REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

 Odovania  (în greacă: ἀπόδοσις (apodosis); în slavonă: отдание (otdaniye)) sau   încheierea   unei sărbători este ultima zi în care aceasta mai este prăznuită în Biserică în cursul unui an liturgic. Cel mai adesea, ea vine să încheie o perioadă de   prăznuire prelungită . În ziua în care se face odovania unui praznic, se slujesc din nou majoritatea cântărilor și rugăciunilor liturgice specifice sărbătorii respective. Sfintele Paști  și majoritatea  sărbătorilor mari  și  mijlocii  au odovanie (a se vedea articolul despre  prăznuirea prelungită  pentru datele odovaniilor fiecărui praznic). În plus, patru  sărbători mici  mai au odovanie, după cum urmează: Sf.  Dimitrie Izvorâtorul de Mir  ( 26 octombrie ), cu odovania pe  27 octombrie ; Nașterea  Înaintemergătorului Ioan  ( 24 iunie ), cu odovania pe  25 iunie ; Sf. Petru și Pavel ( 29 iunie ), cu odovania pe  30 iunie ; Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul ( 29 august ), cu odovania pe  30 august .

  A cest Sfânt Arhanghel al lui Dumnezeu se pomenește în ziua a douăzeci și șasea a lunii martie. Astăzi însă facem prăznuire de toate minunile de el lucrate de-a lungul istoriei mântuirii. S e crede că acest sfânt și luminat praznic s-a întemeiat mai întâi în Sfântul Munte Athos în veacul al nouălea, în timpul domniei împăraților Vasile și Constantin porfirogenetul și al Patriarhului Nicolae Hrisoverghes, și a fost determinat de arătarea Sfântului Arhanghel Gavriil la o chilie de lângă Karyes, unde arhanghelul a scris cu degetul lui pe o tăbliță de piatră cântarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Cuvine-se cu adevărat. O dată cu această întâmplare se mai pomenesc și toate celelalte minuni ale Sfântului Arhanghel Gavriil: - venirea lui la Moise pe când păștea turmele socrului lui, Ietro, când i-a descoperit acestui mare ales al lui Dumnezeu cele despre facerea lumii și toate celelalte pe care Moise le-a însemnat în Cartea Facerii; - venirea lui la Prorocul Daniil, întru care i-

  A cești sfinți au trăit pe vremea lui Iungurih, împăratul goților și a lui Grațian, împăratul romanilor. Iar pentru dragostea lui Hristos au primit cununa muceniciei prin foc, atunci când Iungurih a dat poruncă să se dea foc bisericii în care se găseau adunați la rugăciune cei douăzeci și șase de sfinți mucenici. Tot atunci s-a mai întâmplat să ardă și un om oarecare, al cărui nume nu s-a păstrat, care aducea prinosul lui la altar.

După ce la începutul luni martie am sărbătorit ZIUA FEMEI ȘI ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MAMELOR. Astăzi 25 martie odată cu sărbătoarea BUNEI VESTIRI Biserica a orânduit și prăznuirea Zilei Mamelor creștine. Buna Vestire este prăznuita de Biserica pe 25 martie. Buna Vestire sau popular Blagoveştenia (termenul slav corespunzător celui de Buna Vestire), este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu.Buna Vestire este cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Ziua Cucului. De ce ziua cucului? Pentru că în această zi are loc primul său cântec, prin care anunţa vestirea primăverii. Potrivit tradiţiei, dacă primul cântec al cucului era auzit pe stomacul gol, în spatele omului, era semn rău: „Cucu-n spate mi-a cântat/şi moartea m-a săgetat!” Există obiceiul ca în această zi, să se numere de câte ori cucul îşi cântă numele, număr care ar descoperi câţi ani mai avem de trăit. Flăcăii şi fetele îl întrebau pe cuc câ

  A poftegme din Patericul egiptean: Pentru avva Zaharia: 1. Zis-a avva Macarie către avva Zaharia: spune-mi, care este lucrul monahului? Zis-a lui: pe mine mă întrebi, părinte? Și a zis avva Macarie: am vestire către tine, fiule Zaharie, căci este cel ce mă îndeamnă ca să te întreb. Zis-a lui Zaharia: precum eu socotesc, părinte, cel ce își face sila lui întru toate, acesta este monah. 2. A venit odată avva Moise să scoată apă și a aflat pe avva Zaharia rugându-se lângă fântână, și Duhul lui Dumnezeu șezând deasupra lui. 3. Zis-a oarecând avva Moise către fratele Zaharia: spune-mi, ce voi face? Și auzind s-a aruncat pe sine jos la picioarele lui, zicând: tu mă întrebi, părinte? Zis-a lui bătrânul: cred mie, fiule Zaharie, că am văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se peste tine și dintru aceasta sunt silit să te întreb. Atunci, luând Zaharia cuculiul din cap, l-a pus sub picioare și călcându-l a zis: de nu se va zdrobi omul așa, nu poate să fie monah. 4. Șezând odată avva Zahar

