REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  Glasul 1 P e cei trei preamari luminători ai Dumnezeirii Celei de trei ori mai strălucitoare decât soarele, pe cei ce învăpăiază lumea cu Razele Dumnezeieștilor dogme; pe râurile cele cu miere curgătoare ale înțelepciunii, care adapă toată făptura cu apele cunoștinței de Dumnezeu; pe Marele Vasile și pe Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, împreună cu Strălucitul Ioan cel cu limbă de aur, toți cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne, cu cântări să-i cinstim; că aceștia pururea se roagă Treimii pentru noi. Glasul 4 C a cei ce ati fost întocmai la obicei cu Apostolii și lumii învățători, rugați-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.

  P ricina praznicului acestuia a fost în acest chip: în zilele împărăției lui Alexios I Comnenul (1081-1118), care a luat împărăția după Nichifor Botaniates (1078-1081), s-a făcut împărțire și prigonire între bărbații cei pricopsiți în învățături și îmbunătățiți. Căci unii cinsteau mai mult pe marele Vasile, zicînd despre dînsul că este înalt la cuvinte, ca unul ce a cercetat și a ispitit firea lucrurilor prin sine, și cum că era atît de mult îmbunătățit, încît puțin îi lipsea de a-l asemăna pe el cu îngerii. C ăci nu făcea pogorămînt legii, nici ierta cu lesnire, ci era greu la obicei și aspru, neavînd la sine nici un lucru pămîntesc. Iar pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur îl micșorau, ca și cum ar fi fost în oarecare chip potrivnic marelui Vasile, fiindcă era lesnicios și atrăgător către pocăință. Erau însă alții care înălțau pe dumnezeiescul Hrisostom, ca și cum ar fi fost în învățături mai cu pogorămînt omenesc și cum că mai cu înlesnire povățuia pe toți, și îi chema către pocăi

  O postirea și credința lui Vasile! O înalta teologhisire a lui Grigorie! O dumnezeiască milostivire a lui Ioan! A ceștia trei guri de aur sunt, D in care picură miere. T oți trei, lucrătorii unei singure lucrări; F iecare în parte, un înger în trup; E i trei împreună una sunt, P recum Dumnezeu este Unul. N ici unul nu este mai întâi, S au mai pe urmă. Î n veșnicie ei sunt într-un gând, C hemând pe unul, T oți trei îți vin în ajutor, C ântându-l pe unul, T oți trei aud, S lăvindu-l pe unul, T oți trei împreună se bucură. C ei trei sfinți bărbați una sunt; T rei Ierarhi și o singură lucrare; T rei nume și o singură slavă; C ăci celor trei împreună Hristos L e este Cap.

  F iecare dintre acești trei mari Sfinți are propria sa zi de sărbătoare în Biserică: Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit la 1 ianuarie, Sfântul Grigorie Teologul la 25 ianuarie, iar Sfântul Ioan Gură de Aur la 27 ianuarie. A ceastă sărbătorire a tuturor trei la un loc în ziua de 30 ianuarie a fost însă instituită în veacul al unsprezecelea, în timpul împărăției lui Alexie Comnenul, când se ivise și o neînțelegere în popor. C ăci erau unii care socoteau că dintre cei trei, Sfântul Vasile este cel mai mare sfânt datorită curajului și curăției sale, și aceștia se numeau vasilieni. Alții îl cinsteau numai pe Sfântul Grigorie Teologul, datorită adâncimii și sfințeniei teologhisirii sale – aceștia își spuneau gregorieni. Iar alții îl cinsteau numai pe Sfântul Ioan Gură de Aur datorită elocinței și limpezimii cu care explica Sfânta Scriptură către popor - aceștia erau ioaniții. D ar această ceartă s-a curmat prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și spre mai marea slavă a Sfintei Sa

  F rați creștini, C ând mă gândesc la aceste cuvinte ale Domnului și Mântuitorului nostru Iisus, „că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut“ (Luca 19, 10), o mare nădejde intră în inima mea și de multă bucurie se umple sufletul meu; căci, dacă Fiul lui Dumnezeu a venit în lume să caute și să mântuiască oaia cea pierdută, deci și pe mine, cel care sunt pierdut și păcătos, mă va căuta și mă va mântui. Când mă gândesc însă la ceea ce a făcut Zaheu, care a căutat pe Domnul și s-a mântuit, inima mea este cuprinsă de o mare deznădejde și mâhnirea și frica învăluie sufletul meu. Vreau și eu să văd pe Domnul meu, Iisus, și-L caut precum îl căuta odinioară Zaheu; însă eu, fiind rece cu dragostea mea către El, sunt oprit de mulțimea păcatelor mele, cum era oprit odinioară Zaheu de mulțimea oamenilor. Zaheu, fiind mare la suflet, a ocolit mulțimea, a alergat înaintea poporului și suindu-se în dud, a văzut pe Mântuitorul lumii. Eu însă, fiind neputincios și mic la suflet,

