Postări

RUGĂCIUNEA DE DUMINICĂ

Imagine
De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om, pentru aceasta iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut la toate zidirile Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget, că numai Tu singur ești Dumnezeu, sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins, și în scurte cuvinte, vreo bunătate și vreo mărire nu-Ți lipsește. Mă bucur încă, că Tu ești un Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să se tulbure, Domnul meu, toți cei ce se închină la alți dumnezei: că nu este alt Dumnezeu afară de Tine. Pentru aceasta fă să sporească creștinii la fieștece mărire și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Ți se închină și-Ți slujesc pururea cu toată inima și cu toată puterea. O, Părinte Sfinte, miluiește-mă! O, binecuvântate Fiule al lui Dumnezeu, mân

Sfanta Evanghelie dupa Luca 19 (1-10)

Imagine
Şi intrând, trecea prin Ierihon. Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi cauta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.

Sfanta Evanghelie dupa Ioan 21 (1-14)

Imagine
După acestea, Iisus S-a arătat iarăşi ucenicilor la Marea Tiberiadei, şi S-a arătat aşa: Erau împreună Simon-Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Lui. Simon-Petru le-a zis: Mă duc să pescuiesc. Şi i-au zis ei: Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit şi s-au suit în corabie, şi în noaptea aceea n-au prins nimic. Iar făcându-se dimineaţa, Iisus a stat la ţărm; dar ucenicii n-au ştiut că este Iisus. Deci le-a zis Iisus: Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare? Ei I-au răspuns: Nu. Iar El le-a zis: Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla. Deci au aruncat-o şi nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor. Şi a zis lui Petru ucenicul acela pe care-l iubea Iisus: Domnul este! Deci Simon-Petru, auzind că este Domnul, şi-a încins haina, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în apă. Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, căci nu erau departe de ţărm, ci la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti. Deci

Sfantul Xenofont, sotia sa, Maria, si fiii lor Arcadie si Ioan; Sfantul Ierarh Iosif cel Milostiv

Imagine
X Enofont a fost unul din cei mai bogaţi oameni din Constantinopol. Împreună cu soţia sa Maria, îşi duceau viaţa potrivit voii lui Dumnezeu. Hotărăşte să-şi trimită fiii la şcoala din Beirut, în Fenicia. Din cauza unei boli, îşi cheamă fiii pentru a fi alături de el pe patul suferinţei. Îi îndemână pe aceştia să ia ca plida de trăi viaţa sa: „socotesc că nu vă va fi de trebuinţă alt învăţător; căci învăţătura cea din casă prin cuvinte şi închipuita prin fapte mai folositoare este decât învăţătura cea din afară”. Xenofont îi cere lui Dumnezeu să-l ţină în viaţă până îşi va vedea fiii în toate desăvârşiţi. Dumnezeu îi asculta rugăciunea şi îi descoperă în vis că se va însănătoşi. În urma acestei minuni, cei doi fii, Ioan şi Arcadie, decid să revină în Beirut. În timpul călătoriei lor pe mare, se produce o furtună. Datorită rugăciunilor au ajuns la uscat, însă, fiecare în altă ţară: Ioan la un loc ce se numea Melfitan, iar Arcadie, în Tetrapirghia. Fiecare neştiind de salvarea celuil

Duminica lui Zaheu

Imagine
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amân. Binecuvântaţi şi dreptmăritori creştini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos! Primească dragostea dumneavoastră dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei de astăzi: “... Şi intrând, trecea prin Ierihon, şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi caută să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând el înainte, s-a şuit într-un sicomor, că să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casă ta trebuie să rămân. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Doamne, iată, jumătate din avuţia mea o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi întorc împătrit. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcu

Rugaciunea de Sâmbătă

Imagine
   Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif și de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul și îndumnezeitul Tău suflet și de acolo ai depărtat întunericul cu lumină Dumnezeirii Tale și ai adus bucurie nespus de mare strămoșilor noștri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită și i-ai şuit în răi. Îngroapă păcatele mele și cugetele mele cele rele și viclene, că să piară din minţea mea și să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, și şuie minţea mea la cer, că să mă bucur de Faţă Ta. Aşa Doamne, primește umilită mea rugăciune că o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubiţei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, și de durerile Tale cumplite i s-a rănit inimă; care împreună cu ucenicii și cu mironosițele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din

