Postări

Se afișează postări cu eticheta SĂRBĂTOAREA ZILE

Prăznuirea Schimbării la Față a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Imagine
  Î n anul al treilea al predicării Sale, Stăpânul Hristos a vorbit adesea ucenicilor Lui despre Patima Lui cea apropiată și de asemenea despre slava Lui care avea să urmeze chinului și morții Lui de pe Cruce. El le-a grăit acestea astfel încât Patima Lui cea de neocolit să nu îi înspăimânte pe ucenici, să nu le slăbească credința și să nu îi lase să cadă în înșelarea că totul nu a fost decât un vis. E l, Cel Atotînțelept, a voit să le dăruiască ucenicilor vederea a unei părți măcar a slavei Lui și aceasta înainte de Patimă și de înviere. Astfel voind, El i-a luat pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și au urcat noaptea pe vârful Muntelui Tabor, unde S-a schimbat la față înaintea lor: Și S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Moise și Ilie, proroci mari ai Vechiului Testament, au stat atunci de o parte și de cealaltă a Lui și au grăit cu El. Văzând aceasta, ucenicii au căzut în uimire, iar Petru a zis: Doamne, b

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Nona, mama sfântului Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu, care cu pace s-a săvârșit.

Imagine
  O riginară din Capadocia și crescută în credința ortodoxa, sfânta Nona s-a căsătorit cu Grogorie, magistrat din Nazianz și membru al unei secte din acea vreme. Prin răbdare și rugăciune ea a reușit să-l convertească pe bărbatul ei la credința ortodoxă, după care acesta a devenit episcop al orașului, timp de 45 de ani. Din această căsătorie li s-au născut trei copii: sfânta Gorgonia (prăznuită la 23 februarie), sfântul Cezarie (prăznuit la 9 martie) și mai ales sfântul Grigorie Teologul (prăznuit la 25 ianuarie), care i-a fost dăruit de Dumnezeu în răspuns la rugăciunile ei. S fântul Grigorie Teologul a vorbit adeseori în scrierile sale de pietatea exemplară a mamei sale: într-un trup de femeie ea avea un suflet mai bărbătesc decât al celor mai bravi bărbați. Nu se ocupa de cele lumești și materialicești decât în măsura în care acestea puteau să fie spre înălțarea sufletului. Dezinteresându-se de farduri și toaletele femeiești, ea nu avea decât o singură grijă: să facă mai străluci

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaștelor Preacuvioasei Maicii noastre și Muceniței Evdochia.

Imagine
  Evdochia era română creștină din partea răsăritului, din Anatolia și a trăit în veacul al IV-lea după Hristos. Și a fost luată în robie de Sapor împăratul perșilor împreună cu 9000 de creștini, în urma unui război, și a fost dusă în Persia. A colo ea a cunoscut credința creștină pe lângă ceilalți prizonieri și apoi s-a înțelepțit pe sine prin rugăciune și citirea dumnezeieștilor Scripturi, încât îi învață și îndemna la răbdare și viața sfântă pe toți robii. Iar femeile perșilor aflând de la robi despre ea, și ele o iubeau, și a întors pe multe la cunoștința lui Dumnezeu. Pentru aceea fiind pârâtă, a fost în multe feluri și în multe rânduri groaznic chinuită. Iar cea din urmă dată, dacă au văzut-o mai mult moartă și fără grai, i-au tăiat capul.

Pomenirea aflării și aducerii cinstitelor moaște ale Sfântului Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan

Imagine
  C ând evreii cei plini de răutate l-au omorât cu pietre pe Sfântul Arhidiacon Ștefan, ei i-au aruncat trupul spre mâncare câinilor. Dar Dumnezeu, în sfânta Lui Purtare de Grijă a voit altfel. T rupul mucenicului a zăcut în câmp deschis, la poalele dealului pe care se afla cetatea, o zi, o noapte și încă o zi. În noaptea a doua care urmă, marele Gamaliil, învățătorul marelui Pavel, care în taină era și el creștin, a luat trupul mucenicului și l-a dus la Cafargamala și l-a îngropat acolo într-o peșteră de pe pământul lui. G amaliil mai după aceea l-a înmormântat și pe prietenul lui, Nicodim, în aceeași peșteră; căci Nicodim a plâns la mormântul mucenicului Ștefan, până ce a murit. În aceeași peșteră Gamaliil l-a mai îngropat și pe fiul lui, Avivus și potrivit dorinței lui, a fost și el însuși îngropat în aceeași peșteră. A u trecut astfel multe sute de ani, până când nici unul dintre cei vii nu a mai știut unde se află trupul Sfântului întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan. A tunci,

