Postări

Se afișează postări cu eticheta SĂRBĂTOAREA ZILEI.SĂRBĂTOAREA Zilei

Sfîntul Nicodim Aghioritul, Purtătorul de Dumnezeu

Imagine
  A cest astru strălucitor al Bisericii a văzut lumina zilei în anul 1749, în insula Naxos din arhipelagul Ciclade - Grecia. Părinții săi, evlavioși și cu frică de Dumnezeu, i-au dat la Sfîntul Botez numele de Nicolae și l-au încredințat preotului satului pentru a-l învăța să citească. De mic copil s-a îndepărtat de jocurile gălăgioase ale celorlalți copii, pentru a se dedica stăruitor lecturii. El a fost dăruit de Dumnezeu nu numai cu o inteligență vie, ci, de asemenea, și cu o memorie excepțională, care-i permitea să rețină și să repete ime-diat tot ceea ce citea. A poi a fost trimis la Smirna, la vîrsta de 16 ani, pentru a deprinde învățătura dascălului Ierotei. Aici s-a făcut iubit de toți, atît de învățători, cît și de frați, pentru dulceața și bunătatea deprinderilor sale. În afară de cultura laică și studiul cărților sfinte a învățat latina și franceza și a devenit iscusit cunoscător al Sfinților Părinți, al aghiografiei și sfintelor canoane. Aceasta l-a învrednicit să fie un

Prăznuirea Soborului Sfântului Arhanghel Gavriil

Imagine
  S fântul Arhanghel Gavriil este vestitorul întrupării Fiului lui Dumnezeu. El este unul dintre cei șapte arhangheli care stau înaintea Tronului Celui Preaînalt. E l s-a înfățișat lui Zaharia și i-a vestit nașterea fiului lui, a lui Ioan, care avea să fie Botezătorul Domnului. D espre sine Sfântul Arhanghel Gavriil zice: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu (Luca 1:19). Numele Gavriil însemnează „Dumnezeu-Om". C ugetând la taina Buneivestiri, Sfinții Părinți arată cum cu dreptate a trimis Dumnezeu un arhanghel cu un asemenea nume să vestească Fecioarei taina începutului mântuirii omenești: prin chiar numele lui, Arhanghelul Gavriil arată Fecioarei cine va fi și cum va fi Cel Care Se va naște din ea: El va fi Dumnezeu și Om, Dumnezeu Atotputernic. U nii Sfinți Părinți cred că tot Arhanghelul Gavriil le-a vestit și Părinților Fecioarei, Ioachim și Ana, nașterea fiicei lor; că tot el l-a călăuzit pe Moise în pustie să scrie Cartea Facerii. S finții Părinți mai cr

Pomenirea Sfintei Elena a Rusiei [cneaghina Olga]

Imagine
  A ceastă Sfântă Elena a fost marea cneaghină rusă, soția cneazului Igor, care înainte de botezul ei s-a numit Olga. E a a luat Sfântul Botez din mâinile Patriarhului Polieuct al Constantinopolului și a ars de râvnă pentru Sfânta credință ortodoxă și răspândirea ei în Rusia. E a s-a odihnit cu pace la anul 969.

Pomenirea Sfântului Cuvios Athanasie de la Muntele Athos

Imagine
  S fântul Athanasie s-a născut la Trebizond din părinți temători de Dumnezeu. El a rămas orfan din tânără vârstă, dar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu un ofițer de armată l-a luat în grija lui, aducându-l la Constantinopol și îngrijindu-se de creșterea și educația lui. F iind smerit și blând cu inima el s-a făcut foarte iubit de cei de o vârstă cu el. În jocurile lor de copii, ei l-au ales pe unul să fie împărat, pe altul să fie general, iar pe Athanasie acesta să fie stareț, lucru care a fost ca o prorocie. D upă ce și-a desăvârșit educația, Athanasie (care mai înainte de a lua îngerescul chip s-a numit Avraam) s-a retras în pustia Malinos de lângă Sfântul Munte, unde a dus viața tuturor nevoințelor, sub povățuirea celui pe atunci vestit bătrân Mihail Malinos. D orind nevoințe încă și mai aspre, Sfântul Athanasie a intrat în liniștea Muntelui Athos. Curând mulți bărbați, văzând viața lui înaltă, au voit să se povățuiască de către el și de aceea, adunându-se o frăție foarte

