, l-a legat cu unul din capetele omoforului său și l-a dus la piața orașului. Acolo a poruncit să se facă un foc mare și când vâlvătaia a fost sus, el a intrat în ea și l-a tras și pe Heliodor după dânsul. Heliodor a fost ars cu desăvârșire, pe când Sfântul a ieșit din foc nevătămat. T oți cei care fuseseră mai înainte înșelați și vrăjiți de Heliodor și care îl aveau ca pe un dumnezeu, au fost

https://www.facebook.com/revistaviataspirituala/  18 FEBRUARIE MOȘII DE IARNĂ POMENIREA MORȚILOR                                               LĂSATUL SECULUI DE CARNE Lăsatul SECULUI DE CARNE ARE LOC ÎN FIECARE AN CU O SÂMBĂTĂ ÎNAINTE DE DUMINICĂ ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI. CE SUNT POMENIRILE? Pentru a putea înțelege m -ai bine ce sunt pomenirile și de ce se fac ele ne vom raporta la un scurt fragment din una dintr -e epistolele Sfântului Apostol Pavel Epistola 1 Către Tesaloniceni Cap 4 vers 13-15. Deși teoretic noi nu putem face nimic pentru cei adromiți în realitate prin pomenirile și rugăciunile Înălțate noi încercăm să obținem de la Dumnezeu iertare și blândețe pentru cei plecați în, lumea fără de dor..." După cum știți la pomenirea morților pe lângă feluritele alimente și uneori chiar haine date de pomană pentru sufletele celor adormiți cele m -ai importante alimente împărțite sunt COLIVA, COLACII ȘI VINUL și ocazional PIFTIE LA MOȘII DE IARNĂ ȘI

  A vxentie era un nobil de frunte de la curtea împăratului Teodosie cel Mic, la Constantinopol. Arzând de iubirea în Hristos, Avxentie a fost tuns monah, rămânând încă puțin timp în Constantinopol. Când a început să fie slăvit de oameni, el a părăsit Constantinopolul în taină și s-a sălășluit pe un munte numit Skopa, de lângă Calcedon, care mai târziu s-a numit Muntele lui Avxentie. D orința lui însă de a rămâne ascuns de ochii oamenilor nu s-a împlinit, căci niște păstori i-au descoperit sălașul și au început să vină la el, ducând vestea despre el, oamenii au început să-l cerceteze, aducând bolnavii lor spre vindecare. S fântul Avxentie a vindecat pe mulți. Orbilor le-a dăruit vedere, a curățit leproși ungându-i cu untdelemn sfințit, a vindecat ologi și demonizați. Toate aceste vindecări erau lucruri de mirare, dar marea lui smerenie era și mai de mirare. Ori de câte ori era implorat să mai vindece pe cineva, se apăra zicând că și el este om păcătos. Dar silit de mulți, el făcea

  M arele Sfânt Mucenic Haralambie a fost episcop în cetatea Magnesiei și a suferit pentru Hristos în anul o sută treisprezece al vieții sale. C ând au început sângeroasele persecuții contra creștinilor, din timpul împăratului Septimius Severus, bătrânul Haralambie nu s-a ascuns de ele, ci cu libertate și pe față a predicat tuturor credința în Hristos. El a îndurat schingiuiri cumplite ca și când nu ar fi fost el în acel trup. C ând l-au jupuit de viu, bătrânul iertător le-a zis ostașilor: „Vă mulțumesc, fraților, că scărpinându-mi trupul cel vechi mă reînnoiți pe mine cu duhul pentru viața veșnică. " E l chiar în timpul chinurilor a făcut minuni mari și i-a adus pe mulți la Hristos. Chiar fiica împăratului, Calina a lăsat închinarea la idoli a tatălui ei și s-a făcut creștină. O sândit la moarte și adus la locul execuției, Sfântul Haralambie și-a înălțat mâinile către cer și s-a rugat lui Dumnezeu pentru tot poporul ca Dumnezeu să le dăruiască sănătate trupească și mântuire

  O, femeie, mare este credința ta! Fie ție după cum voiești (Matei 15, 28) I ubiți credincioși, C redința cea mare și stăruitoare a femeii cananeence a fost arătată și lăudată nu de un prooroc, apostol, ierarh sau dascăl al Bisericii lui Hristos, ci de Însuși Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, știutorul inimilor omenești (Matei 9, 2-4; Marcu 2, 6-8). El laudă în fața poporului credința cea mare a femeii cananeence. O, înțelepciune fără de margini a Mântuitorului! O, adâncul îndurărilor Lui! Vine o femeie păgână, necăjită și străină tocmai din Fenicia Siriei - după cum arată dumnezeiescul evanghelist Marcu - și îl roagă pe Domnul cu lacrimi din durerea inimii să alunge demonul din fiica ei (Marcu 7, 30). N u știa cine este Hristos. Auzise și ea de la alți credincioși iudei, că Iisus Hristos este din neamul lui David, împăratul și proorocul. Auzise de sfintele Sale minuni care le făcea în poporul lui Israel și credea cu toată tăria inimii sale că va face Hristos milă și c