  F rați creștini, D uminica trecută am aflat, din Sfânta Evanghelie, despre călătoria pe care a făcut-o Domnul Iisus Hristos spre cetatea Ierihon, însoțit de ucenicii Săi și de o mare mulțime de oameni. La intrarea în Ierihon, Mântuitorul a vindecat pe orbul care stătea la marginea drumului și cerșea, și care a mers apoi după Dânsul, slăvind pe Dumnezeu pentru însănătoșirea ochilor săi. Împreună cu el, tot poporul care văzuse minunea vindecării celui orb, dădea laudă lui Dumnezeu. Cu acest alai, a intrat Iisus Hristos în Ierihon, străbătând cetatea, pe drumul care ducea spre Ierusalim, căci Ierusalimul era locul către care se îndrepta Mântuitorul de data aceasta. Sfânta Evanghelie de astăzi, istorisind, în continuare, cele întâmplate cu prilejul acesta, ne spune că: „În vremea aceea, când trecea Iisus prin Ierihon, iată că un bărbat, cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameși și era bogat, căuta să vadă cine este Iisus; dar nu putea, de mulțime, pentru că era mic de stat“. (L

 

O femeie era stăpânită de patima grăirii deşarte. Ea vorbea în dreapta şi în stânga de rău pe vecinele ei. Preotul acelei parohii a auzit aceasta şi a mers să o cerceteze. În convorbirea dintre cei doi, el i-a spus să ia una din micile ei perne cu fulgi şi să o verse în bătătură, ca o mică jertfă materială, şi i-a făgăduit mare răsplată duhovnicească. Femeia aşa a şi făcut. Vântul sufla destul de tare. Fulgii s-au împrăştiat în toate părţile. Preotul i-a spus atunci: - Strânge acum toţi fulgii! - Una ca asta este cu neputinţă! I-a răspuns ea. - Tot astfel tu nu vei putea să aduni nici cuvintele pe care în fiecare clipă le împrăştii din gura ta, nici să întorci înapoi vorbirea ta de rău şi bârfa la adresa vecinelor tale! Femeia a fost uimită de această lecţie practică, mai cu seamă când preotul a adăugat că, în ciuda neputinţei noastre de a aduna cuvintele pe care le-am spus mai înainte şi care zboară, Dumnezeu le adună pe ele şi după acestea ne va osândi în ziua Judecăţii.

Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai. Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alunga întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca să mă bucur de Fata Ta. Aşa Doamne, primeşte umilita mea rugăciune că o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi

33 Și au venit în Capernaum. Și fiind în casă, i-a întrebat: Ce vorbeați între voi pe drum? 34 Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se întrebaseră unii pe alții cine dintre ei este mai mare. 35 Și șezând jos, a chemat pe cei doisprezece și le-a zis: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toți și slujitor al tuturor. 36 Și luând un copil, l-a pus în mijlocul lor și, luându-l în brațe, le-a zis: 37 Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din acești copii pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește, nu pe Mine Mă primește, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine. 38 Și I-a zis Ioan: Învățătorule, am văzut pe cineva scoțând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, și l-am oprit, pentru că nu merge după noi. 39 Iar Iisus a zis: Nu-l opriți, căci nu e nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată, degrabă, să Mă vorbească de rău. 40 Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi. 41 Iar oricine vă va da să beți un pahar de apă, în numele Meu, fiindcă sunteți ai l

24 Căci Hristos n-a intrat într-o Sfântă a Sfintelor făcută de mâini – închipuirea celei adevărate – ci chiar în cer, ca să Se înfățișeze pentru noi înaintea lui Dumnezeu; 25 Iar nu ca să Se aducă pe Sine însuși jertfă de mai multe ori – ca arhiereul care intră în Sfânta3d Sfintelor cu sânge străin, în fiecare an. 26 Altfel, ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori, de la întemeierea lumii; ci acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o dată, spre ștergerea păcatului, prin jertfa Sa. 27 Și precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata, 28 Tot așa și Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruință Îl așteaptă spre mântuire.

  Glasul 4 Arătatu-Te-ai astăzi lumii... D e la Răsărit astăzi te-ai înălțat și toată făptura ai luminat-o cu învățăturile Mirelui, Celui Împodobit de Dumnezeu, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Sfințite Mucenice Ignatie.

  Tropar la Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, glasul al 4-lea: Ș i părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roșii... Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Î ndreptând către fapta cea bună viața mea, luminează-mă cu lumina harului, care locuiește întru tine, purtătorule de Dumnezeu, Sfințite Mucenice Ignatie; și tulburarea patimilor, cu rugăciunile tale, o risipește. Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. A rătatu-te-ai ca un pământ roditor, care rodește însutit sămânța lui Hristos; a Celui Ce adapă sufletele cu ploaia Duhului, purtătorule de Dumnez

Glasul 4 Ș i părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.  

  S fîntul Ignatie de Dumnezeu purtătorul sau Teoforul, fiind dus în Roma, din porunca împăratului Traian (98-117), precum se scrie în viața lui, și de fiare fiind mîncat pentru Hristos, au rămas oarecare oase ale lui, care credincioșii, cei ce erau atunci acolo, mai întîi le-au pus cu cinste în Roma, la un loc însemnat; apoi, în vremea împărăției aceluiași Traian, le-au adus în Antiohia, spre apărarea cetății, spre tămăduirea bolnavilor, spre veselia a toată turma lui, și spre slava lui Hristos Dumnezeu, pentru Care a pătimit cu osîrdie. Despre care, cel ce va voi ca să știe toate, să caute în viața lui, în 20 de zile ale lunii decembrie.

  M oartea cea amară a lui Hristos a tocit boldul morții Ș i pe vecie a curmat spaima omului de moarte. M ulțimea sfinților morții lui Hristos i-au urmat F ără teamă, fără plângere și fără strigăte. C i cu bucurie ei la moarte grăbeau C ăci înaintea ei vedeau fețe de îngeri și Raiul. S fântul Ignatie la Roma a călătorit, I ar pe drum se ruga Dumnezeului Celui Viu P recum fiul se roagă de părinții săi C a fiarele cu adevărat să-l sfâșie, S ă nu-l cruțe. D e aceea Dumnezeu ruga I-a îndeplinit-o Ș i iată că deși sfâșiat S fântul rămâne viu, viu cu adevărat; p ână în ziua de azi el este înaintea Mesei celei Cerești P âinea cea dulce în chinuirile pentru Hristos coaptă. S fântul Ignatie, viteazul Teofor, T uturor chinuiților de-a lungul veacurilor vitejie le aduce. S unt două suferințe, nu pot fi decât două: O ri pentru păcat, ori pentru dreptate. S uferința din păcat este fără nădejde, D ar suferința pentru dreptate este bucurie f ără nici umbră de durere. C a lumi

  S ărbătoarea principală a Sfântului Ignatie este cea de pe 20 decembrie, dar astăzi sărbătorim aducerea sfintelor sale moaște de la Roma, unde a suferit mucenicia, la Antiohia, unde mai înainte fusese întâistătător. C ând Sfântul Ignatie a fost chemat la Roma înaintea împăratului Traian pentru a da socoteală de credința sa, el a fost însoțit în călătorie de un număr de cetățeni din Antiohia care nu au voit să-l lase singur în aceasta pe Arhipăstorul lor iubit. N evoind cu nici un chip să se lepede de credința sa și socotind toate ofertele și onorurile împăratului ca pe un nimic, Sfântul Ignatie fu aruncat la fiare, în Marele Circ (Circus Maximus) al Romei. Fiarele l-au sfâșiat pe Sfântul, care și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. I ubiții săi creștini și cetățeni ai Antiohiei au adunat cu grijă sfintele oase ale sfântului și le-au dus la Antiohia unde le-au îngropat cu cinste. D ar când persanii au capturat Antiohia în veacul al șaselea, moaștele Sfântului Ignatie au fost

 

  Rugaciunea de Vineri Doamne Iisuse Hristoase Mantuitorul cel dulce al sufletului meu in aceasta zi a Rastignirii Tale pe Cruce ai patimit si ai luat moarte pentru pacatele noastre, ma marturisesc inaintea Ta, cum ca eu sunt cel ce Te-am rastignit cu pacatele mele cele multe. Ma rog insa Bunatatii Tale celei nespuse, sa ma invrednicesti cu Darul Tau, Doamne, ca si eu sa pot rabda patimi pentru credinta, speranta si iubirea ce le am catre Tine, precum Tu Cel indurat ai rabdat pentru mantuirea mea. Intareste-ma, o,Doamne ca de astazi inainte sa port Crucea Ta cu bucurie si cu mare cainta, si sa urasc cugetele mele si vointele mele cele rele. Sadeste in inima mea intristarea de moartea Ta ca sa o simt precum au simtit-o iubita ta Maica, ucenicii Tai si femeile purtatoare de mir, ce stateau linga Crucea Ta. Lumineaza-mi simtirile cele sufletesti, ca sa se miste si sa priceapa moartea Ta, precum ai facut de Te-au cunoscut fapturile cele neinsuflelite, cand s-au miscat la Rastignirea Ta, si

