REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  F rați creștini, Î NVIEREA din morți a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne încredințează, mai mult decât orice altă dovadă, că El este Fiul lui Dumnezeu și Izbăvitorul a toată lumea. Iudeii, ca unii ce nu cred în Hristos, răstălmăcesc proorociile despre Dânsul, susținând, fără socoteală, că unele privesc pe Iisus al lui Navi, altele pe Solomon, iar altele pe alții. Minunile cele preaslăvite, de la zămislirea lui Hristos până la moartea și îngroparea Lui, ei socotesc că sunt asemenea cu cele ce s-au făcut de Moise, de Ilie și de Elisei. Dar, pentru Învierea cea din morți a lui Hristos, neavând un cuvânt împotrivă și negăsind nici o asemănare potrivită, aleargă la tăgăduire. lată de ce au și dat arginți ostașilor care păzeau mormântul lui Iisus, ca să mintă și să spună că ucenicii L-au furat din mormânt. Din pricina aceasta, Domnul nostru Iisus Hristos vrând să ne încredințeze de Învierea Sa cea din morți, a dat pentru dânsa multe dovezi dumnezeiești și omenești. Dintr

  F rați creștini, L uminat și slăvit este praznicul Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, pe care îl sărbătorim astăzi. Despre el ne povestește Sfânta Evanghelie, pe care ați auzit-o la Sfânta Liturghie, și care începe așa: „Cu șase zile mai înainte de Paști, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr cel pe care îl înviase din morți. Acolo, i-au făcut un ospăț, iar Marta slujea. Și Lazăr era unul dintre cei ce ședeau cu El la masă“. (Ioan 12, 1-2) D upă ce Domnul a înviat pe Lazăr în Betania, a plecat de acolo și a mers într-o cetate, care se numea Efraim. Dar cu șase zile mai înainte de praznicul Paștilor evreiești, Iisus a venit din nou în Betania, unde se afla și Lazăr, pe care îl înviase din morți. Deci, acolo, în casa lui Simon leprosul, cum mărturisesc Evangheliștii Matei și Marcu, l-au pregătit Lui ospăț. Marta, ca și altă dată, slujea, pregătind cele trebuincioase pentru ospăț, iar Lazăr, fratele ei, era și el unul din cei care ședeau cu Iisus Hristos la mas

  F rați creștini, D in așezământ apostolesc, dreptcredincioșii creștini împodobeau bisericile lui Hristos cu sfinte icoane, nu socotindu-le dumnezei, nici slujind lor, ci înălțându-și printr-însele mintea la persoanele pe care le închipuiau ele, se închinau lor și le sărutau pentru dragostea cea către acele persoane sfinte. Dar răutatea și mândria ereticilor a năpăstuit nu numai scopul cel sfânt al Bisericii, zicând că slujește icoanelor, precum slujeau închinătorii de idoli, idolilor, ci au îndrăznit și au făcut împotriva sfintelor icoane un lucru pe care nimeni nu l-a făcut asupra vreunui chip al vreunui împărat pământesc, sau al vreunui domn sau dregător: le-au sfărâmat, le-au ars și au dezbrăcat bisericile de podoaba lor. Apoi au pornit prigoane cumplite asupra sfinților părinți, care cinsteau sfintele icoane. Însă bărbații cei sfinți strigau, zicând: Noi nu slujim icoanelor ca unor dumnezei, ci văzându-le, ne înălțăm mintea noastră la persoanele pe care le închipuiesc ele, și

  F rați creștini, F aptele bune, ca și păcatele, care se săvârșesc cu trupul, de vreme ce cad sub simțurile trupești, fiecare om lesne le aude, le vede și le pipăie. Însă fapta bună sau răutatea sufletului, care sunt ascunse simțurilor trupești, și care nici nu se văd, nici nu se aud, sufletul cu anevoie le simte și mintea cu anevoie le cunoaște. Astfel, smerenia este o înclinare a sufletului, sfântă și mântuitoare. Mândria, în schimb, este o patimă a sufletului, rea și pierzătoare. Dar numai cu greu cunoaștem și înțelegem când cineva este smerit și când este mândru. Iisus, cunoscătorul a toate, știind că oamenii sunt mult mai ușor înclinați spre mândrie și că numai puțini dintre ei sunt înclinați spre smerenie, prin pilda Evangheliei de astăzi, ne-a arătat semnele cele din afară și trupești ale: omului mândru și ale omului smerit, cum și vătămarea pe care o aduce mândria și folosul pe care îl aduce smerenia, învățându-ne să fugim de mândrie și să îmbrățișăm smerenia. Toți oamenii

  F rați creștini, S ă fim cu toată luarea aminte la tâlcuirea Evangheliei care s-a citit astăzi, ca să cunoaștem cât de mare era credința femeii cananeience, cât de mare era râvna cu care a întâmpinat ea pe Iisus Hristos și priceperea ei în răspunsurile date Lui, cum și stăruința în rugăciunea ei către Iisus. Și, de vom fi cu toată luarea amintea la cuvintele Sfintei Evanghelii, vom înțelege și chipul în care Domnul a scos la lumină și a arătat faptele cele bune ale ei. Osebit de acestea, vom cunoaște și minunea săvârșită, din milostivire, față de fiica ei, când, „În vremea aceea s-a dus Iisus prin părțile Tirului și ale Sidonului“. (Matei 15, 21) D upă vorbirile avute cu cărturarii și fariseii asupra unor obiceiuri ale lor, prin care înlăturau poruncile lui Dumnezeu și ajunseseră să cinstească pe Dumnezeu numai cu buzele, inima lor rămânând departe de Domnul, și după ce cărturarii și fariseii s-au scandalizat de cele auzite, iar Iisus i-a făcut pe ei povățuitori orbi pentru rele

  C ând citești istoria neamului după trup al lui Iisus Hristos, din Sfânta Evanghelie, ți se pare că vezi scara patriarhului Iacov, pe care îngerii lui Dumnezeu se suiau până la cer și se pogorau până la pământ. În povestirea Evangheliei despre neamul lui Hristos, strămoșii Săi se suie până la Dumnezeu și se coboară până la Iisus Hristos, Care pe pământ s-a întrupat. Două sunt nașterile lui Iisus Hristos: una dumnezeiască din Tată fără mamă, iar alta omenească din mamă fără tată. Pe cea dumnezeiască a propovăduit-o Evanghelistul Luca, zicând: „Fiu al lui Enoh, al lui Set, al lui Adam, al lui Dumnezeu“ (Luca 3, 38). Pe cea omenească a arătat-o Evanghelistul Matei, când a scris despre nașterea Lui din Fecioara Maria, începând povestirea neamului de la Avraam și pogorându-l până la Iisus Hristos, așa cum am auzit în Sfânta Evanghelie de astăzi, care zice: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, Fiul lui David, Fiul lui Avraam“. (Matei 1, 1) E vanghelia de astăzi se mai numește și „Cartea

  F rați creștini, U nul din fruntașii fariseilor a chemat odinioară pe Iisus în casa lui ca să mănânce pâine. Care erau simțămintele acestui fruntaș al fariseilor față de Domnul Iisus, Sfânta Evanghelie nu ne spune. Ea ne arată totuși că în casa acestui fariseu se mai găseau mulți alții, „iar aceștia îl pândeau“ (Luca 14, 1). Acolo, Mântuitorul a vindecat mai întâi pe un bolnav de dropică, apoi a învățat pe toți care se aflau acolo, smerenia pe care trebuie să o aibă oricine, când este poftit la ospețe, sau la nuntă, ținând totdeauna seama „că oricine se înalță pe sine, se va smeri; iar cel ce se smerește pe sine, se va înălța“ (Luca 14, 11). După aceasta, întorcându-se către fruntașul fariseilor, care-l chemase în casa sa, l-a sfătuit să nu cheme niciodată prieteni și rudenii, când va face ospăț și nici pe vecinii bogați, ci pe oamenii săraci, pe betegi, ologi și orbi, zicându-i: „Fericit vei fi dacă ei nu-ți vor putea răsplăti, că vei fi răsplătit întru învierea drepților“ (Luca

  F rați creștini, Î nvățăturile cuprinse în Evanghelia de astăzi i-au înfricoșat atât de mult pe cei ce-L ascultau pe Iisus Hristos, încât ei L-au întrebat, zicând: „Atunci cine poate să se mântuiască?“ (Luca 18, 26) Din răspunsul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, lucrul acesta este foarte greu și aproape cu neputință puterilor firești ale omului bogat. Dar este cu putință, totuși, prin lucrarea harului atotputernic al lui Dumnezeu. Ca să înțelegem răspunsul lui Iisus, să ascultăm tâlcuirea celor povestite de Sfânta Evanghelie, care ne spune că: „În vremea aceea un dregător L-a întrebat pe Iisus, zicând: Învățătorule bun, ce să fac, ca să moștenesc viața cea de veci?“ (Luca 18, 18) D regătorul acesta bogat a venit la Iisus Hristos nu ispitindu-L, ca legiuitorul, ci s-a apropiat cu respect și smerenie de Iisus Hristos, zicându-l: „Învățătorule bun!“ N-a venit nici cu fățărnicie și nici cu vicleșug. Dregătorul acesta a auzit, după cum se vede, despre binefacerile Domnului și cum