Haina calugarului

Imagine
Calugarul trebuie sa poarte o asemenea haina, incat daca o va arunca afara din chilie trei zile, sa n-o ia nimeni

Sfanta Evanghelie dupa Luca 17 (3-10)

Imagine
Luați aminte la voi înșivă. De-ți va greși fratele tău, dojenește-l și dacă se va pocăi, iartă-l. Și chiar dacă îți va greși de șapte ori într-o zi și de șapte ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l. Și au zis apostolii către Domnul: Sporește-ne credința. Iar Domnul a zis: De ați avea credința cât un grăunte de muștar, ați zice acestui sicomor: Dezrădăcinează-te și te sădește în mare, și va va asculta. Cine dintre voi, având o sluga la arat sau la păscut turme, ii va zice când se întoarce din țarina: Vino îndată și șezi la masa? Oare, nu-i va zice: Pregătește-mi ca sa cinez și, încingându-te, slujește-mi, pana ce voi manca și voi bea și după aceea vei manca și vei bea și tu? Va mulțumi, oare, slugii ca a făcut cele poruncite? Cred ca nu. Asa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, sa ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru ca am făcut ceea ce eram datori sa facem.

Sfantul Grigorie de Nazianz; Sfantul Bretanion

Imagine
Sfântul Grigorie de Nazianz s-a născut într-o familie aristocratică la Arianz, în partea de sud-vest a Capadociei, în vecinătatea cetății Nazianz. Tatăl său este convertit la creștinism de soţia sa Nona și ajunge mai târziu episcop de Nazianz. Sfântul Grigorie a studiat în Cezareea Capadociei, în Cezareea Palestinei şi în şcoala Alexandriei Egiptului. Şi-a completat studiile la Atena, unde a stat 10 ani. În timpul studiilor se împrieteneşte cu Sfântul Vasile cel Mare. În jurul anului 357 părăsește Atena și revine acasă. Primește taina Sfântului Botez și invitaţia Sfântului Vasile de a-l vizita la mănăstirea pe care el o înfiinţase pe malul raului Iris în Pont. Ajunge la această mănăstire şi stă o perioadă destul de lungă. În timpul şederi sale aici, îl ajută pe Sfântul Vasile la redactarea Filocaliei. Se reîntoarce acasă pentru a-l sprijini pe tatăl său în activitatea sa pastorală. Ajuns acasă, este hirotonit preot de către tatăl său, împotriva voinţei sale, probabil la sărbătorile

PILDA ZILEI Dumnezeu l-a mangaiat

Imagine
A povestit unul dintre Părinți că erau doi frați, care se învecinau cu el, dintre care unul era străin și celălalt era de-al locului. Străinul era puțin mai delăsător, în vreme ce localnicul era râvnitor foarte. S-a întâmplat să moară mai întâi străinul. Iar Bătrânul, care era văzător cu duhul, a văzut mulțime de îngeri care îi călăuzeau sufletul. Când a ajuns la cer şi era gata să între, s-a făcut cercetare în privința lui și a venit de sus un glas care spunea: „E drept că era puțin cam delăsător, însă, din pricina înstrăinării lui, deschideți-i!" Apoi a adormit și cel din partea locului. Și în ceasul morții au venit toate rudele lui. Bătrânul a privit și nici urmă de înger. Atunci s-a minunat; a căzut cu fața la pământ înaintea lui Dumnezeu şi a zis: „Cum de-a avut străinul parte de așa slavă, chiar de era delăsător, iar acesta, atât de râvnitor, nu a fost învrednicit de nimic asemenea?" Și a venit un glas care i-a spus: „Cel râvnitor, atunci când era să moară, a desc

