Postări

Rugăciunea de Luni

Imagine
Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă indurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajuta să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire! O Doamne, astăzi îţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă Doamne, după indurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toţi ne învredniceşte de mărirea Ta în rai. La această pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc, pentru ajutorul şi conducerea ce ne-o daţi în toate zilele nouă, nevrednicilor şi păcătoşilor. Scutiţi

Ioan 14, 27-31; 15, 1-7

Imagine
  27 Pace vă las vouă, pacea Mea v'o dau; nu precum v'o dă lumea v'o dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoșeze. 28 Ați auzit că v'am spus: Mă duc și voi veni la voi. De M'ați iubi, v'ați bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine d . 29 Și pe acestea vi le-am spus acum, mai înainte ca ele să fie, pentru ca să credeți atunci când vor fi. 30 Multe nu voi mai grăi cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi; și el întru Mine n'are nimic e , 31 ci pentru ca să cunoască lumea că Eu Îl iubesc pe Tatăl și că Eu fac așa cum Tatăl Mi-a poruncit... Sculați-vă, să mergem de aici! 1 Eu sunt vița cea adevărată, iar Tatăl Meu este lucrătorul. 2 Fiece mlădiță care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; și fiece mlădiță care aduce roadă, El o curăță, pentru ca ea mai multă roadă să aducă. 3 Voi sunteți de-acum curați prin cuvântul pe care vi l-am grăit. 4 Rămâneți întru Mine și Eu întru voi. Așa cum mlădița nu poate să aducă ro

Fapte 21, 8-14

Imagine
  Prochimen, glasul al 4-lea (Psalm 103: 5, 1) C el ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc; Stih: Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. 8 Iar a doua zi am plecat și am venit la Cezareea. Și intrând în casa lui Filip binevestitorul, care era dintre cei șapte a , am rămas la el. 9 Și acesta avea patru fiice fecioare care profetizau b . 10 Și dac'am rămas noi acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un profet cu numele Agab; 11 și, venind la noi, a luat brâul lui Pavel, și-a legat picioarele și mâinile și a zis: „Aceasta zice Duhul Sfânt: Așa îl vor lega Iudeii în Ierusalim pe bărbatul al căruia este acest brâu și-l vor da în mâinile păgânilor“. 12 Și când am auzit acestea, și noi și localnicii îl rugam să nu se suie la Ierusalim. 13 Atunci a răspuns Pavel: „Ce faceți? Plângeți și-mi sfâșiați inima? Că eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci și să mor în Ierusalim pentru numele Domnului Iisus!“ 14 Și dacă e

Icoana Maicii Domnului din Moscova "Chezașa celor păcătoși"

Imagine
  I coana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” este prăznuită pe 7 martie, 29 mai și în joia de după Duminica Tuturor Sfinților. A ceastă icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cunoscută sub acest nume datorită inscripției de pe icoană: „Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor, vor primi bucurie veșnică prin Mine”. Î n această icoană, Maica Domnului este reprezentată ținând pe Pruncul Hristos pe mâna stângă. Mâna ei dreaptă este ținută în mâinile Fiului, astfel: degetul ei mare este ținut de Prunc cu mâna dreaptă, iar degetul cel mic ‒ de mâna stângă a Acestuia. Acest gest semnifică faptul că Fecioara Maria este Chezașă (Mijlocitoare) pentru toți păcătoșii care îi cer mijlocirea. D eși nu se cunoaște originea acestei icoane (când a apărut sau cine a pictat-o), se crede că la baza zugrăvirii ei a contribuit un verset din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului

Icoana Maicii Domnului din Odrino, Orlov - "Chezașa celor păcătoși"

