REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  N u pot spune în deplină cunoștință și în chip sigur care este cetatea care l-a odrăslit și crescut pe dumnezeiescul bărbat înainte de petrecerea lui închinată luptei și nevoinței. Dar pe cea care îl găzduiește acum și-l hrănește cu ambrosie, ne-a făcut-o cunoscută marele apostol Pavel. Căci viețuiește și el negreșit în acel Ierusalim ceresc, în care se află Biserica celor întîi născuți (Evr. 12, 22-23), «a căror petrecere este în ceruri» (Fil. 3, 20). Acolo săturîndu-se 35 cu o simțire nematerială de cele de care nimeni nu se poate sătura și privind frumusețile nevăzute, primește răsplățile vrednice ale sudorilor. Și primind acolo ca moștenire darul neostenelii pentru osteneli, petrece cu cei de acolo, «al căror picior este de acum întru dreptate» (Ps. 25, 12). Dar cum a dobîndit această fericire pururea pomenitul, o voiu spune acum. A cesta, aflîndu-se în al șasesprezecelea an cu vîrsta trupului s-a adus pe sine jertfă bine plăcută și primită lui Hristos în Muntele Sinai. Și lu

  V enind odată Ava Martirie și Ava Ioan la marele Anastasie și văzîndu-i acesta pe ei, a zis lui Ava Martirie : «Spune-mi Ava Martirie, de unde este tînărul acesta ? Și cine l-a tuns pe el ?» Iar acesta îi zise : «Este robul tău, părinte, și eu l-am tuns pe el». Și-i zice lui : «Vai, Ava Martirie, cine ți-a spus că ai tuns pe Ava Muntelui Sinai ?» Și n-a mințit sfîntul. Căci după patruzeci de ani a ajuns egumenul nostru. Iarăși altă dată, luînd pe același Ioan, povățuitorul lui, Ava Martirie s-a dus la marele Ioan Savaitul, care petrecea atunci în pustiul Gudda. Cînd i-a văzut pe ei bătrînul, sculîndu-se a luat apă și a spălat picioarele lui Ava Ioan și i-a sărutat mîna. Iar lui Ava Martirie nu i-a spălat picioarele. Întrebîndu-l ucenicul lui, Ștefan, de ce a făcut așa, îi zise lui : «Crede, fiule, cine este tînărul, nu știu. Dar știu că am primit pe egumenul Muntelui Sinai și am spălat picioarele egumenului». Dar și Ava Stratighie, în ziua în care a fost tuns Ava Ioan, avînd douăze

  1. Zis-a avva Macarie către avva Zaharia : spune-mi, care este lucrul monahului? Zis-a lui: pe mine mă întrebi, părinte? Și a zis avva Macarie: am vestire către tine, fiule Zaharie, căci este cel ce mă îndeamnă ca să te întreb. Zis-a lui Zaharia: precum eu socotesc, părinte, cel ce își face silă lui întru toate, acesta este monah. 2. A venit odată avva Moise să scoată apă și a aflat pe avva Zaharia rugându-se lângă fântână, și Duhul lui Dumnezeu șezând deasupra lui. 3. Zis-a oarecând avva Moise către fratele Zaharia: spune-mi, ce voi face? Și auzind s-a aruncat pe sine jos la picioarele lui, zicând: tu mă întrebi, părinte? Zis-a lui bătrânul: cred mie, fiule Zaharie, că am văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se peste tine și dintru aceasta sunt silit să te întreb: Atunci luând Zaharia cuculiul său (culion) din cap, l-a pus la picioare și călcându-l a zis: de nu se va zdrobi omul așa, nu poate să fie monah. 4. Șezând odată avva Zaharia în Schit i-a venit lui vedenie și sculându-s

 Despre călugărul din mormântul căruia a răsărit un crin pe ale cărui petale era scris cu litere de aur: “Bucură-Te, Ceea ce eşti plină de Har, Marie!“ În cetatea vechii Rome trăia un creştin care se numea Ioan, un om foarte evlavios şi foarte bogat. Acest creştin avea o minte atât de greoaie, încât nu putea să înveţe carte şi de aceea nu ştia nici o rugăciune aşa cum ştiau ceilalţi creştini. După o vreme acesta a mers la o mănăstire, a dat toată averea sa acolo şi s-a făcut monah, rugându-i pe fraţi să-l învete carte. Toţi încercau să-i tâlcuiască Psalmii şi să-l înveţe diferite rugăciuni, dar el nu putea să înveţe nimic. Mintea lui era ca un bolovan de care nu se prindea nimic. Atunci un monah încercat, după ce i-a citit diferite rugăciuni, l-a întrebat care dintre toate cele pe care le-a auzit i-au plăcut mai mult şi pe care ar vrea să o înveţe. Acela i-a răspuns bucuros: <<Îmi place foarte mult “Născătoare de Dumnezeu, Fecioară…“>> Auzind acestea, fraţii s-au străduit c

  1. Zicea avva Isidor Pelusiotul , că viața fără de cuvânt mai mult folosește decât cuvântul fără viață. Căci viața și tăcând folosește, iar cuvântul și strigând supără. Dar dacă și cuvântul și viața se vor întâlni, fac o icoană a toată filosofia. 1 2. Același zicea: faptele cele bune cinstește-le, nu te închina desfătărilor. Că faptele cele bune sunt lucru fără de moarte, iar desfătările lesne se sting 2 . 3. Zis-a iarăși: mulți din oameni poftesc cu adevărat fapta bună, dar pe calea care duce spre dânsa, pregetă să umble. Iar alții nici faptă bună nu socotesc că este. Trebuie dar pe aceia să-i plecăm să lepede pregetarea, iar pe aceștia să-i învățăm, că cu adevărat fapta bună este fapta bună. 3 4. Zis-a iarăși că răutatea și de la Dumnezeu pe oameni i-a depărtat, și pe unii de alții i-a dezbinat. Deci, de aceasta cu toată osârdia trebuie să fugim și să alergăm după fapta cea bună, care și la Dumnezeu ne aduce și pe unii cu alții ne unește. Iar a faptei celei bune și a fil

  1. Povestit-a despre sine avva Macarie , zicând: când eram mai tânăr și ședeam la chilie în Egipt , m-au apucat și m-au făcut cleric în sat. Și nevrând să primesc, am fugit la alt loc. Și a venit la mine un mirean cucernic și lua rucodelia mea și-mi slujea mie. Apoi s-a întâmplat din ispită diavolească de a căzut în păcat o fată și luând în pântece, era întrebată de este cel ce a făcut aceasta. Iar ea zicea: pustnicul! Iar ei ieșind, m-au prins în sat și au spânzurat de grumajii mei oale afumate și urechi de vase și m-au purtat în vileag prin sat pe uliță, bătându-mă și zicând: acest călugăr a stricat pe fata noastră, luați-l, luați-l! Și m-au bătut încât puțin de n-am murit. Și venind unul din bătrâni, a zis: până când bateți pe acest călugăr străin? Iar cel ce-mi slujea, urma după mine rușinându-se, căci era ocărându-l pe el foarte și zicând: iată sihastrul pe care tu îl mărturiseai, ce a făcut! Și au zis părinții ei: nu-l slobozim până ce nu va da chezășie că o va hrăni pe dâns

  L ocul Cuviosului Antonie cel Mare în fruntea colecției de apoftegme a părinților viețuitori în pustia egipteană e datorat numelui său, însă el corespunde la fel de bine rolului de prim rang jucat de începătorul vieții monastice creștine. Viața (251–356, † 17 ianuarie) și fizionomia sa ne sunt cunoscute mai ales prin lucrarea celebră ce i-a consacrat-o Sfântul Atanasie cel Mare . Apoftegmele aduc câteva trăsături noi și interesante ale Cuviosului Antonie, care însă nu contrazic în nici un fel portretul făcut de sfântul episcop al Alexandriei, ci îl plasează mai bine pe Părintele monahilor printre ceilalți bătrâni ai timpului său, emuli în imitarea și căutarea lui Hristos în deșert. 1. Sfântul avva 1 Antonie, șezând odată în deșert, a fost cuprins de acedie 2 și de o mare întunecare de gânduri. Și zicea către Dumnezeu: „Doamne, vreau să mă mântuiesc și nu mă lasă gândurile 3 . Ce voi face în necazul 4 meu? Cum mă voi mântui?“ Și, sculându-se puțin, a ieșit afară, și a văzut pe

Avva Pimen a zis: "Dacă monahul învinge două lucruri, se eliberează de lume". Fratele a întrebat: "Care sunt acelea?". El a zis: "Odihnă trupească şi slava deşartă".

  1. Despre avva Spiridon se spunea că atâta cuvioșie avea păstorul acesta, încât s-a învrednicit și să se facă păstor de oameni. Căci a primit acesta ca răspundere episcopia uneia din cetățile Ciprului, anume Trimitunda . Pentru netrufia cea multă, aproape de episcopie, păștea și oile. Iar la miezul nopții, tâlharii la stâna oilor intrând pe furiș, se sileau să fure din oi, dar Dumnezeu, Cel ce păzește pe păstor și pe oi le păzea. Căci tâlharii de putere nevăzută fiind ținuți, lângă stână erau legați. Când s-au revărsat zorile, păstorul a venit la oi și după ce i-a găsit cu mâinile legate înapoi, a cunoscut ceea ce s-a făcut; și rugându-se lui Dumnezeu, i-a dezlegat pe tâlhari. După ce mult i-a sfătuit și i-a învățat, ca să se silească mai bine să trăiască din osteneli drepte iar nu din strâmbătate, dăruindu-le un berbec, i-a slobozit și glumind le-a zis: ca să nu vă arătați că în zadar ați privegheat! 2. Se spunea iarăși că avea o fiică fecioară, evlavioasă ca tatăl său, anume

  a. Viața S fântul Grigorie, ale cărui moaște se păstrează întregi la Mânăstirea Bistrița, din județul Vâlcea, s-a născut în jurul anului 780, în Isauria–Asia Mică, din părinți ortodocși devotați, anume Serghie și Maria, și a copilărit în una din cele zece cetăți ale Isauriei, Irinopolis, din care cauză se numește până astăzi „Decapolitul”. B izanțul fiind lovit atunci de eresul iconoclast, fericitul Grigorie, după terminarea studiilor, renunță la nuntă și intră în nevoința monahală, ostenin-du-se mult pentru apărarea Ortodoxiei și cinstirea sfintelor icoane în Constantinopol, în Asia Mică, la Roma și în Macedonia. Nevoindu-se mult cu postul și rugăciunea, a biruit toate cursele nevăzuților diavoli și s-a învrednicit de darul facerii de minuni și al înaintevederii. Î n ultimii ani ai vieții s-a ostenit în Mânăstirea Sfântul Mina, aproape de Tesalonic, învrednicindu-se de harul preoției. Și aici a făcut multe minuni și vindecări de boli, vestind cele viitoare. Renumit în tot Bizan