REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  S fântul Ierarh Petru s-a născut la 21 decembrie 1596 la Suceava, în evlavioasa familie domnească a Movileștilor. Tatăl său, Simeon, era fratele domnitorului Ieremia Movilă și a fost și el domnitor al Munteniei (1601) și al Moldovei (1607). Movileștii au ctitorit Mănăstirea Sucevița și mulți din familie au îmbrățișat viața monahală, mitropolitul Gheorghe Movilă al Moldovei fiind frate cu tatăl său. Tot ei au ajutat mult și „Frăția Ortodoxă” din Lvov - Polonia, unde Petru cu familia sa au fost nevoiți să se refugieze în 1601. Aici și-a continuat studiile începute la Suceava, învățând mai multe limbi străine: slavonă, poloneză, ucraineană, lituaniană, franceză, greacă și latină, iar prin cursurile făcute mai târziu la Sorbona, în Paris, el a devenit unul dintre cei mai învățați oameni ai vremii sale. Ca fiu de domn, a intrat apoi în armata poloneză, luptând cu turcii la Țuțora — Iași (1620) și Hotin (1621). Î n 1621, după încheierea păcii, regele polon recomanda sultanului pe tânăru

  A ceastă slăvită fecioară și muceniță s-a născut la Nicomidia din părinți păgâni. Auzind propovăduirea Sfintei Evanghelii, ea s-a întors către Hristos cu toată inima ei și a început a viețui păzind cu strictețe poruncile Domnului. E a era însă logodită cu senatorul Eleusie. Ca să se poată elibera de el, ea i-a zis lui Eleusie că nu se va căsători cu el dacă nu va ajunge eparhul Nicomidiei. Ea i-a zis aceasta gândind că Eleusie nu va reuși niciodată să obțină o demnitate atât de înaltă și astfel se va elibera de logodnă cu el. Dar Eleusie, prin lingușiri și mită a obținut această înaltă numire și a ajuns eparhul Nicomidiei. I uliana i-a descoperit atunci că este creștină și că nu se poate căsători cu el dacă nu îmbrăzișează și el credința creștină: „La ce ne-ar folosi nouă să fim uniți doar cu trupul, iar cu inimile să fim departe unul de celălalt?" U milit, Eleusie a pârât-o pe Iuliana tatălui ei. Tatăl înfuriat până la demență a disprețuit-o, a bătut-o și a dat-o pe mâna e

  A cest bărbat sfânt s-a numit „purtător de Dumnezeu" pentru că el avea pururea Numele lui Dumnezeu în inimă și pe buze. P otrivit Sfintei Tradiții el s-a numit așa pentru că a fost ținut în brațe de Domnul întrupat, Iisus Hristos. Pe când Domnul a propovăduit ucenicilor învățătura despre smerenie, el a luat în brațe un prunc, l-a pus la mijloc între ei și a zis: Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăția Cerurilor (Matei 18:4). Acel copil a fost acest Sfânt Ignatie. M ai târziu el a ajuns ucenicul Sfântului Ioan Teologul, împreună cu Sfântul Policarp, episcopul Smirnei. C a Episcop al Antiohiei, Sfântul Ignatie bine a păstorit Biserica lui Hristos cea încredințată lui și a fost cel dintâi care a introdus cântarea antifonală în Biserică, în care firul cântului este reluat alternativ de cele două strane. Acest fel de cântare i s-a descoperit Sfântului Ignatie de către îngerii lui Dumnezeu din ceruri. T recând împăratul Traian prin A

