REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  L iciniu, cumnatul marelui Constantin, soțul surorii împăratului, se prefăcea înaintea feței lui a fi mare creștin. Dar când a luat putere de la împărat să stăpâneasca întregul Răsărit, el a început, mai întâi în ascuns, dar mai apoi pe față, să-i prigonească pe creștini și să înalțe închinarea la idoli. Soția lui suferea cumplit pentru aceasta, dar nu putea nicicum să-și convingă soțul să se îndepărteze de la rușinea acestei nelegiuiri. D ându-se însuși pe sine idolatriei, Liciniu s-a dedat pe lângă aceasta și la toate patimile cele necurate ale desfrânărilor, dar mai cu seamă la brutalitatea împotriva femeilor. B ântuit fiind de duhurile necurate, Liciniu voia să o necinstească pe fecioara Glafira, care se afla în serviciul împărătesei, soția lui. Glafira atunci a alergat și i-a spus totul împărătesei, care văzând acestea, a trimis-o în taină departe de curtea imperială de la Nicomidia, în provincia Pontus. G lafira a sosit în cetatea Amasia, unde a fost întâmpinată și primită

  a. Viața S fântul Vasile de la Poiana Mărului a fost părintele duhovnicesc al starețului Paisie de la Neamț și unul din cei mai vestiți dascăli și lucrători ai rugăciunii lui Iisus din secolul XVIII. El era, după tradiție, din părțile Poltavei și s-a născut spre sfârșitul secolului XVII. L uând din tinerețe crucea lui Hristos, s-a făcut schimonah în Schitul Dălhăuți–Focșani, prin anii 1705–1706, unde s-a nevoit ca sihastru cu mare osârdie și frică de Dumnezeu. Aici a deprins adâncul Sfintei Scripturi și a citit multe scrieri ale Sfinților Părinți. Apoi, cu darul lui Hristos, a ajuns mare lucrător al sfintei rugăciuni și sfetnic duhovnicesc al părinților din obște. P rimind hirotonia în preot, în anul 1715 ajunge egumen al Mânăstirii Dălhăuți și vestit povățuitor de suflete, încât numele lui se făcuse cunoscut peste tot, până la domnul Țării Românești, Constantin Mavrocordat. Timp de 20 de ani, cât a fost stareț la Dălhăuți, Cuviosul Vasile adună în jurul său o obște de peste 40

  A cest cuvios Teodor s-a născut în satul Sicheon din Galatia, pentru care pricină s-a numit Sicheotul. C opil de zece ani fiind, el s-a dat pe sine celor mai aspre postiri și privegheri, stând treaz la rugăciune în toate nopțile, după cum văzuse la bătrânul Ștefan, cel care locuia în casa părinților lui. M aica lui, Maria, era o văduvă bogată care intenționa să-și dea fiul la învățătura armelor. Dar Sfântul Gheorghe i-a apărut odată în vis și i-a zis că Teodor era chemat la slujirea împăratului Cerurilor, iar nu la aceea a împăratului pământesc. S fântul Gheorghe i s-a înfățișat de multe ori și tânărului Teodor, fie ca să-l povățuiască, fie ca să-l salveze și să-l apere de anumite pericole în spre care diavolii deja îl împingeau. L a Teodor de asemenea însăși Stăpâna Cerurilor, Preacurata de Dumnezeu Născătoarea, nu de puține ori a venit. Căci nevoințele foarte tânărului Teodor întreceau și pe cele ale nevoitorilor din pustie, care se nevoiau pe atunci în părțile Galatiei. Căci

  A cest Ioan a dus viața monahiceștilor nevoințe la așa-numita Lavră Veche a lui Hariton cel Mare, din Palestina. I ubindu-l pe Hristos din fragedă vârstă din toată inima sa, din tot cugetul său și din toată virtutea sa, el a început de tânăr a călători pe la sfintele locuri, ascultând învățăturile și sfaturile bătrânilor îmbunătățiți. L a sfârșit s-a sălășluit la Peșterile cele Vechi sau Lavra Veche din Palestina, numită și peșterile lui Hariton. Acolo el s-a dăruit deplin tuturor nevoințelor, petrecând zile și ani de postiri aspre, rugăciune și priveghere, cugetând pururea la ceasul morții și învățându-se la deplina smerenie. P e el l-a cules ca pe un rod copt Domnul, la ceasul sfintei sale ieșiri, răsădindu-l pe el în locașurile Sale cele cerești. C uviosul Ioan a trăit și s-a săvârșit cu pace în veacul al optulea.

