REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  F ericitul episcop Teotim I era de neam daco-roman, autohton din Dacia-Pontică. El este considerat cel dintâi dascăl și părinte duhovnicesc al sfinților Ioan Cassian și Gherman, cu care era contemporan, format în tinerețe în aceeași mănăstire din "hotarele Cassienilor și ale peșterilor". Această mănăstire, care a dat călugări cărturari și sporiți în fapte bune, era o adevărată vatră monahală de sfințenie, de trăire și de profundă teologie din eparhia Tomisului, confirmată de înaltul nivel spiritual, teologic și literar la care au ajuns cei trei sfinți daco-romani contemporani, Ioan Cassian, Gherman și Teotim I, supranumit de istoricii paleocreștini "Scitul" și "Filosoful". A cest episcop urcă pe scaunul eparhiei Tomisului, pe la anii 385-390, după mutarea din viață a episcopului Gherontie. Ca episcop al Tomisului este amintit pentru prima dată în anul 392, de fericitul Ieronim, în celebra sa lucrare: De viris illustribus, (Despre bărbați iluștri), des

  L avra cea veche se numea locașul Cuviosului Hariton și era aproape de Ierusalim în pustiul Palestinei, deoarece se zidise înaintea altor lavre de Sfîntul Hariton, precum se scrie despre ea pe larg în viața lui. Deci, în acea veche lavră a lui Hariton s-a nevoit pustnicește acest Cuvios Ioan, care, din tinerețe rănindu-se de dumnezeiasca dragoste, s-a lipit de Dumnezeu, după cele scrise: Iar mie îmi este bine a mă lipi de Dumnezeul meu. T recînd cu vederea plăcerile lumii deșarte și mîndria, și înstrăinîndu-se de patrie, a luat crucea vieții monahicești și s-a dus în țară străină, pentru Domnul, Cel ce a fost străin pe pămînt, încît de la nașterea Sa și pînă la moarte nu avea unde să-Și plece capul. Și ajungînd la sfintele locuri ale Ierusalimului, închinîndu-se Cinstitei Cruci și Mormîntului lui Hristos Cel de viață primitor, a mers la lavra cea zisă mai sus, a Sfîntului Hariton și s-a învrednicit într-însa de dregătoria preoțească, pentru viața lui îmbunătățită, căci s-a arătat

  L atura Decapoliei altădată era împărțită în două. Cea aproape de Galileea, în Palestina, care se pomenește de Sfîntul Evanghelist Matei, zicînd: "După Dînsul au mers multe popoare din Galileea și din cele zece cetăți"; iar alta, cea mai de pe urmă, o mică latură în pămîntul Isauriei, care se numea tot Decapolia. Dintr-acea Decapolie a Isauriei a fost Cuviosul Grigorie, învățătorul acestui Cuvios Ioan, a cărui pomenire se face acum. A cest sfînt Ioan, din tinerețe lăsînd lumea și iubind pe Hristos, a mers la cel mai sus pomenit învățător Grigorie Decapolitul și de dînsul a fost tuns în rînduiala monahicească. Apoi petrecea cu el, nevoindu-se în toate și bineplăcînd lui Dumnezeu, a ajuns în atît de mare smerenie și ascultare și în așa sîrguință spre tot lucrul bun, încît singur învățătorul lui, Sfîntul Grigorie, se bucura de el și slăvea pe Dumnezeu. Iar cînd răucredinciosul împărat Leon Armeanul, a înnoit eresul luptării de icoane și a ridicat prigonire asupra Bisericii

  Î nmulțindu-se creștinii în Persia și avînd biserici, episcopi, preoți și diaconii lor, s-au pornit spre mînie și iuțime vrăjitorii cei ce-și trăgeau seminția lor din vrăjitorii cei mai de demult, care erau învățători, povățuitori și apărători ai păgîneștii și mincinoasei credințe persane. S-au pornit împreună cu ei spre zavistie și evreii, care sînt vrăjmașii cei de-a pururea ai creștinilor, căci unindu-se cu vrăjitorii, au îndemnat pe Savorie, împăratul Persiei, să ridice prigonire asupra creștinilor. Dar mai întîi au clevetit pe Sfîntul Simeon, care era episcopul cetăților ce se numeau Salic și Ctesifon, cum că acel episcop al creștinilor ar fi fost vrăjmaș al împărăției persane și prieten al împăratului grecesc, și că îl înștiințează de toate cele ce se lucrează în Persia. D eci, Savorie mai întîi a pus dajdie mare și grea asupra creștinilor și au rînduit bărbați vameși sălbatici peste dăjdiile acelea, obosind cu mari greutăți pe credincioși. După aceea, au început fără sfială

