REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  F rați creștini, Î nvățăturile cuprinse în Evanghelia de astăzi i-au înfricoșat atât de mult pe sfinții apostoli, încât au întrebat pe Iisus, zicând: „Dar cine poate să se mântuiască?“ (Matei 19, 25) Din răspunsul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, lucrul acesta se pare că este foarte greu și aproape cu neputință puterilor firești ale omului bogat. El este totuși cu putință prin lucrarea harului celui atotputernic al lui Dumnezeu. Ca să înțelegem răspunsul dat de Domnul la întrebarea sfinților apostoli, să ascultăm tâlcuirea celor povestite de Sfânta Evanghelie, care ne spune: „În vremea aceea un tânăr s-a apropiat de Iisus și căzând în genunchi înaintea Lui, L-a întrebat: Învățătorule bun, ce bine să fac, ca să moștenesc viața veșnică?” (Matei 19, 16) T ânărul acesta bogat a venit la Iisus Hristos, nu ispitindu-L, ca legiuitorul, ci „s-a apropiat, plecând genunchii săi înaintea lui Iisus Hristos". De aceea Sfântul Evanghelist Marcu spune că „Iisus privind la el, îi fu dra

  F rați creștini, O are, pentru ce Evanghelistul Matei a arătat în mod deosebit cum duhul necurat de multe ori îl arunca pe cel lunatic în foc și de multe ori în apă? Acest lucru nu l-a făcut evanghelistul fără rost. Două sunt izvoarele tuturor păcatelor: mânia și pofta. Orice păcat izvorăște sau din mânie, sau din poftă. Prigonirile, vrăjmășiile, silniciile, nemilostivirile, trădările, ocările, clevetirile, bătăile, jicnirile, războaiele, uciderile, hulele, și mii de alte înfricoșate păcate au ca tată, mânia. Furturile, nedreptățile, zavistiile, desfrânările, bețiile, nesațurile pântecelui și alte multe lucruri ale întunericului sunt fiice ale poftei rele. Pe cine robește diavolul, îl aruncă de multe ori în foc, adică în păcatele înfocate ale mâniei și de multe ori în apă, adică în mrejile poftei rele. Pentru această pricină Evanghelistul Matei a arătat în mod deosebit că duhul cel necurat arunca de multe ori pe cel îndrăcit în foc și de multe ori în apă. D upă Patima de pe cruce

  Pe data de 14 august, în ajunul marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului, numit în popor și „Paştele verii”, în toate bisericile mănăstirile din țara noastră se oficiază slujba Prohodului Maicii Domnului. După modelul Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos din Vinerea Sfintelor Patimi, în cadrul acestei slujbe, la slujba Vecerniei sau a Privegherii, se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf cu icoana Adormirii Maicii Domnului, cântându-se troparul praznicului 🌺„Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii şi, prin rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre”🌺  Sântul Epitaf mai este numit și „aer”. Liturgiștii explică această denumire arătând că, inițial, „aerul” era un acoperământ ușor care acoperea Darurile din motive strict practice, fiind numit adesea și „nor” sau „voal”. Mai apoi, această pânză a început sa fie împodobită cu diferite simboluri și re

  F rați creștini, M ustrarea lui Petru, pe care am auzit-o astăzi în Sfânta Evanghelie, ne dă prilej, cum nu se poate mai bun, să cercetăm cu amănuntul despre împuținarea credinței, care răcește dorința de fapte bune și doboară lesne pe om în prăpăstiile păcatului. C el puțin-credincios se deosebește de cel credincios și de cel necredincios după cum se deosebește apa călduță, de cea fierbinte și de cea rece. Apa călduță are căldură puțină, cea fierbinte are mai multă, iar cea rece, nicidecum. Cel puțin-credincios are credință, însă puțină; cel credincios are multă, iar cel necredincios nicidecum. Apa călduță are putere, însă puțină; cea fierbinte are multă, iar cea rece nicidecum. Cel puțin-credincios are râvnă, însă prea puțină; cel credincios are râvnă multă, iar cel necredincios nicidecum. Pentru aceasta necredinciosul, fiindcă nu crede nicidecum în Dumnezeu, calcă fără sfială toate poruncile Lui. Cel credincios, fiindcă are râvnă multă și crede fierbinte, cu anevoie calcă poru

  F rați creștini, C ele istorisite în Evanghelia de astăzi, par simple povestiri, care arată ce s-a întâmplat când Domnul nostru Iisus Hristos, cu puterea Dumnezeirii Sale, a umblat pe mare, cum umblăm noi pe pământ uscat. Însă ele cuprind învățături minunate și mântuitoare pentru suflet. Dar, precum numai cei ce se pogoară în adâncul mării găsesc mărgăritarul cel de mare preț, tot așa numai cei care cercetează adâncul cuvintelor lui Dumnezeu află învățături mântuitoare, cum ne spune proorocul David, zicând: „Cei ce umblă cu corăbiile pe mare și lucrează pe apele cele mari, aceia au văzut lucrurile Domnului și minunile Lui întru adânc“ (Psalm 106, 23-24); iar în alt loc: „Fericiți toți cei ce nădăjduiesc întru El“ (Psalm 2, 12). Deci să ne pogorâm și noi gândurile în adâncul cuvintelor care s-au citit și să ne ostenim, cercetând adâncul râurilor duhovnicești, să scoatem mărgăritarul învățăturilor de mare preț și să vedem lucrurile Domnului Iisus și minunile Lui; să cercetăm și noi

  Pe data de 14 august, în ajunul marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului, numit în popor și „Paştele verii”, în toate bisericile mănăstirile din țara noastră se oficiază slujba Prohodului Maicii Domnului. După modelul Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos din Vinerea Sfintelor Patimi, în cadrul acestei slujbe, la slujba Vecerniei sau a Privegherii, se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf cu icoana Adormirii Maicii Domnului, cântându-se troparul praznicului 🌺„Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii şi, prin rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre”🌺  Sântul Epitaf mai este numit și „aer”. Liturgiștii explică această denumire arătând că, inițial, „aerul” era un acoperământ ușor care acoperea Darurile din motive strict practice, fiind numit adesea și „nor” sau „voal”. Mai apoi, această pânză a început sa fie împodobită cu diferite simboluri și reprezentări precu

  F rați creștini, I storisirea pe care ați auzit-o în Sfânta Evanghelie de astăzi trezește, în inima fiecăruia, puterea nădejdii, care a fost sădită aici de Dumnezeu și o îndrumează minunat spre Însuși Dătătorul și Împlinitorul ei, spre Dumnezeu. În adevăr, sufletul omului simte în sine puterea nădejdii, pe care nici primejdiile, nici nevoile, nici nenorocirile, nici oricare alt necaz, oricât de mare, nu poate să o dezrădăcineze. Nădejdea nu ne părăsește nici în ceasul morții, căci și atunci, stând de față, ne încurajează, ne făgăduiește sănătate și viață. Ea întărește pe om la orice lucru și în orice împrejurare. Plugarul rabdă osteneala plugăriei, fiindcă nădăjduiește să ajungă la secerișul roadelor sale. Corăbierul nu ia în seamă primejdiile mării, fiindcă nădăjduiește să ajungă în cele din urmă la limanul dorit. Bolnavul își mângâie durerile bolii, fiindcă nădăjduiește să dobândească vindecarea de suferințe și însănătoșirea. Nădejdea izbăvirii ne mângâie în toate necazurile și

  „Frați creștini, M ă gândesc la tăcerea lui Iisus Hristos, din povestirea Evangheliei de astăzi, când cei doi orbi, în mijlocul drumului, prin mulțimea oamenilor, strigau cu glas mare: „Miluiește-ne pe noi, Fiul lui David!“ (Matei 9, 27) Aud și porunca pe care le-a dat-o lor, după ce le-a deschis și le-a luminat ochii lor, zicând: „Vedeți, nimeni să nu știe!“ (Matei 9, 30) și, socotind eu că și tăcerea și porunca lui Iisus voiau să ascundă minunile, mă minunez și sunt nedumerit. Dacă Domnul s-ar fi arătat așa numai față de acești doi orbi, nedumerirea mea ar fi lămurită. Dar, deoarece am văzut că ori de câte ori Domnul a făcut minuni, întotdeauna a procedat la fel, pentru aceasta, nedumerirea mea nu se lămurește, ci crește și mai mult. I isus curățește de lepră pe leprosul care L-a în- tâmpinat și îndată îi poruncește, zicând: ia aminte, închide gura ta și nimănui să nu arăți minunea; vezi, nimănui să nu spui! (Matei 8, 4) Oprește femeii curgerea cea de mulți ani a sângelui, după

  D oamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, fă și cu noi minunile despre care am auzit astăzi în Sfânta Evanghelie! Precum ai dăruit lumină ochi lor celor doi orbi, așa luminează și ochii sufletului nostru, ca, ascultând, să înțelegem puterea Ta cea nemărginită! Tu, Doamne Iisuse, Care ai deschis urechile celui surd, deschide și auzul sufletului nostru, ca să ascultăm învățătura Ta cea dumnezeiască și mântuitoare de suflet! Tu, Doamne, Care ai vindecat atunci orice boală și orice neputință, tămăduiește și acum patimile cele de multe feluri ale fiecăruia din cei ce stau de față și ascultă cu smerenie și cu evlavie propovăduirea Sfintei Tale Evanghelii. Pentru că patimile, uneori, întocmai ca omizile, mănâncă tot ce a odrăslit din sămânța dumnezeiescului Tău cuvânt în inimile noastre: iar alteori, ca niște păsări flămânde și hrăpitoare, smulg îndată din sufletele noastre sămânța aceasta a cuvântului Tău, celui mântuitor, Fiule al lui David, miluiește-ne și pe noi, ca pe cei doi orb

  F rați creștini, P recum doctorul iscusit, cu cât cercetează mai mult firea ierburilor, cu atât află doctorii mai potrivite împotriva bolilor trupești, tot așa și creștinul cucernic, cu cât cunoaște mai mult învățăturile lui Dumnezeu, cu atât mai mult află leacuri și mai potrivite împotriva patimilor sufletului său. Pentru aceasta Domnul Iisus a poruncit iudeilor să cerceteze dumnezeieștile Scripturi, fiindcă ele cuprind mărturii despre Dânsul, zicând: „Voi cercetați Scripturile, căci socotiți că în ele aveți viață veșnică. Și tocmai ele sunt cele ce mărturisesc despre Mine“ (Ioan 5, 39). Proorocul și împăratul David fericește pe aceia care, din toată inima, căutând să învețe cele despre Dumnezeu, cercetează dumnezeieștile Lui învățături, zicând: „Fericiți cei ce păzesc poruncile Lui și-L caută cu toată inima lor“ (Psalm 118, 2). O astfel de cercetare luminează mintea spre cunoștința faptelor bune și a celor rele și încălzește sufletul spre iubirea lui Dumnezeu și a Împărăției Lui