Mărturie: „În fiecare noapte, la orele 12.00, se deschideau singure ușile închisorii”

Eu am avut un unchi, care în `48 era ofiţer de Securitate la Braşov. Eram tânăr şi mergeam la Braşov unde mai rămâneam la el câte o săptămână, că aşa mai vedeam şi eu lumea. Mergeam seara cu el prin oraş, pe unde avea el treburi, mă mai lua şi la serviciu şi aşa am aflat ceea ce vă povestesc în continuare.

Securitatea l-a ridicat pe părintele Arsenie de la Sâmbăta pentru că se ştia că face minuni şi vin puhoaie de oameni la el. În `44, de exemplu, a spus la slujba oamenilor să-şi aducă copiii de la Bucureşti acasă ca va veni un prăpăd, şi la puţin timp după aceea a fost cumplitul bombardament american. Le era groază că acum, în timpul comunismului, le va spune oamenilor cu aceeaşi claritate care este realitatea. Şi din cauza aceasta l-au luat la Securitate şi l-au schingiuit mult, săracul de el. Mie mi-a spus lucrurile acestea unchiul meu. Problema era că deşi el nu se mişcă din fundul celulei, ci sta în genunchi şi se ruga, în fiecare noapte la ora 12.00 se deschideau uşile închisorii. Celula era un loc împrejmuit, într-o sală uriaşă ca o hală. Iar în mijlocul acestei hale, stătea la o masă, permanent, un subofiţer de pază, care-l supraveghea fără încetare. L-au scos, l-au bătut şi l-au făcut în fel şi chip să le spună cum face, căci ei credeau că are iarba fiarelor, cu care umblă aricii în bot, iar el cum a stat tot timpul în pădure la Sâmbăta, a făcut rost de iarba aceea şi o pune pe lacăt. Dar el cum să puie iarbă pe lacăt dacă stătea tot timpul în genunchi în fundul celulei şi erau şi două rânduri de uşi? Într-o noapte, au băgat două iscoade securiste la el în celula ca să-l vadă cum face. Părintele, însă, nu a avut treabă cu ei. Ei îl tot întrebau, se tot luau de el, iar el în celula tot sta în genunchi şi se tot ruga. Noaptea, la ora 12.00, când s-au deschis lacatele, pe securişti parcă i-ar fi lovit fulgerul lui Dumnezeu, i-a răzbit frică şi au fugit de acolo. Şi, de la o vreme, nimeni nu mai voia să facă de pază, pentru că le era frică. Pe comandant l-a luat şi pe el frica şi ce-a zis: eu, ca să scap şi să-mi spăl mâinile, îi aduc pe toţi aici să vadă şi pe urmă nu îl mai ţin.

Într-o seară, vine unchiul meu şi-mi spune că în noaptea aceea mă ia cu el să vedem un călugăr de la Sâmbăta, care deschide rugându-se uşile de la închisoare. Aşa că am ajuns acolo seara, fiind şi eu curios să văd. Toată Securitatea era atunci acolo. Eu am stat pe scări, că nu am mai avut loc să intru, şi cu toţii aşteptăm să vină ora 12.00 noaptea să vedem dacă-i adevărat. Şi, ce să vezi, nu aşa că s-a deschis doar un lacăt, norocul meu a fost că m-am ţinut de balustrada scărilor, ca la 12.00 noaptea bară de la uşa temniţei a sărit cât colo şi tot amarul de lume care era jos s-a năpustit înspăimântată pe scări în sus. De frică nu mai ştiau ce să facă, se călcau în picioare. Din ceasul acela, nu l-au mai ţinut acolo, i-au dat drumul cu domiciliu forţat. Mie mi-a spus unele din lucrurile acestea unchiul meu. Dar am văzut cu ochii mei lacatele deschizându-se şi bara aceea sărind în lături şi securiştii aceia care erau oameni în vârstă, nu tineri ca mine, care aveam 18-19 ani, fugind de mâncau pământul. Multă vreme după aceea, când mai mergeam cu unchiul meu pe la restaurant, prietenii lui securişti numai de asta vorbeau.

Mărturia lui Baglazan Dumitru din Porumbacu de Sus – Sfântul părinte Arsenie Marcel Boca