REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  Când Dumnezeu a creat lumea, i-a dat pe Eva lui Adam Ca tot Pământul să se umple cu-ai lor urmași din neam în neam.  Neascultând apoi porunca de-a nu gusta din fruct oprit,  Ca drept pedeapsă, le-a dat moartea Cel ce din Rai i-a izgonit.  De mii  de ani se naște omul să-și ducă crucea pe pământ  Și știe că-i dator c-o moarte, nu știe cum, nu știe când.  Atâta știe fiecare: că-n urma lui rămâne dor, Tristețe multă, multă jale în tot ce este muritor.  Dar sufletul nu moare-o dată cu trupul ce-n pământ se-ntoarce,  Și pentru el, cel ce rămâne colivă și lumină face.  Și pune văduva, de seara, să fiarbă grâul cel ales,  Ce din pământ și-a strâns dulceața, din toamnă până la cules.  Apoi  frământă-n rugăciune coliva pentru cei plecați: Bărbatul, ce se duse primul, părinți, copii, mai apoi, frați.  Și lacrima pe-obraz coboară, din ochii triști ce plâng de ani,  I-a fost sortit copii să crească fără bărbat, cu puțini bani.  Și duce-n coș coliva dulce și vinul ca sfințit să fie  Când preotu-n

  Atâtea bogăţii am strâns În ochii-mi blânzi şi părul nins  Dar, când furtuna a venit Doar o epavă-am devenit! Căutătorii de comori M-au ocolit de-atâtea ori  Şi, leneşi, ei au adunat Nisipul care m-a-ngropat. Încă se zbat în zarea strâmtă, Marea le pare prea adâncă...  Îi văd izbindu-se de stâncă Şi, orbi, ei mă ocolesc încă!  Rămân epava cea bogată În aur şi în diamante! A mea e marea, marea toată Precum şi stâncile înalte!

    Lasă-mă, Doamne, talpa să-ţi sărut, Nu pentru-a vedea că eşti, Ci să-nţeleg că sunt! Lasă-mă, Doamne, ochii să-ți mângâi, strângând adânc în palme Lumina cea dintâi! Lasă-mă, Doamne-ncet să te cuprind, apoi, din nou, în mine Lumina-ți să aprind! Şi ia-mă, Doamne, chiar cu mâna Ta, Nu pentru a ști să mor, Ci pentru a învia!                            Autor Ciubotariu Mihaela

  Minunea mea, glas dulce, îngeresc, Zâmbet frumos, plin de seninătate,  De zeci de mii de ori ți-aș spune, te iubesc, Să nu simți timpu-acesta care ne desparte.  Minunea mea-mi transmiți atâta bucurie, De liniște îmi umpli sufletu-mi obosit,  Zâmbetul tău luminos ca o licoare vie,  Miraculos 'l-mbată făcându-l fericit. Ca pe-o comoară rară, ascunsă mi te țin,  În nimbul inimii ce suferă-n tăcere,  Eu numai ție simt că pot să-ți aparțin,  Minunea mea tu-mi ești izvor de mângâiere.  Ți-aud bătând tictacul în inima mea, Precum o flacără aprinsă-arzând te simt, Zâmbetul tău frumos mi-aduce liniștea, Cât te iubesc minune, ești întâiul meu gând.  Minunea mea altarul iubirii cele sfinte, Care destinul vieții mi-a ursit să-ntâlnesc, Zâmbetu-ți fermecat mă lasă fără de cuvinte, Lumânare devin, de dragu-ți mă topesc,  Doar alături de tine sunt vie și trăiesc,  Ești raza mea de soare ce-mi luminează viața,  Știu ce mult mă iubești, m-ai făcut să zâmbesc, În sufletele noastre a renăscut spera

  Sunt copilul tău,cel inocent Doamne,prin ruga mea aș vrea pace să ne dai, cât mai curând  fericit să cresc în țara mea. Să fie pace-n astă lume, vreau fără gloanțe,fără obuze ce. teamă aduc în sufletul meu  zâmbetul, furându-mi de pe buze. Pace, floare mândră și aleasă sunt copil,vreau să mă joc nu să stau închis în casă, Vino! Frică-mi este, să văd foc. Trimite Doamne gânduri bune celor ce, teamă pe glob râspândesc, voci de pace să aud prin lume nimic altceva,nu îmi mai doresc. Cuvîntul „Pace” este cel mai sfânt de lume multă, tare îndrăgit trimite-o Doamne pe acest pâmânt te roagă un copil,ce vrea, să fie fericit.... Ana Rusu 09.02.2023 drept de autor