  N umim sărbătoarea de azi Paști, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru neființă întru ființă. În această zi smulgând Dumnezeu pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roșie, și, tot în această zi, S-a pogorât din ceruri și S-a sălășluit în Pântecele Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din adâncul iadului l-a suit la cer și l-a adus iarăși la vechea vrednicie a nemuririi. D ar pogorându-Se la iad, Domnul nu a înviat pe toți câți erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; și sufletele sfinților din veac, ținute cu sila de iad, le-a slobozit și a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri. D rept aceasta, bucurându-ne peste fire, prăznuim cu strălucire Învierea, închipuind bucuria, cu care s-a îmbogățit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu. De asemenea dându-ne unul altuia obișnuita sărutare de Înviere, prăznu

  Evanghelia de la Matei (Matei 28, 1-20) 1 După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena și cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. 2 Și iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra și ședea deasupra ei. 3 Și înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. 4 Și de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau și s-au făcut ca morți. 5 Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeți, că știu că pe Iisus cel răstignit Îl căutați. 6 Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniți de vedeți locul unde a zăcut. 7 Și degrabă mergând, spuneți ucenicilor Lui că S-a sculat din morți și iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veți vedea. Iată v-am spus vouă. 8 Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui. 9 Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând

  BASILICA.RO Vasile Bănescu, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis către presă o serie de precizări în legătură cu „propunerea exprimată de mai mulți intelectuali creștini, real și onest implicați în viața Bisericii, propunere legată de discutarea la nivel sinodal pe marginea problemei sărbătoririi Paștelui la o dată comună în toată lumea creștină”: „Posibilitatea și dorința sărbătoririi Paștelui la aceeași dată în toată lumea creștină au rațiuni și justificări depline, rămânând un ideal absolut dezirabil, așa cum este și firesc, așa cum a fost și dorința constantă a Sfinților Părinți ai Bisericii creștine primare”, spune Vasile Bănescu. „Soluționarea acestei probleme, care NU este una de natură dogmatică, ci una de unitate inter-bisericească, presupune reînceperea unor consultări între Bisericile Ortodoxe și decizia unui viitor și necesar Sinod pan-ortodox”. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a menționat că „aceste discuții s-au purtat frecvent și intens de-a

  Sărbătorile a trei sfinți români pică în Săptămâna Pătimirilor din acest an. În cazul de față, conform hotărârilor sinodale, acolo unde sfântul este înscris cu roșu în calendar, este cinstit ca ocrotitor al eparhiei sau este hramul bisericii, slujba lui se mută în altă zi. În alte situații, slujba sfântului se citește doar la Pavecerniță, în ziua respectivă. Astfel, slujba Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului, cinstit în data de 11 aprilie – Sfânta și Marea Marți, va fi săvârșită anul acesta cu două zile mai devreme, în Duminica Floriilor. De asemenea, slujba Sfântului Mucenic Sava de la Buzău, cinstit în data de 12 aprilie – Sfânta și Marea Miercuri, va fi oficiată în a doua zi de Paști (luni, 17 aprilie). La fel, slujba Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului, cinstit în data de 14 aprilie – Sfânta și Marea Vineri, se mută în a treia zi de Paști (marți, 18 aprilie). Săptămâna Pătimirilor este cea mai profundă perioadă liturgică din întrgul

  S fânta Platonida a fost diaconeasă dar s-a retras în deșertul Nisibis (Nisibe) unde a organizat o mănăstire de maici, cu reguli foarte stricte de viețuire. Maicile mâncau o singură dată pe zi și când nu aveau pravilă se ocupau cu treburi mănăstirești și diferite ascultări. V inerea, când se cinstesc patimile Mântuitorului pe Cruce, nu se mai lucra nimic și călugărițele erau în biserică de dimineața până seara, când între slujbe citeau din Sfânta Scriptură și din interpretările acesteia. S f. Platonida a fost pentru toate maicile un exemplu viu de viață monahicească, sfințenie, smerenie și dragoste de aproapele. Ajungând la o vârstă înaintată, sfânta Platonida s-a dus în pace la Domnul în anul 308.

  A gatopod era diacon, iar Teodul era citeț în Biserica din Tesalonic. Agatopod era împodobit cu bătrânețile cele cinstite, iar Teodul cu tinerețea cea plină de întreagă înțelepciune [fecioria trupească și sufletească]. În timpul prigoanelor lui Dioclețian împotriva creștinilor aceștia doi au fost chemați la curtea împăratului. E i au răspuns cu bucurie și ținându-se de mână, au pășit împreună la judecată și au strigat: ”Creștini suntem!“. T oate îndemnurile judecătorilor să se lepede de Hristos și să se închine la idoli au rămas zadarnice. După ce au fost aruncați în temniță și înfometați lungă vreme, ei au fost osândiți la moarte prin înecarea în mare. Li s-au legat mâinile la spate, li s-au legat pietre grele la gât și au fost duși la locul de unde aveau să fie aruncați în mare. C ând se pregăteau să îl arunce pe Agatopod în adâncuri, acesta a strigat: ”Iată botezul nostru cel de al doilea, cel care spală toate păcatele noastre, așa încât curați să ne înfățișăm noi înaintea Do

  C uviosul Zosima a fost monah în mânăstirea de la Iordan în timpul împărăției lui Teodosie cel Mic. E l este acel Cuvios Zosima care a aflat-o pe Sfânta Maria Egipteanca care se nevoia dincolo de Iordan, căreia i-a dus Sfânta Împărtășanie o dată, iar în următorul an a îngropat-o. S fântul Cuvios Zosima a trecut la Domnul la vârsta de o sută de ani, în veacul al șaselea.

  S fântul Nichita s-a născut în Bitinia, în cetatea Cezareei. Tatăl lui, Filaret s-a tuns monah după moartea soției lui, dându-l pe copilul Nichita în grija bunicii, mama sa. Ajungând la vârsta desăvârșită și terminându-și toate studiile, tânărul Nichita a intrat în Mânăstirea Medikion, unde starețul Nichifor l-a tuns monah. D upă șapte ani de aspre nevoințe monahicești, patriarhul Tarasie l-a hirotonit intru diacon. D upă moartea starețului Nichifor și a monahului Athanasie, fratele lui bun întru luptele monahicești, obștea mânăstirii l-a ales într-un glas egumen pe Nichita, împotriva voinței lui. T imp de mulți ani Sfântul Nichita a fost pildă vie de nevoințe și sfințenie a vieții pentru frații lui. V enind la cârma împărăției Leon al V-lea Armeanul, după evlavioasa împărăteasă Irina și dreptcredincioșii împărați Nichifor și Mihail, s-a aprins din nou erezia luptelor împotriva sfintelor icoane (iconoclasmul). Ereticul împărat l-a scos din scaun pe patriarhul Nichifor și l-a al

  B iografia acestei preaminunate sfinte femei a fost scrisă de Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului. O dată, în timpul Sfântului și Marelui Post, un anume ieromonah, Avva Zosima, s-a retras în pustia cea mai dinlăuntru, cea de dincolo de Iordan, cale de douăzeci de zile de mers. Deodată el a zărit silueta unei ființe omenești, goală, cu pielea trupului zbârcită foarte și cu părul alb strălucitor, ca lâna; aceasta zărindu-l și ea de departe, a început să fugă de la fața părintelui, repede. Bătrânul însă a alergat și el după acea ființă cât a putut și el de repede, până când aceea, oprindu-se la un râu, a strigat tare: „Avva Zosima, iartă-mă pentru Domnul! Dar nu pot vedea fața ta căci femeie sunt și sunt goală!" A tunci bătrânul Zosima și-a scos straiul de pe deasupra și l-a aruncat femeii care, înfășurându-se cu el, a ieșit din ascunzișul în care intrase. Bătrânul s-a înspăimântat văzând că acea femeie necunoscută din pustie îl strigă pe nume. Rugându-se de ea cu lacrim