Pomenirea celor șapte frați Macabei, a maicei lor Solomonia și a bătrânului Eleazar, preotul

Imagine
  A ceștia cu toții au luat mucenicia pentru curăția credinței lui Israel sub Regele Antioh, numit de unii "Epifanes," adică "cel luminat," iar de către alții "Epimanes," adică "cel care și-a pierdut mințile. " Din pricina marilor păcate care se făceau la Ierusalim și mai ales din pricină că erau acolo forțe care luptau ca să se nimicească autoritatea preoțească și de asemenea din pricina cumplitelor ucideri care aveau loc mereu în acest scop, Dumnezeu a îngăduit ca asupra Sfintei Cetăți să vină necazuri mari. A ntioh voia cu orice preț să impună evreilor idolatria grecească și lupta cu toate mijloacele pentru distrugerea credinței lor sfinte primite de la Moise, întru Unul Dumnezeu Cel Viu. M arii arhierei ai Templului și alți bătrâni cinstiți de popor îl ajutau pe Antioh în lupta lui nelegiuită. Regele Antioh însuși a venit la Ierusalim și a poruncit ca toți evreii să mănânce carne de porc și să calce astfel Legea lui Moise, având în vedere

Pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci

Imagine
  A ceastă sfântă sărbătoare s-a instituit la dorința comună a ortodocșilor greci și ruși, reprezentați de împăratul Manuel al Bizanțului, respectiv de cneazul Andrei al Rusiei, întru prăznuirea biruinței simultane pe care au repurtat-o rușii asupra bulgarilor, iar grecii asupra sarazinilor. Î n amândouă aceste bătălii oastea creștină a grecilor și rușilor au purtat Sfinte cruci în chip de stindarde, dintru care la vremea luptelor au strălucit raze cerești. D e aceea s-a hotărât ca la fiecare zi întâi a lunii august, să fie adusă cu procesiune Sfânta Cruce în mijlocul Bisericii celei mari din Constantinopol [Aghia Sofia], iar apoi să fie purtată pe străzile Constantinopolului spre a fi cinstită de popor și spre Slava lui Dumnezeu care a dat atunci prin ea biruință răsunătoare în mâinile creștinilor. S fânta Cruce care se aducea astfel în Biserica cea mare în fiecare an, apoi se purta în procesiune prin întreaga cetate, era chiar Sfânta Cruce pe care fusese răstignit Mântuitorul și

Pomenirea Sfântului Mucenic Calinic

Imagine
  S fântul Calinic acesta s-a născut în Cilicia. El a fost crescut din cea mai fragedă vârstă întru credința creștină. Lepădând toate, el a ieșit la predicarea Sfintei Evanghelii. L a Ankira l-a arestat păgânul principe Sacerdos. Când Sacerdos l-a amenințat pe Calinic cu torturi și groază dacă nu va cădea să se închine la idoli, Sfântul Calinic i-a zis: „Mie dorit îmi este a suferi pentru Domnul meu, precum îi este pâinea celui flămând. " O sândindu-l la chinuri și torturi bestiale, principele a încălțat picioarele Sfântului cu încălțări de fier ce aveau cuie scoase pe dinăuntru și așa l-a fugărit pe ulițele cetății Gangra, căci nu a voit să-i facă acestea la Ankira de frica poporului, care văzând răbdarea minunată și puterea mucenicului, se convertea la Hristos în număr foarte mare. P e drumul de surghiun către Gangra soldaților din escortă li s-a făcut sete, dar apă nu era nicăieri. Sfântul Calinic s-a rugat lui Dumnezeu și a scos apă dulce din stâncă. C ând au sosit la Ga

Pomenirea Adormirii Sfintei Ana, Maica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Imagine
  A stăzi facem pomenirea adormirii Sfintei Ana. Prăznuirea ei cea mai importantă se face în nouă zile ale lunii septembrie, unde este scrisă și viața ei. S fânta Ana a fost din tribul lui Levi, fiica lui Matthan preotul. După o viață lungă și plăcută lui Dumnezeu, Sfânta Ana s-a strămutat la locașurile cerești, la bătrânețe foarte adâncă.

Pomenirea Sfîntului Mucenic Foca

Imagine
  S fîntul Mucenic Foca este unul din cei patru Foca pomeniți de sinaxar. El a trăit în Sinope, în zilele împăratului Traian, strălucind cu toate faptele bune și cu petrecere neprihănită. Cînd a fost adus la eparhul African și întrebat de acesta, el a mărturisit cu îndrăzneală credința în Domnul nostru Iisus Hristos. Atunci eparhul African hulind pe Hristos și chinuind pe sfîntul mucenic, s-a făcut cutremur mare și fără de veste, căzînd el împreună cu slujitorii lui, au rămas fără suflare. Văzînd femeia lui această minune, s-a înfricoșat și a rugat pe sfîntul, care l-a înviat. D upă aceea, l-au dus la împăratul Traian și, mărturisind pe Hristos, a fost spînzurat strujit, și apoi băgat în var. Fiind pus într-o baie foarte fierbinte, și astfel rugîndu-se, și-a dat sufletul în mîna lui Dumnezeu.

Pomenirea Sfintei Mucenițe Marchella

Imagine
  S fânta Muceniță Marchella este foarte cinstită de poporul locuitor al insulei Chios. În biserica din această insulă care poartă hramul ei au loc minuni în fiecare an. Cu toate acestea, viața ei nu este cunoscută. P otrivit tradiției, Marchella a fost o copilă foarte cucernică care a rămas orfană de mamă la o vârstă foarte mică. Bestialul și păgânul ei tată a vrut să-și necinstească propria fiică și să trăiască cu ea ca și cu o soție. Marchella a scăpat din mâinile bestialului păgân dar el, fugind, a prins-o și a tăiat-o în bucăți. Î n apropiere de biserica închinată ei se află niște pietre care, din timp în timp, se fac ca și când ar fi stropite cu sânge. Oamenii i-au aceste pietre, le aduc în biserică și se roagă fierbinte Sfintei Mucenițe Marchella. Apoi își ating de ele bolnavii lor, care astfel se fac deplin sănătoși.

SFÂNTUL CUVIOS PARTENIE DE LA AGAPIA (†1660)139

Imagine
  A cest cuvios vrednic de laudă era ucenic al marilor sihaștri din Muntele lui Agapie. Luând din tinerețe jugul lui Hristos, s-a făcut călugăr în Mânăstirea Agapia Veche, la începutul secolului XVII. Apoi, deprinzând frica de Dumnezeu și rugăciunea cea din inimă, s-a retras la liniște în Muntele Scaunele. A colo, mult nevoindu-se cu postul și cu privegherea de toată noaptea și biruind cumplitele ispite ale vrăjmașului diavol, s-a învrednicit a primi de la Dumnezeu darul tămăduirii și al izgonirii duhurilor necurate. Și nu puțini bolnavi de prin sate alergau la chilia lui și primeau mângâiere și sănătate. Apoi, Mânăstirea Agapia rămânând fără povățuitor, Cuviosul Partenie a primit darul preoției și a ajuns vestit egumen al sihaștrilor din obște. Astfel, pe toți îi păstorea cu smerenie și cu înțelepciune, făcându-se pe sine pildă tuturor, atât celor din schit, cât și celor din pustie. Î n anul 1660, Cuviosul Partenie de la Agapia s-a strămutat la cereștile lăcașuri, iar trupul său a

Pomenirea Sfântului măritului Proroc Ilie Tesviteanul, Înaintemergătorul celei de a doua veniri a lui Hristos

