REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  V enind odată Ava Martirie și Ava Ioan la marele Anastasie și văzîndu-i acesta pe ei, a zis lui Ava Martirie : «Spune-mi Ava Martirie, de unde este tînărul acesta ? Și cine l-a tuns pe el ?» Iar acesta îi zise : «Este robul tău, părinte, și eu l-am tuns pe el». Și-i zice lui : «Vai, Ava Martirie, cine ți-a spus că ai tuns pe Ava Muntelui Sinai ?» Și n-a mințit sfîntul. Căci după patruzeci de ani a ajuns egumenul nostru. Iarăși altă dată, luînd pe același Ioan, povățuitorul lui, Ava Martirie s-a dus la marele Ioan Savaitul, care petrecea atunci în pustiul Gudda. Cînd i-a văzut pe ei bătrînul, sculîndu-se a luat apă și a spălat picioarele lui Ava Ioan și i-a sărutat mîna. Iar lui Ava Martirie nu i-a spălat picioarele. Întrebîndu-l ucenicul lui, Ștefan, de ce a făcut așa, îi zise lui : «Crede, fiule, cine este tînărul, nu știu. Dar știu că am primit pe egumenul Muntelui Sinai și am spălat picioarele egumenului». Dar și Ava Stratighie, în ziua în care a fost tuns Ava Ioan, avînd douăze

  A utorul scrierii numite «Scara», pe care o publicăm într-o traducere nouă în acest volum, s-a născut scurt timp înainte de anul 579 și a trăit pînă în jurul anului 649. A fost deci contemporan cu sfîntul Maxim Mărturisitorul 1 . Autorul «Vieții» lui pe scurt, călugărul Daniil din Mînăstirea Raith, declară că nu se cunoaște patria de origine a sfîntului Ioan Scărarul, dar Meletie, Arhiepiscopul Atenei, în «Istoria Bisericească» spune că ar fi fost de obîrșie din Palestina. După Daniil din Raith, tînărul Ioan a intrat în Mînăstirea din Muntele Sinai la vîrsta de 16 ani. Din faptul că pînă la vîrsta aceea își făcuse o educație solidă în toate științele timpului (έγχοχλίψ σοψία), Veniamin Costache deduce că trebuie să se fi născut dintr-o familie mai înstărită 2 . Aleasa lui pregătire în științele vremii i-a adus numele de Ioan Scolasticul; iar petrecerea în muntele Sinai, numele de Ioan Sinaitul. Insă cu vremea, numele de Scărarul, provenit de la calitatea de autor al «Scării», le-a

  F ăclie luminoasă pe Muntele Sinai S trălucind cu dumnezeiască lumină E ste Ioan Scărarul, sfântul stareț al Muntelui. E l trupul desăvârșit și-a supus, asemenea Ș i gândurile. C ătre desăvârșita biruință E l treizeci de trepte a aflat că sunt. O , minunată strategie, T actică desăvârșită! E l moștenire obștii monahicești a lăsat T actică de aur a războiului duhovnicesc. E l tuturor o a lăsat, C elor ce în războiul duhovnicesc D e suflet mântuitor V oiesc să pășească Ș i să învingă. T ainica Scară prin Duhul Sfânt scrisă I oan a alcătuit-o D upă ce însuși din acest cumplit război B iruitor a ieșit. C ând Sfântul Ioan din această lume a ieșit, E l moștenire a lăsat-o fraților săi, D ar neprețuit. U n mare poem epic - acesta este sufletul omenesc, C ând din praful tinei către cer voiește să se înalțe; U n poem epic răscolitor al luptei și suferinței; U n poem epic strălucitor al credinței și speranței. P e acesta Sfântul loan de Dumnezeu înțelepțitul N ouă

