REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  M acarie era egiptean și unul dintre contemporanii mai tineri ai Sfântului Antonie cel Mare. Din ascultare față de părinții săi, Macarie și-a luat soție. Dar murind soția lui curând după aceea el se retrase în pustie și acolo petrecu șaizeci de ani în nevoințe și lupte duhovnicești și lăuntrice și la vedere, pentru împărăția lui Dumnezeu. C ând îl întrebau: “Cum de acesta este atât de slab și când mănâncă și când nu mănâncă?” el le răspundea: “Din cauza fricii de Dumnezeu”, într-atât și-a curățit mintea de gândurile cele rele și inima de poftele cele rele că Dumnezeu i-a dăruit din belșug darul facerii de minuni, încât și un mort din groapă a înviat. S merenia sa era de mirare și oamenilor și diavolilor. U n drac i-a spus odată: “Cu un singur lucru mă biruiești. Nu cu postul, că nici eu nu mănânc vreodată; nici cu privegherile, pentru că nici eu nu dorm niciodată. ” “Cu ce dar?” a întrebat Sfântul. “Cu smerenia ta “, a răspuns dracul. M acarie vorbea adesea cu Pafnutie, ucenicu

  A tanasie s-a născut la Alexandria în anul 296 d. Hr. și din frageda lui copilărie a iubit viața duhovnicească. E l a fost diaconul arhiepiscopului Alexandru, pe care l-a însoțit la Sinodul întâi Ecumenic de la Niceea (325). La acest sinod s-a arătat cunoscut Atanasie pentru învățătura lui, pentru dragostea și râvna lui pentru ortodoxie. El a scris Simbolul Credinței cel care a fost adoptat la acel Sinod. D upă moartea lui Alexandru, Atanasie a fost înscăunat episcop al Alexandriei, în această stare el a rămas timp de patruzeci de ani, deși nu pe toți i-a petrecut pe tronul arhiepiscopal. C u puține răgazuri, el a fost prigonit de eretici toată viața lui. Dintre împărați, cel mai mult l-au prigonit Constanțius, Iulian și Valens; dintre episcopi, Eusebius al Nicomidiei și mulți alții. Iar dintre eretici, Arie și următorii lui. A tanasie a fost forțat să se ascundă de la fața prigonitorilor lui, chiar și într-o fântână, într-un mormânt, prin casele unor oameni, și în pustie. De d

  Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Antonie cel Nou, purtătorul de Dumnezeu și făcătorul de minuni, care a sihăstrit în schitul Veria, și care în pace s-a săvârșit.

  A ntonie era egiptean și s-a născut cam pe la anul 250 d. Hr. , în satul Koman de lângă Herculea. După moartea nobililor și bogaților săi părinți el și-a împărțit moștenirea cu sora lui, care era minoră, și i-a asigurat traiul împreună cu câteva rude. Jumătatea sa de avere Cuviosul Antonie a împărțit-o săracilor iar el însuși, neavând mai mult de douăzeci de ani, s-a dăruit în întregime nevoințelor ascetice pe care le dorea încă din copilărie. L a început Antonie s-a nevoit în apropierea satului său dar ca să scape de supărările oamenilor el s-a retras în pustia de la țărmul Mării Roșii, unde a petrecut douăzeci de ani în singurătatea rugăciunii numai cu Dumnezeu, fără să vadă pe nimeni; acolo a suferit cu răbdare cumplitele ispite ale diavolului. F aima lui s-a întins în întreaga lume și în jurul lui s-a strâns mulțime de ucenici pe care i-a îndrumat pe calea mântuirii prin cuvântul și exemplul vieții lui. D e-a lungul celor optzeci și cinci de ani de nevoințe ascetice, el s-a

