REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  F rați creștini, S utașul ne-a dat nouă o învățătură mult folositoare pentru suflet. El a crezut că Iisus Hristos este Dumnezeul cel adevărat, dar a cunoscut și câtă curățenie trebuie să aibă cel ce se apropie de El. Cercetându-și viața și faptele sale, s-a socotit cu totul nevrednic de primirea lui Dumnezeu. De aceea, când a auzit că Domnul Iisus va veni în casa lui, deși era un dregător bine cunoscut în Capernaum, el nu s-a rușinat nicidecum în fața poporului, ci cu mare credință, cu evlavie și cu smerenie, în auzul tuturor, a spus: „Doamne, nu sunt vrednic ca să intri sub acoperișul meu“ (Matei 8, 8). Câtă smerenie, câtă învățătură pentru cei ce vin la Sfânta Împărtășanie! Ce glas mustrător pentru cei ce se împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului, fiind nevrednici! Sutașul, auzind că Domnul vine la dânsul, n-a îndrăznit să-L primească în casa sa, făcută de mână omenească. Noi, auzind prin Sfântul Apostol Pavel, că: „Oricine va mânca pâinea sau va bea paharul Domnului cu nevre

  F rați creștini, Î ntre evangheliști, cel dintâi care a scris dumnezeiasca Evanghelie, a fost Sfântul Matei; a urmat apoi Sfântul Marcu, Sfântul Luca și mai pe urmă, Sfântul Ioan. Însă, după povățuirea lui Dumnezeu, cei ce au scris mai pe urmă au trecut sub tăcere unele fapte despre care au scris cei dinaintea lor, și au istorisit în schimb altele, despre care aceia nu au scris nimic. Vedem acest lucru din înșăși istorisirea Evangheliei care s-a citit astăzi. Sfântul Luca, vorbind despre sutaș, ne spune unele amănunte nepovestite de Sfântul Matei. Despre venirea sutașului la Domnul și despre cele ce acesta a grăit cu Dânsul, ne istorisește însă Evanghelistul Matei. Acest lucru înlătură bănuiala că un evanghelist ar fi scris Evanghelia sa, conducându-se după altul. Ceva mai mult: vedem unitatea desăvârșită a dumnezeieștilor Evanghelii în cele mai de seamă și mai temeinice părți ale fiecărei întâmplări, deși Sfinții Evangheliști au scris în vremuri și în locuri deosebite. Mărturie p

  F rați creștini, C u multă evlavie cinstește marele prooroc David pe prietenii lui Dumnezeu, zicând: „Prin sfinții care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei“ (Psalm 15, 3). De aceea, din învățătura dumnezeieștilor Scripturi fiind povățuiți, noi creștinii cinstim pe toți prietenii lui Dumnezeu, adică pe sfinți, ca pe niște păzitori ai poruncilor lui Dumnezeu, ca pe niște luminate pilde ale faptelor bune, ca pe niște făcători de bine ai firii omenești. Pe fiecare dintre sfinții știuți, îl cinstim în chip deosebit; dar sunt mulți și neștiuți de noi, fiindcă numărul lor, în cursul veacurilor, s-a înmulțit și până la sfârșitul veacurilor se va înmulți. Pentru aceasta odată în an noi prăznuim pomenirea tuturor sfinților și cu evlavie cinstim pe toți cei știuți și neștiuți: pe drepții cei mai înainte de Legea lui Moise, pe prooroci, pe Apostolii lui Hristos, pe mucenici, pe mărturisitori. pe păstori, pe învățători, pe cuvioși, pe toți cei de la Adam și până a

  F rați creștini, O are, numai unul era păcatul slăbănogului din Evanghelia de astăzi, sau mai multe? Și, de era unul, oare, ce fel de păcat era acesta? Când zice sfântul evanghelist: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum nu mai păcătui, ca să nu ți se întâmple ceva și mai rău“ (Ioan 5, 14), înseamnă, că slăbănogul a fost pedepsit treizeci și opt de ani pentru păcatele lui. Dar care erau păcatele lui, evanghelistul nu ne-a spus, ca să înțelegem că nu numai pentru păcatele pe care le-a făcut slăbănogul, ci și pentru orice alt păcat, Dumnezeu pedepsește pe păcătosul care nu se pocăiește. C ând vom socoti că nici înger, nici om, n-a putut să vindece rana celui dintâi păcat al celor doi strămoși; când vom socoti că, pentru iertarea păcatului a fost nevoie de dumnezeiasca pogorâre de sus și întrupare a Fiului lui Dumnezeu, cu Patimile, crucea, sângele și moartea Sa, atunci vom cunoaște cu adevărat, cât de mare este greutatea păcatului. Numai sângele Fiului lui Dumnezeu a putut să uneas

  A utorul scrierii numite «Scara», pe care o publicăm într-o traducere nouă în acest volum, s-a născut scurt timp înainte de anul 579 și a trăit pînă în jurul anului 649. A fost deci contemporan cu sfîntul Maxim Mărturisitorul 1 . Autorul «Vieții» lui pe scurt, călugărul Daniil din Mînăstirea Raith, declară că nu se cunoaște patria de origine a sfîntului Ioan Scărarul, dar Meletie, Arhiepiscopul Atenei, în «Istoria Bisericească» spune că ar fi fost de obîrșie din Palestina. După Daniil din Raith, tînărul Ioan a intrat în Mînăstirea din Muntele Sinai la vîrsta de 16 ani. Din faptul că pînă la vîrsta aceea își făcuse o educație solidă în toate științele timpului (έγχοχλίψ σοψία), Veniamin Costache deduce că trebuie să se fi născut dintr-o familie mai înstărită 2 . Aleasa lui pregătire în științele vremii i-a adus numele de Ioan Scolasticul; iar petrecerea în muntele Sinai, numele de Ioan Sinaitul. Insă cu vremea, numele de Scărarul, provenit de la calitatea de autor al «Scării», le-a

F rați creștini, D omnul Iisus s-a dus din Iudeea în Galileea, când l-au închis pe Ioan în temniță și din Betleem s-a dus în Egipt, când Irod căuta ca să-L omoare. Acestea le-a făcut Iisus spre a noastră învățătură și pildă, arătându-ne să fugim de cei ce ne prigonesc, când putem, împlinind astfel porunca dragostei. Când poți să fugi de omul care se silește să-ți vatăme trupul sau sufletul tău, dar nu vrei să fugi, ci stai dârz și nemișcat împotrivă-i, atunci te faci sminteală omului aceluia. Când însă nu tu ești pricină de sminteală, atunci urmează-ți scopul și lucrul tău bun, deși alții se vor sminti. Se sminteau necredincioșii, când sfinții apostoli propovăduiau Evanghelia. Se cuvenea, oare, să tacă apostolii sau să se ascundă și să fugă în pustie? Nu! Apostolii nu se cuvenea, nici să se ascundă și nici să fugă, fiindcă, pentru propovăduirea credinței, ei aveau, ca și toți propovăduitorii Evangheliei, hotărâta poruncă a lui Hristos, Care le-a zis: „Mergeți în toată lumea și propovă

  - La cum, îndată după Botezul Său, s-a îndreptat spre post și rugăciune; - La cum, asupra celui de curând botezat diavolul aduce uneltiri și necazuri, mai ales dacă se află în post și rugăciune; - La cum El, ca un miel blând, dar cu hotărârea stăpânului, alungă de la Sine toată ispitirea vrăjmașului.

F rați creștini, D upă cum zugravul iscusit, atunci când zugrăvește o icoană, măsoară și înseamnă mai dinainte, pe părțile trupului sfântului pe care-l zugrăvește, și pregătindu-și după aceasta vopselele potrivite, caută să înfățișeze, cât mai credincios, trăsăturile sfântului pe care-l zugrăvește, în așa fel ca chipul sfântului zugrăvit să fie cunoscut de oricine, și după cum scriitorul înțelept, atunci când scrie o carte, pentru ca aceasta să fie înțeleasă de toți, caută cuvinte potrivite, care să descrie cât mai bine persoanele, lucrurile și sentimentele despre care vorbește, pentru ca aceia care vor citi mai târziu să simtă că văd faptele și persoanele despre care este vorba în scriere, tot așa a făcut și Sfântul Evanghelist Matei, înfățișându-ne pilda Domnului nostru Iisus Hristos, pe care ați auzit-o în Sfânta Evanghelie de astăzi. Căci a scris pilda aceasta în așa fel încât putem vedea lămurit, pe de o parte, milostivirea și dreptatea lui Dumnezeu față de om, iar pe de altă par