  L a început Sfântul Grighentie a fost diacon al bisericii din Mediolan [Milano] și a avut multe vedenii. P rin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, el a fost dus la Alexandria. Acolo, în urma unei vedenii, Patriarhul Proterie l-a sfințit episcop pentru ținutul Omirului din sudul Arabiei [„Arabia fericită"], pe care Sfântul Elesbaan Regele (pomenit la 24 octombrie) tocmai îl eliberase de tirania lui Dunaan, evreul. S fântul Grighentie a fost păstorul cel bun al turmei sale și mare făcător de minuni. El a organizat Biserica din Omir cu ajutorul iubitorului de Hristos Rege Avramie, a zidit multe locașuri sfinte și a botezat mulțime mare de iudei. E l a lucrat mulțime de minuni mari și înfricoșate cu rugăciunea, până la a face să Se descopere Domnul Hristos înaintea iudeilor necredincioși, ceea ce i-a făcut pe aceștia să alerge la primirea Sfântului Botez. E l a păstorit Biserica lui Dumnezeu de la Omir vreme de treizeci de ani, după care s-a săvârșit cu pace către Domnul, la anu

  E l s-a născut la Babilon, în vremea robiei babiloniene a poporului lui Israel. El a fost din tribul lui Levi și a prorocit cam cu patru sute șaptezeci de ani mai înainte de Hristos. T ânăr fiind, el a mers și a cercetat Ierusalimul. El i-a îndemnat cu râvnă pe Zorobabel și pe Iosua preotul să înnoiască Templul Domnului de la Ierusalim, prorocind că noul Templu va avea o slavă mai mare decât a avut slăvitul Templu zidit de Solomon: „Și slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi", zice Domnul Savaot (Agheu 2:9), aceasta pentru că însuși Domnul și Mântuitorul Hristos avea să intre în acest înnoit Templu. S fântul Proroc Agheu a trăit destul încât să vadă săvârșirea unei părți din Templul ridicat de Zorobabel. E l s-a săvârșit la adânci bătrânețe și s-a adăugat lângă strămoșii lui.

  D in rădăcina cea bună iese rodul cel bun. Acest mare Sfânt Elefterie a fost fiul unor foarte nobili părinți, din stirpea imperială a Romei. Acolo tatăl lui a fost proconsul imperial. Maica lui, Antia, învățase credința creștină de la Sfântul Apostol Pavel, primind de la el și Sfântul Botez. Rămânând văduvă de foarte tânără, ea a încredințat creșterea și educația singurului ei fiu lui Anichit, episcopul Romei. Văzând marile daruri ale lui Dumnezeu care luminează sufletul copilului Elefterie, episcopul l-a hirotonit diacon la vârsta de cincisprezece ani, preot la vârsta de optsprezece ani și episcop la vârsta de douăzeci de ani. M area înțelepciune a Sfântului Elefterie, cea de Dumnezeu dăruită, a împlinit cu prisosință lipsa vârstei lui. Astfel, vasul ales al lui Dumnezeu, Sfântul Elefterie, a fost trimis Episcop în Iliria, cu scaunul în cetatea Valona (Avlona), din Albania de azi. B unul păstor și-a păstorit cu vrednicie turma încredințată lui, astfel încât ea creștea pe zi ce t

  A cest mare și slăvit sfânt al lui Dumnezeu s-a născut și a trăit toată sfânta lui viață în Insula Cipru, întru care a slujit minunat Biserica lui Hristos. E l s-a născut din părinți simpli, lucrători ai pământului, îndeletncire pe care a continuat-o și el întru smerenie și simplitate întreaga viață, chiar arhiereu fiind. E l a fost mai întâi bărbat căsătorit care a avut copii dar, după moartea soției lui, el s-a închinat pe sine cu totul slujirii lui Dumnezeu. D in pricina marii lui evlavii și a sfințeniei vieții lui, obștea credincioșilor l-a chemat cu o inimă și cu o gură la scaunul de arhiereu. Dar nici ca episcop Sfântul Spiridon nu și-a schimbat modul lui simplu de viață. El a continuat să crească oi și să cultive pământul cu mâinile lui. Din roadele muncii lui el păstra pentru sine doar foarte puțin, dând cea mai mare parte spre hrana săracilor și nevoiașilor. E l s-a arătat mare făcător de minuni prin puterea lui Dumnezeu: el a adus ploaie în vreme de secetă, a oprit cu

