Postări

Se afișează postări cu eticheta -

 Clevetirea

Imagine
Într-un sat, o bătrână era rău clevetitoare. Ştia asta. Într-o zi, hotărăşte să meargă la preot să-şi mărturisească păcatul. - Părinte, mă omoară clevetirea asta, nu ştiu ce să mă fac, dacă aud ceva despre cineva, fără a cerceta adevărul, mă reped să înfloresc şi să transmit mai departe astfel că, nu după mult timp, afla tot satul... îmi dai canon mare părinte?... - Nu, femeie, nu-ţi dau canon. Dar o să te rog să iei sacul acesta de scaieţi şi să-i plantezi la tine în grădină. - O, ce bine părinte!... asta-i uşor de făcut. Peste un timp, părintele se întâlneşte cu bătrâna pe drum. - Femeie, o să te rog să-mi aduci rodul sacului cu scaieţi pe care ţi l-am dat să-l semeni în grădină. - Aaa, păi nu pot părinte, că sacul s-a transformat într-o pădure de scaieţi, iar vântul a dus seminţele şi prin grădinile oamenilor şi a ajuns şi pe câmp şi ar însemna o muncă peste puterile omeneşti de-a aduna tot rodul sacului ce mi l-ai dat! - Păi, vezi femeie? Aşa este şi cu clevetirea. Cineva spune o v

SUB CRUCEA INSANGERATA

Imagine
  Sub crucea însângerata, Plânge Maica,- ndoliata, Îmbrăcată în durere, Fără vlagă și putere. Taci, Marie, nu mai plânge, Că Fiul Tău nu se stinge! Se îmbracă în Lumină Pentru gloata cea creștină. Patimile Fiului Sunt cu vrerea Tatălui. Ele sunt mană cerească Pentru mântuirea noastră. Sângele ce l-a vărsat,  Să ne spele de păcat, E vărsat într -u-nviere, Taci, Marie, că nu piere! Din Lumină e-ntrupat Și din Duhul preacurat, Al nostru Învățător, Miel în gura lupilor.  Și-a purtat Crucea în spate Să ne spele de păcate. A știut mereu ce face, Taci, Marie, că se-ntoarce! Se întoarce din mormânt, Nu să calce pe pământ! El la cer va fi- nălțat În Lumină îmbrăcat! Flori Bungete

Rugăciunea de Joi

Imagine
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: 'Luati, mâncaţi şi beţi, că acestea sunt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.' Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăteşti împreună cu El în veci, că Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tău cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curateasca inima şi sufletul meu, că aşa, cu vrednicie,

Pomenirea Sfinților Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Cuart și Tertie

Imagine
  A cești sfinți sunt din cei șaptezeci de apostoli. Olimp și Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, împreună au fost tăiați de Nero, în cetatea Romei. Iar Sosipatru, pe care îl pomenește Sfântul Apostol Pavel în Epistola către romani, fiind episcop al Iconiei, cu pace s-a săvârșit. Erast, pe care în aceeași epistolă îl pomenește Sfântul Apostol Pavel, mai întâi a fost iconom al sfintei Biserici a Ierusalimului. D upă aceea, fiind episcop al Paneadiei, s-a mutat la Domnul. Iar Cuart, fiind episcop al cetății Beirutului, mult a pătimit pentru buna credință și pe mulți elini botezând, a adormit în Domnul. Tertie, care a scris Epistola lui Pavel către Romani, a fost al doilea episcop în Iconia. Iar acum toți împreună stau înaintea scaunului lui Dumnezeu în veselie veșnică, primind de la El răsplata pentru nevoințele și ostenelile lor, cele cu multe dureri.

Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

Imagine
  Preotul dă obișnuita binecuvântare: B inecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Strana: Amin. Iar dacă nu este preot, se zice: Î n Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin! Apoi Rugăciunile începătoare: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Î mpărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. S finte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni) Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. P reasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău. D oamne, miluiește. (de 3 ori) Slavă

Pomenirea Sfântului Preacuvios Avramie, zăvorâtul și a nepoatei lui de frate, Maria

Imagine
  A cesta a fost silit de părinții lui să se căsătorească, dar în chiar ziua nunții el a lăsat mireasă, părinți și casă și toate lumeștile griji, și s-a tăinuit în pustie, unde s-a nevoit întru desăvârșita singurătate și nevoințe mari timp de cincizeci de ani. Î n tot acest timp el nu a ieșit din peștera lui decât de două ori. Prima oară, la porunca episcopului locului, care i-a cerut să iasă și să aducă la credința creștină un sat păgânesc. Iar a doua oară el a ieșit spre a o izbăvi din necurata viață de desfrâu pe nepoata lui de frate, Maria. S fântul Preacuvios Avramie s-a săvârșit cu pace către Domnul la anul 360, aflându-se în vârstă de șaptezeci de ani. (Vezi și Cugetarea dintru această zi).

Vedenia Măicuței Veronica din ziua de 22 octombrie 1937

Imagine
  (VEDENIA din PĂPUȘOI ) 🙏🍂🙏🍂🙏🍂🙏🍂🙏🍂 În ziua de 22 octombrie 1937, când eram la cules de porumb cu sora mea Ghiniţa, la ora 10 ziua, am simţit o dogoreală de foc, care mă dogorea la faţă, la mâini şi la picioare. Mă uitam să văd cine face focul şi n-am văzut pe nimeni. Mă întorc către sora mea şi îi spun:  - Ghiniţo, cine o fi făcând focul?  Ea, care nu simţea nimic, îmi zice:  - Trebuie să fii nebună, Lico, (aşa îmi zicea acasă). Cine să facă focul prin ciocani?  Eu îi răspund:  - Văd că fum nu se vede.  Atunci mă cuprinde o frică şi încep să fac sfânta cruce şi zic: ”Maica Domnului, vrei să mă prăpădeşti? ” Dar de ce mă închinam, fierbinţeala dispărea şi nici frică nu mai aveam. Ies la drumul de prin mijlocul bucăţii să mă uit dacă tata vine de acasă. Tata nu venea, dar ce să vezi? Tânărul care-l văzusem în vis cu o săptămână înainte venea spre mine. Când l-am văzut, m-am gândit ce să fie cu acest tânăr. Teamă de el nu aveam, fiindcă această persoană îmi era cunoscută din vi

Firea celui stăpânit de invidie

Imagine
    Odată, un împărat a voit să ispitească firea celui invidios. I-a chemat la el pe un invidios şi pe un iubitor de bani şi le-a zis: "Poruncesc să cereţi de la mine orice veţi voi şi eu vă voi da cu plăcere. Dar să ştiţi că celui ce va cere în urmă, îi voi da îndoit cât va cere cel dintâi. Hai, cine cere întâi?" Văzând împăratul ca se ceartă multă vreme nevoind nici unul să ceară întâi, a poruncit invidiosului să ceară primul. Acesta, atunci, de necaz că va lua celălalt îndoit, a cerut să i se scoată un ochi, că celuilalt să i se scoată amândoi. Aceasta este firea celui stăpânit de invidie.

Cum să ne măntuim

Imagine
Nişte fraţi au mers la avva Antonie şi i-au zis: - Spune-ne cum să ne mântuim? Bătrânul le-a răspuns: - Vă este îndeajuns cuvântul Scripturii. Însă fraţii au insistat: - Vrem să auzim şi de la tine, părinte. Atunci bătrânul le-a zis: - Evanghelia zice: „Cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt” (Matei 5, 39). Fraţii au răspuns: - Nu putem face aceasta. Avva Antonie le-a zis: - Dacă nu-l puteţi întoarce şi pe celălalt, măcar puteţi răbda o palmă. - Nici aceasta nu putem, au zis fraţii. Bătrânul a continuat: - Dacă nici aceasta nu puteţi, măcar nu daţi în locul celei primite. - Nici aceasta nu putem, a fost răspunsul fraţilor. Atunci a zis bătrânul către ucenicul său să le dea puţină fiertură, pentru că sunt neputincioşi, iar către ei a zis: - Dacă aceasta nu puteţi şi aceea nu vreţi, ce să vă fac? Aveţi nevoie de rugăci

Cum să ne mântuim

Imagine
Nişte fraţi au mers la avva Antonie şi i-au zis: - Spune-ne cum să ne mântuim? Bătrânul le-a răspuns: - Vă este îndeajuns cuvântul Scripturii. Însă fraţii au insistat: - Vrem să auzim şi de la tine, părinte. Atunci bătrânul le-a zis: - Evanghelia zice: „Cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt” (Matei 5, 39). Fraţii au răspuns: - Nu putem face aceasta. Avva Antonie le-a zis: - Dacă nu-l puteţi întoarce şi pe celălalt, măcar puteţi răbda o palmă. - Nici aceasta nu putem, au zis fraţii. Bătrânul a continuat: - Dacă nici aceasta nu puteţi, măcar nu daţi în locul celei primite. - Nici aceasta nu putem, a fost răspunsul fraţilor. Atunci a zis bătrânul către ucenicul său să le dea puţină fiertură, pentru că sunt neputincioşi, iar către ei a zis: - Dacă aceasta nu puteţi şi aceea nu vreţi, ce să vă fac? Aveţi nevoie de rugăciuni.

Pomenirea Sfinților Mucenici Tarah, Prov și Andronic

Imagine
  T arah s-a născut în Claudiopolisul Siriei, Prov a fost din Perga Pamfiliei, iar Andronic a fost fiul unui cetățean de mare vază din Efes. Ei cu toții au fost martirizați de către proconsulul Numerian Maximus, în vremea împăratului Dioclețian. T arah a fost în vârstă de șaizeci și cinci de ani la ceasul martiriului lui. Proconsulul i-a cerut să-și spună numele, dar el a zis: "Sunt creștin. " P roconsulul de trei ori a repetat întrebarea și de trei ori a răspuns Sfântul Tarah: "Sunt creștin. " A cești sfinți mucenici au fost bătuți cu toiege, apoi aruncați în temniță, răniți și plini de sânge. După acestea ei iar au fost scoși și supuși chinurilor. L ui Prov proconsulul i-a promis libertatea și prietenia lui personală, dacă se leapădă de Hristos. Dar Sfântul Prov i-a zis: "Nu poftesc nici onorurile imperiale, nici prietenia ta nu o doresc. " T ânărul Andronic a fost amenințat cu schingiuiri și mai bestiale decât cele pe care le văzuse la camarazii

PS Timotei Prahoveanul îl evocă pe părintele Sofian Boghiu: 'A făcut parte dintre viețuitorii râvnitori, după chipul ostenitorilor din sinaxar'

Imagine
  În ziua sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, la 14 septembrie 2002, părintele arhimandrit Sofian Boghiu trecea la Domnul, după o viață închinată Evangheliei și slujirii aproapelui. Este cunoscut, din tradiția Sfântului Munte Athos, că monahii care treceau în această zi la cele veșnice erau considerați binecuvântați de Dumnezeu, întrucât mulți erau râvnitori, depășiseră de mult măsurile lumii și își sfințiseră viața, urmându-L pe Mântuitorul, Cel Răstignit și Înviat.                           Via: stiripesurse.ro

Viața Cuvioasei Maicii noastre Pelaghia, care mai înainte a fost desfrânată

Imagine
  M are mulțumire suntem datori a da întotdeauna Domnului nostru, că nu voiește moartea păcătoșilor, ci așteaptă cu îndelungă răbdare întoarcerea lor spre viață, pentru că minunat lucru s-a făcut în zilele noastre, de care eu, păcătosul Iacov, vă scriu vouă, sfinților frați, ca ascultând și citind acestea, să aveți parte de mult folos. P rea Sfințitul Arhiepiscop al cetății Antiohia, pentru oarecare trebuințe bisericești, a chemat la sine, din cetățile din prejur, opt episcopi, între care era și omul lui Dumnezeu, Sfântul Non, episcopul meu, care venise de la Iliopoli și mă luase pe mine cu dânsul. Acesta era un bărbat minunat și un desăvârșit călugăr, care pentru viața cea îmbunătățită fusese luat la episcopie, de la mănăstirea care se numește Tavenisiot. Iar când s-au adunat episcopii în biserica Sfântului Mucenic Iulian, au voit ca să audă de la Non cuvânt de învățătură și au șezut toți lângă ușile bisericii, iar Non a început a grăi învățându-i cele ce erau de folos pentru mântu