Rugaciunea de Vineri

Imagine
Doamne Iisuse Hristoase Mantuitorul cel dulce al sufletului meu in aceasta zi a Rastignirii Tale pe Cruce ai patimit si ai luat moarte pentru pacatele noastre, ma marturisesc inaintea Ta, cum ca eu sunt cel ce Te-am rastignit cu pacatele mele cele multe. Ma rog insa Bunatatii Tale celei nespuse, sa ma invrednicesti cu Darul Tau, Doamne, ca si eu sa pot rabda patimi pentru credinta, speranta si iubirea ce le am catre Tine, precum Tu Cel indurat ai rabdat pentru mantuirea mea. Intareste-ma, o,Doamne ca de astazi inainte sa port Crucea Ta cu bucurie si cu mare cainta, si sa urasc cugetele mele si vointele mele cele rele. Sadeste in inima mea intristarea de moartea Ta ca sa o simt precum au simtit-o iubita ta Maica, ucenicii Tai si femeile purtatoare de mir, ce stateau linga Crucea Ta. Lumineaza-mi simtirile cele sufletesti, ca sa se miste si sa priceapa moartea Ta, precum ai facut de Te-au cunoscut fapturile cele neinsuflelite, cand s-au miscat la Rastignirea Ta, si mai vartos, cum t

Sfanta Evanghelie dupa Marcu 12 (1-12)

Imagine
Si a inceput sa le vorbeasca in pilde: Un om a sadit o vie, a imprejmuit-o cu gard, a sapat in ea teasc, a cladit turn si a dat-o lucratorilor, iar el s-a dus departe. Si la vreme, a trimis la lucratori o sluga, ca sa ia de la ei din roadele viei. Dar ei, punand mana pe ea, au batut-o si i-au dat drumul fara nimic. Si a trimis la ei, iarasi, alta sluga, dar si pe aceea, lovind-o cu pietre, i-au spart capul si au ocarat-o. Si a trimis alta. Dar si pe aceea au ucis-o; si pe multe altele: pe unele batandu-le, iar pe altele ucigandu-le. Mai avea si un fiu iubit al sau si in cele din urma l-a trimis la lucratori, zicand: Se vor rusina de fiul meu. Dar acei lucratori au zis intre ei: Acesta este mostenitorul; veniti sa-l omoram si mostenirea va fi a noastra. Si prinzandu-l l-au omorat si l-au aruncat afara din vie. Ce va face acum stapanul viei? Va veni si va pierde pe lucratori, iar via o va da altora. Oare nici Scriptura aceasta n-ati citit-o: "Piatra pe care au nesocoti

Sfânta Xenia

Imagine
Sfanta Xenia  era originara din Roma. In momentul in care parintii au hotarat sa o marite, ea a ales sa fuga impreuna cu doua slujitoare in Insula Cos. Face acest lucru din dragoste fata de Hristos, caci pentru ea adevarata logodna era unirea cu El. Renunta la numele Eusebia si isi ia numele de Xenia, care se talcuieste "straina", vrand sa arate prin acest gest, ca se instraineaza de lumea aceasta. In urma rugaciunilor, il intalneste pe ieromonahul Pavel, iar la indemnul acestuia se stabileste in cetatea Milassa din Careia si imbraca haina monahala. Aici va ridica o bisericuta inchinata Sfantului Mucenic Stefan. Va fi locul in care se va nevoi impreuna cu cele doua slujitoare si cu alte fecioare.  Sfanta Xenia era intr-o continua priveghere, infranare si smerenie. Purta niste haine vechi, dar considera ca trupul sau este nevrednic si de acestea. Toata viata ei era intru umilinta si varsare a lacrimilor. In Sinaxarul zilei in care se face pomenirea ei se spune ca "put
Imagine
Viața și pătimirea Sfântului Sfințitului Mucenic Clement, Episcopul Ancirei, a Sfântului Mucenic Agatanghel și a celor dimpreună cu dânșii 23 ianuarie (După Metafrast) (11166 de cuvinte, o oră și 3 minute) După ce au trecut de la nașterea Domnului nostru Iisus Hristos 250 de ani - în vremea împărăției lui Valerian (253-259) -, cetatea de scaun a Ancirei, din părțile Galatiei, a odrăslit pe acest Sfânt Mucenic Clement, ca pe o ramură aleasă de vie, plină de mulți struguri ai duhovniceștilor daruri, de prea bun neam. Părinții lui nu erau de o credință. Tatăl său era elin, slujitor păgânătății idolești, iar maica sa era creștină, născută din părinți creștini, crescută în dreapta credință creștinească și în buna învățătură. Numele ei era Sofia, care fără de voie s-a însoțit cu bărbatul cel necredincios, căci părinții ei așteptau împlinirea cuvintelor apostolești, care zic: "Bărbatul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă". Dar n-a fost așa precum se aște