Postări

Se afișează postări cu eticheta RUGACINI

Catavasiile Pogorârii Sfântului Duh

Imagine
  Glasul al IV-lea. (Se cântă din Joia Înălțării până în sâmbăta Odovaniei Cincizecimii) Cântarea I: Glasul al VII-lea. (aceste Catavasii se cântă înaintea celor pe glasul al 4-lea, numai în Duminica Cincizecimii și la Sfânta Treime): C u marea a acoperit pe faraon, cu carele lui de război, Cel ce sfărâmă războaiele cu braț înalt; Acestuia să-l cântăm, că S-a preaslăvit. Glasul al IV-lea. C u dumnezeiescul nor acoperit fiind gângavul, a cuvântat despre Legea cea scrisă de Dumnezeu; că scuturând tina de pe ochii minții, vede pe Cel ce este și se luminează în cunoașterea Duhului, lăudând cu dumnezeiești cântări. Cântarea a III-lea: Z is-ai ucenicilor, Hristoase: Rămânețți în Ierusalim până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus, iar Eu vă voi trimite alt Mângâietor, ca Mine, pe Duhul Meu și al Tatălui, în Care vă veți întări. R upt-a legăturile pântecelui celui sterp, și ocara cea greu de răbdat a celei bineroditoare, numai rugăciunea prorociței Ana, de demult, a cele

Rugăciune de taină, de chemare a Sfântului Duh

Imagine
  V ino, lumina cea adevărată, v ino, viață veșnică, v ino, taină ascunsă, v ino, comoară nenumită, v ino, faptă negrăită, v ino, Persoană neînțeleasă, v ino, veselie veșnică, v ino, lumina cea neînserată, v ino, nădejdea cea adevărată a celor ce se vor mântui, v ino, ridicarea celor ce zac, v ino, învierea morților, v ino, Cel puternic, C el ce pururea face toate ș i le preface și le preschimbă n umai cu voia! V ino, Cel cu totul nevăzut, neatins, ș i nepipăit, vino, Cel ce pururi rămâi n emișcător, dar Care în fiecare clipă T e miști și vii la noi, cei ce zăcem în iad, C el mai presus de toate cerurile, v ino, Nume mult dorit și mult rostit, c ăci ne este cu totul cu neputință s ă fie spus de noi ceea ce ești s au să fie cunoscut de noi Cine sau cum ești. V ino, bucurie veșnică, v ino, cunună neveștejită, v ino, porfiră a Marelui Dumnezeu și Împăratul nostru, v ino, cingătoare bătută cu diamante și pietre scumpe, v ino, încălțare neapropiată. V ino, h

Rugăciune de mulțumire către Sfântul Duh

Imagine
  M ulțumesc Ție că Te-ai făcut un singur duh cu mine, n eamestecat, neschimbat, fără de schimbare, Dumnezeu mai presus de toate Ș i Însuți Tu Te-ai făcut tuturor toate pentru mine, H rană negrăită și necheltuită, v ărsându-Se veșnic pe buzele sufletului meu ș i izvorând în izvorul inimii mele, h aină fulgerând și arzând pe demoni, c urățire care prin nestricăcioase și sfinte lacrimi m ă speli pe mine, a Căruia venire se dăruiește c elor cărora li Te arăți. Î ți mulțumesc Ție că îmi ești lumină neînserată ș i soare neapus, n eavând unde să Te ascunzi, Tu, Cel ce umpli de slava Ta toate. C ăci niciodată nu Te-ai ascuns de cineva, C i noi pururea ne ascundem de Tine, nevoind să venim la Tine. C ăci unde Te vei și ascunde Cel ce nu ai nicăieri loc de odihnă? S au pentru ce Te-ai ascunde, Tu, Cel ce niciodată nu Te-ai scârbit de cineva, n ici nu Te-ai întors de la cineva? A cum, așadar, sălășluiește Stăpâne întru mine și locuiește și rămâi neîncetat, nedespărțit, până

Tropar la Praznicul Cincizecimii

Imagine
  Glasul al 8-lea B inecuvântat ești, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt și printr-înșii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire ție.

