Cântare de laudă la Sfântul înaintemergător și Botezător Ioan

 

Treizeci de ani de post și rugăciune!
Acestea nici fiarele munților nu le pot îndura.
Leul își potolește foamea și răcnetul său străbate pustia
Frunzele copacilor plâng la adierea vântului
Dar tu, nici plângi, nici răcnești, nici suspini
Iar plângerea ta pustia nu o aude.

Spune-mi, oare om ești? Și numele tău care este?
Cu oamenii vreodată vei dori să grăiești?

Eu sunt glasul, glasul, glasul ce vestește pre Cuvântul
Fiilor lui Israel; fost-am trimis să strig
Pocăiți-vă, popoare, căci iată, Stăpânul vine,
Aduceți roadă bună, fiecare după puterile voastre.

Iată-L că vine! O Minune a minunilor,
în mijlocul apelor, din cer, un foc ascuns!
Iată Mielul lui Dumnezeu pășește printre lupi!
Lupilor, al vostru suflet lupesc curățiți-l în ape!

Treizeci de ani de post și rugăciune.
Din trupul tău, în afară de glas, ce mai rămâne?
Trupul tău topit e doar umbra glasului tău
Care vestește: Iată Dumnezeu vine la noi!
Trupul tău uscat ca trestia, Irod l-a ucis;
Dar glasul nu a murit ci grăiește, și nimeni nu-l poate opri.
Al cui e glasul acesta? Chiar veacurile tremură la strigătul lui!
Al unui leu flămând? Nu, ci al bărbatului credinței.