NU EXISTĂ EXCES DE IUBIRE

 

Nu există exces de iubire,

Cât mai dăinuie bob de speranță;

Puritatea ni-i și dezrobire,

Chiar de suntem doar ciob sau o zdreanță.

Ispitite-s cărările vieții,

Lava-ncinsă în sân ne sufocă;

Numai dragostea crește pereții,

Munți înalță, în miez de epocă.

Ne sărută în noapte tăcerea

Și ne țin, strâns de mână, albi zorii,

Să ne-ncânte o rază vederea:

Cenușiu ni-i amurgul, reci – norii.

Doar ce dărui, din pleoapa-ți deschisă,

Se îmbracă în flăcări de torță,

Cum și gândul, din soarta prescrisă,

Ni-i smerenie, milă și forță.

Ce-a intrat în cămara veciei

Nu apune, când vine-nserarea,

Ca urseala, menită feliei,

Ce hrănește, secând tulburarea.

Și te legeni pe-a cerului grindă,

Cât te poartă-ntre cumpene pasul,

Nemurirea din stea să te prindă,

Vânt hoinar să-ți împrăștie glasul.

Nu există prea multă credință,

Cât simți ornic din tine veghindu-L

Pe blând noru-adunând suferință,

Spre a cerne, pe creste, colindul.

Autor: Geta Lipovanciuc