  N umele acestui mare și slăvit sfânt vine de la titlul faimoasei cărți de el scrisă, Scara dumnezeiescului urcuș sau simplu, Scara . I oan a sosit la muntele Sinai pe când avea vârsta de șaisprezece ani și a rămas acolo, mai întâi ca frate începător sub ascultare, apoi ca sihastru, iar în cele din urmă ca stareț al Sinaiului până la înaintata vârstă de optzeci de ani. S fântul Ioan a trecut la Domnul cam pe la anul 563 după Hristos. D espre el biograful lui, monahul Daniil, zice: „Trupul său s-a urcat la înălțimile Sinailui, în vreme ce sufletul său s-a înălțat la înălțimile cele cerești. " S fântul Ioan Scărarul a stat în ascultare față de părintele său duhovnicesc, Martirie, timp de nouăsprezece ani. S fântul Anastasie de la muntele Sinai, văzându-l pe tânărul Ioan, a prorocit despre el că va fi stareț al Sinaiului. D upă moartea duhovnicescului său părinte, Sfântul Ioan s-a retras într-o peșteră unde a dus viețuire aspră timp de douăzeci de ani. U cenicul său Moise a

După ce la începutul luni martie am sărbătorit ZIUA FEMEI ȘI ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MAMELOR. Astăzi 25 martie odată cu sărbătoarea BUNEI VESTIRI Biserica a orânduit și prăznuirea Zilei Mamelor creștine. Buna Vestire este prăznuita de Biserica pe 25 martie. Buna Vestire sau popular Blagoveştenia (termenul slav corespunzător celui de Buna Vestire), este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu.Buna Vestire este cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Ziua Cucului. De ce ziua cucului? Pentru că în această zi are loc primul său cântec, prin care anunţa vestirea primăverii. Potrivit tradiţiei, dacă primul cântec al cucului era auzit pe stomacul gol, în spatele omului, era semn rău: „Cucu-n spate mi-a cântat/şi moartea m-a săgetat!” Există obiceiul ca în această zi, să se numere de câte ori cucul îşi cântă numele, număr care ar descoperi câţi ani mai avem de trăit. Flăcăii şi fetele îl întrebau pe cuc câ

  Zis-a Domnul către iudei: „Cine dintre voi Mă vădește pre Mine pentru păcat ?” (In. 8, 46) Conștiința noastră ne pârăste pe noi D umnezeu a pus în sufletul nostru un judecător neobosit și priveghetor necontenit – conștiința. Într-adevăr printre oameni nu este nici un judecător care să fie așa de treaz, precum conștiința noastră. Dintre judecătorii omenești, unii se mituiesc, alții se câștigă prin măguliri, alții se intimidează prin frică, și încă multe altele îi împiedică de la judecata cea dreaptă, însă tribunalul conștiinței nu se biruiește prin toate acestea, ci poți să măgulești, să dai daruri, să ameninți sau să faci orice, această judecătorie pururea va rosti hotărârea cea dreaptă, chiar și asupra gândurilor tale celor păcătoase. Și tocmai cel ce a săvârșit păcatul se osândește pe sine, chiar când nu-l părăsesc alții. Și aceasta nu se întâmplă o dată sau de două ori, ci foarte adeseori, în toată viața. De ar fi trecut oricât de mult timp, conștiința niciodată nu uită cele p

  I Tesaloniceni 4, 13-17 13 Dar, fraților, nu vrem ca voi să fiți în neștiință despre cei ce au adormit d , ca să nu vă întristați precum ceilalți e , care nu au nădejde. 14 Pentru că de credem f că Iisus a murit și a înviat, tot așa pe cei adormiți prin Iisus îi va aduce Dumnezeu împreună cu El g . 15 Căci pe aceasta v'o spunem noi prin cuvântul Domnului: că noi, cei vii, cei rămași până la venirea Domnului, nu le-o vom lua înainte celor adormiți. 16 Că la un semn poruncitor, la glasul arhanghelului și'n trâmbița lui Dumnezeu, Însuși Domnul Se va pogorî din cer, și cei morți întru Hristos vor învia întâi; 17 după aceea noi, cei vii, cei rămași, împreună cu ei vom fi răpiți în nori ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel pururea cu Domnul vom fi.    I                      Ioan 5, 24-30 24 Adevăr, adevăr vă spun: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel care M'a trimis, are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s'a mutat din moarte la viață. 25 Ad