           (din volumul în lucru) De mic copil visam să-nvăţ să tac. Şi tot tăcând, am devenit copac. Coroana-mi verde plânge-a rugăciune. Să stingă trunchiul devenit tăciune. Apoi crescând, visam să-nvăț să zbor. De veacuri rădăcinile mă dor. Dar nu. Pământul nu-i deloc de vină. Că-mi arde foc mocnit la rădăcină. Acum, visez numai să-nvăț să fiu, Lumină-n candelă de timp târziu. Numai aşa voi şti să-mi tac lumina, În timp ce-mi oblojeşte rădăcina. maria apăvăloaie 10.02.2023

  Ninge, ninge învârtejit - Fulgii jucăuși se-așează Când pe vie când pe casă. Ninge, ninge dușmănos - Vântul toate le ridică, Ele pe pământ tot pică. Ninge, ninge cu fulgi mari - Perna norilor deschisă E o carte tainic scrisă.         Autor:Ioana Văncilă Dobre 

Omule cu chipul blând Ce Dumnezeu te -a lăsat pe Pământ, Între Dumnezeu și tine, Nu se afla astăzi nimeni!! Nici o pasare în zbor, Nici o floare, Nici un pom, Nimeni,nimeni, dragă Om.!! Chip frumos nouă ne -a dat, Conștiință ne -a  lăsat. De noi astăzi depinde, Ce facem azi,ce facem  mâine. Libertatea o avem, Faptele ,noi le facem. Cuvântul noi îl cunoaștem, Calea greu o recunoaștem. Doamne,noi cu toții vrem Fapte bune , să facem. Dar tot timpul amânăm. Timp,nu știu dacă mai avem. Omule gândește bine, Timpul ,nu ține cu tine. Între Dumnezeu și tine, Nu se afla ,nimeni,nimeni. Și va veni acea zi, Când cu noi se va întâlni. Și atunci vom da răspuns, La ce fapte am făcut. Domnul nostru Iisus Hristos, Este Bun,este Milos. Pe tot omul El Iubește, Chiar și păcătos de este. Este Bun,are răbdare, Cu noi toți,cu fiecare, Iertarea ne dăruiește, Pace între noi  dorește. Omule,nu mai amâna. Chiamă-L azi în viața ta. Chiamă-L tu  cu vocea ta. Între voi nu -i nimenea . Slavă nu uita a da. Chiamă-L a

  Doamne știu că ți-am greșit Pentru noi tu te-ai jertfit Toți oamenii pe pământ Pentru fapte de ocară Viața-i cruntă și amară Copiii își bat părinții Înjurând Maica și Sfinții Când e omul necăjit Ne înecăm amarul în birt Sărbătorile lucrăm, pruncii ni abandonăm Mințim, înjurăm, furăm Aproapele nu-l iubim Cu vorbe grele îl jignim Bărbații devin femei Precum niște Atei Ne încredem în bogăție Am uitat de omenie Copiii își omoară tata La sărman închidem poarta Bolnavul nu-l cercetăm Pentru el nu ne rugăm Zicem că asta îi e soarta Nu mai facem rugăciune Spunem că este rușine Dar tu ne dai multe semne Cutremure, ierni geroase Ne dai necazuri în case Ne arăți puterea ta Dar noi nu o putem vedea Alergăm la vrăjitoare și la clarvăzătoare Făcând un mare păcat Care greu este iertat Parcă ne-am demonizat Ăștia sunt lucruri murdare Ce ne amăgesc conștiința Și ne pângăresc credința Ne urâm soră cu frate Ne drogăm, prostituăm Băieții își vând omenia iar fetele fecioria Nu mai există rușine am ajuns

  Pe lângă noi se furișează viața De parcă am deposedat-o de veșminte Și-atât de sfidătoare, hoața Tot trece încurcăndu-se-n cuvinte. Se tot pitește și încet s-ascunde Luând cu sine anii și dorințe, Momentele devin din ce în ce mai scunde Și-acuzatoare planează în sentințe. Cândva,demult, mergea la pas cu noi Și ne aventuram prin zile împreună, Purtam pe umeri bucurie și nevoi Nici deznădejdea nu putea să ne răpună. Însă acum ne-nstrăinăm cu viața Sau poate viața nu ne înțelege. Călătorește-n infinit drumeața, Noi ne-am îndepărtat de a sa lege. Îmbrățișat-am soarele și ploi În clipele ce tresăreau uimite... Povestea vieții fiecăruia din noi Aleargă pe meleaguri negândite... Autor Gina Munteanu 5.02.2021

  versuri Viorica Cornea Ani mulți, frumoși și buni, Copilul meu! Să știe ghemul să desfire. Pe aripi largi de curcubeu, Să te-mplinească dincolo de fire! În fiecare an, de ziua ta Gustăm câte un strop de armonie, În care primăvara se vrea stea! O stea ce ți se dăruiește ție! Când cerul scrie o poveste, Fără-ndoială o face bine! Azi univesul împărțește  Din strălucurea lui, cu tine! Ni-s brațele cununi împreunate, Și sufletele păsări albe-n zbor! Ni-s gândurile susurate șoapte... Îmbrățișări de drag și dor. LA MULȚI ANI! NICOLETA !  LA MULȚI ANI! MINUNEA NOASTRĂ!

                                  Daniil,sfânt și drag mărturisitor al sufletului meu, Roagă-l pe Dumnezeu, Părinte, Sa lumineze a mea minte Sa merg pe drumul ce mi se deschide înainte. Urmele pașilor tăi, Părinte, Să îmi fie călăuzitoare intru cele sfinte. Ajuta-ma, Părinte că Rugul Aprins al Maicii Domnului Să îmi fie literele din cuvinte, Și hrană sufletului meu, Ce caută de atâta timp,mereu, Calea cea strâmtă, desăvârșită.          de Marina Popa

   Tactează ceasul amăgirii, Măsoară gândurile-absurde, Minutul ars al negăsirii, Se-ascunde între şoapte surde. O zi trasează cerc perfect, Pe diametru ard tăceri, În raze râde gri defect, Păşim mereu spre nicăieri. Un anotimp îşi schimbă haina, În alb discret sau verde crud, În ochii minţii doarme taina, Pe-o palmă de albastru nud. Un pas sfărâmă amintiri, Altul apasă-n spini de gând, Pulsează-n colţuri de iubiri Jarul de vis cu ochi flămând. Din depărtările rotunde, Ne strigă vara de speranţă, Să creştem noi idei fecunde, În spicele din lan de viaţă. Renaştem mângâiaţi de rouă, În galben cu sclipiri avare, Ne ţesem o cămaşă nouă, Din ierburile de candoare. Mai căutăm izvor de clipă, Să adăpăm iluzii arse, Din tinereţe, o aripă Răsfiră foşnet de mătase. Cristina Serghiescu- Romania  Din volumul în lucru "Pe lutul inimii e vară" 16.01.2023

  Te chem cu dorul ce la sân a adormit, În taina neștiută a unei nopți fugare,  Din umbre de tăceri pierdute-n infinit, Când ielele dansează la țărm uitat de mare. Te chem cu șoapta lină a unui vânt tăcut,  Ce-n trecere a smuls ultima frunză arămie, Pe marginea unei clipe desprinse din trecut, Să-mi dărui un sărut cu-aromă de gutuie. Te chem pe amintirea unei iubiri aprinse, Pe creasta unui gând în noaptea asta neagră,  Să-mi împlinești dorința din caierul de vise, Pe care o nutrește inima mea beteagă. Te chem pe unduirea unui val înspumat, Ce lângă țărm stâncos se zbate cu putere, Când orizontu-albastru cu marea-mbrățișat, Câte un pescăruș ofrandă abisului îi cere. Te chem prin răsăritul soarelui lucitor, Ce-și stinge focu-aprins într-un divin sărut,  Cu rouă parfumată din lumea florilor, Ce-n curtea casei noastre așteptând le-am sădit.  Te chem din cerul unde se naște-un curcubeu, Ce leagă două țărmuri lovite de furtună,  Să îmi mângâi durerea sufletului meu, Inundându-l în taină cu

 Întru nemurirea lui Eminescu, cel ce a trasat cu lumina cuvântului său o cale nouă în literatura română și universală! Întru bucuria culturii! Prin cultură suntem salvați. EMINESCU HYPERIONUL Bând apa Lethei, pe căile astrale, O clipă, undă, a mării ancestrale, Îți despletești pădurea într-o ghindă nouă, Copil al cerului, răsfrânt în ochi de rouă Și poposești în vechea ta Moldovă Străluminând prin veacuri cât o supernovă. Plutești în visătorii copaci de chiparos Ce-ți poartă prospețimea pe val de mare-n jos... Tu șlefuiești în slova primelor cazanii, Sorbind învățătura vechilor istorii, Reciți și scrii cu verbul cald, înălțător Dând viață și culoare limbii din popor. Din fiecare luptă sângerări rămân, Cresc în corola sufletului de român. În tei foșnești lumină, în flori până-n pământ, Pe cer, pe val de mare, doinește-al tău cuvânt... O viață mii de vieți trăiește-n fapte, Un timp străbun din vatra Daciei străbate... Îi recreezi pe regele cel tânăr, Sarmis Și-a lui regină, din Geția, T