Imagine
  S fântul Proroc Ilie - văzătorul de Dumnezeu, făcătorul de minuni și zilotul dumnezeieștii credințe - s-a născut din seminția preoțească a lui Aaron în pământul Arabiei, în cetatea Tesvi pentru care pricină s-a și numit Tesviteanul. C ând s-a născut pruncul Ilie, tatăl lui, Sovac, a văzut îngerii lui Dumnezeu cum șed în jurul copilului și îl înfășoară cu foc și îl hrănesc cu pară de foc. Aceasta a preînchipuit caracterul de foc al Sfântului Ilie și puterea lui de Dumnezeu dăruită. El și-a petrecut anii tinereții în cugetări dumnezeiești și în rugăciune, retrăgându-se adesea în pustie și rugându-se singur în liniște și tăcere, înaintea Domnului. Î n acea vreme regatul lui Israel era împărțit în două părți disproporționate: Regatul lui Iuda consta numai din două seminții, ale lui Iuda și Veniamin, cu capitala la Ierusalim; iar regatul lui Israel consta din celelalte zece seminții, având capitala la Samaria. R egatul lui Iuda era guvernat de descendenții marelui Rege Solomon, fiul

Pomenirea Sfântului Mucenic Emilian

Imagine
  Î n timpul domniei lui Iulian, apostatul, în cetatea Durostor din Tracia, locuia un tânăr pe nume Emilian, care era slugă a eparhului cetății. C ând împăratul apostat s-a pornit să distrugă creștinismul în întreg Imperiul Roman, trecându-l prin foc și sabie, au fost trimiși împuterniciți imperiali și la Durostor, unde însă nu au găsit nici un creștin. Bucurându-se de aceasta, împuternicitul imperial a finanțat un banchet măreț în cinstea locuitorilor cetății, poruncind și aducerea de jertfe idolilor. A urmat o orgie păgânească în întreaga cetate, care a ținut toată ziua și noaptea ce i-a urmat. Î n timpul acelei nopți, Emilian a cutreierat prin toate templele păgâne, piețele și străzile cetății, dărâmând la pământ toți idolii cu un baros. Când s-a înălțat ziua, văzând acestea, tot orașul a fost cuprins de spaimă. Se căutau peste tot făptașii distrugerii idolilor. A fost înșfăcat un țăran care trecea liniștit pe drum, pe lângă templu. V ăzând arestarea acestui nevinovat, Emilian

Pomenirea Sfintei Mucenițe Iulia, fecioara

Imagine
  S fânta Iulia s-a născut la Cartagina dintr-o familie aristocrată. Când persanii au capturat Cartagina, ei au luat de acolo mulți prizonieri, ca sclavi. S fânta Iulia a fost capturată și făcută sclavă, căzând în mâinile unui păgân, negustor în Siria. Văzând că este creștină, el a sfătuit-o de multe ori să se lepede de Hristos și să se facă de o credință cu el, dar Iulia l-a privit cu dispreț. Văzând că Iulia este foarte credincioasă și pricepută la treburile pe care i le încredința, negustorul a lăsat-o în pace și nu i-a mai vorbit niciodată de credință. O dată negustorul și-a încărcat marfa în corabie și luând-o și pe Iulia cu el, a pornit-o spre țărmuri îndepărtate pentru afaceri. Când au sosit la Corsica, au nimerit acolo într-un festival idolesc, cărei blasfemii negustorul i s-a alăturat, însă Iulia a refuzat să coboare la mal. Ea a rămas în corabie și a plâns văzând nebunia și greșelile oamenilor ce zac în întuneric. D ar cumva păgânii au descoperit că stă în corabie și au

Sfîntul Nicodim Aghioritul, Purtătorul de Dumnezeu

Imagine
  A cest astru strălucitor al Bisericii a văzut lumina zilei în anul 1749, în insula Naxos din arhipelagul Ciclade - Grecia. Părinții săi, evlavioși și cu frică de Dumnezeu, i-au dat la Sfîntul Botez numele de Nicolae și l-au încredințat preotului satului pentru a-l învăța să citească. De mic copil s-a îndepărtat de jocurile gălăgioase ale celorlalți copii, pentru a se dedica stăruitor lecturii. El a fost dăruit de Dumnezeu nu numai cu o inteligență vie, ci, de asemenea, și cu o memorie excepțională, care-i permitea să rețină și să repete ime-diat tot ceea ce citea. A poi a fost trimis la Smirna, la vîrsta de 16 ani, pentru a deprinde învățătura dascălului Ierotei. Aici s-a făcut iubit de toți, atît de învățători, cît și de frați, pentru dulceața și bunătatea deprinderilor sale. În afară de cultura laică și studiul cărților sfinte a învățat latina și franceza și a devenit iscusit cunoscător al Sfinților Părinți, al aghiografiei și sfintelor canoane. Aceasta l-a învrednicit să fie un