  S fântul Artemon s-a născut și a crescut în Seleucia. Când Sfântul Apostol Pavel a sosit în această cetate, el l-a cunoscut pe Artemon, l-a întărit încă și mai mult în sfânta credință creștină și l-a uns episcop acelei cetăți. A rtemon și-a păstorit turma cu râvnă și cu dragoste. El era doctor și al sufletelor, dar și al trupurilor omenești. E l a trecut la Domnul încărcat de înțelepciune, la adânci bătrânețe.

  B ine este cuvântat Dumnezeu Tatăl, Domnul Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului și al tuturor celor văzute și nevăzute; Bine este cuvântat Unul-născut Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Cel fără de început și fără de ani, din Tatăl Său Născut: Dumnezeu din Dumnezeu, Înțelepciunea cea ipostatică și Puterea cea stăpânitoare. Care pe toate le-a făcut; bine este cuvântat Mângâietorul, Sfântul de viață făcătorul de Duh, Cel ce din Tatăl purcede și prin Fiul S-a arătat oamenilor; bine este cuvântată Sfântă Treime cea, în trei Ipostasuri, împreună de o ființă. Care prin Cuvântul a făcut toată făptura. Același Cuvânt și pe cel dintâi om pe pământ l-a zidit, după al Său chip l-a făcut pe el și cu slavă l-a încununat. Și a zidit Raiul la răsărit și l-a așezat pe om într-însul, punându-l pe el, împărat a toată făptura. Și cu vote liberă l-a cinstit pe el și o poruncă i-a poruncit să țină, că, de o va păzi, să fie în veci viu, slăvind pe Dumnezeu împreună cu îngerii, iar de o va călca, m

  Î n această zi Sinaxarul grecesc și Patericul Athonit mai fac pomenire de Noul Mucenic Luca, care s-a născut la Jedren. Copil fiind el a fost prins de turci în Constantinopol și tăiat împrejur. Din cauza aceasta el avea cumplite mustrări de conștiință, căci socotea această tăiere împrejur ca pe un semn al diavolului pe trupul lui, care nu putea fi șters decât prin mucenicie pentru Hristos. T unzându-se monah în Sfântul Munte Athos, el a mers împreună cu Bătrânul său, Visarion, la Mitilene și acolo a fost spânzurat de turci în ziua de 23 martie a anului 1802. Așa cum spânzura în aer, din trupul mucenicului se prelingea un mir bine înmiresmat.

  D rosida a fost fiica împăratului Traian. Ea a fost prinsă noaptea, împreună cu alte cinci femei, pe când adunau trupurile mucenicilor celor chinuiți și omorâți pentru Hristos. P entru aceasta ea a fost bătută sălbatic și desfigurată chiar de tatăl ei, împăratul. Cele cinci femei au fost torturate cumplit iar la urmă aruncate într-o baie de cupru topit, unde și-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. D rosida însă a rămas sub paza strictă a gărzilor împăratului. Ea însă a reușit să scape de la palat și s-a botezat singură într-un râu. După opt zile și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

  A cest Sfânt Vasile a luat mucenicia de la arieni, în timpul împărăției lui Constanțius. El era un om cunoscut tuturor pentru râvna cu care apăra Ortodoxia și cu care își punea viața pentru turma cea cuvântătoare lui încredințată, în cetatea Ancirei. S uindu-se apoi la rândul lui pe tronul imperial, urmașul lui Constanțius, Iulian, apostatul a început să-i prigonească sălbatic pe creștinii ortodocși. Cum Sfântul Sfințit Vasile mustra ticăloșia lui pe față și își întărea turma și poporul în sfânta credință, el a fost aruncat în temniță. V enind Iulian la Ancira, Sfântul Vasile a fost adus în fața lui. Împăratul a încercat să-l convingă pe sfânt să se lepede de credința lui în Hristos, ademenindu-l cu onoruri și bogății. S fântul Vasile însă i-a răspuns: „Eu în Hristos al meu cred, pe Care tu îl lepezi pe când El ți-a încredințat ție împărăția aceasta pământească; de aceea va fi luată ea de la tine, foarte curând. Au nu ai rușine de Sfântul Altar sub care ți-ai scăpat viața din mâ

  N u se cunoaște locul unde s-a născut Sfântul Iacov, nici cel al eparhiei pe care a păstorit-o. Despre el se știe doar că a împlinit legea lui Hristos și că a petrecut vreme îndelungată curățindu-și sufletul și trupul cu post și cu rugăciune. Î n timpul împărăției Copronimului, Iacov a îndurat mari prigoniri și chinuri din partea luptătorilor contra sfintelor icoane, precum foamea, temnița și batjocura de toate felurile. La urmă el și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, pe Care L-a slujit cu credință toată viața. S fântul sfințit Iacov a suferit și s-a săvârșit în veacul al optulea după Hristos.

  S fântul Serapion a fost împreună-viețuitor cu Sfântul Antonie cel Mare. El era starețul Mânăstirii Arsina din pustia Nitriei, în care trăiau peste unsprezece mii de monahi. Paladie și Sozomen îl numeau pe Sfântul Serapion „cel Mare. " E l a murit la anul 366 după Hristos. S fântul Serapion zicea: „Să nu cugetați că boala este grea, ci să știți că doar păcatul este greu. Căci boala nu durează decât până la mormânt, pe când păcatul îl urmărește pe păcătosul care nu s-a pocăit și dincolo de el. "

  A ceastă slăvită mânăstire care se mai află și astăzi a fost cercetată la vremea lui și de al nostru părinte sârb Sfântul Sava, fiind înzestrată de mulți domnitori sârbi de-a lungul vremurilor. Ea a fost în multe rânduri atacată cu sălbăticie de arabi, jefuită și pustiită. Dar Pronia dumnezeiască a vrut ca de fiecare dată ea să se refacă deplin și așa dăinuie și astăzi. Î n timpul împărăției lui Constantin și a Irinei a avut loc un astfel de atac al arabilor. Monahii văzând aceasta nu au voit să fugă ca să-și scape viețile ci mai curând, la sfatul Starețului lor Toma, ei au zis: „Noi din lume am fugit în această pustie pentru dragostea lui Hristos, și prea rușinos lucru ar fi să fugim din pustie de frica oamenilor. De ar fi să fim cu toții junghiați aici, junghiați vom fi pentru dragostea noastră pentru Hristos pentru Care am și venit să locuim aici. " A stfel hotărând, ei au așteptat liniștiți năvălirea hoardei arabe, ca niște miei nevinovați înaintea haitelor de lupi. Pe u

  S fântul Patrick, Iluminătorul Irlandei s-a născut în jurul anului 385, fiul lui Calpurnius, un colector de taxe roman. El a trăit în satul Bannavem Taberniae, undeva la gura râului Severn din Wales. Când Patrick avea 16 ani, ținutul a fost atacat de pirați și el a fost unul din captivi. El a fost dus în Irlanda unde a fost vândut ca sclav și pus să lucreze ca îngrijitor de porci pe un munte, numit Slemish în Antrim County. În perioada cât a fost sclav Patrick a învățat limba irlandeză care i-a fost de folos mai târziu în misiunea lui viitoare. E l a trăit în rugăciune și singurătate pe munte timp de 6 ani. Sf. Patrick a avut două viziuni: în prima i se arăta că se va întoarce acasă, iar în a doua vedenie i se spunea că vaporul lui este gata. Pornind pe jos, Patrick a parcurs două sute de mile de-a lungul coastei. Acolo a reușit să se îmbarce pe vapor și s-a întors în Marea Britanie la părinții săi. P uțin mai târziu, s-a dus la Gaul și a studiat preoția în Auxerre, sub Sf. Germa

  N epătrunse sunt căile pe care îi poartă Dumnezeu pe cei care doresc din tot sufletul să-I placă Lui și să împlinească Legea Lui cea sfântă. Î n timpul împăratului Honorius a trăit la Roma Eufimian, un demnitar de rang foarte înalt, respectat de întreaga cetate și foarte bogat, împreună cu soția lui Aglae, duceau amândoi o viață plăcută lui Dumnezeu. Deși foarte bogat, Eufimian și soția lui luau masa o singură dată pe zi, după apusul soarelui. A ceastă binecuvântată familie aveau un unic fiu, pe Alexie. Când a ajuns la vârsta cuvenită, Eufimian l-a cununat pe Alexie cu o fecioară încuviințată, dar împotriva voinței tânărului. De aceea, chiar din seara nunții, Alexie a părăsit în taină nu doar legătura pe care nu a dorit-o, ci și casa părinților săi. El s-a îmbarcat într-o corabie cu care a plutit până în cetatea Edessei din Mesopotamia, unde se afla minunata icoană, cunoscută în toată creștinătatea, a chipului Mântuitorului, trimisă acolo de Mântuitorul însuși, la dorința Regelui

  A cest sfânt, văzând că lumea se găsește în primejdia de a se cufunda în idolatrie, înfățișându-se înaintea stăpânitorului locului unde trăia, l-a rușinat pe acesta, cu îndrăzneala lui cea multă în Hristos. Fiind aruncat la pământ i s-a bătut mai întâi trupul și apoi și fața cu toiege și a fost chinuit în multe chipuri, după care și-a dat duhul. Moaștele lui au fost ridicate de cei din Licaonia, care avându-le la ei se bucură și se veselesc.

