REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

.   Ajunsă-i lumea la răscruce și azi, ca la venirea Ta,  Când Te-a trimis Cerescu-Ți Tată s-o scoți din cloaca-n care sta. Dintr-o Fecioară Te-ai născut să speli păcatele-omenirii,  Dar, și atunci ca și acum, n-au înțeles rostul menirii.  Din miliardele de oameni ce cară Terra-n Univers,  Puțini sunt cei ce Te urmează, neacceptând un trai pervers...  Puțini sunt cei ce au în minte că fără Dumnezeu nimic Nu poate exista în lume, că omul e atât de mic!  Pe urmele-Ți  merg pelerinii, minuni să afle despre Tine,  Se roagă-n marile biserici să-i mântuiești, de se cuvine,  În cea a Nașterii Divine, din Betleem, Ți se închină  Și sufletul le e-mpăcat de au venit cu vreo pricină.  Ajuns-am la Mormântul Sfânt în vremea Învierii Tale, În sine-mi îmi spuneam că sunt pe-a martirajului Tău cale, Și sentimente încercam ca-n vremea celor ce văzură,  Cu neputință, cum te-au dus la Golgota cu-atâta ură. Să aibă liniște în suflet și împăcat cu el să fie,  Cel botezat în legea-Ți Sfântă, Iisuse, către T

  Iubi-Te-voi,  Doamne, acum și oricând, Ochi-mi Te-or căuta în rouă uscând,  În catifelate petale din zori,  Și-n omul sensibil pătruns de fiori.  Iubi-Te-voi, Doamne, smerită-n păcat, Că n-am mers mai din timp pe drum arătat, De cărțile sfinte, de oameni aleși, Ce nu-s pe deplin de creștini înțeleși. Iubi-Te-voi, Doamne, cât viză mai am Pe Pământ trăitor din neam și în neam, Și suflet voi pune în tot ce-oi rosti, În rugăciune și când voi posti. Iubi-Te-voi, Doamne, căci crucea ce-o duc  Mi-o fi mai ușoară, și timpuri s-apuc Când și dușmanul iubire primi-va De la creștin, Scriptura fi-va-i misiva. Iubi-Te-voi, Doamne, virtute îmi ești, Scăparea-mi din toate, căci Tu mă iubești, Acoperământul de rele să-mi fii,  Întărire să-mi dai ca celor ce-s fii. Iubi-Te-voi, Doamne, oriunde, oricând, Cât pe pământ, în lacrimi scaldănd, Sărut, pe icoana cea sfântă, -Ți voi da, Să nu fie acela dat de Iuda. Iubi-Te-voi, Doamne, de păcate mă tem  Să nu le mai fac la al Satanei îndemn,  Să pot să rezist

  Mulțumesc, Doamne, pentru minunea făcută,   cu șapte decenii în urmă,  trimițându-mă, pe Pământ,  într-o familie de creștini,  în cuget și-n suflet  cu Duhul cel Sfânt!  Mulțumesc, Doamne,  că nu m-ai lăsat  să pier chiar din fașă,  și zile mi-ai dat  ca rodul iubirii,  femeie-bărbat,  să crească-n  Lumina Învierii Divine,  s-ajungă femeie  cu rosturi creștine! Mulțumesc, Doamne,  că rost am avut,  în tot ce-i firesc,  de la bun început,  și-n bucurie  mi-ai dat să trăiesc,  în fața Ta, în veci,  mă smeresc! Iartă-mă, Doamne,  că nu-ntotdeauna  răspuns-am chemării  ce din strămoși ne venea, când prinsă-n vârtejul  existenței terestre,  trecând pe lângă Casa-Ți,  în ea nu intram! Iartă-mă, Doamne,  că, din neștiință,  făcutu-i-am  pe cei mici ai Tăi  să sufere ori  să nu mă iubească,  că m-am irosit  pe căile strâmbe,  căutându-Te  târziu,  când am aflat  calea cea dreaptă,  descoperindu-Te-n  tot ce-i frumos  și-n credința-nțeleaptă!  Iartă-mă, Doamne,  că nu-i om pe pământ  să n-aib

  Ne duce vântul vieții pe-a timpului spirală, Până atingem falnic și clipa cea astrală. Atunci orice celulă făcută ni-i cenușă, Ce va deschide tainic a nemuririi ușă. Ne întrebăm adesea: ce taină se ascunde  În clipa de pe urmă? Și frica ne pătrunde. E greu neînțelesul, e de temut abisul, În care ne atrage cu forță necuprinsul! O, suflete, fii vrednic în clipa de-nălțare! E vremea mântuirii, trec faptele-n altare! Tot ce-ai făcut o viață e măsurat în trepte, Ce vor urca la ceruri, cu crezurile drepte! Lumina bunătății, ce ai avut-o-n suflet, Ți-a lumina cărarea, în al neștirii umblet, Iar îngerii iubirii de tine dăruită  Ți-or pregăti cunună cu lauri, miruită. Să nu îți fie teamă, în ceasul de pe urmă, Începe altă viață, când cea de-acum se curmă. Te vei renaște iarăși - om nou în altă eră, Lăsând această viață - o clipă efemeră.  © Alexandrina Iurcu-Bălan

  Cerule-înalt, oază stelară,  ce ne veghezi, te admirăm a câta oară, dar tu ne vezi? Norii te poartă  prin hău și soartă, ca să nu cazi, să sprijini bine, de ieri și mâine,  ziua de azi! Noi ne urmăm, cerule, calea, spre stele-hărți, căi nevăzute și neștiute, nescrise-n cărți… Urcând spre trepte, lăsăm amprente pe nicăieri. Repede vine clipa de mâine  numită ieri! Tu ne aștepți sus în lumină, precum visăm… Încă puțin… ne facem tină și-apoi zburăm! © Alexandrina Iurcu-Bălan

    A fost, Fecioară, să  te naști Când pământenii tăi părinți,  Trecuți de-o  vârstă, nu sperau, Ci doar trăiau în rugăminți. Și se rugau la Domnul Sfânt  Un prunc la bătrâneți să dea Iar Ana promitea atunci  Ca-n templu cel primit să  stea.  În Planul Lui măreț, Divinul Urma să dea întregii lumi O scară, Tu erai aceea,  Prin Fiul tău,  aveai să-ndrumi...  Dar pân-atunci erai copila  Părinților Ioachim și Ana,  Născută doar prin harul Sfânt,  De care se temea Satana.  Doar tu și Ioan Botezatorul Sunteți deasupra sfinților,  Prin misiunea ce-ați primit-o Trecută-n slova cărților.  De la trei ani ai stat în Templu  Cum te-au promis ai tăi părinți,  Prin puritatea-ți neatinsă,  Aveau s-ajungă și ei sfinți.  Și când Arhanghelul Gavriil  Avea Vestire să-ți aducă  Că naștere de prunc vei da,    Smerită ai primit poruncă.  Și-așa tu scara-i devenit  Între pământ și ceruri,  Te fericesc popoare-ntregi,  Te proslăvesc c-onoruri.  Îți cântă astăzi Nașterea,  Preasfântă Născătoare De Dumnezeu  p

  Când cineva îți face rău , Te supăra pe tine. Nu te opri din drumul tău! Tu iartă și fă bine! Dacă cineva aruncă în tine cu pietre, Tu fă din ele monumente! Nu fi trist, zâmbește mereu, Tu iartă, așa vrea Dumnezeu. Iar când simți că n-ai putere, N-ai un strop de mângâiere! Soluția este rugăciunea, Ea îți va aduce în suflet minunea. Nu trebuie de uitat, Să fii cu sufletul împăcat. Mergi înainte și nu uita, Ca să fii fericit, trebuie să poți ierta. Noi, oamenii, lucrurile frumoase le uităm, Iar pe cele rele ca pe niște diamante le păstrăm. Oare omul este vinovat, Că așa a fost creat? Noi sculptorii vieților noastre suntem, Trebuie să iubim și să iertăm. Atunci vei fi cu sufletul împăcat, Că dușmanul ți-ai iertat. Iartă că nu este greu, Fii împăcat cu Dumnezeu. Fii om bun și răbdător, Traiește-ți viața mai cu spor.              Autor :Rașcovschi Adriana          Drepturi de autor rezervate 

Domnul Bujor era extrem de discret cu viața lui.  Îl vedeam uneori intrând în curtea comună a duplexului în care locuiesc. Veneau regulat atât el cât și soția, deși niciodată nu au locuit în casa pe care o achiziționaseră în urmă cu douăzeci de ani.  Treceau frecvent însă și se ocupau de curățenie, eventuale reparații, aerisit. Uneor,i vedeam prin  geamul între-deschis  o masă masivă de lemn, cu scaune tapițate de catifea cu capătaie sculptate. De-a lungul scării interioare se puteau vedea o mulțime de tablouri din diverse perioade și stiluri, toate cu bun gust și pesemne valoroase. O bibliotecă imensă care se întindea pe toată laterala sufrageriei mă impresiona de câte ori reușeam să o zăresc printre draperii. Un miros de flori uscate și sacrificiu mă învăluia de fiecare dată când vedeam acele imagini, fără să știu însă de ce. Nu știam cu ce se ocupa domnul Bujor. Și nici nu am întrebat vreodată. Discreția lui și salutul politicos, ușor forțat mă făcea să păstrez o distanță. Îmi amint