  mielușea iubită a lui Hristos era de neam româno-bulgar, născându-se pe la începutul secolului XIII (c. 1206), în orașul Târnovo, vechea capitală a Bulgariei. Tatăl său era lucrător de pământ, iar mama sa, de origine valahă, era casnică. D upă ce dădu fiicei sale o aleasă creștere duhovnicească și o legă cu inima de dragostea lui Hristos, mama se mută la viața veșnică, lăsând copila orfană în grija tatălui ei. Apoi el, recăsătorindu-se, a lăsat pe fericita Filoteia în grija mamei vitrege. Dar, ca de obicei, copila era adeseori asuprită, pedepsită și chiar pârâtă la tatăl ei, pe motiv că n-o ascultă, ci merge prea des la biserică și că risipește averea casei, dând-o milostenie la copiii orfani și săraci. Pentru aceasta era certată de tatăl ei. Î nsă fecioara Filoteia nu se tulbura, nici nu punea la inimă aceste ispite ce i le făcea satana prin invidia mamei vitrege, pentru a o îndepărta de la faptele cele bune, pe care le învățase de la buna ei mamă. Ci, dimpotrivă, pe măsură ce cre

  S -a făcut vestit până atunci necunoscutul sat Mutalaska din Capadocia, din pricina nașterii întru el a acestui soare strălucitor al Ortodoxiei tuturor timpurilor și locurilor. P ărinții lui s-au numit Ioan și Sofia. În vârstă fiind de opt ani, el și-a lăsat casa și părinții și s-a tuns monah în obștea monahală din apropiere, numită „a lui Flavian. " După zece ani, el s-a strămutat la mânăstirile Palestinei, unde cel mai mult a rămas în Mânăstirea Sfinților Eftimie cel mare (vezi pomenirea lui la 20 ianuarie) și Teoctist. S trăvăzătorul Eftimie a prorocit tânărului monah Sava că va să se facă monah mare și vestit între monahi și dascăl monahilor și că va întemeia o lavră mai mare decât toate celelalte ale vremii lui. D upă moartea marelui Eftimie, Sfântul Sava s-a retras la pustie, unde a viețuit vreme de cinci ani ca sihastru într-o peșteră arătată lui de un înger al Domnului. M ai apoi, după ce a crescut și s-a desăvârșit întru călugăreasca viețuire, în jurul lui au prins

  A ceastă slăvită următoare a lui Hristos s-a logodit Lui încă din frageda ei tinerețe. T atăl ei, păgânul Dioscor, a fost vestit în cetatea Heliopolis din Egipt, prin înălțimea rangului și a bogăției. El a închis-o pe fiica lui Varvara într-un turn înalt, spre a o păzi de ochii oamenilor, căci era foarte învățată și neasemănat de frumoasă la trup. El a înconjurat-o cu tot confortul și cu toată strălucirea, i-a dăruit multe roabe, i-a făcut idol de aur înaintea căruia să se închine și i-a zidit o baie somptuoasă cu două minunate ferestre. D ar privind prin fereastra luxosului ei iatac la frumusețea pământului ce se desfășura la picioarele ei și la lumina strălucitoare a stelelor, mintea înțeleaptă a Varvarei s-a deschis la harul lui Dumnezeu. Ea L-a cunoscut atunci pe Unul Adevăratul Dumnezeu, Făcătorul, în pofida faptului că nu a avut atunci aproape nici un învățător omenesc care să o aducă pe ea la cunoștința aceasta. O dată pe când tatăl ei a lipsit din cetate, Varvara a cobor

  a. Viața S fântul Cuvios stareț Gheorghe s-a născut în Săliștea Sibiului, în anul 1730, din părinți binecredincioși. Dorind să slujească lui Hristos din tinerețile sale, își caută adăpost sufletului său în mânăstirile Transilvaniei. Dar, neputând răbda persecuțiile religioase care sileau poporul la uniație, tânărul Gheorghe a trecut Carpații în Țara Românească. Î n drum spre Muntele Athos, devine temporar ucenic al unui arhiereu grec care locuia în București. După ce este făcut rasofor și diacon, pornesc împreună spre Constantinopol și Sfântul Munte, pe la jumătatea secolului XVIII. Murind acolo dascălul său, ierodiaconul Gheorghe devine ucenic al starețului Paisie în Schitul Sfântul Ilie din Athos. În anul 1752, Cuviosul Paisie îl călugărește, iar în anul 1754 îl hirotonește preot pentru obștea sa. În acest schit s-a nevoit ieroschimonahul Gheorghe timp de zece ani. În anul 1763 se strămută în Moldova, la Mânăstirea Dragomirna, împreună cu starețul Paisie și cei 64 de ucenici ai

  A vacum a fost fiul lui Asafat, din seminția lui Simeon. El a prorocit cu șase sute de ani mai înainte de Hristos, în vremea Regelui Manase, mai înainte vestind distrugerea Ierusalimului. C ând Regele Nabucodonosor a atacat Ierusalimul, Prorocul Avacum s-a refugiat în ținuturile ismaeliților. De acolo el s-a reîntors în Iudeea, unde a viețuit ca lucrător al pământului. P e când ducea odată de mâncare la lucrătorii pe care îi avea la țarina sa, s-a pogorât înaintea lui un înger al Domnului care i-a zis: Du prânzul pe care îl ai în Babilon, lui Daniel, în groapa leilor! Dar Prorocul a zis: Doamne! Babilonul nu l-am văzut și groapa nu știu unde este! Atunci îngerul Domnului l-a luat pe Avacum de creștet și, ținându-l de perii capului său, l-a pus în Babilon deasupra gropii, întru repeziciunea duhului său. B abilonul se afla la o distanță enormă față de locul în care era Prorocul Avacum la momentul convorbirii cu îngerul. P rorocul Daniil fusese aruncat în acea groapă de către Rege

  E l a fost fiul lui Iona și fratele marelui Petru, născut la Betsaida, iar de meserie pescar. La început el a fost ucenicul Sfântului loan Botezătorul, dar arătând Botezătorul Ioan către Mântuitorul Hristos și zicând: Iată Mielul lui Dumnezeu! (Ioan 1:36), Sfântul Andrei l-a lăsat pe Ioan și a urmat lui Hristos. Apoi, Sfântul Andrei l-a adus la Hristos și pe fratele lui, marele Petru. D upă Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântului Andrei i-au căzut sorții să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu în Bizanț și în Tracia, apoi în ținuturile de pe cursul Dunării și în Rusia de la țărmul Mării Negre, apoi în toată Tracia, în Epir, în Grecia și în Peloponnes, unde a adus mulțimi mari de oameni la credință, sfințindu-le apoi episcopi și preoți. Î n cetatea Patras el a lucrat multe minuni mari întru Numele lui Hristos și a câștigat pe mulți pentru Domnul. Printre noii credincioși s-a numărat și fratele și soția proconsulului Aegeates. Furios, Aegeates l-a supus pe Sfântul Andrei unor torturi bes

  A șa cum odinioară Anna, maica lui Samuel, s-a rugat lui Dumnezeu ca să îi dăruiască fiu, așa s-a rugat și Ana, maica acestui Sfânt Ștefan pe care îl prăznuim astăzi. Rugându-se îndelung cu credință și din zdrobirea inimii înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Biserica din Vlaherne, pe Ana a cuprins-o un somn ușor. A tunci ea a văzut pe Maica lui Dumnezeu cu chip strălucitor ca soarele și a auzit un glas care a ieșit din icoană: „Femeie, mergi în pace. După rugăciunea ta, iată ai în pântece fiu. " C u adevărat Ana a zămislit și a dat naștere unui fiu, care avea să fie Sfântul Ștefan cel nou. L a vârsta de șaisprezece ani tânărul Ștefan s-a îmbrăcat în îngerescul chip la Muntele Avxentie de lângă Constantinopol, de către Avva Ioan care l-a învățat întru toată rânduiala și înțelepciunea nevoințelor călugărești. S ăvârșindu-se Avva Ioan către Domnul, Sfântul Ștefan a rămas în munte, continuându-și viața lui de rugăciune neîncetată și de nevoințe aspre, pe ca

  E l a fost din Paflagonia, concetățean și contemporan al Sfântului Alipie, stâlpnicul. Iubindu-L desăvârșit pe Domnul Hristos, el s-a dăruit pe sine cu totul celor mai aspre viețuiri pustnicești. E l s-a lepădat desăvârșit de toate pentru dragostea lui Hristos. M ai înainte de sfântă adormirea lui, s-au pogorât din cer înger spre a duce sufletul lui la cer, iar fața lui a strălucit ca soarele. S fântul Stelian a fost mare făcător de minuni și în timpul vieții, și după a lui moarte. R ugăciunile lui sunt mai cu seamă grabnic ajutătoare când este vorba de copii bolnavi și de familii fără de copii. ("Acesta a fost sfințit din pântecele maicii sale și s-a făcut locaș Duhului Sfânt. Pentru aceasta împărțindu-și bogăția la săraci și făcându-se monah, a covârșit pe toți monahii cei de atunci prin nevoință obositoare și viețuire aspră. Apoi s-a dus în pustie și a intrat într-o peșteră în care primea hrană de la un dumnezeiesc înger. Și s-a făcut doctor de felurite nevindecate pati

  S fântul Nicon acesta s-a născut în Armenia. Trezindu-se cu duhul la auzul dumnezeieștilor cuvinte: Tot cel ce va lăsa pe tată sau pe mamă. . . înmulțit va lua înapoi și va moșteni viața veșnică (Matei 19:29), el a lepădat cu adevărat toate pentru dragostea lui Hristos și s-a dus la o mânăstire unde s-a tuns monah. D esăvârșindu-se acolo întru toate virtuțile, Sfântul Nicon a părăsit mai apoi mânăstirea și a mers din loc în loc, propovăduind Sfânta Evanghelie la popor. El striga pretutindeni, fără încetare, Pocăiți-vă! De aceea l-au și numit oamenii chiar cu numele „Pocăiți-vă". E l a străbătut toată Anatolia și Peloponnesul propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu. El a făcut minuni mari cu rugăciunea, întru Numele lui Hristos și s-a odihnit la urmă cu pace, întru bucuria Domnului lui. S ăvârșirea lui a fost la Sparta, în anul 998.

  E l s-a născut la Hadrianopolis, cetate a Paflagoniei. Încă din copilărie el s-a închinat pe sine slujirii lui Dumnezeu. E l a fost diaconul Episcopului Teodor, în biserica acelei cetăți. Dar, dorind liniștea vieții pustnicești de rugăciune și cugetări sfinte, el s-a sălășluit în pustietatea unui cimitir elinesc din afara cetății, pe care toți oamenii îl ocoleau cu groază din pricina arătărilor demonice înfricoșate care ieșeau de acolo. D ar Sfântul Alipie a înălțat în mijlocul acelui cimitir o Sfântă cruce și a zidit și o Sfântă biserică în cinstea Sfintei Mucenițe Eufimia, care i se înfățișase într-o vedenie. Lângă biserică el a zidit un stâlp înalt, a urcat la vârful lui și a petrecut acolo cincizeci și trei de ani în post și rugăciune. Nici batjocura oamenilor, nici răutățile dracilor nu au putut să îl clintească din rânduiala ce cu binecuvântare de sus își alesese. S fântul Alipie mai cu seamă a îndurat atacurile mârșave ale diavolilor. Aceștia au căutat să îl înspăimânte c