  . S fântul Hristodul, care era de loc din regiunea Neceea, în Bitinia, a fost copilul unor creștini binecredincioși, Teodor și Ana, și a primit la botez numele de Ioan. A luat schima monahală de tânăr, primind numele de Hristodul ("robul lui Hristos" în grecește). A dus mai întâi viață călugărească în mai multe locuri, pentru ca mai apoi să primească acordul și ajutorul material al împăratului Alexie I Comneanul (care a domnit în 1081-1118), și așa a zidit în insula Patmos o biserică și o mănăstire în cinstea sfântului Ioan Evanghelistul. Aceste clădiri au rămas până astăzi. Când însă arabii musulmani au atacat Patmosul, sfântul a trebuit să se refugieze, împreună cu ucenicii săi, în Evia (Epir), unde a și murit, către sfârșitul secolului al XII-lea (+1093), într-o zi de 16 martie. Mai târziu, ucenicii săi au aflat moaștele sale întregi, și le-au adus în mănăstirea ctitorită de el în Patmos, unde se găsesc până astăzi, și sunt izvor de multe vindecări și minuni pentru cei

  S fântul Sabin era de neam sirian, fiind un înalt funcționar din orașul Hermopolis. Î n timpul unui val de persecuții împotriva creștinilor, el s-a retras în munți împreună cu un număr mare de alți creștini și s-a închis într-o colibă, petrecând în post aspru și rugăciune. U n anume cerșetor, care îi aducea de mâncare din timp în timp și căruia sfântul îi făcuse mult bine, l-a trădat, pârându-l autorităților păgâne. Precum Iuda pe Hristos, așa l-a vândut acest nenorocit pe binefăcătorul său, pentru doi galbeni. S abin împreună cu șase alții au fost prinși, legați și aduși înaintea tribunalului nelegiuirii. După torturi de nedescris el a fost aruncat în Nil, de unde și-a dat sfântul lui suflet în mâinile lui Dumnezeu, la anul 287 după Hristos.

  A cești Sfinți, mult pătimitori, au trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305). Agapie era de fel din Gaza, cetate așezată între Mediterana și pustiul Arabiei, și era bărbat cinstit și încercat între creștini și slăvit pentru nevoința sa cea purtătoare de chinuri, de vreme ce, încă mai înainte, de mai multe ori, arătase mare îndrăzneală întru mărturisirea numelui lui Hristos și multe feluri de chinuri suferise. Deci, acest Agapie, râvnitor a se face urmaș Apostolilor, a făcut legământ cu alți șapte tineri, să nu înceteze a propovădui Evanghelia Domnului, gata fiind să îndure orice primejdie. Iar ceilalți șapte tineri înfocați vestitori ai Cuvântului Scripturilor, erau: Timolau cel din Pont, Plisiu și doi bărbați ce se chemau Alexandru, de fel din Egipt, Romil, care era ipodiacon din Diospolis, și doi cu numele Dionisie, unul fiind din Tripolisul Feniciei, iar celălalt din Egipt și slujitor al lui Agapie. D eci, dându-se păgână poruncă împărătească, prin toate țările și cetăț

  L umea în mijlocul căreia a trăit sfântul Alexandru din Pidna, trăia în întunecimea înșelăciunii. Dar el, strălucind întocmai ca o stea prealuminoasă, a dat pe față nebunia răucredincioșilor, a rănit cu cuvintele sale, întocmai ca și cu niște săgeți, pe vrăjmașul cel trufaș și a doborât la pământ toată înșelăciunea, propovăduind și mărturisind cu îndrăznire pe Hristos în vremea persecuției împăratului Maximin (305-311). Pentru aceasta, cei ce se găseau în fruntea înșelăciunii, neputând suferi până în cele din urmă, îndrăzneala și vitejia lui, s-au străduit, cu diferite meșteșugiri, să nimicească tăria lui. Dar nefiind în stare să izbutească aceasta, i-au tăiat capul cu sabia. Dumnezeu l-a răsplătit cu harul tămăduirilor; căci sfintele lui moaște vindecă de toată boala pe cei ce cu credință se apropie de ele.