REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  Glasul al 4-lea S tea mult-luminoasă, răsărită în ținutul Gledinului, ai strălucit ca un semn dumnezeiesc în pământul Moldovei, luminând inimile credincioșilor. Stâlp neclintit al rugăciunii curate, podoabă aleasă a ierarhilor români și ctitor al Schitului Pocrov din lavra Neamțului, Sfinte Ierarhe Pahomie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

  S fântul Pahomie s-a născut în anul 1674, în satul Gledin din ținutul Bistriței-Năsăud. Fiind crescut de părinți în frica lui Dumnezeu, a ajuns să fie cu adevărat iubitor de Hristos și, din pricina prigonirii credinței ortodoxe în Ardeal, a părăsit casa părintească și a ajuns în Moldova, la Mănăstirea Neamț , unde a primit îngerescul chip al monahismului, fiind împodobit mai apoi și cu harul preoției. După trecerea la Domnul a starețului Ioan, obștea monahilor l-a pus stareț pe Cuviosul Pahomie, deși acesta nu voia. Având un dor mare de viață pustnicească, Sfântul a lăsat egumenia după doar doi ani și s-a dus să-l cunoască pe marele povățuitor duhovnicesc, Sfântul Dimitrie al Rostovului († 1709). D upă ce a stat în Rusia doi ani, Sfântul Pahomie a revenit la Neamț, dar nu a mai primit să fie stareț, ci s-a retras împreună cu patru ucenici de-ai săi într-un loc pustnicesc în pădurile dimprejur, întemeind un schit. Însă nici acolo nu a putut să se bucure prea mult de liniștea pe car

  a . Viața S fântul Ierarh Pahomie (Penciu) era fiul preotului Eftimie și al prezbiterei Ana din satul Gledin, județul Bistrița-Năsăud. Din botez se chema Petru. În anul 1697 a primit tunderea monahală în obștea Mânăstirii Neamț, iar între anii 1702–1704 a fost stareț al marii lavre. D upă ce vizitează Mânăstirea Pecersca și pe Sfântul Dimitrie al Rostovului, se întoarce la metanie și se face sihastru în Muntele Chiriacu. La 15 ianuarie, 1707, este ales episcop de Roman, iar după șapte ani se retrage din nou în pustie și întemeiază Schitul Pocrov, cu hramul „Acoperămânul Maicii Domnului”. D in cauza vitregiei vremurilor, în anul 1717 pribegește în Transilvania, apoi se stabilește la Mânăstirea Pecersca. Moare în anul 1724 și este înmormântat în paraclisul Sfântul Ștefan din această lavră. În anul 2007 Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat cu zi de prăznuire 14 aprilie. b . Fapte și cuvinte de învățătură 1. Marele episcop Pahomie a fost crescut din copilărie în frică de Dumnez

  F rați creștini, C redincioșii, care citesc sau ascultă dumnezeieștile Scripturi, știu că diavolul dintru început a invidiat pe om, văzând așezarea fericită și slăvită din rai în care îl pusese Dumnezeu. După aceea, el n-a încetat niciodată vicleniile lui, ci cu toată puterea s-a străduit și se străduiește să înșele pe om și să-l vatăme, așa cum s-a arătat în Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi. Această Evanghelie ne arată însă și cele trei arme puternice: credința, postul și rugăciunea, prin care se poate goni și nimici toată puterea diavolului. De aceea mult folos sufletesc va aduce ascultarea tâlcuirii cuvintelor Evangheliei ce s-a citit astăzi, care ne spune că: „În vremea aceea, s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicând: Invățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are un duh mut. Și oriunde îl apucă, îl zdrobește și face spume la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește“. (Marcu 9, 17-18) S finții evangheliști n-au arătat nici neamul, nici

  F rați creștini, D uhul cel mut și surd, adică diavolul, nu ar avea dreptul să chinuiască făptura lui Dumnezeu, dacă nu i-ar da Dumnezeu voie, căci știm că nici pe Iov n-a îndrăznit să-l ispitească fără învoirea lui Dumnezeu. De aceea Iisus Hristos, ca Dumnezeu adevărat, știa și ziua și ceasul de când duhul necurat chinuia pe tânărul din Evanghelia de astăzi. Pentru ce, dar, a mai întrebat Iisus pe tatăl celui îndrăcit despre vremea când i-a venit lui boala aceasta? Oare, îi este lui Dumnezeu mai greu să vindece bolile cele de mulți ani, și mai puțin greu, să le vindece pe cele de mai puțini ani? Sau, oare, îi este Lui mai greu să mute pe diavolul din locul în care a locuit multă vreme și mai ușor să-l gonească din locul în care a stat mai puțină vreme? La Dumnezeu deopotrivă toate sunt cu putință, pentru că puterea Lui este nemăsurată și nemărginită. Dumnezeu a supus omului multe și nenumărate lucruri, dar vremea a lăsat-o sub stăpânirea Sa, după cum spun Faptele Apostolilor, zic

  „Iară fariseii grăiau: cu domnul dracilor scoate pe draci” (Mt.. 9. 34; Lc. 11, 15) Despre post și despre patima defăimării P recum după sfârșitul iernii, când începe vara corăbierul duce în mare vasul său, ostașul curăță armele sale și își pregătește calul său de război, lucrătorul de pământ își ascute secera, călătorul începe cu curaj călătoria sa cea îndelungată și luptătorul se gătește pentru arena, așa și noi, când a sosit timpul postului, ca o vară a sufletului, precum ostașii să curățim armele noastre, precum lucrătorii de pământ să ascuțim secerile noastre, precum corăbierii împotriva valurilor, poftelor celor fără de rânduială să opunem cugetările cele sfinte, precum călătorii să începem călătoria la cer și precum luptătorii să ne gătim pentru luptă. Căci creștinul este un lucrător de pământ, un corăbier; un ostaș, un luptător și un călător. De aceea zice și Apostolul Pavel: „îmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu” (Efes. 6, 11-13). D acă ești tu luptător, trebuie sa

  I ubiți credincioși, S ă înțelegem că alta este credința tare, deplină, și alta este credința îndoielnică și puțină. Prin credința dreaptă și deplină omul poate, cu puterea lui Dumnezeu, să facă minuni și să dobândească fericirea vremelnică și veșnică. Credința deplină sau desăvârșită este credința propovăduită de Biserica Ortodoxă și mărturisită pe scurt în Simbolul Credinței (Crezul). Această sfântă și dreaptă credință, împreună cu lucrarea faptelor bune, cu scopul de a plăcea numai lui Dumnezeu, îi aduce omului mântuirea sufletului (I Corinteni 10, 31). S ă știți, frații mei, că sunt multe feluri de credințe pe pământ care nu aduc mântuirea sufletului, ci și la pierzare îl duc. Așa sunt credințele păgâne, credințele strâmbe ale celor care cred în vrăji, în descântece și în fermecătorii, în visuri și vedenii false și alte multe feluri de credințe străine de adevăr care duc la pierzare pe cei înșelați de ele. Numai credința cea deplină și dreaptă pe care o mărturisește și o prop

  C onform tradiției, icoana Maicii Domnului din Vilnius a fost pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Ea a aparținut vreme îndelungată familiei împăraților greci ai Constantinopolului. I coana Maicii Domnului din Vilnius este prăznuită pe 15 februarie (ziua mutării sale în Lituania, 1495) și pe 14 aprilie (ziua pomeniri Sfinților Mucenici și frați Antonie, Ioan și Eustație din Lituania). C onform tradiției, icoana Maicii Domnului din Vilnius a fost pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Ea a aparținut vreme îndelungată familiei împăraților greci ai Constantinopolului. În anul 1472, nepoata ultimul împărat bizantin Constantin al XI-lea Paleologul, Zoe, a primit Sfântul Botez cu numele Sofia și s-a căsătorit cu Marele Cneaz al Moscovei Ivan al III-lea, numit și „cel Tânăr” (1462-1505). C neaghina Sofia a adus cu ea la Moscova, pe lângă alte odoare și icoana Maicii Domnului. Î n 1495, Marele Cneaz a dăruit această icoană ca binecuvântare fiicei sale Elena, înainte

  Preotul Petru Vamvulescu, care a fost ucenicul părintelui Arsenie Boca timp de două decenii, a murit în cursul nopții de vineri, imediat după oficierea unei slujbe de maslu. Părintele, în vârstă de 79 de ani, a murit în casa unui preot care îi era ucenic. Acesta a suferit un stop cardio-respirator iar medicii nu au reușit să-l salveze. Preotul Petru Vamvulescu a murit la 79 de ani Timp de două decenii, părintele Petru Vamvulescu a fost ucenicul părintelui  Arsenie Boca . Astfel că, de-a lungul anilor, el a transmis credincioșilor de peste tot învățăturile pe care le-a învățat de la Sfântul Ardealului. Părintele Petru Vamvulescu a fost mereu prezent la parastasele organizate începând cu anul 1989 în  Poienița Prislopului , unde sute de credincioși se adunau pentru a primi învățămintele sale duhovnicești.

  Doamne, nu ştiu ce să-Ţi cer. Tu singur, ştii de ce am eu nevoie. Tu mă iubeşti mai mult decât mă iubesc eu însumi. Dă-mi mie, robului Tău, să văd ceea ce nu pot să cer pentru mine însumi. Nu îndrăznesc să cer nici crucea, nici mângâierea. Eu doar stau înaintea Ta. Inima mea îți este deschisă. Tu ştii mai bine ce-mi este de folos. Amin.

 

  Inger, ingerasul meu, Ce mi te-a dat Dumnezeu, Totdeauna fii cu mine Si ma invata sa fac bine. Eu sint mic, tu fa-ma mare; Eu sunt slab, tu fa-ma tare; In tot locul ma insoteste Si de rele ma fereste. Doamne, ingerasii Tai Fie pazitorii mei Si in zi si in noapte Pana in ceasul cel de moarte. Amin.

 

  Au mers unii bătrâni la avva Pimen şi i-au zis: – Ce zici, dacă vedem fraţi moţăind la Liturghie, să-i îmboldim, ca să fie treji la priveghere ? Zis-a lor, avva Pimen: – Eu unul, dacă văd un frate aţipind, îi pun capul pe genunchii mei şi-l odihnesc.

Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai. Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alunga întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca să mă bucur de Fata Ta. Aşa Doamne, primeşte umilita mea rugăciune că o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi

  I Corinteni 15, 47-57 Prochimen, glasul al 6-lea (Psalm 31: 12, 1) V eseliți-vă în Domnul și vă bucurați, drepților, și vă lăudați toți cei drepți la inimă. Stih: Fericiți cărora s-au iertat fărădelegile și cărora s-au acoperit păcatele. 47 Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer. 48 Cum este cel pământesc, așa sunt și cei pământești; și cum este cel ceresc, așa sunt și cei cerești. 49 Și după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm și chipul celui ceresc. 50 Aceasta însă zic, fraților: Carnea și sângele nu pot să moștenească împărăția lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moștenește nestricăciunea. 51 Iată, taină vă spun vouă: Nu toți vom muri, dar toți ne vom schimba, 52 Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbița cea de apoi. Căci trâmbița va suna și morții vor învia nestricăcioși, iar noi ne vom schimba. 53 Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune și acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire. 54

  Facere 12, 1-7 1 După aceea a zis Domnul către Avram: «Ieși din pământul tău, din neamul tău și din casa tatălui tău și vino în pământul pe care ți-l voi arăta Eu. 2 Și Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău și vei fi izvor de binecuvântare. 3 Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; și se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului». 4 Deci a plecat Avram, cum îi zisese Domnul, și s-a dus și Lot cu el. Avram însă era de șaptezeci și cinci de ani, când a ieșit din Haran. 5 Și a luat Avram pe Sarai, femeia sa, pe Lot, fiul fratelui său, și toate averile ce agonisiseră ei și toți oamenii, pe care-i aveau în Haran, și au ieșit, ca să meargă în țara Canaanului și au ajuns în Canaan. 6 Apoi a străbătut Avram țara aceasta de-a lungul până la locul numit Sichem, până la stejarul Mamvri. Pe atunci trăiau în țara aceasta Canaaneii. 7 Acolo S-a arătat Domnul lui Avram și i-a zis: «țara aceast

  Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Artemon, preotul din Laodiceea, glasul al 4-lea: Ș i părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge Sfințite Mucenice Artemon, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. C ântarea 1, glasul al 8-lea. Irmosul: A pa trecând-o ca pe uscat și din răutatea Egiptului scăpând Israeliteanul, striga: Mântuitorului și Dumnezeului nostru să-I cântăm. Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Artemon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. D ătătorul înțelepciunii descoperind vistieriile ei, din destul dă darul cuvintelor, celor ce cu credință laudă pe pătimitorul Său, Sfântul Mucenic Artemon. Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Artemon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. P e tine cel ce te-ai rănit cu săgeata dragostei celei preadulce a lui Hristos, pătimirea trupului, din tin