Imagine
  I coana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” este prăznuită pe 7 martie, 29 mai și în joia de după Duminica Tuturor Sfinților. A ceastă icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cunoscută sub acest nume datorită inscripției: „Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor vor primi bucurie veșnică prin mine”. M aica Domnului este reprezentată ținând pe Pruncul Hristos pe mâna stângă. Mâna ei dreaptă este ținută în mâinile Fiului, astfel: degetul ei mare este ținut de Prunc cu mâna dreaptă, iar degetul cel mic ‒ de mâna stângă a Acestuia. Acest gest semnifică faptul că Fecioara Maria este Chezașă (Mijlocitoare) pentru toți păcătoșii care îi cer ajutorul. D eși nu se cunoaște originea acestei icoane (când a apărut sau cine a pictat-o), se crede că la baza zugrăvirii ei a contribuit un verset din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului: „Bucură-te, Cea care întinzi mâin

Condacul Sfintei Mucenițe Teodosia, fecioara

Imagine
  Glasul 2 Căutând cele de sus... C u ostenelile ai câștigat viața cea fără osteneală și în sângiurile tale ai înecat pe vrăjmașul cel spurcat al Bisericii lui Hristos, prealăudată și te bucuri cu oștile cele de sus, acoperind pe cei ce săvârșesc pomenirea ta.

Canon de rugăciune către Sfânta Muceniță Teodosia, fecioara

Imagine
  Troparul Sfintei Mucenițe Teodosia, fecioara, glasul al 4-lea: L a fapta bună muceniță, cu osârdie deprinzându-te, te-ai făcut vas iubit al lui Hristos și locaș iubit al Preasfântului Duh. Pentru aceasta ai rușinat pe vrăjmașul, cel ce se luptă cu neamul omenesc, bine pătimind și arătat cu sabia credinței ai ucis pe cel cu nume de fiară, Teodosia; și bucurându-te te-ai mutat la cer, cerând pururea mare milă, celor ce cu credință te cinstesc pe tine. Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmosul: A dâncul Mării Roșii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu o a biruit. Stih: Sfântă Muceni ț ă Teodosia, roagă-te lui Domnezeu pentru noi. D umnezeu, Cel Ce de bună voie S-a suit pe Cruce și S-a făcut ție Teodosia cale de pătimire, căci surpând pe tiranul, l-a făcut să se batjocorească de mucenici, ca o vrabie. Stih: Sfântă Muceni ț ă Teodosia, roagă-te lui Domnezeu pentru noi. C u bună tărie ai surpat la

Troparul Sfintei Mucenițe Teodosia, fecioara

Imagine
  Glasul 4 L a fapta bună muceniță, cu osârdie deprinzându-te, te-ai făcut vas iubit al lui Hristos și locaș iubit al Preasfântului Duh. Pentru aceasta ai rușinat pe vrăjmașul, cel ce se luptă cu neamul omenesc, bine pătimind și arătat cu sabia credinței ai ucis pe cel cu nume de fiară, Teodosia; și bucurându-te te-ai mutat la cer, cerând pururea mare milă, celor ce cu credință te cinstesc pe tine.

Sfînta Muceniță Teodosia din Tir

Imagine
  D espre Sfînta Teodosia, fecioara cea din Tir, Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei, martorul ocular, a scris astfel: "Întinzîndu-se asupra noastră pînă la cinci ani prigoana de la păgînii închinători la idoli, în două zile ale lunii aprilie, chiar la praznicul Învierii Domnului, în cetatea Cezareea Palestinei o fecioară credincioasă și cinstită de neam din Tir, care nu avea încă optsprezece ani, s-a apropiat de cei care erau închiși în temniță, legați pentru Hristos, și le spunea cu îndrăzneală despre împărăția lui Dumnezeu. Ea le-a urat de bine, rugîndu-i s-o pomenească înaintea Domnului cînd vor sta înaintea Lui, după sfîrșitul nevoinței lor cei mucenicești. Văzînd ostașii pe fecioară că vorbește cu cei legați pentru Hristos, au răpit-o ca și cum făcuse un mare rău și au adus-o la ighemonul Urban spre cercetare. Ighemonul, fiind plin de mînie și de sălbăticie cumplită de fiară, a muncit-o cu cumplite munci, strujindu-i pînă la oase coastele și sînii cu unghii de fier; dar

Pomenirea Sfintei Mucenițe Teodosia din Tir

Imagine
  O dată sub împărăția lui Maximian mulți creștini stăteau legați înaintea pretorului din Cezareea Palestinei. De ei s-a apropiat credincioasa fecioară Teodosia, care i-a mângâiat și i-a întărit în mucenicia lor. Auzind ce grăia cu prizonierii, soldații de pază au prins-o și pe ea și au dus-o înaintea judecătorului. A cesta, sălbăticindu-se ca o fiară, a poruncit să se lege o piatră grea de gâtul ei și să fie aruncată în mare. Dar îngerii lui Dumnezeu au dus-o pe ea la mal vie și nevătămată. C ând ea s-a înfățișat înaintea judecătorului din nou, el a poruncit ca să i se taie capul. Î n următoarea noapte, Teodosia s-a înfățișat părinților ei înconjurată de o lumină cerească negrăită, și de multe alte fecioare și ele mântuite și le-a zis: „Vedeți voi ce mare este slava și harul Hristosului meu, de care voiați să mă lipsiți?" E a le-a zis acestea părinților ei pentru că aceștia o opriseră să-și mărturisească pe față credința în Hristos și să se facă mucenică. T eodosia a luat

DOAMNE

Imagine
Doamne, dă-mi din nemurire,  Să mai fiu bună-vestire, Strop de rouă-n poezie, Și să ard, ca o făclie ! Dă-mi cuvântul din izvoare, Care făr-de soare moare, Ca să fiu carte-nțeleptă, Să pot fi corectă, dreaptă ! Lasă-mă să-ți fiu o rugă, Pân-la ceruri să ajungă... Sufletu-mi neobosit, Visul meu neprihănit ! Dă-mi din roua fericirii, Rostul bun al regăsirii ! Să pot fi pământ și apă, Unde sufletu-mi se-adapă ! Dă-mi din bunătatea Ta, Să fac bună lumea mea, Și un colț de cer senin, Când pe el cocorii vin ! Fă-mă, Doamne, o fântână, Și în ea o apă lină... Izborască în izvoare, Slova mea de sărbătoare! Fă-mă, Doamne, ce m-ai face, Luna, când pe cer își toarce, Caierul de vise multe, De cuvântul Tău s-asculte ! Orice om e muritor, Și-i un mare visător ! Dă-mi și mie vise multe, Să am unde mă ascunde ! Doamne, fie voia Ta, Pe pământ și-n lumi de stea ! Stela Dediu Republica Moldova  27.05.2023 Dreptul de autor rezervat  ✍️✍️✍️

Protoschimonahul Iacob Bârsan din Suceava a trecut la Domnul la vârsta de 72 de ani

Imagine
  Protoschimonahul Iacob Bârsan din Suceava a trecut la Domnul sâmbătă, la vârsta de 72 de ani, confirmă Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Cunoscutul părinte a fost fondatorul Schitului sucevean „Sfânta Ana și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” – Mestecăniș.Protoschimonahul Iacob Bârsan a l-a avut îndrumător spiritual pe Părintele Ioanichie Pârâială, ucenic al Sfântului Ioan Iacob Hozevitul. Regretatul părinte a trăit aproape trei ani în Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul” din  Israel , alături de părintele Ioanichie Pârâială. Revenit în țară, Părintele Iacob Bârsan a început în 2012 construirea unui schit închinat Sfântului Ioan Iacob și Sfintei Ana. Biserica schitului a fost sfințită la data de 5 august 2015 de către vrednicul de pomenire Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților împreună cu Episcopul Macarie al Europei de Nord. Căutat adesea de credincioși, duhovnicul, apreciat pentru blândețea și dragostea cu care îi copleșea, a suferit în ultimii ani din cauza unei boli incurab

MOLITFELNICUL PAGINA 490( ÎNVĂŢĂTURA PE CARE O ZICE PREOTUL CELOR DIN NOU CUNUNAŢI )

Imagine
 

Rugăciunea nu-l mai lasă sa se culce

Imagine
 Un părinte, ajuns seara acasă, nu putea să se roage. Nu s-a putut împăca cu situaţia asta şi a început să se plimbe prin casă zicând în sinea lui: Doamne, iartă-mă, dar nu pot să mă rog! Şi se zbuciumă în sufletul lui. Nu se împacă nici să se culce aşa, nici să se roage mecanic. După ce a stat aşa o jumătate de oră, brusc, un asemenea duh de rugăciune l-a cuprins, încât, pe urmă, rugăciunea nu-l mai lasa să se culce.