La inceputul sau avva Evprepie a mers la un batran si a zis lui: avvo, spune-mi un cuvant, cum sa ma mantuiesc! Iar el i-a zis: de voiesti sa te mantuiesti, cand vei merge la cineva, sa nu apuci mai inainte sa graiesti, pana nu te va intreba, iar el pentru cuvantul acesta umilindu-se, a pus metanie, zicand: cu adevarat multe carti am citit si acest fel de invatatura nu am cunoscut. Si mult folosindu-se, s-a dus.

17 Și coborând împreună cu ei, a stat în loc șes, El și mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte și să se vindece de bolile lor. 18 Și cei chinuiți de duhuri necurate se vindecau. 19 Și toată mulțimea căuta să se atingă de El că putere ieșea din El și-i vindeca pe toți. 20 Și El, ridicându-Și ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiți voi cei săraci, că a voastră este împărăția lui Dumnezeu. 21 Fericiți voi care flămânziți acum, că vă veți sătura. Fericiți cei ce plângeți acum, că veți râde. 22 Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei, și vă vor batjocori și vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. 23 Bucurați-vă în ziua aceea și vă veseliți, că, iată, plata voastră my. ultă este în cer; pentru că tot așa făceau proorocilor părinții lor.

16 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate, 17 Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, bine pregătit pentru orice lucru bun. 1 Eu te îndemn deci stăruitor în fața lui Dumnezeu și a lui Hristos Iisus, Care va să judece viii și morții, la arătarea Lui și în împărăția Lui; 2 Propovăduiește cuvântul, stăruiește cu timp și fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare și învățătura. 3 Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învățătura sănătoasă, ci – dornici să-și desfăteze auzul – își vor grămădi învățători după poftele lor, 4 Și își vor întoarce auzul de la adevăr și se vor abate către basme.

  S lavă și mare cuviință Unuia Bunului și Iubitorului de oameni Dumnezeu, Cel ce ne dă nouă împărăția Sa prin darul Său! Vindecă-mă, Doamne, și mă voi vindeca, Cel Unul înțelept și milostiv! Rog bunătatea Ta, vindecă rănile sufletului meu și luminează ochii minții mele și, de vreme ce s-a împuțit mintea mea, sarea darului Tău să o îndulcească! Și ce voi zice Ție? O, mai înainte Cunoscătorule, Cel ce cerci inimile și rărunchii, Tu singur știi cum însetează sufletul meu ca un pământ fără de apă și Te dorește pe Tine inima mea, că pe cel ce Te iubește pe Tine, de-a pururea darul Tău îl satură. Și precum întotdeauna m-ai auzit pe mine, să nu treci nici acum cu vederea rugăciunea mea, căci ca o robită este mintea mea, pe Tine, singur, Mântuitorul adevărului, căutându-Te. Deci, trimite darul Tău, ca, venind, să-mi sature foamea și să-mi adape setea! Că de Tine, Lumina adevărului și Dătătorul mântuirii, doresc și însetez. Deci, dă-mi mie cererile mele și revarsă în inima mea o picătură a d

  3 1. În ziua a paisprezecea se jertfea mielul de Paști „între sori“ precum este scris [Levitic 23, 5 și: Ieșirea 12, 6; Ieșirea 30, 8], arătând dinainte că avea să fie un apus [de soare] pentru El. “ Fiindcă așa s-a prorocit ceasul junghierii Mielului celui adevărat. Ceasul Său ne învață cât era de desăvârșit: în ziua a cincisprezecea fost-a junghiat când cele două stele [cf.: Ieșirea 12, 6] erau în faza plină. 4 12. Catapeteasma ruptă [Matei 27, 51 par.] strigă de durere împotriva lăcașului cel sfânt, se tânguie fiindcă are să fie nimicit și pustiit. Arhiereul vremelnic și-a rupt cămașa, preînchipuind preoția pe care venea să o îmbrace adevăratul Arhiereu. Lăcașul cel sfânt și-a sfâșiat vălul său, preînchipuind pe Cel ce lua în slujba Sa altarul lăcașului sfânt. 13. Cutremurându-se [Matei 27, 51], pământul arăta nimicirea sălașurilor lor și clătinarea picioarelor lor arăta că pământul avea să-i izgonească aruncându-i în toate cele patru zări și risipindu-i în mânia Sa