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Luchilian

Imagine
  Troparul Sfântului Mucenic Lichilian, glasul al 4-lea: M ucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmosul: A pa trecând-o ca pe uscat și din răutatea Egiptului scăpând Israeliteanul, striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nostru să-I cântăm. Stih: Sfinte Mucenice Luchilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. T e laud pe tine, Sfinte Mucenice Luchilian, ca pe o slugă a dumnezeiescului Cuvânt și laudă a mucenicilor. Pentru aceasta dăruiește-mi mie curățire și tămăduire de cele rele, prin rugăciunile tale. Stih: Sfinte Mucenice Luchilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. C u tot cugetul și sufletul te-ai ținut de tot întru dragostea lui Hristos și ai disprețuit înșelăciunea și slăbiciunea idolilor, înțelepte.

Cântare de laudă la Sfântul Simeon, stâlpnicul din Muntele minunat

Imagine
  S ă-l slăvim pe Sfântul Simeon cel din Muntele minunat, C ăci el este slava Celui Preaînalt! C u rugăciunea, postirea și de toată noaptea priveghere E l viața și-a sfințit și s-a umplut de har, D e har din harul Duhului lui Dumnezeu. S tăpânul cu har truda lui a răsplătit din belșug, C u har peste har în fapte și cuvânt - C u har curățitor de diavoli Ș i de boli vindecător, C u har al străvederii adevărului tuturor inimilor, A l străvederii tainelor din ceruri și din oameni. D in vârsta copilăriei și până la al vieții capăt E l o jertfă a fost, plăcută și binemiresmată. I nima lui altar sfânt a fost A l Domnului Dumnezeului Celui Viu, S anctuar de lumină al Duhului Sfânt. M intea lui puternic se ridica până la cele de sus, U nde lucrurile credinței aievea se văd. V oia lui nebiruită către bine pleca, P uternic întărită în Legea lui Dumnezeu. B ogățiile toate și împărățiile, ce sunt? S cânteie fugară, ce se aprinde și stinge! î ntreaga lume, pe lângă sfințenia

Rugăciunea de Duminică

Imagine
De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om, pentru aceasta iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut la toate zidirile Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget, că numai Tu singur ești Dumnezeu, sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins, și în scurte cuvinte, vreo bunătate și vreo mărire nu-Ți lipsește. Mă bucur încă, că Tu ești un Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să se tulbure, Domnul meu, toți cei ce se închină la alți dumnezei: că nu este alt Dumnezeu afară de Tine. Pentru aceasta fă să sporească creștinii la fieștece mărire și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Ți se închină și-Ți slujesc pururea cu toată inima și cu toată puterea. O, Părinte Sfinte, miluiește-mă! O, binecuvântate Fiule al lui Dumnezeu, mântuie

Rugăciune către Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei

Imagine
  S finților Cuvioși Părinți Sila, Paisie și Natan, iubind pe Dumnezeu și frumusețea Casei Lui, în viețuirea voastră mult v-ați ostenit și ați strălucit cu virtuțile, iar talanții cei dați vouă de Părintele ceresc, de unde este toată darea cea bună, i-ați înmulțit, prin osteneala mâinilor și prin neîncetata rugăciune, în vremuri de liniște și pace, ca și în anii de lipsuri și greutăți ai stăpânirii străine. De Dumnezeu-purtătorilor Părinți, care ne-ați lăsat sfintele voastre moaște ca mărturie a sfințeniei, întăriți-ne cu rugăciunile voastre ca să putem trece prin valul ispitelor de tot felul, să iubim credința cea dreaptă, limba strămoșească și neamul. Luminați-ne calea, ca să nu ne pierdem în învălmășeala grijilor acestei lumi, ci prin mijlocirile voastre să ajungem și noi la frumusețea cea negrăită a Luminii celei neînserate și la odihna și bucuria veșnică a Împărăției cerurilor, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.

Viața Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei

Imagine
  S finții Cuvioși Sila, Paisie și Natan s-au nevoit în veacul al XVIII-lea în Sihăstria Putnei, loc de aspră nevoință și de liniște în care se retrăgeau cei mai aleși monahi putneni. Sfântul Cuvios Sila s-a născut în anul 1697 în ținutul Botoșanilor, din părinți ortodocși, Ion și Ioana. A intrat ca frate începător la Schitul Orășeni (com. Cristești, jud. Botoșani), fiind foarte tânăr, de unde, în anul 1714, la vârsta de 17 ani, a venit la Sihăstria Putnei, unde a fost primit și apoi călugărit de starețul Teodosie. După trecerea acestuia la cele veșnice, starețul Dosoftei, noul părinte duhovnicesc al schitului, a rânduit să fie hirotonit diacon și preot, iar la scurt timp să fie tuns în schima mare. Ca ucenic și ajutor al starețului Dosoftei, ieroschimonahul Sila a purtat grijă timp de peste 30 de ani de toate cele necesare obștii, ostenindu-se, în același timp, la slujbele bisericii și la împlinirea pravilei de chilie. În toamna anului 1753, trecând la Domnul starețul Dosoftei, Cu

Canonul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei

Imagine
  Se pune canonul praznicului cu irmosul pe 8 și canonul ierarhului pe 6. Canonul Ierarhului Cântarea 1 , glasul 1: Irmos: Cântare de laudă... M ăsura bărbatului desăvârșit, după marele Pavel, pe pământ ajungând-o, de-a pururea te veselești cu cei întâi-născuți înscriși în cer, preaînțelepte. Icoană făcându-te milostivirii Celui ce soarele îl răsare peste toți, de-a pururea te-ai arătat ocrotitor săracilor și asupriților. Slavă... L ucrarea poruncilor ai săvârșit-o cu frică și dragoste, înțelepte, neîncetat, blândețile lui David agonisindu-ți ca un bun, preaminunate. Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu: O sânda strămoșilor a dezlegat-o, din tine întrupându-Se precum a binevoit - Cuvântul lui Dumnezeu; pentru aceasta te măresc toate neamurile. Catavasia praznicului Cântarea a 3-a: Irmos: întăritu-s-a inima mea... S ădit în taină, minunate, la izvorul apelor Duhului Sfânt, adus-ai rod la vremea ta însutit, fericite, către toți săracii pururea lucrând milostenia. Talanții

Condacul Sfintei Mucenițe Glicheria

Imagine
  Glasul 3 Fecioara astăzi... P e Fecioara și de Dumnezeu Născătoarea Maria iubind, ți-ai păzit fecioria ta nestricată, și din dragostea cea către Domnul îndemnându-te, cu bărbătesc cuget ai pătimit până la moarte. Pentru aceasta Glicheria, cu îndoită cunună, te-a încununat pe tine Hristos Dumnezeu.

Cântare de laudă la Sfânta Muceniță Glicheria

Imagine
  „Jertfește idolilor, Glicheria!" P oruncește judele nebun. „Altminteri arsă vei fi cu foc!" G licheriei de jude-i e milă: „Unul este Dumnezeu; iar aceștia p e care tu-i cinstești î n mintea-ți rătăcită, s unt diavoli, b iete judecător! D e ce jertfe grăiești, omule fără minte?! A u nu fost-a Jertfa cea de pe Golgota, N u fost-a ea Jertfă înfricoșată, D umnezeiască și sângeroasă, C e toate sângeroasele de după ea L e-a abolit? C i după acea înfricoșată Jertfă O singură jertfă mai trebuiește, P e care Domnul o cere de la noi: J ertfa rugăciunii curate, P e altarul inimii jertfită; J ertfa milostivirii, întru lucrul mâinilor nevinovate; J ertfa credinței, a nădejdii, a iubirii, a evlaviei. A ceasta-i jertfa mea, o jude, P e care eu mă sârguiesc î naintea Domnului Dumnezeului meu Celui Viu, F ăcătorului meu, să o aduc. D omnul Atotsfânt astfel de jertfă dorește, I ar nu leșuri de animale însângerate și moarte. "

Condacul Sfântului Sfințit Mucenic Mochie

Imagine
  Glasul 2 Pe întărirea dreptei credințe... Î ntrarmându-te cu pavăza dreptei credințe, taberele necredincioșilor le-ai sfărâmat, sfințite mucenice, și cunună de la Domnul ai primit, Mochie; pentru aceasta și cu îngerii bucurându-te, izbăvește de primejdii pe cei ce te laudă pe tine, rugându-te neîncetat pentru noi toți.

Canon de rugăciune către Sfântul Sfințit Mucenic Mochie

Imagine
  Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Mochie, glasul al 4-lea: Ș i părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge Sfințite Mucenice Mochie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Deschide-voi gura mea... Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Mochie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. P ăzește Stăpâne cetatea Ta, pe care o ai întărit cu turnuri, și o ocrotește de vrăjmașii de alt neam, și de războaie dintre neamul ce este în ea, de sabie și nemișcată de cutremur; și o ferește de moarte și de foc și de foamete. Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Mochie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Î ndreptează-mi, fericite, slăbiciunea cugetului meu, către lățimea laudelor tale, și trimite lumină inimii mele, ca să laud pomenirea ta cea purtătoare de lumină și mărită,