să iubeşti fără să fii iubit… să slujeşti fără să fii preţuit… să dăruieşti fără să ţi se mulţumească… să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască… să ierţi fără să fii iertat… să-l susţii pe cel care te-a lepădat… să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit… să crezi deşi nu vezi faţă în faţă… să crezi deşi nu eşti deplin lămurit… să investeşti clădind fără speranţe… să taci pentru a nu face rău aproapelui… să vorbeşti de dragul adevărului… să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti…. totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros să te lipseşti…  Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har! Părintele Justin Pârvu

  Despre daruri ce reprezintă ele, de câte feluri sunt cine le face, de ce le face si cum le face ? Întotdeuna au fost din totdeuna întrebări care au frământat mintea omenească. Unii dintre noi gândindu-se la aceste întrebări poate s-au simţit ca şi cum ar fi  venit din afara  sferei vii pe care o numim Terra, alţii  poate s-au simţit ca şi cum ar fi fost puşi să rezolve o ecuaţie cu incredibil de multe necunoscute.     De exemplu daca ne gândim la perioada copilăriei –anotimpul inocenţei noastre- ne aducem aminte de febrilitatea cu care asteptam un dar ce tresărire, uimire şi nerăbdare aveam ! De fiecare dată ne gândim că fiecare dintre noi trăim copilaria ca pe o perioadă de basm a vieţii noastre, perioadă ce este reînviată de fiecare dar pe care îl primim adesea în cele mai neaşteptate împrejurări. Toate aceste lucruri  sunt surprinse cu mare acurateţe de cuvintele autorilor″Oferirea  şi primirea de cadouri pot exprima cu putere iubirea fie pe moment, iar adesea  chiar şi ani de zil

 Îți mulțumesc Doamne pentru fiecare răsărit, Că sunt sănătos și m-ai trezit. Îți mulțumesc pentru fiecare rugă ascultată, Pe care mi -o împlinești de fiecare dată. Îți mulțumesc pentru pâinea de pe masă, Pentru tot ceea ce am în casă. Îți mulțumesc pentru familia frumoasă, Îți mulțumesc pentru tot ce primesc, Pentru nepoții pe care-i iubesc. Îți mulțumesc pentru că am libertate, Să pot să le fac pe toate. Îți mulțumesc că ești lângă mine, Să pot să fac fapte bune. Îți mulțumesc că am vederea clară, Să mă bucur de tot ce mă înconjoară. Îți mulțumesc că pot umbla unde doresc, Locuri noi că să găsesc. Îți mulțumesc că pot să ascult, Trilul păsărelelor și al Tău Cuvânt Din care iau învățământ. Pentru toate acestea te slăvesc. Azi îți spun că TE IUBESC. Nimic nu îmi mai doresc Decât Voia Ta să împlinesc. Amin✝️✝️✝️ Liliana Olariu  💜

  Te caută glasul Și ochii te strigă , Când mâna te-ascultă Și buzele plâng . Sărutul se pierde Prin vremuri cu praf Eu sunt neputință Tu ești nicăieri . Când vântul pășește Pe clipa din ieri Iertarea e semnul Iubirii de mâine . Rezervat dreptul de autor   Autor: Sora Adrian  10.01.2023

                  Uneori, când sunt fericită într-adevăr, Simt (sau poate numai mi se pare) Cum, în vârful fiecărui fir de păr, Îmi creşte câte o floare, Şi ştiu că sunt grozav de frumoasă Cu podoaba aceea împărătească, Dar nu-ndrăznesc să mişc fruntea prea tare, De teamă să nu se ofilească Şi nici nu mă privesc în vreo oglindă, De teamă să nu se desprindă, Şi, mai ales, e destul să mă întristez numai un pic Ca să nu mai rămână din toată frumuseţea nimic. Eu cred că puteţi încerca şi voi, binişor, E uşor: Nu trebuie decât să fiţi foarte fericiţ Haideți să vă spun ceva - sănătatea e in primul rând fericirea.  Cred că oamenii află acest lucru puțin cam târziu. Ei își doresc mereu "să am, să fiu", dar nu sunt de condamnat și nici nu cred c-ar fi păcat.  Așa am ajuns noi, sufletele, pe Pamânt aducând in noi un cuvânt  pe care dorim sa-l "materializăm" și să-l avem pentru totdeauna,  dacă se poate și in ❤️ să-l păstrăm. (M.B.).            Ana Blandiana