N umele acestui mare și slăvit sfânt vine de la titlul faimoasei cărți de el scrisă, Scara dumnezeiescului urcuș sau simplu, Scara . I oan a sosit la muntele Sinai pe când avea vârsta de șaisprezece ani și a rămas acolo, mai întâi ca frate începător sub ascultare, apoi ca sihastru, iar în cele din urmă ca stareț al Sinaiului până la înaintata vârstă de optzeci de ani. S fântul Ioan a trecut la Domnul cam pe la anul 563 după Hristos. D espre el biograful lui, monahul Daniil, zice: „Trupul său s-a urcat la înălțimile Sinailui, în vreme ce sufletul său s-a înălțat la înălțimile cele cerești. " S fântul Ioan Scărarul a stat în ascultare față de părintele său duhovnicesc, Martirie, timp de nouăsprezece ani. S fântul Anastasie de la muntele Sinai, văzându-l pe tânărul Ioan, a prorocit despre el că va fi stareț al Sinaiului. D upă moartea duhovnicescului său părinte, Sfântul Ioan s-a retras într-o peșteră unde a dus viețuire aspră timp de douăzeci de ani. U cenicul său Moise a a

 

Au fost odată doi monahi într-un cenobiu. Şi amândoi fuseseră învredniciţi de Dumnezeu să ajungă la vederea harului lui Dumnezeu care îl lumină pe fratele său. Într-o vineri, unul dintre ei a ieşit din mănăstire cu treburi. Şi s-a întâlnit cu un monah care dis-de-dimineaţă îşi pregătise ceva de mâncare. Nu s-a putut abţine şi i-a spus: Mănânci atât de devreme şi mai ales într-o zi ca asta, de vineri? În ziua următoare, la sinaxa obişnuită a fraţilor, la mănăstire, monahul, care rămăsese în mănăstire, se uită la dimpreună-nevoitorul său şi băgă de seamă, cu mare supărare, că acela pierduse harul lui Dumnezeu. Când s-au întâlnit mai apoi la chilie, l-a întrebat: Ce-ai făcut, frate, că n-am mai văzut, ca până acum, harul lui Dumnezeu asupra ta? Celălalt i-a răspuns: Nu-mi dau seama să fi făcut ceva rău nici cu fapta, nici cu gândul. Cel dintâi îl întrebă din nou: Poate ai spus vreun cuvânt cuiva... Atunci celălalt şi-a amintit cele petrecute: Da, ieri l-am văzut pe unul care mânca şi l-am

29.03.1989: a murit, după ce în 1980 îmbrăcase haina monahală la Rohia, scriitorul şi eseistul N. Steinhardt (n. 1912), fost deţinut politic, autorul Jurnalului fericirii (apărut postum, în 1991).

Doamne Iisuse Hristoase Mântuitorul cel dulce al sufletului meu în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe. Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţă şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o,Doamne că de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta. Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neinsuflelite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a c

  Facere 5, 1-24 1 Iată acum cartea neamului lui Adam. Când a făcut Dumnezeu pe Adam, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu. 2 Bărbat și femeie a făcut și i-a binecuvântat și le-a pus numele: Om, în ziua în care i-a făcut. 3 Adam a trăit două sute treizeci de ani și atunci i s-a născut un fiu după asemănarea sa și, după chipul său și i-a pus numele Set. 4 Zilele pe care le-a trăit Adam după nașterea lui Set au fost șapte sute de ani și i s-au născut fii și fiice. 5 Iar de toate, zilele vieții lui Adam au fost nouă sute treizeci de ani și apoi a murit. 6 Set a trăit două sute cinci ani și i s-a născut Enos. 7 După nașterea lui Enos, Set a mai trăit șapte sute șapte ani, și i s-au născut fii și fiice. 8 Iar de toate, zilele lui Set au fost nouă sute doisprezece ani și apoi a murit. 9 Enos a trăit o sută nouăzeci de ani și atunci i s-a născut Cainan. 10 După nașterea lui Cainan, Enos a mai trăit șapte sute cincisprezece ani și i s-au născut fii și fiice. 11 Iar de toate, zilele lui Enos au

  .  Prorocia lui Isaia 7, 1-14 1 Și a fost în zilele lui Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Ozia, regele lui Iuda, că s-a suit Rețin, regele Siriei, împreună cu Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, ca să cuprindă Ierusalimul. Și n-a izbutit ca să-l cuprindă. 2 Atunci a venit cineva să dea de știre casei lui David, zicând: «Armata Sirienilor a tăbărât în Efraim». Și inima regelui și a poporului tremura de spaimă în ziua aceea, precum tremură copacii pădurii din pricina vântului. 3 Și a grăit Domnul către Isaia, zicând: «Ieși întru întâmpinarea lui Ahaz, tu și Șear-Iașub, fiul tău, la capătul canalului lacului celui de sus, pe drumul țarinii nălbitorului, 4 Și îi vei zice: «Ia aminte, fii liniștit și nu te teme și inima ta să nu se slăbească din pricina acestor doi tăciuni care fumegă: de iuțimea mâniei lui Rețin și a lui Aram și a fiului lui Remalia 5 De vreme ce Aram a hotărât pustiirea ta, împreună cu Efraim și cu fiul Remaliei, zicând: 6 «Să ne suim în Iuda, să-l speriem, să ne

  Glasul 4 Arătatu-Te-ai astăzi... L uminați fiind de harul cel adevărat, cu dreaptă credință îndreptați, în chip luminat, marginile pământului, sfințiților și măriților mucenici. Pentru aceasta, cu credință, vă fericim pe voi.

  Troparul Sfinților Sfințiți Mucenici Marcu, Episcopul Aretuselor, Chiril, diaconul și al celor împreună cu dânșii, glasul al 4-lea: M ucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. C ântarea 1, glasul 1. Irmosul: L ui Dumnezeu, Celui Ce a ajutat în Egipt lui Moise și printr-însul pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, cântare de biruință să-I cântăm, că S-a preaslăvit. Stih: Sfinților Sfințiți Mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi. P e luminătorul cel strălucitor al Bisericii lui Hristos să-l lăudăm, credincioșilor, ca pe cel ce cu lumina credinței a luminat pe neamurile care slăvesc pe Făcătorul tuturor. Stih: Sfinților Sfințiți Mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi. Î n grădina credinței lui Hristos crescut fiind și sporind duh

  D espre pătimirea Cuviosului Marcu, Episcopul Aretusiei, Sfîntul Grigorie de Nazianz scrie în întîiul său cuvînt asupra urîtului de Dumnezeu Iulian Paravatul (Apostatul) astfel: M inunatului Marcu Aretusianul, cine nu știe ce i s-a întîmplat? Și povestirile cele despre dînsul, cine nu le pomenește? Acela, în împărăția marelui Constantin, după stăpînirea cea dată atunci creștinilor, a stricat o capiște idolească și mulțime de popor de la rătăcirea păgînească la calea cea dreaptă a mîntuirii a povățuit, nu numai prin chipul cel fără de prihană al vieții, cît și prin frumoasa grăire a vorbei. P entru aceasta a fost de demult în multă ură și mînie la aretusienii cei iubitori de diavoli. După aceea, schimbîndu-se stăpînirea creștinească, iar puterea păgînească începînd iarăși a crește și a se înviora, în acea vreme cumplită n-a scăpat de mîinile muncitorilor. Pentru că mulțimea poporului cel iubitor de diavoli, deși o vreme și-a stăpînit mînia, după asemănarea focului ascuns în materi

  D espre suferințele Sfântului Marcu pentru credință ne scriu Sfântul Grigorie Teologul și fericitul Teodorit. După cum ne spun acești minunați sfinți, în timpul împăratului Constantin cel Mare acest Marcu a dărâmat la pământ un templu idolesc și a adus pe mulți la Sfânta credință a lui Hristos. C ând pe tronul imperial de la Constantinopol a urcat răul Iulian, nepotul marelui Constantin, care după puțină vreme de la investitura lui s-a și lepădat de Sfânta credință și s-a numit apostat, s-a întâmplat ca și unii din Aretusele Siriei să se lepede de Hristos și să se întoarcă la păgânism. A cela a fost momentul când s-au ridicat împotriva cetățeanului Marcu, care distrusese acel templu, pretinzându-i ca fie să reclădească templul, fie să plătească cetății o sumă mare de bani. Cum bătrânul Marcu a respins ambele pretenții, el a fost biciuit, batjocorit, defăimat și târât pe străzile cetății. După aceea i-au tăiat urechile cu un fir de ață tare. Apoi l-au despuiat de haine, l-au uns cu

 

  O femeie, având patima la sân (cancer), auzind de Avva Longhin, a căutat să se întâlnească cu dânsul. Deşi şedea el la semnul al nouălea de la Alexandria. Şi căutând femeia, s-a întâmplat fericitul Longhin de aduna lemne pe lângă mare. Şi găsindu-l pe el, i-a zis lui: - Avvo, unde locuieşte avva Longhin, robul lui Dumnezeu? - neştiind că el este. Iar el i-a răspuns: - Ce voieşti de la înşelătorul acela? Nu te duce la dânsul, căci este amăgitor. Dar ce este ceea ce ei? Iar femeia i-a arătat patimă şi făcând el semnul Crucii peste locul acela, a slobozit-o, zicând: - Du-te şi Dumnezeu te va tămădui, căci Longhin cu nimic nu poate să te folosească. Deci s-a dus femeia, crezând cuvântul lui, şi s-a tămăduit îndată. După aceea, povestind ea către oarecare lucrul şi semnele bătrânului spunându-le, a priceput că el este Avva Longhin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: 'Luati, mâncaţi şi beţi, că acestea sunt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.' Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăteşti împreună cu El în veci, că Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tău cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curateasca inima şi sufletul meu, că aşa, cu vrednicie,

  Facere 4, 16-26 16 Și s-a dus Cain de la fața lui Dumnezeu și a locuit în ținutul Nod, la răsărit de Eden. 17 După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa și ea, zămislind, a născut pe Enoh. Apoi a zidit Cain o cetate și a numit-o, după numele fiului său, Enoh. 18 Iar lui Enoh i s-a născut Irad; lui Irad i s-a născut Maleleil; lui Maleleil i s-a născut Matusal, iar lui Matusal i s-a născut Lameh. 19 Lameh și-a luat două femei: numele uneia era Ada și numele celeilalte era Sela. 20 Ada a născut pe Iabal; acesta a fost tatăl celor ce trăiesc în corturi, la turme. 21 Fratele lui se numea Iubal; acesta este tatăl tuturor celor ce cântă din chitară și din cimpoi. 22 Sela a născut și ea pe Tubalcain, care a fost făurar de unelte de aramă și de fier. Și sora lui se chema Noema. 23 Și a zis Lameh către femeile sale: «Ada și Sela, ascultați glasul meu! Femeile lui Lameh, luați aminte la cuvintele mele: Am ucis un om pentru rana mea și un tânăr pentru vânătaia mea. 24 Dacă pentru Cain va fi răzbu

  Prorocia lui Isaia 6, 1-12 1 În anul morții regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt și măreț și poalele hainelor Lui umpleau templul. 2 Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte șase aripi: cu două își acopereau fețele, cu două picioarele, iar cu două zburau 3 Și strigau unul către altul, zicând: «Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!» 4 Din pricina acestor strigăte, porțile se zguduiau din țâțânele lor, iar templul s-a umplut de fum. 5 Și am zis: «Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Și pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei!» 6 Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleștele de pe jertfelnic. 7 Și l-a apropiat de gura mea și a zis: «Iată s-a atins de buzele tale și va șterge toate păcatele tale, și fărădelegile tale le va curăți». 8 Și am auzit glasul Domnului care zicea: «Pe cine îl voi trim

  Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Pelechitului, glasul al 8-lea: C u curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarion, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Pelechitului , glasul 1: L ocuitor pustiului, înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ilarion. Cu postul, cu privegherea și prin rugăciune primind daruri cerești, tămăduiești pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri. C ântarea 1, glasul al 2-lea. Irmosul: Î ntru adânc a așternut de demult toată oastea lui Faraon, puterea cea preaîntr-armată; iar Cuvântul, Dom