Pomenirea Sfântului Apostol Petru

Imagine
  P etru a fost fiul lui lona și fratele lui Andrei Cel întâi Chemat. - El era din tribul lui Simeon, și din orașul Betsaida. - El a fost pescar și s-a numit mai întâi Simon, dar Domnul a binevoit să îl numească Chefa, sau Petru (Ioan 1:42). - El a fost primul dintre Ucenici care a mărturisit limpede credința lui în dumnezeirea lui Hristos lisus, când a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu (Matei 16:16). D ragostea lui Petru pentru Mântuitorul era foarte mare, iar credința lui în El s-a făcut din ce în ce mai puternică. Când Domnul a fost dus la judecată însă, Petru s-a lepădat de El de trei ori: dar la o singură privire a Domnului, sufletul lui Petru s-a umplut de remușcare, de rușine, și de plâns cu amar. D upă Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, Petru s-a arătat Apostol neînfricat și puternic în propovăduirea Evangheliei. Urmând predicării lui în Ierusalim la Ziua Cincizecimii, că la trei mii de suflete au primit Sfântul Botez. E l a predicat cuvântul lui Dumnez

Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Timotei, episcopul Brusei

Imagine
  D in pricina marii curății a lui Timotei, Domnul i-a dăruit lui harul facerii de minuni, cu care vindeca bolile cele multe și grele ale poporului. Î n timpul împărăției răului Iulian cel care s-a lepădat de Hristos [apostatul], Sfântul Timotei a fost aruncat în temniță. Chiar și în temniță fiind, credincioșii veneau la el ca să asculte învățămintele cele mântuitoare ale păstorului lor. A flând de acestea, Iulian a poruncit călăului să taie capul lui Timotei în temniță, la anul 362. S ufletul bunului păstor s-a înălțat la ceruri, iar sfintele lui moaște au rămas de minuni făcătoare, ca să ajute poporului celui sărman și să slăvească astfel pe Dumnezeu.

Pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Mochie

Imagine
  S fântul Mochie era de neam din Roma și presbiter în Amfipolis, o cetate a Macedoniei. El a suferit mucenicia în timpul împărăției lui Dioclețian. E l a dărâmat cu rugăciunea idolul zeului Dionisos. Aceasta i-a asmuțit pe anumiți păgâni împotriva lui, în timp ce pe alții i-a adus la Sfânta Credință. E l a fost omorât pentru Hristos prin tăierea capului, la anul 295.

Predică la Duminica Mironosițelor (Despre râvna și bărbăția de suflet)

Imagine
  Și a venit Maria Magdalena, vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul (Ioan 20, 18) H ristos a înviat ! I ubiți credincioși, D intre marile virtuți care au împodobit viața sfintelor femei mironosițe cele mai alese au fost râvna lor sfântă pentru Hristos, evlavia și bărbăția de suflet. Câtă pază și întărire au pus iudeii și Pilat peste mormântul lui Hristos Mântuitorul nostru ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea și să-L fure . Piatră mare au răsturnat peste Mormântul Domnului, cu peceți au sigilat piatra, ostași tari și înarmați au pus de strajă. Însă toate acestea nu le-au speriat și înfricoșat pe sfintele femei mironosițe. Râvna lor cea mare, sfânta evlavie și bărbăția lor de suflet, au trecut peste toate întăriturile iudeilor, nebăgând seamă de toată paza Mormântului. Un cuget și un gând stăpânea mintea și inima lor: să slujească cu toată credința și evlavia la înmormântarea Preascumpului Mântuitor. A zis oarecând Solomon: Femeie bărbat cine a văzut? Dar iată aici femei

Pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Gheorghie, purtătorul de biruință

Imagine
  A cest mare și prea minunat sfânt s-a născut în Capadocia, ca fiu al unor părinți foarte bogați, împodobiți cu toată virtutea. Tatăl lui a fost chinuit pentru Hristos, după care maica lui s-a strămutat în Palestina. Când Gheorghe a crescut la vârsta trebuincioasă, el a îmbrățișat cariera militară, unde la vârsta de douăzeci de ani a ajuns la rangul de tribun, în care a și intrat în garda imperială a împăratului Dioclețian. C ând Dioclețian și-a început cumplitele persecuții împotriva creștinilor, Gheorghe s-a înfățișat înaintea lui și i-a mărturisit cu curaj că și el este creștin, împăratul atunci a poruncit să fie aruncat în închisoare, să i se ferece picioarele în butuci, iar pe piept să i se pună o piatră grea. Apoi împăratul a poruncit ca Gheorghe să fie legat de o roată sub care s-a așezat o scândură cu unghii de fier, astfel încât la fiecare rotire a roții trupul lui Gheorghe să fie astfel scrijelit, încât să se facă în întregime o rană sângeroasă. După aceasta l-au îngropat