Rugăciunea de Duminică

Imagine
De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om, pentru aceasta iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut la toate zidirile Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget, că numai Tu singur ești Dumnezeu, sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins, și în scurte cuvinte, vreo bunătate și vreo mărire nu-Ți lipsește. Mă bucur încă, că Tu ești un Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să se tulbure, Domnul meu, toți cei ce se închină la alți dumnezei: că nu este alt Dumnezeu afară de Tine. Pentru aceasta fă să sporească creștinii la fieștece mărire și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Ți se închină și-Ți slujesc pururea cu toată inima și cu toată puterea. O, Părinte Sfinte, miluiește-mă! O, binecuvântate Fiule al lui Dumnezeu, mântuie

Ioan 17, 1-13

Imagine
  1 Pe acestea le-a grăit Iisus; și, ridicându-Și ochii la cer, a zis: „Părinte, a venit ceasul. Preamărește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preamărească pe Tine, 2 așa cum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca El să dea viață veșnică tuturor acelora pe care I i-ai dat. 3 Iar viața veșnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. 4 Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. 5 Și acum, preamărește-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. 6 Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, și Mie Mi i-ai dat, și cuvântul Tău l-au păzit. 7 Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat, de la Tine sunt; 8 căci cuvintele pe care Tu mi le-ai dat Mie, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M'ai trimis. 9 Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentr

Fapte 20, 16-18, 28-36

Imagine
  16 Căci Pavel hotărâse să treacă cu corabia pe lângă Efes, ca să nu i se întâmple să întârzie în Asia; pentru că el se grăbea ca de ziua Cincizecimii, de i-ar fi cu putință, să fie la Ierusalim. 17 Și trimițând din Milet la Efes, i-a adunat la el pe preoții Bisericii. 18 Și dacă au venit la el, le-a zis: „Voi știți cum m'am purtat eu cu voi în toată vremea, din ziua cea dintâi când am venit în Asia, 28 Drept aceea, luați aminte la voi înșivă și la toată turma în care Duhul Sfânt v'a pus pe voi episcopi g , ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, pe care El a câștigat-o cu însuși sângele Său h . 29 Eu știu bine că după plecarea mea vor intra între voi lupi înverșunați care nu vor cruța turma. 30 Și dintre voi înșivă se vor ridica bărbați grăind lucruri sucite, ca să-i tragă după ei pe ucenici. 31 De aceea, privegheați amintindu-vă că timp de trei ani, noaptea și ziua n'am încetat să vă sfătuiesc, cu lacrimi, pe fiecare din voi. 32 Și acum, vă încredințez lui Dumnezeu și c

CAZANIA DUMINICII SFINȚILOR PĂRINȚI (Despre rugăciune)

Imagine
  F rați creștini, F iindcă toate câte a făcut Domnul nostru Iisus Hristos, le-a făcut „lăsându-ne pildă, ca să pășim pe urmele Lui“ (I Petru 2, 21), de aceea și rugăciunea Lui care s-a citit astăzi în Sfânta Evanghelie este o pildă desăvârșită și sfântă pentru rugăciunile noastre. De vom cerceta această rugăciune, pe care Iisus, ca om, a adus-o lui Dumnezeu Tatăl, vom găsi în ea cele trei părți ale rugăciunii: lauda, mulțumirea și cererea. Începe cu lauda, prin cuvintele: „Ca și Fiul Tău să Te preamărească“ (Ioan 17, 1); apoi, mărturisind facerile de bine ale lui Dumnezeu pentru Dânsul, îi aduce mulțumire, zicând: „Ai dat Lui stăpânire peste toată făptura“ (Ioan 17, 2); iar după aceasta, adaugă cererea Sa pentru Dânsul, zicând: „Și acum Mă preamărește Tu, Părinte“ (Ioan 17, 5), apoi pentru ucenicii Săi, grăind: „Eu pentru aceștia Mă rog“ (Ioan 17, 9) și puțin mai departe, și pentru toți cei ce vor crede într-Însul: „și nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede,

Predică la Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic (Despre păstrarea dreptei credințe)

Imagine
  Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt și Acești trei Una sunt! (I Ioan 5, 7) H ristos a înviat ! I ubiți credincioși, A stăzi, în Duminica a 7-a după Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă prăznuiește primul Sinod Ecumenic al lumii creștine, care a avut loc în anul 325 în orașul Niceea, pentru a condamna erezia, adică învățarea greșită, eretică a lui Arie. Sinodul s-a organizat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare cu mama sa Elena, la cererea Sfinților Părinți de atunci, fiind primul împărat creștin din lume (306-337). C e este un sinod ecumenic? Este adunarea tuturor marilor ierarhi ortodocși - episcopi, mitropoliți și patriarhi din toată lumea, cu scopul de a discuta unele învățături de credință creștină neclare încă, și de a le fixa în legi fixe, neschimbabile, numite dogme. De asemenea, un sinod ecumenic judecă și condamnă toate abaterile de credință, străine de învățătura Sfintei Evanghelii și a Sfinților Părinți și exclude din Biserică, adică dă

MOLITFELNICUL PAGINA 489( ÎNVĂŢĂTURA PE CARE O ZICE PREOTUL CELOR DIN NOU CUNUNAŢI )

Imagine
 

Bântuit de gândul să meargă în pust

Imagine
  Ziceau despre avva Ghelasie, că adesea fiind bântuit de gândul să meargă în pustie, a zis ucenicului său într-una din zile: frate, fii bun, şi îngăduie orice aş face, şi nu vorbi cu mine săptămâna asta. Şi luând un toiag de palmier, a început să se preumble prin curticica sa; şi a obosit, întinzându-se puţin, şi ridicându-se iar se preumbla. Făcându-se seară, îi spuse gândului: cel care se preumblă prin pustie nu mâncă pâine, ci verdeţuri; tu din pricina neputinţei tale mâncă lăptuci. Şi făcând aşa, îi spuse iar gândului: cel din pustie nu doarme sub acoperiş, ci sub cer. Fă şi tu aşa. Şi întinzându-se, se culca în curte. După trei zile de preumblare în mănăstire, spre amurg mâncând câteva frunze, nopţile dormind afară, s-a vlăguit; şi certând gândul care îl bântuia, îl mustră aşa: dacă nu poţi să faci faptele pustiei, şezi în chilia ta cu smerenie, plângându-ţi păcatele, şi nu rătăci; căci ochiul lui Dumnezeu vede pretutindeni faptele oamenilor, şi niciunul nu-i e ascuns, şi-i ştie

Rugăciunea de Sâmbătă

Imagine
Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai. Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alunga întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca să mă bucur de Fata Ta. Aşa Doamne, primeşte umilita mea rugăciune că o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi

Ioan 14, 10-21

Imagine
  10 Nu crezi că Eu sunt întru Tatăl și că Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care Eu vi le grăiesc, nu de la Mine le grăiesc, ci Tatăl - Cel ce rămâne întru Mine - Își face lucrurile Sale. 11 Credeți-Mă că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl întru Mine; iar de nu, credeți-Mă de dragul acestor lucruri. 12 Adevăr, adevăr vă spun: Cel ce crede în Mine va face și el lucrurile pe care le fac Eu; și mai mari decât acestea va face, că Eu la Tatăl Meu mă duc. 13 Și orice veți cere întru numele Meu, aceea voi face, pentru ca Tatăl să se preamărească întru Fiul. 14 Dacă veți cere ceva întru numele Meu, Eu îl voi face. 15 De Mă iubiți, păziți-Mi poruncile! 16 Și Eu Îl voi ruga pe Tatăl, și alt Mângâietor b vă va da vouă, pentru ca'n veac să rămână cu voi, 17 Duhul Adevărului, pe Care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nici nu-L cunoaște; Îl cunoașteți voi, de vreme ce la voi rămâne și întru voi va fi. 18 Nu vă voi lăsa orfani; voi veni la voi. 19 Încă puțină vreme și lumea nu Mă va m

Fapte 20, 7-12

Imagine
  Prochimen, al Tuturor Sfinților, glasul al 7-lea (Psalm 31: 12, 1) B ucurați-vă în Domnul și vă veseliți, drepților. Stih: Fericiți cărora s-au iertat fărădelegile și cărora s-au acoperit păcatele. Alt prochimen, pentru cei morți, glasul al 6-lea (Psalm 24: 14, 1-2) S ufletul lor întru bunătăți se vor sălășlui și seminția lui va moșteni pământul. Stih: Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu. 7 Iar în ziua cea dintâi a săptămânii, când noi ne-am adunat să frângem pâinea c , Pavel, care avea să plece a doua zi, a stat cu ei de vorbă și și-a prelungit cuvântul până la miezul nopții. 8 Iar în odaia de sus, unde eram adunați, erau multe făclii aprinse. 9 Dar un tânăr cu numele Eutihie ședea la fereastră și a fost prins de somn în timp ce Pavel vorbea îndelung; și, doborât de somn, a căzut jos de la catul al treilea; și l-au ridicat mort. 10 Dar Pavel s'a coborât și s'a aplecat peste el și l-a luat în brațe și a zis: „Nu vă tulburați, căci sufletul său este în el“

Rugăciune către Sfântul Ioan Rusul

Imagine
  O , Sfinte Ioane, întru tot lăudate și de minuni făcătorule, primește această umilă rugăciune de la noi, nevrednicii tăi robi, căci către tine ca la un grabnic folositor alergăm noi, chemându-te cu evlavie: vino, Sfinte, și vezi rănile și durerile noastre. Ia aminte la suspinele noastre, că știm, Sfinte al lui Dumnezeu că deși ai pătimit greu pentru dragostea lui Hristos, dar prin viețuirea ta ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindcă ne-am încredințat că și după mutarea ta la viața cea veșnică cine a năzuit la ajutorul tău și ți s-a rugat cu credință nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine s-a rugat ție și nu l-ai auzit? M inunile și ajutorul tău, Sfinte, ne-au făcut și pe noi, păcătoșii, să alergăm la ajutorul tău. Am auzit de minunea pe care ai făcut-o trimițând prin rugăciune o farfurie de mâncare din Procopie până la Mecca. Am aflat de vindecările tale minunate, de mulțimea de bolnavi care au aflat izbăvire din suferințele lor. Credem că Dum

Rugăciune către Sfântul Ioan Rusul, care se citește la vreme de boală

Imagine
  B ucurându-mă de dumnezeiasca mărire la care te-ai înălțat, o, Sfinte Ioane, îndrăznesc să alerg la ajutorul tău pentru tămăduire. Știu, Părinte, că încercările vin din rânduiala lui Dumnezeu. Știu că prin boala trupului sufletul se curățește și că răbdarea este răsplătită de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznădejdii îmi tulbură mintea și mă depărtează de rugăciune. D e aceea, dar, o, Sfinte, găsesc alinare în cugetarea la vindecările tale minunate. Tu ai tămăduit mulțimea de copii, spre bucuria părinților lor. Tu ai îndreptat spatele bătrânei gârbove, tu ai dat sănătate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe bătrânul Atanasie care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai îndepărtat cheagurile de sânge din capul Vasulei și l-ai tămăduit pe doctorul necredincios. Ș tiind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viața mea în mâinile tale și mijlocește precum știi mântuirea mea. Dacă voia Domnului este să duc cu răbdare crucea bolii, dă-