    A cești trei frați erau tripleți [născuți odată], și au suferit mucenicia în Franța în timpul împăratului Marc Aureliu (161 A. D. - 180 A. D.). L a început doar Leonilla era creștină, nepoții ei fiind încă păgâni. După sfaturi îndelungate din partea bunicii lor și a preotului locului, cei trei frați au primit Botezul. Botezați fiind au început să viețuiască cu zel în rânduiala creștinească, distrugând toți idolii din vecinătatea locului în care trăiau. A cuzați și aduși înaintea scaunului de judecată, ei au recunoscut distrugerea idolilor și și-au dat pe față credința lor în Hristos. J udecătorul a pus să fie aruncați în temniță și a chemat-o de față pe bunica lor Leonilla, trimițând-o la temniță și sfătuind-o să-și convingă nepoții să se lepede de Hristos și de dreapta credință. F ără a spune un cuvânt, Leonilla s-a dus la temniță nu pentru a-i sfătui pe nepoții ei să se lepede de sfânta credință, ci pentru a-i întări să sufere cu curaj până la capăt pentru ea și să moară pe

  S e pomenește Sfântul Apostol Petru în această zi din pricina lanțurilor în care îl legase nelegiuitul Irod și care la venirea îngerului în temniță au căzut de pe Apostol: Și iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Și lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deșteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Și lanțurile i-au căzut de la mâini (Fapte 12:7). L anțurile au fost luate și păstrate de creștini din generație în generație, atât pentru pomenirea Apostolului, cât și pentru vindecările care se lucrau prin ele, ca și prin ștergarele Apostolului Pavel, căci mulți bolnavi se însănătoșeau la atingerea lor: încât și peste cei ce erau bolnavi se puneau ștergare sau șorțuri purtate de Pavel, și bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieșeau din ei (Fapte 19:12). S fântul Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului, dădu aceste lanțuri în dar împărătesei Eudochia, soția exilată a împăratului Teodosie cel Mic. Ea le-a despărțit în două, trimițând o jumătate la

  P ansofie a fost fiul lui Nil, proconsulul din Alexandria. El a lepădat onorurile și bogățiile acestei lumi și s-a tuns de tânăr în monahism. T imp de douăzeci și șapte de ani el a dus o viață ascetică foarte strictă, țintuindu-și duhul către lumea cea de sus. Î n timpul domniei lui Decius a fost târât în fața curții de judecată unde a fost biciuit pentru Numele lui Hristos până când după mari chinuri și-a dat sufletul său lui Dumnezeu.

  S fântul Sava s-a născut în anul 1169 după Hristos, și a fost fiul lui Ștefan Nemania, marele jupân al sârbilor. Încă de tânăr Sava a dorit fierbinte viața duhovnicească și pentru ea a scăpat la Sfântul Munte Atos; acolo a fost tuns monah și a trăit într-o nevoință zeloasă. Ș tefan Nemania a urmat exemplul fiului său și a venit și el în Sfântul Munte, unde s-a călugărit și a murit sub numele de Simeon, monahul. S fântul Sava a obținut autocefalia Bisericii sârbe de la patriarh și împărat [ai Bizanțului] și a devenit întâiul arhiepiscop al sârbilor. Împreună cu tatăl său au zidit Mânăstirea Hilandar și mai apoi multe alte mânăstiri, biserici și școli în toate pământurile sârbești. D e două ori a mers în pelerinaj la Locurile Sfinte. El i-a împăcat pe doi dintre frații lui după trup care se înstrăinaseră din cauza luptei pentru putere. A instaurat pacea intre sârbi și vecinii lor. Întemeind Biserica Sârbă, el a întemeiat prin această cultură și statul sârb. E l a adus un duh de p

  N ina era înrudită cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghie și cu Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului. Părinții ei erau membri ai aristocrației capadociene, și după tunderea lor în monahism, educația și grija Ninei a fost încredințată patriarhului Iuvenalie. A uzind de poporul georgian care încă zăcea în păgânism, fecioara Nina a dorit de la o vârstă foarte fragedă să meargă în Georgia și să-i boteze pe georgieni. C ând Dumnezeu a binevoit și a deschis această cale, tânăra Nina a călătorit în Georgia unde într-o perioadă scurtă de timp a câștigat iubirea poporului georgian. N ina a izbândit în botezarea lui Mirian, împăratul georgienilor, a soției lui, împărăteasa Nana, și a fiului lor Bakar, care mai târziu a fost împreună-lucrător zelos cu Nina în nevoința ei misionară. În tot timpul vieții ei Nina a călătorit în întreaga Georgie, cu scopul de a aduce tot poporul la Hristos, și aceasta în timpul când se dezlănțuiseră deja teribilele persecuții ale lui Dioclețian împotriva creștinilor

  A cești sfinți cuvioși mucenici au fost uciși de saracini, cei din Sinai în veacul al patrulea, iar cei din Rait în veacul al cincilea de la Hristos.

  Î n timpul împăratului Liciniu, marele persecutor al creștinilor, Sfântul Ermil, diacon al Bisericii, a fost prins și adus înaintea lui. Aflând că este dus la judecată pentru că este creștin, s-a bucurat. Toate amenințările înfricoșătoare ale împăratului nu au putut nimic împotriva credinței lui Ermil, pe care acesta și-o mărturisea înaintea tuturora, zicând: Domnul este cu mine și de nimic nu mă voi teme; ce-mi poate face mie omul? (Ps. 118:6). D upă torturi înspăimântătoare, Ermil a fost aruncat în temniță. Păzitorul era Stratonic, care în ascuns era și el creștin. El îl iubea pe Ermil, și îl ajuta în ascuns. A flând că și Stratonic este creștin, împăratul a ordonat ca amândoi să fie înecați în Dunăre. Trei zile mai târziu, trupurile lor au fost aduse de valuri la țărm. Creștinii le-au aflat și le-au luat, îngropându-le cam la optsprezece mile de orașul Belgrad [de astăzi]. A cești slăviți mucenici au mărturisit pe Hristos și au fost preaslăviți de El la anul 315 după întrupar

  A cesta este numele icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care Sfântul Sava sârbul a adus-o de la Mânăstirea Sfântului Sava cel Sfințit, de lângă Ierusalim. Ș i așa s-a împlinit prorocia Sfântului Sava cel Sfințit, pe care o făcuse cam cu opt sute de ani mai înainte, că va veni un anume preot sârb cu numele Sava, și că acestuia i se vor da un toiag arhieresc și această icoană. C ând Sfântul Sava sârbul a cercetat Mânăstirea Sfântului Sava cel Sfințit, monahii și-au amintit de prorocia întemeietorului mânăstirii lor și i-au dăruit lui Sava cel din Serbia toiagul și icoana. A ceastă icoană a fost așezată de-a dreapta Ușilor împărătești de pe iconostasul sihăstriei Sfântului Sava din Karies, în Sfântul Munte Athos [numită ”Casa tăcerii“], iar toiagul a fost pus într-o chilie alăturată, cunoscută sub numele de ”Paterica“.

  T atiana era de neam roman și dintr-o familie imperială. Ea era nu doar creștină ci și diaconiță a Bisericii. D upă moartea împăratului Heliogabalus, a domnit în Roma împăratul Alexandru, a cărui mamă, Mammea, era și ea creștină. Alexandru era nestatornic și nehotărât în credință, cum se poate vedea din aceea că ținea statui ale lui Hristos, Apollo, Avraam și Orfeu în palatul său, ca și mulți creștini ortodocși români contemporani: icoana pe televizor alături de scrumiere (n. tr.). P rimii lui sfătuitori îi persecutau pe creștini chiar în lipsa ordinelor împăratului. C ând au adus-o de față și pe Tatiana la chinuri, ea se rugă pentru schingiuitorii ei. Și iată, ochii lor s-au deschis și au văzut patru îngeri care o înconjurau pe muceniță. Văzând aceasta, opt dintre ei au crezut în Hristos, pentru care au fost și ei torturați și înjunghiați. C hinuitorii au continuat să o tortureze pe Tatiana biciuind-o, tăindu-i părți din corp, și sfâșiind-o cu gheare de fier. Astfel transformat

  S fântul Cuvios Antipa a fost un mare trăitor duhovnicesc și un călugăr sfânt pe care l-a odrăslit pământul Moldovei în secolul XIX. Acest ostaș al lui Hristos, numit din botez Alexandru Luchian, s-a născut în anul 1816, într-o familie de țărani credincioși din satul Calapodești–Bacău. La vârsta de 20 de ani a fost călăuzit de Duhul Sfânt să intre în nevoința călugărească. M ai întâi s-a ostenit doi ani de zile (1836–1837) în obștea Schitului Brazi–Vrancea, unde a fost călugărit sub numele de Alimpie. Aici s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor și al neîncetatei rugăciuni. Apoi s-a dus la Muntele Athos și s-a stabilit la Schitul românesc Lacu, unde se nevoiau peste 80 de sihaștri români. Aici a deprins meșteșugul nevoinței duhovnicești de la cei mai aleși călugări atoniți, ajungând vestit în schit pentru postul și osteneala lui. D upă aproape cincisprezece ani de sihăstrie în Schitul Lacu, bunul nevoitor a trăit încă patru ani de zile în Mânăstirea Esfigmenu. Aici pri

  F ilip s-a născut pe 11 februarie în anul 1507 după Hristos. Odată, pe când era copil, a auzit, stând la Dumnezeiasca Liturghie, cuvintele Scripturii: Nimeni nu poate sluji la doi domni (Matei 6:24). El s-a înspăimântat la aceste cuvinte, ca și când s-ar fi rostit anume și numai pentru el, și în același timp a fost luminat de ele. D upă scurt timp Filip s-a retras la Mânăstirea Solovețk unde după după un timp lung și greu de încercare a fost tuns monah, în timp, Filip a ajuns stareț, a strălucit ca soarele și întreaga Rusie a auzit de el. A șa s-a făcut că Țarul Ivan cel Groaznic l-a convocat pe Filip să ocupe locul vacant de mitropolit al Episcopiei Moscovei în anul 1566 după Hristos. D ar acest sfânt bărbat nu a putut să îndure cu indiferență atrocitățile la care se deda înfiorătorul țar și de aceea îl sfătuia și îl mustra fără teamă. Ț arul însă a căutat martori mincinoși împotriva lui Filip, a uneltit înlăturarea lui din scaun, a poruncit să fie îmbrăcat într-o rasă veche ș

  E ustratie se născuse în Tars. El era mare nevoitor și om de rugăciune, în timpul celor șaptezeci și cinci de ani petrecuți în mânăstire Eustratie nu gustase niciodată somnul întins pe partea stângă, ci întotdeauna numai pe partea dreaptă. În timpul dumnezeieștilor slujbe, de la început până la sfârșit, el repeta mereu încetișor, pentru sine: „Doamne miluiește!" A murit în al nouăzeci și cincilea an al vieții sale.

  O rașul armean Melitene a fost înecat de sângele creștinilor, precum a fost și întreaga țară a Armeniei. Prima vărsare de sânge pentru Hristos în acest oraș a fost cea a Sfântului Polieuct din anul 259 după Hristos, în timpul domniei lui Valerian. în acest oraș Melitene se aflau doi prieteni: atât Nearh cât și Polieuct erau ofițeri, dar Nearh era botezat iar Polieuct nu. Când a ieșit porunca persecutării creștinilor Nearh s-a pregătit de moarte; era însă trist că nu reușise să-l convingă și pe prietenul său Polieuct să îmbrățișeze adevărata credință. Î n ziua următoare Polieuct îi povesti prietenului lui visul pe care îl avusese în timpul nopții: însuși Domnul îi apăruse înconjurat de lumină, îl dezbrăcă pe Polieuct de hainele lui vechi, îl îmbrăca în unele noi și luminoase și îl așeză pe șeaua unui cal înaripat. D upă acestea Polieuct intră în oraș, sfâșie poruncile împăratului ce arătau torturile care îi așteptau pe creștini, și distruse multe statui ale idolilor. El a fost tor

  C um cea mai mare misiune a vieții Sfântului Ioan pe pământ a fost aceea că L-a botezat pe Domnul nostru în râul Iordan, în ziua următoare Botezului Domnului Biserica a rânduit prăznuirea pomenirii acestui mare și slăvit Proroc. D e această sărbătoare este legată și pomenirea despre mâna înaintemergătorului. Sfântul Evanghelist Luca a dorit să mute trupul lui Ioan din Sevastia, unde Sfântul Prorooc fusese omorât de Irod, în Antiohia, care era patria lui Luca. El nu a reușit însă să obțină și să mute în Antiohia decât mâna dreaptă a Sfântului Ioan, care s-a păstrat în Antiohia până în secolul al X-lea, când a fost mutată la Constantinopol. (4 Cf. Mineiul pe Ianuarie (București: Ed. Inst. Bibi. și de Misiune al BOR, 1997, p. 159): «Sfântul Evanghelist Luca, ajungând în cetatea Sevastiei [. . . ] și luând de acolo mâna dreaptă a prorocului, a adus-o în cetatea lui, la Antiohia, unde prin ea s-au săvârșit multe minuni. Una dintre aceste minuni este și aceasta: Un balaur își avea cuibu

  A cest mucenic al lui Hristos a fost un om simplu și sărac dar bogat în credință și înțelept prin Duhul lui Dumnezeu. O dată, fără să vrea, Atanasie a intrat într-o dispută pe tema credinței cu un turc. Turcul era om educat și îndemânatic la vorbire, dar Atanasie s-a luptat cu toată puterea să arate adevărul credinței creștine și neadevărul celei islamice. După aceasta, s-au despărțit, în ziua următoare Atanasie a fost chemat în fața judecătorului. Turcul se afla acolo ca acuzator. Când judecătorul i-a poruncit lui Atanasie să-și renege credința în Hristos și să îmbrățișeze islamul, cum chipurile i-ar fi declarat turcului cu o zi înainte, Atanasie a strigat „Prefer să mor de mii de ori decât să-mi părăsesc credința mea în Hristos. " Pentru aceasta a fost condamnat la moarte și decapitat în anul 1700 după Hristos, la Smirna. Trupul său a fost îngropat în biserica Sfintei Cuvioasei Parascheva din același oraș.

  C ând Domnul nostru a ajuns la vârsta de treizeci de ani de viață pe pământ, El Și-a început lucrarea Sa mântuitoare de povățuire a oamenilor. El însuși a făcut arătat oamenilor acest “început la începuturilor” prin botezul Său în râul Iordan. S fântul Chiril al Ierusalimului spune: “începutul lumii - apa; începutul Veștii celei Bune – Iordanul”. L a vremea botezului Domnului cu apă, taina care s-a propovăduit lumii, taină prorocită în Vechiul Testament, și doar întunecat și în ghicituri cunoscută de vechiul Egipt și de vechea Indie, a fost Taina Sfintei Treimi. Tatăl S-a descoperit auzului oamenilor, Duhul S-a descoperit vederii oamenilor, iar Fiul S-a descoperit chiar atingerii oamenilor. Tatăl L-a mărturisit în auzul oamenilor pe Fiul Său, Fiul a fost botezat în ape, iar Duhul Sfânt în chip de porumbel S-a purtat deasupra acelor ape. C ând Ioan Botezătorul a mărturisit și a spus: Iată Mielul lui Dumnezeu Cel care ridică păcatul lumii (Ioan 1:29), și când L-a cufundat și L-a b