 ! Vino, inimă, cu mine, să-ți arăt tot ce nu știi Și să plângem împreună timpul care a trecut. Îți voi spune ce să faci, mai bună de vrei să fii, Și te voi cuprinde-n brațe pentru tot ce te-a durut. Îți voi arăta că luna încă mai trăiește-n zori Și nici soarele nu moare când din ceruri a apus, Te voi face să-nțelegi că de dincolo de nori Îți trimite câte-o rază, să te-ndrume, chiar Iisus. Vino să-ți arăt cum cântă sufletul când e curat, Cum e inundat de Soare, cum tresare și se închină, Și ce fericiți sunt ochii ce păcatul n-au gustat, Ci trăiesc doar să privească zi de zi către Lumină. Vino, inimă, să-ți cumpăr și o traistă de bumbac, Să îți pui în ea o cruce, iar apoi, când mergi prin lume, Să îți țină adăpost de suspinul fără leac Și de toată răutatea care-ar vrea să te sugrume. Mergi în pace și închide în tine și-o rugăciune Și să-ți amintești mereu că, oriunde ai păși, Te păzește de aproape și-ți șoptește gânduri bune Îngerul trimis de Domnul, sprijin de-a te mântui. Vino, inimă,

  Rabdă omule necazu Spre a merge la Hristos; Căci cu sabia credinței Să învingi mereu frumos. Domnu ' vrea iubirea ta Ca s-o-mparti cu frații tăi, Căci așa a vrut și El Să învingi biruitor! Fii dar milostiv și bun Ca și cel de lângă tine Să ajungă ca să aibă Pacea Domnului divină.                    Autor: Veronica Roșu 

Dă-mi Doamne putere, Să rabd orice-ncercare, Ce este-n calea mea... Să dobândesc iertare. Necazul ce m-apasa Să pot să-l biruiesc, Întruna eu pe Tine, Să pot să Te iubesc. Aici aș vrea mereu Să fii SCĂPAREA mea; Să fii mereu alături Când crucea este grea. Să pot să-mi duc povara Oricât ar fi de grea; Necazul ce îmi stă Mereu în calea mea.                           Autor: Veronica Roșu   

 A fost cândva și nu mai este Dorul din sufletul meu; Copilăria ce s-a scurs Aceasta demult s-a distrus. Acum aș vrea să mai fiu copil Să pot umbla tiptil, Alergând mereu voios Să fiu tare bucuros. Aceasta a rămas ca o durere Inima mea fiind adesea frântă Iubirea ce a fost cândva S-a scurs demult.                                 Autor: Veronica Roșu 

 În Hristos să ne încredem..! Căci El ne e Păstor. Călăuza ce ne duce Sus în cer la Creator. Noi trebuie să ne smerim Ajutor în El găsim; S-ajutăm pe fiecare Să ajungă la scăpare.                            Autor Veronica Roșu 

  Conștiința -i - glasul dreptății, Conștiința -i - arma păcii, Dumnezeu aceasta ne-a lăsat Să ne izbăvească de păcat. Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează, Să vadă faptele lui care lucrează, Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat Așa cum El omului i-a dat. Noi trebuie să ne gândim bine La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat -o; La mântuirea sufletului cugetând, Frumos, lucrând. La cele 3 virtuți să cugetăm Pe Dumnezeu în psalmi să-l lăudăm. De cel bolnav să îngrijim, Păcatul să îl biruim.Amin.                   Autor:Veronica Roșu 

 Rabdă suferința care te apasă Când în chinuri grele Ea nu te mai lasă Când vremurile grele Vin,ades spre tine Suflete,nu te-ntrista de ele Rabdă suferința Tu ce-n astă vreme Trăiești, gândind la Dumnezeu; Luptă -te cu gândurile Roagă -te la El.                                      Autor: Veronica Roșu 

  Din stânga ușilor împărătești,  Tu Maică Sfântă și Fecioară,  Privești la cei ce ți se închină  Cântându-ți ca odinioară...  Erai copila Anei și Ioachim Venită în amurgul vieții,  Când Templului i-ai fost promisă  S-aduci lumină bătrâneții.   De la trei ani, intrând în Templu,   În lungul drum spre nemurire,  Te-ai pregătit să-I fii locașul Imensului pentr-omenire...  N-aveai să știi, până ce înger  Trimis din Cer sta-n fața ta,   Că prunc vei naște,  chiar fecioară,  Și lumea te va respecta.  Și ai trăit, ca orice mamă,  Durerea Fiului hulit Și răstignit apoi pe cruce...  Așa fusese prorocit.  Chiar dacă El minuni făcuse  Ca cei din jur să înțeleagă  Că Dumnezeu Îi este Tatăl  Și de păcate îi dezleagă,  Orbiți de furie, fățarnici,  Pe Fiul Unic ți L-au dus Pe Golgota, să se-mplinească  Ce-n Testament fusese spus...  Și a-nviat, ai fost de față  Pe munte când S-a înălțat,  Pe tine, Mamă și Fecioară,  Să faci minuni te-a mai lăsat. Și cu Apostolii-mpreună  Ai dus lucrarea mai departe,

  Pășeam pe pietrele de foc, făcându-mi loc printre măslini, să prind poteca strâmtă,  bătătorită de asini        sub soarele jăratec... arabi în robe albe mă îndemnau să cumpăr migdale și curmale din blide de ienupăr, dar eu grăbeam s-ajung pe îngerescul pisc         al Muntelui Tabor... învăluit în aburul văratec, să prind lăptosul  car în zbor, cu Moise și Ilie și El schimbat la față,         iubit Mântuitor, să îngenunchi, cu fruntea la pământul sfânt  și să mă rog  în incantații dulci,        întâi a fost cuvânt... pentru copiii dintr-un neam fără noroc,  să plâng...   să cer, să dau, să sper... de vale, lungă Cale spre Marea Galilee,  un pescăruș își țipă albastrul  către cer, mic sol în fustă scurtă, și vrednic curier         de dor de pace, în lumea care plânge, plânge  și tace...                  tace către El... corăbii de pescari hălăduiesc sub vele, în coșuri de nuiele să prindă păstrăvi grei,  pot fi și vise, oameni,         pot fi arhangheli, zmei... aveam în palme rana c

  dincolo de ușile închise la care cerșim un colț de adevăr învăț să tac atunci când cuvintele nu mă ajută să (mă) iubesc mai mult lumina pune degetul  pe harta sufletului arătându-mi unde e localizat răsăritul să-mi campez visul hoinar în mine timpul taie infinitul dur să pot lumina surâzătoare în mlaștina simțirii un lotus alb răsare - Lavinia Elena Niculicea English version *** life is a pantomime  behind closed doors where we beg for a corner of truth I'm learning to be silent  when words won't help me to love (myself) more light puts its finger  on the map of the soul showing me where the sunrise is located to camp my wandering dream in me time cuts the rough infinity to be able to light the smiling light in the swamp of feeling a white lotus springs - Versuri: Lavinia Elena Niculicea

  Am închis ochii uneori cu teamă, Prăpăstii, când a trebuit să trec. Și am plătit cu lacrimi, scumpă vamă, Unui destin pe care nu îl înțeleg! Am desenat cu mintea curcubeul Când cerul vieții mi s-a întunecat, Am sufocat de multe ori ecoul Când de durere, inima a mai urlat. Am desenat cu pensula gândirii, Culorile, când viața m-a trădat, Trecut-au nopțile dezamăgirii Și răsăritul vesel, l-am pictat! Mi-am inventat o muzică anume Și m-am imaginat în pași de dans, Mi-am dat curaj că mâine va fi bine Și-am înfruntat viața pas cu pas. Iar dacă astăzi un bilanț îmi fac Și scad din anii vieții tot ce-a fost mai greu, Păstrând ce a fost mai bun, util și însemnat, Eu voi rămâne tânără mereu! Ba mai mult! Astăzi este ziua în care Aș vrea să joc, să râd, să cânt! Este a cinzeci și şasea  mea aniversare, Dar vreau să cred că astăzi m-am născut! Liliana Smerea Vacaru

  N-am frică de ziua în care va ninge La streșini cu albul tăcut și murdar, Cu o-mbrățișare durerea se stinge Și flacăra vieții se aprinde iar. Tu vino aproape și mâinile-ți calde Le-oi strânge la pieptu-mi de-o vreme sărac... O lacrimă crudă privirea să-mi scalde Atunci când lumina va geme pe lac. Am totul aproape, am vântul și luna, Am gustul tăcerii pe buze arzând Iar clopotul lunii se leagănă-ntr-una Precum o vioară prin zare cântând! Și dacă de mâine va plânge tăcerea La marginea vieții în care trăiesc, În brațele tale-mi găsesc mângâierea Și nu îmi e teamă cât încă iubesc! Ryelle