REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  F rați creștini, D uminica trecută, Sfânta Evanghelie ne-a înfățișat una din pildele spuse de Domnul Hristos. Astăzi, ea ne înfățișează o altă pildă. Domnul Iisus ne-a arătat El însuși pricina pentru care vorbea adeseori în pilde, atunci când a zis: „Pentru aceasta le vorbesc în pilde, fiindcă văzând, ei nu văd și auzind nu aud, nici înțeleg“ (Matei 13, 13). De câte ori Iisus Hristos le vorbea iudeilor pe față, fără asemănări și pilde, unii dintr-înșii erau nemulțumiți și se tulburau, căci văzând cu ochii trupului, nu vedeau și cu aceia ai sufletului; și auzind cu auzul trupesc, rămâneau surzi cu auzul sufletesc. Astfel, ei au auzit pe Iisus zicând: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine și Eu în el (Ioan 6, 56), și îndată au strigat: Ciudat este cuvântul acesta, cine poate să-l asculte?“ (Ioan 6, 60). Când au văzut pe orbul din naștere că a dobândit vedere, au zis despre Iisus: „Noi știm că omul acesta este păcătos“ (Ioan 9, 24). Văzând pe femeia gârbovă că

  F rați creștini, O rbul din Evanghelia pe care ați ascultat-o astăzi avea vătămați ochii trupului de o boală trupească; noi însă avem întunecați ochii sufletului de păcate. El nu vedea cele pământești; noi nu vedem cele cerești. Dar orbul, auzind că Iisus Hristos avea să treacă pe drumul pe care se afla el și sta cerșind, îndată ce s-a apropiat Iisus de el, I-a cerut cu stăruință mare să-i dea lumina ochilor săi, strigând cu mare glas: „Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!“ (Luca 18, 38). Noi însă, deși credem că Același Iisus Hristos este pururea înaintea noastră și zicem: „Văzut-am mai înainte pe Domnul, înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin“ (Psalm 15, 8), totuși, nu ne îngrijim nicidecum de iertarea păcatelor noastre și nici nu strigăm din suflet: „Iisuse Fiul lui David, miluiește-ne!“. Să urmăm, fraților, și noi, orbului; să ne rugăm și noi cu stăruință și, ca și el, să strigăm: „Iisuse Fiul lui David, miluiește-ne!“; deschide ochii sufletului no

  F rați creștini, D uminica trecută am aflat, din Sfânta Evanghelie, despre călătoria pe care a făcut-o Domnul Iisus Hristos spre cetatea Ierihon, însoțit de ucenicii Săi și de o mare mulțime de oameni. La intrarea în Ierihon, Mântuitorul a vindecat pe orbul care stătea la marginea drumului și cerșea, și care a mers apoi după Dânsul, slăvind pe Dumnezeu pentru însănătoșirea ochilor săi. Împreună cu el, tot poporul care văzuse minunea vindecării celui orb, dădea laudă lui Dumnezeu. Cu acest alai, a intrat Iisus Hristos în Ierihon, străbătând cetatea, pe drumul care ducea spre Ierusalim, căci Ierusalimul era locul către care se îndrepta Mântuitorul de data aceasta. Sfânta Evanghelie de astăzi, istorisind, în continuare, cele întâmplate cu prilejul acesta, ne spune că: „În vremea aceea, când trecea Iisus prin Ierihon, iată că un bărbat, cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameși și era bogat, căuta să vadă cine este Iisus; dar nu putea, de mulțime, pentru că era mic de stat“. (L

  F rați creștini, L epra este o boală cumplită, molipsitoare, care se întâlnește rar prin ținuturile noastre, dar care face mare prăpăd printre oamenii din ținuturile calde. Lepra este o boală care face să apară pe trupul omului o mulțime de pete și de bube care, cu timpul, distrug țesăturile pielii, produc umflături urâcioase, care de multe ori iau înfățișarea unor răni deschise. Ea sluțește pe om și-l face nesuferit la înfățișare, atât din cauza umflăturilor și rănilor deschise, cât și din cauza mirosului urât pe care-l împrăștie în jurul său. Când lepra ajunge la deplină dezvoltare, nu se mai poate vindeca. Se vindeca uneori, la iudei, după cum vedem din Legea lui Moise, dacă se luau unele măsuri de pază, de la început, când se ivea și nu apuca să crească și să se întindă peste tot trupul celui bolnav. O astfel de boală, pricinuitoare de stricăciuni și plină de urâciune a vindecat Iisus, redând sănătatea nu la unul, nici la doi, ci la zece leproși, fără nici o nădejde de vindecar

  F rați creștini, S fânta Biserică a rânduit ca, la fiecare praznic mare, să fie prăznuire și înainte și după praznic, pentru ca înainte de praznic să ne pregătim prin pocăință și prin fapte bune, iar după praznic să aducem mulțumire lui Dumnezeu care ne-a învrednicit să prăznuim cu toată vrednicia creștinească. Sfinții Părinți au rânduit ca Evangheliile, care se citesc în zilele dinaintea praznicelor, cât și cele care se citesc în zilele de după praznice, să aibă potrivire și asemănare cu scopul praznicului. De aceea în Duminica înainte de Botez s-au citit cuvintele Evangheliei care cuprind viața și traiul Sfântului Ioan Botezătorul, iar astăzi s-a citit Evanghelia care istorisește despre prinderea și închiderea Sfântului Ioan Botezătorul și despre ce a făcut Domnul după aceasta. „În vremea aceea, auzind Iisus că Ioan a fost dus în închisoare, a plecat în Galileea“. (Matei 4, 12) S fântul Ioan Botezătorul mustra pe Irod, cel care stăpânea a patra parte din Palestina, fiindcă, tr

  F rați creștini, D in Sfintele Evanghelii, ce s-au citit în sărbătorile Crăciunului, am aflat că la nașterea lui Hristos s-a arătat o stea neobișnuită la Răsărit, după care s-au condus cei trei magi cu darurile lor și au venit spre a se închina lui Iisus Hristos, pe care îl vestea steaua. Magii erau niște oamenii învățați și filozofi din vremea aceea. Mulți dintre ei erau crai adică conducători de neamuri. Ajungând ei la Ierusalim și arătând lui Irod scopul călătoriei lor, au primit poruncă de la el să caute Pruncul și să-i trimită veste dacă-L găsesc. Deci, plecând ei de la Irod și fiind conduși de stea, au ajuns la locul unde era Pruncul cu Maria, mama Lui, și îngenunchind s-au închinat Lui, aducându-l daruri: aur, tămâie și smirnă. Dar după aceea, arătându-li-se îngerul Domnului în vis, a poruncit magilor să nu se mai întoarcă la Irod. De aceea, plecând ei din Betleem, pe alt drum, s-au dus în țara lor. Ce s-a întâmplat mai departe, ne povestește Evanghelia de astăzi, care spun

  F rați creștini, U nul din fruntașii fariseilor a chemat odinioară pe Iisus în casa lui ca să mănânce pâine. Care erau simțămintele acestui fruntaș al fariseilor față de Domnul Iisus, Sfânta Evanghelie nu ne spune. Ea ne arată totuși că în casa acestui fariseu se mai găseau mulți alții, „iar aceștia îl pândeau“ (Luca 14, 1). Acolo, Mântuitorul a vindecat mai întâi pe un bolnav de dropică, apoi a învățat pe toți care se aflau acolo, smerenia pe care trebuie să o aibă oricine, când este poftit la ospețe, sau la nuntă, ținând totdeauna seama „că oricine se înalță pe sine, se va smeri; iar cel ce se smerește pe sine, se va înălța“ (Luca 14, 11). După aceasta, întorcându-se către fruntașul fariseilor, care-l chemase în casa sa, l-a sfătuit să nu cheme niciodată prieteni și rudenii, când va face ospăț și nici pe vecinii bogați, ci pe oamenii săraci, pe betegi, ologi și orbi, zicându-i: „Fericit vei fi dacă ei nu-ți vor putea răsplăti, că vei fi răsplătit întru învierea drepților“ (Luca

  F rați creștini, O rbul din Evanghelia pe care ați ascultat-o astăzi avea vătămați ochii trupului de o boală trupească; noi însă avem întunecați ochii sufletului de păcate. El nu vedea cele pământești; noi nu vedem cele cerești. Dar orbul, auzind că Iisus Hristos avea să treacă pe drumul pe care se afla el și sta cerșind, îndată ce s-a apropiat Iisus de el, I-a cerut cu stăruință mare să-i dea lumina ochilor săi, strigând cu mare glas: „Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!“ (Luca 18, 38). Noi însă, deși credem că Același Iisus Hristos este pururea înaintea noastră și zicem: „Văzut-am mai înainte pe Domnul, înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin“ (Psalm 15, 8), totuși, nu ne îngrijim nicidecum de iertarea păcatelor noastre și nici nu strigăm din suflet: „Iisuse Fiul lui David, miluiește-ne!“. Să urmăm, fraților, și noi, orbului; să ne rugăm și noi cu stăruință și, ca și el, să strigăm: „Iisuse Fiul lui David, miluiește-ne!“; deschide ochii sufletului no

  F rați creștini, P rintre Sfinții Părinți care au tâlcuit în trecut pilda Evangheliei care s-a citit astăzi este și Sfântul și a Marele Vasile. Din tâlcuirea lui, noi am luat cât am socotit de cuviință, ca să vă învățăm acum despre bogatul lacom și nemilostiv. De aceea toți câți sunt lacomi, câți sunt iubitori de trup și robi ai pântecelui, cîți sunt nemilostivi și neîndurători, cîți nu au altă grijă decât numai pe aceea după desfătări și plăceri trupești, câți se îngrijesc și adună pentru ziua de mâine, ca și când ar trăi o veșnicie, și nu se tem nicidecum de secerea morții, cum și toți aceia care doresc mulțumirea sufletului lor, să-și deschidă urechile sufletului lor ca să asculte cu luare aminte tâlcuirea pildei din Evanghelia de astăzi care, deși se îndreaptă mai ales către cei lacomi, cuprinde totodată multe învățături folositoare și mântuitoare pentru orice om. M ântuitorul Iisus Hristos, Domnul și Învățătorul nostru, grăind către iudei, după ce i-a învățat spunând: Luați

  F rați creștini, C ând citim cărțile dumnezeieștii Scripturi, vedem cum strălucește într-însele curăția dumnezeiască, prin curatul adevăr al lucrurilor descrise; vedem înțelepciunea dintr-însele, și harul și puterea lui Dumnezeu, care ne umplu de fericire toată ființa noastră sufletească și toată mintea noastră. Acest lucru se întâmplă și cu răspunsul pe care am auzit că l-a dat Domnul în Sfânta Evanghelie de astăzi, atunci când înaintea Lui s-a înfățișat un învățător al legii, cu gândul de a-L ispiti în cuvânt. Sfânta Evanghelie ne istorisește că: „În vremea aceea, a venit la Iisus un învățător al Legii, ispitind pe Iisus, și zicând: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci“? (Luca 10, 25) Î nvățătorii Legii erau aceia care tâlcuiau și învățau Legea lui Moise. Deci unul dintre aceștia, auzind că Iisus învăța poporul, a venit la Iisus, nu ca să-L asculte și să se folosească cu ceva de pe urma învățăturii Lui, ci să-L ispitească. De aceea, L-a întrebat, zicând: „Învă