Prăznuirea Soborului Sfântului Arhanghel Gavriil

Imagine
  S fântul Arhanghel Gavriil este vestitorul întrupării Fiului lui Dumnezeu. El este unul dintre cei șapte arhangheli care stau înaintea Tronului Celui Preaînalt. E l s-a înfățișat lui Zaharia și i-a vestit nașterea fiului lui, a lui Ioan, care avea să fie Botezătorul Domnului. D espre sine Sfântul Arhanghel Gavriil zice: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu (Luca 1:19). Numele Gavriil însemnează „Dumnezeu-Om". C ugetând la taina Buneivestiri, Sfinții Părinți arată cum cu dreptate a trimis Dumnezeu un arhanghel cu un asemenea nume să vestească Fecioarei taina începutului mântuirii omenești: prin chiar numele lui, Arhanghelul Gavriil arată Fecioarei cine va fi și cum va fi Cel Care Se va naște din ea: El va fi Dumnezeu și Om, Dumnezeu Atotputernic. U nii Sfinți Părinți cred că tot Arhanghelul Gavriil le-a vestit și Părinților Fecioarei, Ioachim și Ana, nașterea fiicei lor; că tot el l-a călăuzit pe Moise în pustie să scrie Cartea Facerii. S finții Părinți mai cr

Pomenirea Sfintei Elena a Rusiei [cneaghina Olga]

Imagine
  A ceastă Sfântă Elena a fost marea cneaghină rusă, soția cneazului Igor, care înainte de botezul ei s-a numit Olga. E a a luat Sfântul Botez din mâinile Patriarhului Polieuct al Constantinopolului și a ars de râvnă pentru Sfânta credință ortodoxă și răspândirea ei în Rusia. E a s-a odihnit cu pace la anul 969.

Pomenirea Sfântului Cuvios Athanasie de la Muntele Athos

Imagine
  S fântul Athanasie s-a născut la Trebizond din părinți temători de Dumnezeu. El a rămas orfan din tânără vârstă, dar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu un ofițer de armată l-a luat în grija lui, aducându-l la Constantinopol și îngrijindu-se de creșterea și educația lui. F iind smerit și blând cu inima el s-a făcut foarte iubit de cei de o vârstă cu el. În jocurile lor de copii, ei l-au ales pe unul să fie împărat, pe altul să fie general, iar pe Athanasie acesta să fie stareț, lucru care a fost ca o prorocie. D upă ce și-a desăvârșit educația, Athanasie (care mai înainte de a lua îngerescul chip s-a numit Avraam) s-a retras în pustia Malinos de lângă Sfântul Munte, unde a dus viața tuturor nevoințelor, sub povățuirea celui pe atunci vestit bătrân Mihail Malinos. D orind nevoințe încă și mai aspre, Sfântul Athanasie a intrat în liniștea Muntelui Athos. Curând mulți bărbați, văzând viața lui înaltă, au voit să se povățuiască de către el și de aceea, adunându-se o frăție foarte

Întru această zi, pomenirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Imagine
  S FÂNTUL VOIEVOD ȘTEFAN CEL MARE C UVÂNT DE PREAMĂRIRE "Minunat este Dumnezeu întru sfinții lui, Dumnezeul lui Israel; Însuși va da putere și întărire poporului Său" (Psalmul 67, 36). I UBITE CITITORULE, S fântului ȘTEFAN CEL MARE AL MOLDOVEI, voievodul de neam mușatin, pentru tăria credinței sale în Hristos, pentru mulțimea faptelor sale creștinești, pentru măreția actelor sale de vitejie, de apărător al Bisericii strămoșești și al hotarelor patriei, poporul român de pretutindeni i-a înălțat în adâncul conștiinței sale un altar de preamărire cuvenită, un monument mai trainic decât orice granit. Prin acest monument nepieritor, închegată din virtuțile strălucitului voievod, acesta este ridicat în cinstire și preaslăvire, este privit asemenea sfinților și așezat în rândurile binecredincioșilor apărători ai Bisericii și ocrotitori ai dreptei credințe. Peste ani și veacuri el a fost și este în conștiința poporului asemeni Sfântului Împărat Constantin cel Mare, asemeni lui