REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

            autoare: Lizeta Prața Coboară din nemărginiri și lasă toată iubirea să cadă peste noi, ca ploaia ce-o revarsă atingerea de nori. Dă-mi iar culoarea-nțelepciunii, preschimbă lacrima-n petală, dă-mi ascultare rugăciunii, genunchii-s îndoiți pentru greșeală. Din întuneric fă lumină și răni îngroapă sub zăpezi, căci sufletul nu are nicio vină, e doar suflarea ce-o-ntrupezi. Descătușează-mă de mine, primește-mi inima-ncercată și lasă-mi zborurile line, prin noaptea cea întunecată. 1 decembrie 2019/vol:" Gânduri cu aripi albastre"@Lizeta Prața.  

 Zbor etern... nu pot sã cad din infinit. Sufletu-mi fãr de timp prin veșnicie. A vieţii Floare-i, statornicie Sãmânţa-i  din cub e cerc nemãrginit.   Sufletul meu în acest cub captiv Zburând în nopţi prin vis, din colivie Nu poate să piară, e stea solie  Ce poartă-n romb tor din realul naiv.   Sorb din sfera eternă iar poveste, Pe care sã o dansez  şi cânt, cu dor Prin al meu prezent, trecut din viitor, Spre sursa unde timp şi loc nu este.     Voi poposi cu şapte Hathor prin gând, Un strop de soare-n şapte vãi respirând !

  Viața E ornamentarea mea sufletească pură mă impune să protejez toate lucrurile bune viața e un decor cu lumini și culori o simpatizez sunt cu ea în marea măsură a evenimentelor. Viața E o frumusețe rară e un vis care se realizează o admirație fantastică e o mare doză de vrajă e o artă a ta tu eroul principal în ea. Viața Uneori poate fi o provocare  fiind scoasă din rutină mă stărui să mă descurc găsesc ideile bune, provocatea mă ajută să cresc potențialul și limita să mi le explorez. Viața Mai poate fi un joc cu set de reguli cu un scop, un senriment în care experimentez fiecare moment, o stare destul de emoțională care o fac din propria voință să dispară. Viața Eu cel mai mult înțeleg bine că foarte mult viața depinde de mine, cum călătoresc prin drumurile ei multe viața care se strecoară în zile în ani  e tot ce acumulez e tot ce pentru ea fac. Viața Nu stă pe loc prețuește-o cum poți, fă din ea frumos întâmpin-o dă-i culoare îmbrățișaz-o cu mâinile tale 04,12 ,2022, Nucă Svetlan

  În căsuța cu o tindă, două camere și-un vis Și-a făcut culcuș un înger, coborât din paradis.  A luat un colț albastru dintr-o  margine de cer Și-a învăluit căsuța ca s-o apere de ger. Ocniței pisicii mele care tremura de frig Și pe-un țol de cârpă moale s-a făcut de tot covrig, I-a suflat căldură vie dintr-o margine de stea. Iar acum, torcând alene, doarme-adânc pisica mea. Tot fugind încolo-ncoace când la geam când la icoană, Dintr-un vârf de aripioară i-a căzut în pat o pană. Din cotruță, zgribulită, eu am coborât pe pat. Am luat pana și i-am dat-o. Însă îngerul mirat Că un boț de copiliță și plăpândă ca o boare Îi înapoiază pana aripioara să-și repare, Se apleacă peste mine și-mi șoptește la ureche: ,, Pana asta e a ta . Tu-mi ești îngerul pereche. ... Ori de câte ori vreo pană din văzduhuri va cădea, Tu vei ști că-ți sunt aproape și aceea-i pana mea". A trecut atât de-atuncea... Jumătate dintr-un veac.  Însă pana lui și-acuma  îmi e-n toate cele leac. maria poiană noiembrie

.   Din nemurirea versurilor mele Ce vin din cord și din mireanul meu gând. Dansez prin sonete sacre, ce le cânt, Căci sorb metafore din praf de stele Eu sunt cel promis sosit să spună Ce încă până acuma nu s-a mai spus Căci poemul meu, un alt secret a pus Chiar în Lotusul spiralat din lună. Eu sunt boboc de unicos ce-n lume, Prin universul din neant zămislit Ca visul de pace să fie menit, Am revenit pentru ăst ţel anume. Nu săgetaţi dragostea mea cea pură, Mister vă revelez, făr de măsură! Autor Salomeea Romanescu

 Iubiri de ceară  Îmi viscolește vântul printre vise în piept aprinde clipe aproape stinse,  împrăștiatele scântei în necuprins  se întorc s-aprindă focul unui vis.  Iar bate-un vânt de aducere aminte,  urnește sufletu-ți uitat pe punte...  spre al meu suflet înghețat în vară  în universu-mi trist, iubiri de ceară.  Se-ntunecă soarele după nori fierbinți  mai merg să îl aprind la îngeri și la sfinți.  confesiuni în zile moarte las, nu plâng,  culoare zilelor mă lasă fără pic de sârg.  Ai să aduni recolta semănată-n fugă  și ai s-o pui în suflet când în zile ce fumegă.  în noapte pui pe căpătâi ziua de mâine,  bilet spre viitor cu inima închisă în ruine.                                                Autor: Maria  Bingert MB

.. Cine sunt eu?Un om umil Ce - a învățat să se supună, Am ințeles de mic copil, Că măreția, nu e bună. Am înțeles că bunătatea E cea mai prețioasă artă, Și am ales ca simplitatea Să-mi fie tovarăș in viață. Așa sunt eu, poate nu-i bine Și nu toți mă apreciază De aceea, poate pentru mine Sunt doar puțini, cei ce contează. La fel ca voi, am fost și eu hulită, fără de vreo vină, Si judecată tot mereu  De cei, ce-mi erau in inimă. De multe ori, am găsit bine Într-un străin, necunoscut, În timp ce.. cei de lângă mine Bârfeau..nimic nu le-am făcut.  Am cautat mereu dreptate Deși, nu toți  m-au și crezut, Mulți, și-au dat coate pe la spate Spunând că îmi țin nasu'n vânt Ei ai crezut că eu nu știu, Și-au continuat să râdă" mut" ,  Sunt lucruri ce le-au spus, pe viu,  Pe care nici nu le-am făcut.. Dar nu contează, asa sunt ei, Au fost mereu, cu treaba lor Prea ocupați, prea ușurei Să vândă zvonuri tuturor.. Eu am un Dumnezeu al meu, Și-i mulțumesc, pentru ce sunt, Că mi-a dat mie

 

Floare-albastră de cicoare! Frunză veștedă de nuc! Iarăși vin, iarăși mă duc... Pe poteci puțin umblate Unde-s dorurile toate.  Neumblate-s doar de mine!  Apă rece de izvor... Cum se-aștern în gând și dor La o margine de sat. Ce-am avut, și ce-am lăsat... O grădină și-o livadă,  Străjuite de-o căsuță, Un tăicuț și o măicuță Arși de brumă și de soare. Și de-o viață trecătoare. Ieși măicuță pân' la poartă!  C-au venit copiii iar! Tu de asta n-ai habar? Știu... Ți-e cerul mult prea sus De venit și iar de dus. Da' măcar în nopți cu stele,  Mai așterne câte-odată, Bolta cerului brodată, Cu sclipiri de Dumnezeu, Și cu dulce, chipul tău. maria poiană 2022

 

 

  Din nemurirea versurilor mele Ce vin din cerc, nu din mireanul nost gând. Scutur fin sonete sacre, de le cânt, Căci port pe rime încă praf de stele Eu sunt cel promis venit să spună Ce încă până acuma nu s-a mai spus Căci poemul meu, un alt secret a smuls. Ca în oceanul totului să-l pună, Eu sunt boboc de univers ce-n lume, Din unicosul din nimic zămislit Ca un vis de pace să fie menit, Am revenit pentru un ţel anume. Nu săgetaţi dragostea mea cea pură, Mister vă revelez, fără măsură! Autor Salomeea Romanescu 11. 2022

  În măreția ta, stejar al vremii, Ridici cu umilință brațele spre cer, Ca într-o rugă ce aprinde lumea  Cu recunoștință...Nepătruns  mister... Ne-ngădui sub coroana ta cea deasă, Ademenind auzul călătorului În foșnetul pădurii milenare, Ce a căzut sub scrâșnetul toporului. Neînfricat, ai refuzat să te apleci, Vremelnicia șerpuind prin ramuri Și azi pașii apostolului odihnești, Brodând până la cer albele-ți flamuri. Pe voalul nopții de satin ninge lin... Aripi de înger ne trimite duhul, În lumina lui de candelă, stejarul Îmbrățișează cu inima văzduhul. Miracolul iertării stă aninat În vârfu-i alb, divină înălțare, Când Moș Andrei cu-al său toiag Aduce în oameni vindecare. Din Galileea, de pe malul mării Și până-n Dobrogea, srăvechi pământul dac Ai aruncat semințele iubirii, Popoare și popoare ai încreștinat. Înviforate valuri se desfac În mrejele iubirii învățate, Pe calea dreaptă, adusă de Iisus, Urmată de apostoli  pân  la moarte. În măreția ta, stejar al vremii, Ridici cu umilință b

 Fotografia Pictură  Flori Bungete.  Sfinte Andrei, Al țării-noastre-ocrotitor, Pleacă-ți privrea ta, cea blândă, Către al meu popor! Întâiul mucenic Al Domnului  Iisus, Lăsându-l pe Ioan, Credinței te-ai supus. Ajuns-ai, pribegind,  Până la Marea Neagră Și-ai îndemnat, norodul, Cuvântul să-nțeleagă. La pieptul muntelui  Găsit-ai adăpost, Făcând, dintr-o cavernă, Lăcașul Lui Hristos. Aztăzi, românii mei, Sunt tot mai dezbinați... Arată-le iubirea Și dragostea de frati! Ferește-i de cei rău, De boli și umilință, Unește-i, Sfinte, ca-n trecut,  Unește-i în credință!  

     Nota autorului Azi Pâmântu-și Bea din Boluri cu portative povestea: Mithra e Inima Gaiei în zbor, soare-i Isis. sau stea? Omul, iubite, e necoapta poamă, O parte, din ea. Divinul, Duh, Sinele creator și–a pitit dragostea,   Iubirea, Sufletul, fractal ceresc, I-ascunsă-n toate. Viu, matricea divină, morfică, Val a-nvia poate, Etern izvor de apă vie infinit Este, ce scoate Rugina vremii ce Rădăcina crunt, viu ne-o tot roade,   Felurite Specii cu Sufletele -n tot veșnic fractal, Iubirea-și leagă de curcubeul cu Iz din viu portal, Toate-s Spirite unite-n Tot în plasmă, eter sau astral. Au mamă pe Shakti și Au un singur tată din Total.   Timpu-i să picurăm ușor Tuturor unicul dor! E vremea să dansăm și să cântâm sonata, E viu cor, Armonie pe portativ, fie-n bol, Aum nemuritor! Autor Salomeea Romanescu      Poemul Sonete Profetice criptează Teoria Totului, capabilă să secrete un model societal pașnic și integrat bazat pe  modelul fericirii sufletești pământești., nu pe extincția biodive