Cinstirea Icoanei Maicii Domnului "Aflarea celor pierduți"


 

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cinstită ca făcătoare de minuni nu doar pentru cei care sunt cu trupul pe moarte, ci și pentru cei a căror suflete sunt în pericol de a muri duhovnicește. Nu se cunoaște originea icoanei „Aflarea celor pierduți”, însă există mai multe icoane vechi făcătoare de minuni cu acest nume, prin care Maica Domnului și-a arătat mila față de cei aflați în pericol de moarte.

Icoana Maicii Domnului „Aflarea celor pierduți” este prăznuită pe 5 februarie.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cinstită ca făcătoare de minuni nu doar pentru cei care sunt cu trupul pe moarte, ci și pentru cei a căror suflete sunt în pericol de a muri duhovnicește.
Nu se cunoaște originea icoanei „Aflarea celor pierduți”, însă există mai multe icoane vechi făcătoare de minuni cu acest nume, prin care Maica Domnului și-a arătat mila față de cei aflați în pericol de moarte.
La mijlocul veacului al XVIII-lea, în satul Bor din guberia Kaluga, un țăran evlavios pe nume Teodot Obukov, a pierdut drumul în timpul unui viscol puternic în ziua praznicului Botezului Domnului. Nemaiavând nădejde să fie salvat, Teodot se așeză în sania sa unde a început să înghețe.
În acele momente îngrozitoare, acesta s-a rugat Maicii Domnului să îl ajute, făgăduind că dacă va scăpa cu viață, va dărui o copie a icoanei Maicii Domnului „Aflarea celor pierduți” bisericii satului. Maica Domnului a auzit rugăciunea lui și l-a izbăvit în mod minunat. Astfel, un țăran din satul din apropiere a auzit o voce la fereastră venind de afară spunându-i: Ia-l!
Acesta ieși afară și l-a găsit pe Teodot pe jumătate înghețat pe sania sa. Când și-a revenit în puteri, Teodot și-a împlinit făgăduința comandând o copie a icoanei Maicii Domnului „Aflarea celor pierduți” din biserica Sfântului Gheorghe din orașul Bolkov, guberia Orlov. De atunci icoana Maicii Domnului s-a proslăvit prin săvârșirea de nenumărate minuni.
Mai multe icoane ale Maicii Domnului „Aflarea celor pierduți” au săvârșit, de-a lungul vremii, minuni în locurile unde se aflau. Una s-a arătat făcătoare de minuni în anul 1770, în satul Malizhino, din guberia Harkov, izbăvindu-i pe locuitori de holeră de trei ori. Alta în satul Krasnoe, din guberia Cernigov și altele în Voronej și Kozlov din guberia Tambov.
Icoana Maicii Domnului aflată în biserica Nașterii Domnului din Moscova a fost mutată la Biserica Palașevsk, de unde a fost luată de un bogătaș care curând după primirea acesteia a rămas văduv și pe punctul de a sărăci.
După rugăciuni fierbinți către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, fiicele sale s-au căsătorit, iar el a simțit că nu este vrednic pentru a ține această icoană făcătoare de minuni în casa lui, așa că a înapoiat-o Bisericii.
În anul 1812, Biserica Palașevsk a fost jefuită și devastată de soldații lui Napoleon. Icoana Maicii Domnului „Aflarea celor pierduți” a fost găsită ruptă în trei bucăți printre dărâmături. Îndată după descoperirea icoanei făcătoare de minuni, s-au săvârșit numeroase minuni. Tot mai mulți oameni veneau să se închine dinaintea icoanei: cei cuprinși de patima beției, pierind de sărăcie sau suferind de boli fără leac, toți veneau precum fiii pierduți să primească alinare și izbăvire.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta