Lumina Învierii

  

Lumina Învierii

Lumina Învierii e un miracol, ce se petrece an de an,
Pentru tot sufletul și pentru al meu, de fapte bune sărman,
Așteptăm cu speranță iertarea de la al lumii Răscumpărător,
De la Domnul meu Iisus Hristos de viață dătător.

El e Cel ce a învins moartea, venită cu șiretlic în lume,
El e însăși Calea și Viața care ne va duce în nemurire,
Pentru că El ne-a făcut după chipul Său, cu multă iubire,
Ceea ce a adus invidia lui Satan pentru întreaga omenire.

Dorință

Urechea sufletului meu se îngână cu o șoaptă
Și gândurile cuminți, s-au adunat pe a lui vatră,
Flori de castani se cern și îmi cad cu raza în poală,
Sărutându-mi mâna și chipul sfânt de pe icoană.

Nu pot să știu ce ar să fie, Doamne, mâine,
Dar știu că, în fiecare clipă a vieții mele, ești cu mine,
Și când pe cale pasul mi e obosit și s-a oprit,
Mă prinzi în brațu-Ți și din păcătoasă,
Mă faci copilul tău iubit.

Aș vrea să îți mulțumesc pentru toate darurile Tale,
Dar cuvintele se rătăcesc cu lacrimile care curg la vale,
Îți mulțumesc că îmi dai putere ca să pot să plâng
De dorința, ce mi se aprinde în piept,
Ca în Împărăția Ta eu să ajung.  

AUTOR  :Maria Zlatan Chihaia

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta