TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII A ȘAISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH


 


Frați creștini,

Unii dintre învățați și filozofi, necrezând în purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de lume și de om, zic că toată făptura este purtată și condusă de întâmplare, sau de legile cele firești, care sunt într-însa. Prin pilda Evangheliei care s-a citit astăzi, despre împărțirea talanților, după potriva puterii fiecăruia, cum și despre socoteala talanților care s-a făcut fiecăruia, cu răsplătirea celor care i-au înmulțit și pedepsirea celui care i-a ascuns, învățătura cea adevărată a Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne arată lămurit Pronia dumnezeiască, adică deosebita purtare de grijă a lui Dumnezeu, pentru fiecare om și pentru întreaga făptură. În purtarea Sa de grijă, Dumnezeu va cere socoteală omului de felul în care a folosit darurile Lui și bunurile întregii făpturi date lui spre folosință. Despre vremea acestor socoteli, adică despre Judecata viitoare, vorbind,

„Domnul a zis pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, a chemat slugile sale și le-a dat pe mână avuția sa“. (Matei 25, 14)

Omul care a dat avuția sa slugilor sale, este Prea Bunul Dumnezeu, care a dat darurile Sale oamenilor. Este numit om, pentru iubirea Lui față de oameni, iar plecarea Lui departe înseamnă îndelunga Sa răbdare față de slugile Sale, care au primit darurile Lui și cărora, nu îndată, ci după multă vreme, le-a cerut roada darurilor pe care le-a dat lor.

„Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui, și a plecat“. (Matei 25, 15)

Talanții înseamnă aici darurile lui Dumnezeu, care sunt mintea, înțelepciunea, bogăția, vrednicia, talentul, sănătatea și altele. Împărțirea acestora nu se face în mod egal. Unul ia cinci, altul doi, iar altul unul; dar nici unul nu rămâne fără de talant. Împărțirea se face apoi după măsura puterii fiecăruia. Dumnezeu împărțește atâția talanți câți poate fiecare să-i înmulțească. Iar numerele: cinci, doi și unul, poate că n-au fost puse la întâmplare de Domnul, numai ca să arate că a primit fiecare mai mult sau mai puțin, ci numărul de cinci se referă la cele cinci simțuri; cel de doi, la cele două firi care se găsesc în om: cea sufletească și cea trupească; iar numărul de unu, la chipul omului care este alcătuit din cele două firi.

„Mergând, cel ce luase cinci talanți a lucrat cu ei și a făcut alți cinci talanți; așișderea și cel cu doi, a câștigat încă doi; iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns argintul Domnului său“. (Matei 25, 16-18)

Lucrarea cu talanții înseamnă punerea lor în slujba altora, iar săparea și ascunderea lor în pământ, înseamnă refuzul ajutorării celor din jurul nostru. Cel care a luat darul învățăturii și propovăduiește Evanghelia, tâlcuiește dumnezeieștile Scripturi, învață pe cei necredincioși, alcătuiește și scrie cărți folositoare și dă altora învățături prin care îi luminează, acela înmulțește talantul; iar cel care este învățat, dar nu-și deschide gura lui pentru a învăța pe alții, și nici mâna nu și-o mișcă pentru ca să scrie spre folosul aproapelui, acela ascunde talantul învățăturii. Dar ce trebuie să înțelegem atunci când auzim că cel dintâi a făcut alți cinci talanți, sau cel de-al doilea a dobândit alți doi? Trebuie să înțelegem înmulțirea cea pământească a darului și adăugirea slavei cerești, pentru că cel învățat, prin învățătura și arătarea științelor sale, face și pe alții învățați; meșterul, prin arătarea regulilor meșteșugului său, face și pe alții meșteri; iar acelora, care înmulțesc în acest chip darul, slavă și răsplătiri li se adaugă în ceruri, după măsura înmulțirii darurilor primite de la Dumnezeu. Mai departe Sfânta Evanghelie ne spune că,

„După multă vreme, a venit și stăpânul acelor slugi și a făcut socoteală cu ei“. (Matei 25, 19)

După multă vreme, adică atunci când va veni Domnul nostru Iisus Hristos cu slavă, să judece viii și morții, va face socoteală înfricoșată cu toți oamenii și va cerceta faptele fiecăruia. Despre o astfel de socoteală, ni se mai vorbește și în pilda datornicului cu cei zece mii de talanți, când se zice: „Asemănatu-s-a Împărăția cerurilor omului-împărat, care a vrut să se socotească cu slugile sale“ (Matei 18, 23). La socoteala făcută de stăpân cu slugile sale,

„Apropiindu-se cel care luase cinci talanți, a adus alți cinci talanți, zicând: Doamne, cinci talanți mi-ai dat în mână, iată alți cinci talanți am câștigat la ei. Zis-a lui stăpânul: bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău. Apropiindu-se și cel cu doi talanți, zise: Doamne, doi talanți mi-ai dat în mână, iată alți doi talanți am câștigat la ei. Zis-a lui Stăpânul: bine slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău“. (Matei 25, 20-23)

Câtă recunoștință și câtă mulțumire vedem la aceste două slugi pentru ceea ce primiseră de la stăpânul lor! Ei mărturisesc că Dumnezeu este autorul faptelor lor bune, zicând cel dintâi: „Doamne, cinci talanți mi-ai dat în mână iar al doilea: „Doamne, doi talanți mi-ai dat în mână“, iată alți talanți am câștigat la ei. Stăpânul i-a lăudat pe amândoi, zicând către fiecare: „Bine slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune“. Într-adevăr, puține și mici sunt darurile cele din viața aceasta trecătoare, în comparație cu slava cea cerească și cu Împărăția cea veșnică ale cărei uși le deschide Dumnezeu celui care a înmulțit talantul Său, zicându-i: „Intră întru bucuria Domnului tău!“. Răsplătirea ostenelilor sfinților bărbați, care cu bucurie au dat spre folosul aproapelui darul ce li s-a încredințat, este fericirea cea veșnică, întru slava cea negrăită, și Împătăția lui Dumnezeu cea fără de sfârșit.

„Apropiindu-se apoi și cel care a luat un talant, zise: Doamne, te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai vânturat. De aceea, m-am temut și m-am dus de am ascuns talantul Tău în pământ; iată, ai ce este al Tău“. (Matei 25, 24-25)

Prin aceste cuvinte Domnul ne-a arătat nemulțumirea oamenilor vicleni și leneși. Ei nu se mulțumesc niciodată cu ce le dă Dumnezeu și nici nu-i aduc mulțumirea pe care l-o datorează, ci totdeauna se plâng și se arată nemulțumiți. Neîmplinindu-și datoria lor, ei caută îndreptățiri necuviincioase, care nu-i îndreptățesc, ci îi osândesc, cum a făcut și această slugă vicleană, când a venit să dea socoteala stăpânului său, de întrebuințarea talantului ce primise. Doamne, a zis el, eu te-am știut că ești om aspru, fiindcă seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai vânturat. De aceea, temându-mă de asprimea ta, nu am înmulțit, dând la alții darul tău, ci l-am ascuns în pământ: iată talantul pe care mi l-ai dat, îl ai deplin și întreg înapoi.

„Dar, răspunzând stăpânul său, i-a zis: slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am vânturat! Se cuvenea, atunci, ca tu să pui banii mei la zaraf, și venind eu aș îi luat ce este al meu, cu dobândă“. (Matei 25, 26-27)

Zarafii, adică schimbătorii de bani, pentru munca depusă în schimbarea banilor de aur în bani de argint, sau de aramă, primeau o plată din care dau dobândă stăpânilor care le dădea banii cu care să poată face schimburile. După cum zarafii, luând banii de la alții, câștigă și ei, dar dau dobândă și celor care le-au dat banii, tot așa și cei cărora li s-a făcut bine, primind binefacerea, au și ei foloase și aduc câștiguri nemuritoare binefăcătorilor lor, fiindcă Dumnezeu îi răsplătește, în locul binefacerilor din această viață trecătoare, cu Împărăția Sa, cea veșnică. Domnul a mustrat pe sluga care n-a înmulțit talantul, prin aceleași cuvinte, prin care el a căutat să-și îndreptățească fapta, zicându-i: Slugă vicleană și leneșă, tu nu ai înmulțit talantul meu din pricina răutății inimii tale și a lenevirii tale. Dacă tu m-ai fi cunoscut, precum zici, că sunt un om aspru și secer unde n-am semănat și adun de unde nu am vânturat, pentru aceasta și mai mult trebuia să te temi de asprimea mea și să depui la zarafi talantul pe care l-ai luat. Trebuia, adică, să dai bogăția în mâinile săracilor, sau învățătura în sufletele oamenilor și eu, venind în ziua judecății să judec viii și morții, aș fi luat talantul meu cu dobândă. Dar care este dobânda pe care o ia Domnul, când se înmulțesc talanții? Dobânda este câștigarea oamenilor, care se mântuiesc. Deci, în acest chip mustrând Domnul îndreptățirea fără de rost și necuviincioasă a omului viclean și leneș. și arătând că la Judecata cea de pe urmă, îndreptățirile nu mai au loc și că cei greșiți nu mai pot să se îndrepteze, dă îndată pedeapsa cea înfricoșată, zicând:

„Luați deci de la el talantul și dați-l celui ce are zece talanți, căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce are i se va lua. Iar pe servitorul cel netrebnic aruncați-l în întunericul cel mai dinafară; acolo va îi plângerea și scrâșnirea dinților“. (Matei 25, 28-30)

Înfricoșată și groaznică este pedeapsa dată celui care a ascuns talantul. „Luați deci de la el talantul“, adică să nu mai aibă niciodată darul cel dumnezeiesc. Dar, oare, darul se ia în veacul de acum, sau în cel viitor? În veacul de acum se ia darul de la cei nepăsători, iar în veacul viitor se dă răsplătirea meritată celor drepți, pentru folosirea cea bună a darului. Așa a fost luat de la Iuda darul apostoliei, îndată după vinderea lui Iisus, iar la a doua venire nu va avea parte de veșnica slavă care este pregătită pentru cei care au înmulțit talantul apostoliei. Se ia deci talantul, de la cel nevrednic, și se dă celui vrednic, după cum Însuși zice: „Și dați-l celui care are zece talanți“. Omului zgârcit i se ia darul dumnezeiesc, iar celui darnic i se adaugă dar peste dar, „căci tot celui ce are, i se va da, și-i va prisosi“, adică celui care are inimă darnică, i se dă și i se adaugă mila și darul lui Dumnezeu: iar de la cel care nu are inimă darnică, se va lua darul pe care-l are, căci deși are talant, însă nu are inimă și voință darnică. Vedem astfel că întâi a luat de la dânsul talantul, apoi l-a dat chinurilor veșnice, arătându-se prin aceasta că nici unul din cei care au primit darul dumnezeiesc nu se osândește, cât timp are darul lui Dumnezeu asupra lui, ci mai întâi i se iau darurile cele dumnezeiești, apoi este dat chinurilor veșnice, zicând: „Iar pe servitorul-cel netrebnic aruncați-l în întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților“. Cel ce ascunde talantul, adică darurile lui Dumnezeu, este slugă netrebnică și fără nici un folos înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Pentru aceasta, Domnul poruncește îngerilor să arunce pe un asemenea om departe de la fața Lui, căci departe de dumnezeiasca lumină, care este însuși Dumnezeu, este întunericul cel mai dinafară, unde este plângere și întristare neîncetată, unde este nepovestită scrâșnire de dinți din cauza durerilor celor cumplite.

Când Iisus Hristos vorbea în pilde, de multe ori zicea: „Cel care are urechi de auzit, să audă“, învățându-ne prin aceasta că El nu grăia pentru urechile trupești, ci pentru cele sufletești, care dau auz gândului bun, prin care să se audă și să se înțeleagă cele ce grăia El. Pentru înțelegerea acestor învățături este nevoie de mare luare aminte și de adâncă pricepere. De care ne învrednicește și pe noi, Doamne Iisuse Hristoase, ca să putem să pricepem și să înțelegem sfintele Tale învățături din Sfânta Evanghelie de astăzi și să nu ajungem slugi netrebnice și vrednice de osânda Ta, ci slugi supuse, ascultătoare și vrednice de chemarea cu care ai chemat pe slugile care au înmulțit talanții Tăi, zicându-ne și nouă: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincios; peste multe te voi pune; intră în bucuria Domnului tău! Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta