REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  Î n timpul împăratului bizantin Arcadie s-au dezgropat și s-au dat la iveală multe sfinte moaște, între care și ale Sfântului Apostol Andronic și ale Iuniei, cei pomeniți de Sfântul Apostol Pavel: îmbrățișați pe Andronic și pe Iunia, cei de un neam cu mine și împreună închiși cu mine, care sunt vestiți între apostoli și care înaintea mea au fost în Hristos (Romani 16:7). Aceste sfinte moaște s-au descoperit prin arătarea dumnezeiască ce s-a făcut unui cleric pe nume Nicolae Caligraful. Numele celorlalți mucenici ai lui Hristos cărora le aparțineau acele sfinte moaște sunt cunoscute numai de Unul Dumnezeu, Care le-a trecut numele în Cartea Vieții celei cerești, în veacul al doisprezecelea după Hristos. Împăratul bizantin Andronic al II-lea a clădit o slăvită biserică peste moaștele Sfântului Apostol Andronic.

  . C uviosul acesta îmbrățișând viața sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; și aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfințit lui Dumnezeu și a locuit acolo, făcându-și un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul viețuia cu mari osteneli, dar nemulțumindu-se cu acestea, altele și mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat și măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind și demoni izgoniți cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulți prin nevoințe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare și vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viață la pace.

 <3 DUMINICA VAMEȘULUI ȘI A FARISEULUI                     ÎNCEPUTUL TRIODULUI - PRIMII MUGURI DE ÎNVIERE ȘI PRIMELE SEMNE DE POCĂINȚĂ, DE ASTĂZI DUMNEZEU NE VESTEȘTE CĂ CERUL ESTE DESCHIS PENTRU “INIMA ÎNFRÂNTĂ ȘI SMERITĂ, PE CARE DUMNEZEU NU O VA URGISI.”(Psalmii). - Dacă vrem să înțelegem taina postului, dacă vrem să lepădăm antihristul lăuntric, care ne chinuiește și nu vrem să-l vedem, să ne aducem aminte foarte simplu și foarte ușor de ținut minte, ce ușoară este mântuirea noastră, dacă ținem cont de sfatul Evangheliei:          “ NU JUDECA SĂ NU FII JUDECAT “( Sf. Evanghelie). - Iar Sfântul Efrem Sirul ne strigă tot postul: “AȘA DOAMNE DĂ-MI SĂ-MI VĂD PĂCATELE MELE, SĂ NU OSÂNDESC PE FRATELE MEU, CĂ BINECUVÂNTAT EȘTI ÎN VECI AMIN.”( Rug. Sf. Efrem Sirul). - Bucurii duhovnicești, iar  Dumnezeu să ne ajute să smerim fariseul din noi și să urmăm bunei cuviințe a vameșului, bătându-ne pieptul și zicând:      “DOAMNE MILOSTIV FII MIE PĂCĂTOSUL”

  D reptul Simeon era din Ierusalim, ca și Sfânta Ana Proorocită, și, împreună cu alții, așteptau venirea lui Mesia, trăind în jurul templului și sub îndrumarea Duhului Sfânt. Că, fiind drept și credincios, sufletul lui ajunsese sălaș al Duhului Sfânt. Izvor de lumină pentru mintea lui, Duhul Sfânt era și un izvor de bune îndemnuri pentru faptele lui. D eci, prin Duhul Sfânt i se descoperi că nu va vedea moartea, până ce nu va vedea, pe Mesia. Tot prin Duhul Sfânt a fost îndemnat să iasă în întâmpinare și să ia în brațe pe Domnul, atunci când pruncul Iisus a fost adus la templu. Prin Duhul Sfânt i s-a descoperit și toată vestea cea bună, pe care a rostit-o în cântarea lui, la templu. C ântarea lui: "Acum slobozește pe robul Tău Stăpâne", arătă că marea lui așteptare s-a împlinit și că poate muri în pace. La vederea Pruncului dumnezeiesc, pe Care L-a ținut în brațele sale, el nu s-a mai gândit decât la acest Mântuitor, pe Care îl vedea strălucind ca Marea Lumină, care va s

 

  Î n ziua a patruzecea de la Nașterea Sa, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu L-a adus pe Pruncul Iisus la Templul din Ierusalim, după Lege, ca să-L închine lui Dumnezeu și ca să se curățească pe sine. „Să-mi sfințești pe tot întâiul născut, pe tot cel ce se naște întâi la fiii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al meu (Ieșirea 13:2)" „Grăiește fiilor lui Israel și le zi: Dacă femeia va zămisli și va naște prunc de parte bărbătească, necurată va fi șapte zile, cum e necurată și în zilele regulei ei. Iar în ziua a opta se va tăia pruncul împrejur. Femeia să mai șadă treizeci și trei de zile și să se curețe de sângele său; de nimic sfânt să nu se atingă și la locașul sfânt să nu meargă, până se vor împlini zilele curățirii ei. Iar de va naște fată, necurată va fi două săptămâni, ca și în timpul regulei ei apoi să mai stea șaizeci și șase de zile pentru a se curăți de sângele său. După ce se vor împlini zilele curățirii ei pentru fiu sau pentru fiică, să aducă preotului

  P omenirea acestui mare luminător al Bisericii se sărbătorește la 13 noiembrie și la 30 ianuarie, dar în această zi Biserica serbează aducerea cinstitelor sale moaște din satul armean Comane, unde s-a sfârșit în surghiun, la Constantinopol, de unde păstorise Biserica lui Dumnezeu. L a treizeci de ani de la adormirea sa, Patriarhul Proculus a ținut o predică întru pomenirea tatălui său duhovnicesc și învățătorului său. Această predică într-atât a aprins dragostea și pocăința poporului și a împăratului Teodosie cel Mic față de acest mare sfânt încât cu toții au dorit aducerea sfintelor sale moaște de la Comana la Constantinopol. S e spune că racla cu sfintele moaște nu a putut fi clintită de la locul ei până ce împăratul nu a scris o scrisoare adresată Sfântului Ioan Gură de Aur însuși în care îl ruga cu lacrimi să o ierte pe mama lui, Eudoxia, cea care îl urâse și îl izgonise. Tot în acea scrisoare fiul împărătesei izgonitoare îl ruga pe Sfântul să binevoiască și să se întoarcă la

  F ericitul acesta și dumnezeiescul Ioan Gură de Aur a fost patriarh al Constantinopolului, pe vremea împăratului Arcadiu (395-408) și a împărătesei Eudoxia. Viața lui se arată la 13 noiembrie, când se face pomenirea lui; lucrarea sa neobosită în ogorul Domnului se arată la 30 ianuarie, când fericitul Ioan este cinstit laolaltă cu Sfinții Părinți Vasilie cel Mare și Grigorie Teologul, la sărbătoarea celor Trei Ierarhi. Astăzi, în ziua de 27 ianuarie, pomenim numai aducerea sfintelor moaște din surghiunul, unde murise, și așezarea lor în biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol. Și această faptă de laudă s-a săvârșit pe vremea împărăției lui Teodosie cel Mic (408-450), fiul împăratului Arcadiu, la anul 438, și iată cum: Fiindcă mulțime de nenorociri veniseră, în acea vreme, asupra cetății și asupra împărăției, iar poporul credincioșilor socotea că relele acestea veneau și ca o pedeapsă dumnezeiască, pentru înverșunarea nedreaptă a împărătesei Eudoxia împotriva omului lui Dumnezeu

  M aleahi a fost ultimul dintre prorocii Vechiului Testament. El s-a născut după întoarcerea evreilor din robia babiloniană (anul 538 înainte de Hristos). E l era neobișnuit de frumos la vedere. Potrivit tradiției, oamenii îl numeau înger, fie din cauza neobișnuitei lui frumuseți fizice, fie datorită marii lui curățenii sufletești sau poate pentru că era cunoscut ca împreună-vorbitor cu un înger al lui Dumnezeu. D e multe ori el a fost auzit vorbind față către față cu un înger. Când lucrul se întâmpla, auzeau și cei prezenți vocea și cuvintele îngerului, dar nefiind vrednici, nu vedeau și fața îngerului. Cele pe care îngerul le vestea, tânărul Maleahi le prorocea. E l a strigat împotriva lui Israil celui nerecunoscător și împotriva preoților nelegiuiți și nevrednici. C u cinci sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, Maleahi a prorocit limpede nașterea și misiunea Sfântului Ioan Botezătorul: Iată, Eu trimit pe îngerul Meu și va găti calea înaintea feței Mele și va veni î

  Ț inând Decie sceptrul împărăției Romei, a pus în insula Creta pe un ighemon, asemenea cu dânsul la nume și la obicei, căci se asemăna împăratului său cu asprimea, cu tirania și cu prigoana creștinilor. Acesta, sosind în insula Creta, a poruncit să caute spre a munci pe toți cei ce cred în Hristos. Deci, se aduceau la dânsul cei tari în credință, pe care, după multe ispitiri și munci, cu felurite morți îi pierdea. În acea vreme o ceată, în număr de zece bărbați aleși, a fost prinsă și adusă la cel ce-i căznea. Aceștia erau cu neamul din diferite cetăți: Teodul, Satornic, Evpor, Ghelasie și Evnichian erau din cetatea Gortiniei; Zotic din Hios, Pompie și Agatopul din Epinia, Vasilid din Chidonia și Evarest din Iracleea. Toți se sârguiau a merge către cetatea din cer. A ceștia, stând înaintea muncitorului, au răspuns cu mult curaj și au arătat multă bărbăție. Pe ce cale a muceniciei n-au călătorit? Ce fel de muncă n-au biruit-o cu răbdarea! Bătuți fiind, munciți, târâți pe pământ, cu

  A cesta a trăit pe vremea Împărăției lui Leon Isaurul și a lui Constantin Copronim, fiul său. (717-775). Era de loc din cetatea Damascului, de neam luminat și-strălucit în dreapta credință, având și tata iubitor de fapte bune, care l-a dat la învățătura de a dobândit tot meșteșugul cărții elinești și a iscodit bine și adâncul Scripturii celei de Dumnezeu insuflate împreună cu Preafericitul Cosma, cu care crescuse împreună și care, mai pe urmă, a fost sfințit episcop la Maiuma. Amândoi au fost dați cu învățătura la același dascăl, tot Cozma cu numele, care și Asincrit se numea, cumpărat fiind, împreună cu alți robi, de tatăl dumnezeiescului Ioan. D eci, fiindcă s-a întâmplat a câștiga un dascăl înțelept ca acesta, amândoi au ajuns la vârful înțelepciunii. După aceea, s-au făcut amândoi monahi, străduindu-se să trăiască îndeletnicindu-se cu cele ale lui Dumnezeu. Că Ioan s-a dat de către proistosul mănăstirii Sfântului Sava, la un bătrân, mare și înțelept în cele dumnezeiești, și a

  A ceastă slăvită următoare a lui Hristos s-a logodit Lui încă din frageda ei tinerețe. T atăl ei, păgânul Dioscor, a fost vestit în cetatea Heliopolis din Egipt, prin înălțimea rangului și a bogăției. El a închis-o pe fiica lui Varvara într-un turn înalt, spre a o păzi de ochii oamenilor, căci era foarte învățată și neasemănat de frumoasă la trup. El a înconjurat-o cu tot confortul și cu toată strălucirea, i-a dăruit multe roabe, i-a făcut idol de aur înaintea căruia să se închine și i-a zidit o baie somptuoasă cu două minunate ferestre. D ar privind prin fereastra luxosului ei iatac la frumusețea pământului ce se desfășura la picioarele ei și la lumina strălucitoare a stelelor, mintea înțeleaptă a Varvarei s-a deschis la harul lui Dumnezeu. Ea L-a cunoscut atunci pe Unul Adevăratul Dumnezeu, Făcătorul, în pofida faptului că nu a avut atunci aproape nici un învățător omenesc care să o aducă pe ea la cunoștința aceasta. O dată pe când tatăl ei a lipsit din cetate, Varvara a cobor

  A vacum a fost fiul lui Asafat, din seminția lui Simeon. El a prorocit cu șase sute de ani mai înainte de Hristos, în vremea Regelui Manase, mai înainte vestind distrugerea Ierusalimului. C ând Regele Nabucodonosor a atacat Ierusalimul, Prorocul Avacum s-a refugiat în ținuturile ismaeliților. De acolo el s-a reîntors în Iudeea, unde a viețuit ca lucrător al pământului. P e când ducea odată de mâncare la lucrătorii pe care îi avea la țarina sa, s-a pogorât înaintea lui un înger al Domnului care i-a zis: Du prânzul pe care îl ai în Babilon, lui Daniel, în groapa leilor! Dar Prorocul a zis: Doamne! Babilonul nu l-am văzut și groapa nu știu unde este! Atunci îngerul Domnului l-a luat pe Avacum de creștet și, ținându-l de perii capului său, l-a pus în Babilon deasupra gropii, întru repeziciunea duhului său. B abilonul se afla la o distanță enormă față de locul în care era Prorocul Avacum la momentul convorbirii cu îngerul. P rorocul Daniil fusese aruncat în acea groapă de către Rege

  D ecie și Valerian, păgânii împărați ai Romei, chemând pe toți domnii și boierii lor, s-au sfătuit pentru întinderea și înmulțirea cinstirii zeilor lor și pentru pierzarea și risipirea sfintei credințe creștinești. Și toți, cu un gând, s-au învoit la acel sfat fărădelege și au dat o poruncă în capitala Romei, care era scrisă astfel: "Împărații Romei, biruitorii cei nebiruiți, pururea cinstiți, marii credincioși Decie și Valerian, împreună cu toți boierii, dau în știre că de vreme ce facerile de bine și darurile zeilor noștri le-am cunoscut și ne-am îndulcit și de biruințele ce ne sunt date nouă de la dânșii asupra vrăjmașilor noștri; apoi, că tot felul de roade primim de la dânșii cu îndestulare, prin buna prefacere a văzduhurilor și i-am cunoscut pe ei a fi nouă mari făcători de bine și de obște rânduitori pentru cele de folosul nostru. D rept aceea cu un sfat împreună glăsuit cu boierii, poruncim ca toată rânduiala poporului, liberi și robi, ostașii și neostașii, să aducă

A cest cuvios din tânăra vârstă dorind, s-a făcut monah, în anii 790; și venind în Lavra marelui Sava și primindu-se de către sfinții părinți ce locuiau în Lavra, s-a învățat de către aceia frica lui Dumnezeu și toată altă faptă foarte bună și regula pustnicească. Deci a rămas neîmpărtășit de dulcețurile lumii fericitul acesta, căci s-a făcut monah foarte de tânăr. Iar după ce a sporit cu vârsta cea după Dumnezeu și a strălucit cu ascultarea și liniștea, atunci s-a învrednicit și de darul arhieriei. Și nu numai acesta, ci și har făcător de minuni a luat de la Dumnezeu, după ce mai întâi a omorât patimile sufletului și ale trupului, cu înfrânarea, cu osteneala sihăstriei și cu dumnezeiasca cugetare. A vindecat pe o fecioară îndrăcită prin rugăciunea sa și sănătoasă a dat-o tatălui ei; îmblânzea fiarele cele sălbatice și cerbilor celor ce veneau la el, le dă hrană cu mâinile sale. O dată lovind cuviosul pământul cu toiagul său, a scos apa de a adăpat pe ucenicul său și alte semne și mi

  S fânta Tavita (al cărei nume în tălmăcire însemnează "gazelă", "căprioară") a fost ucenița Sfinților Apostoli și a locuit în cetatea Iope. Ea era plină de fapte bune și de milosteniile pe care le făcea (Fapte 9:36). Pe neașteptate însă ea s-a îmbolnăvit și a murit. S fântul Apostol Petru se afla atunci în cetatea Lydda și acolo au trimis după el ucenicii lui îndurerați, rugându-l cu lacrimi să vină la Iope și să îi mângâie pe părinții și rudeniile Tavitei, care erau zdrobite de durere. S osind la Iope, marele Apostol al lui Hristos a cerut tuturor să iasă din încăperea în care se afla trupul neînsuflețit al Tavitei și a îngenuncheat la rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Apoi, întorcându-se care trup, a zis: Tavita, scoală-te! (Fapte 9:40), iar ea și-a deschis ochii și văzând pe Petru, a șezut (Fapte 9:40). F ăcându-se cunoscută fapta aceasta în întreaga cetate a Iopei, mulți au crezut în Domnul și Mântuitorul Iisus Hristos.

  Tot în această zi, Sfinții Marcu, Sotirih și Valentin, care pe pământ fiind târâți, s-au săvârșit.

  T rei oarecare sfinți bătrâni: Serghie, Ighin și Teofil, din Mânăstirea Sfântului Asclipie cea din Mesopotamia Siriei, fiind la un gând, cu bună socoteală, se vorbiră într-una din zile, și puseră gând până în sfârșit să umble, să înconjure pământul; și plecând întru acea cale, aveau adesea groază și din pricina oamenilor și din pricina fiarelor cu scârbă și cu patima rea; câte odată lipsiți chiar și de hrana buruienilor sălbatice. Deci călătorind multe zile, au ajuns la un loc, unde se vedeau urme de om; după care s-au și îndreptat de au mers la o peșteră, în care se vedea că locuiește om, că era îngrijită binișor. Și intrând într-însa au așteptat ca să vadă pe cel ce locuia acolo. Și peste puțin simțind un miros frumos, au văzut o asemănare de om împodobit cu părul său. Și acesta era Preacuviosul lui Dumnezeu Macarie Romanul. Venind acesta spre peștera, l-a simțit de departe, și aruncându-se bătrânul jos la pământ, a făcut rugăciune, și strigând cu glas mare, a zis: "De sunteț

  Troparul Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, glasul al 3-lea: A postole Sfinte și Evangheliste Luca, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre. C ântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Cel Tăiat pe cea Netăiată... Stih: Sfinte Apostole și Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. G ura ta știind-o pahar Dumnezeiesc, al Înțelepciunii Celei Preaînalte, Înțelepte Apostole Luca, Vistieria Cea Mare și Negrăită a harului, îmbogățindu-ne, o luăm cu osârdie, Domnului cântând, căci cu Mărire S-a preamărit. Stih: Sfinte Apostole și Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. C u Taină învățându-te Hristos cele cerești și Scripturile cele de Dumnezeu insuflate, fără mijlocire deschizându-le ție Apostole Luca, tăinuitor te-a arătat și propovăduitor preaînțelept, al celor mai presus de minte, care cu osârdie cânți: Domnului să cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. P usu-te-a Biserica lui Hrist

  Soborul Sfinților de la Optina este prăznuit pe 11 octombrie. Î n luna august a anului 1988, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, care a avut loc la New York, a hotărât canonizarea Sfinților Stareți de la Optina. Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc pe 12 mai 1990 în Catedrala Sfântul Nicolae din Montreal, Canada. H otărârea acestui Sinod a fost întărită de Patriarhia Moscovei, în anul 1996. Soborul Sfinților Stareți de la Optina este format din: - Sfântul Stareț Leonid (Lev) (Nagolkin) † 11 octombrie 1841 - Sfântul Stareț Macarie (Ivanov) † 7 septembrie 1860 - Sfântul Stareț Moise (Putilov) † 16 iunie 1862 - Sfântul Stareț Antonie (Putilov) † 7 august 1865 - Sfântul Stareț Ilarion (Ponomarev) † 18 septembrie 1873 - Sfântul Stareț Ambrozie (Grenkov) † 10 octombrie 1891 - Sfântul Stareț Anatolie „cel Bătrân” (Zerțalov) † 25 ianuarie 1894 - Sfântul Stareț Isaachie I (Antimonov) † 22 august 1894 - Sfântul Stareț Iosif (Litovkin) † 9 mai 1911