Postări

Se afișează postări cu eticheta ACTULITATE

Decizie definitivă a judecătorilor în cazul IPS Teodosie: Arhiepiscopul Tomisului a fost amendat abuziv în pandemie

Imagine
  Judecătorii Tribunalului Constanța au închis definitiv primul dintre procesele pe care IPS Teodosie, pe numele laic Teodosie Petrescu, l-a intentat polițiștilor din Constanţa. Instanţa a decis că acseta a fost amendat abuziv în pandemie. Astfel, în mod definitiv, s-a constatat atât pe fond dar și în apel ca IPS Teodosie a fost amendat în mod abuziv de către poliția din Constanța pentru presupusa și nedovedita (din punct de vedere legal) abatere la regimul impus pe perioada pandemiei. Instanța a admis „în parte plângerea contravenţională formulată de petentul P. T. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa. Anulează în parte procesul verbal seria PF nr. 0089507 din data de 24.01.2022, cu referire la contravenţia prevăzută şi sancţionată de art. 65 lit. i) şi art. 66 lit. b) din Legea nr. 55/2020, pentru care s-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 lei. Menţine în rest procesul verbal ca legal şi temeinic. Cu drept de apel în

O fetiță de 8 luni a ajuns la spital după ce, în timpul botezului, în cristelniță a fost pus acid diluat cu apă

Imagine
  O fetiță de opt luni a ajuns de urgență la spital, după ce în timpul botezului, în cristelniță a ajuns un acid diluat în loc de apă sfințită. Micuța era ținută în brațe de nașul ei, care a simțit o senzație de arsură pe mâini. Incidentul a avut loc în provincia Messina din Italia și a fost la un pas de a se transforma într-o tragedie. Fetița de doar opt luni a fost stropită cu acid atât pe creștetul capului, cât și pe gât, potrivit   leggo.it. Micuța a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. După o examinare amănunțită, medicii au decis că bebelușul este în afara oricărui pericol și a fost externat. Se pare că preotul care urma să oficieze slujba botezului a rugat un băiețel să găsească și să îi aducă sticla în care se afla apa sfințită, în baia bisericii. Micuțul, însă, a încurcat sticla cu apă cu una cu acid, în care se mai afla doar puțin lichid. Crezând că este apă, băiețelul a umplut recipientul fără să îl golească mai întâi, pentru a-l aduce la cristel

Pelerinaj în Mitropolia Germaniei cu moaștele Sf. Dionisie Erhan

Imagine
 La invitația Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, părintele Gabriel-Andrei Gherasă, consilier al Mitropoliei Basarabiei, a făcut un pelerinaj prin Mitropolia Germaniei cu moaștele Sfântului Dionisie Erhan.    Moaștele au ajuns sâmbătă la Parohia „Sf. Ap. Bartolomeu” din Frankfurt pe Main, unde au fost întâmpinate de Părintele Paroh Mircea Deac și alți clerici români din eparhia Germaniei.   Cu această ocazie, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, iar parohia română din Frankfurt a primit în dar o părticică din moaștele sfântului, care va fi păstrată într-o raclă, spre închinare, în biserică. „Deși este un sfânt nou, sunt deja destule mărturii despre minunile făcute celor ce se roagă cu credință în Domnul și cer mijlocirea Sfântului Dionisie”, transmite parohia pe pagina de Facebook. Sfântul Dionisie Erhan este un sfânt recent, fost Episcop al Cetății Albe și Ismailului, canonizat de Sfântul Sinod în anul 2018, anul Centenar al Marii Uniri. Sfintele Sale moaște se află la Mănăstirea