  Glasul 3 S finților Apostoli rugați pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

  S fîntul Apostol Aristarh, pe care îl pomenesc Faptele Apostolilor și epistolele Sfîntului Pavel către Coloseni și către Filimon, a fost episcop în Apamia Siriei. Sfîntul Pud, de asemenea este pomenit de Sfîntul Apostol Pavel în epistola a doua către Timotei, unde zice: "Închină-se ție și Pud". El a fost bărbat drept și credincios între boierii Romei, primind în casa sa pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, precum și adunarea celorlalți credincioși. Acea casă s-a prefăcut după aceasta în biserică și se numea "păstorească", în care se zice că și Sfîntul Petru lucra cele sfinte. P e Sfîntul Trofim la fel îl pomenesc Faptele Apostolilor, cum și Sfîntul Pavel spune în aceeași scrisoare către Timotei, zicînd: "Pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet". Sfîntul Trofim împreună cu Pud și cu Aristarh au urmat în toate prigonirile Sfîntului Pavel; iar la sfîrșit, adică la tăierea lui Pavel de către Nero în Roma, au fost tăiați și acești trei Apostoli ai Domnului, Ar

  S fântul Pahomie s-a născut în anul 1674, în satul Gledin din ținutul Bistriței-Năsăud. Fiind crescut de părinți în frica lui Dumnezeu, a ajuns să fie cu adevărat iubitor de Hristos și, din pricina prigonirii credinței ortodoxe în Ardeal, a părăsit casa părintească și a ajuns în Moldova, la Mănăstirea Neamț , unde a primit îngerescul chip al monahismului, fiind împodobit mai apoi și cu harul preoției. După trecerea la Domnul a starețului Ioan, obștea monahilor l-a pus stareț pe Cuviosul Pahomie, deși acesta nu voia. Având un dor mare de viață pustnicească, Sfântul a lăsat egumenia după doar doi ani și s-a dus să-l cunoască pe marele povățuitor duhovnicesc, Sfântul Dimitrie al Rostovului († 1709). D upă ce a stat în Rusia doi ani, Sfântul Pahomie a revenit la Neamț, dar nu a mai primit să fie stareț, ci s-a retras împreună cu patru ucenici de-ai săi într-un loc pustnicesc în pădurile dimprejur, întemeind un schit. Însă nici acolo nu a putut să se bucure prea mult de liniștea pe car

  Î n timpul împărăției lui Dioclețian a fost mare prigoană împotriva creștinilor; de vreme ce au fost trimiși muncitori prin toate cetățile și țările stăpînirii romanilor, ca să aducă jertfe zeilor și să silească pe creștini la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor pleca, să-i schingiuiască și să-i ucidă. Deci, a mers în părțile Capadochiei un comit cu numele Patrichie, care săvîrșea porunca împăratului. D ar mai înainte de venirea lui, fericitul Sisinie, episcopul Laodichiei, aflînd că se apropia comitul, a luat pe Sfîntul Artemon presbiterul și pe oarecare din creștini și s-a dus noaptea în capiștea Artemidei și au sfărmat pe toți idolii ce au fost acolo și i-au ars cu foc. Apoi întorcîndu-se la biserica creștină, care era la cinci stadii de cetate, își săvîrșeau obișnuitele rugăciuni și-i întărea pe credincioși, zicîndu-le: "Fiii mei, auzim de Antihrist cel ce vine în cetate, vrînd să ucidă pe creștini. Deci, nimic să nu vă despartă pe voi de dragostea lui Hristos, n

  A cest sfânt părinte al nostru a pătimit pentru Hristos la anul 372, în vremea prigoanei lui Atanaric, de la dregătorul Atarid, săvârșindu-se prin înecare în râul Buzău. Despre aceasta a scris Marele Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, cerând moaștele sale de la Biserica din Goția.  .

  S fîntul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie, 1787 în București, aproape de biserica Sfîntul Visarion. Din sfîntul botez a primit numele de Constantin. P ărinții săi se numeau Antonie și Floarea și erau foarte evlavioși. Cel mai mare dintre copiii lor a fost în tinerețe preot de mir; apoi, intrînd în viața monahală, s-a călugărit sub numele de Acachie. De asemenea și mama Sfîntului Calinic, fericita Floarea, după ce și-a crescut copiii, s-a retras în Mănăstirea Pasărea, primind marele și îngerescul chip sub numele de schimonahia Filoteia. T înărul Constantin, cel mai mic dintre copii, a primit din pruncie o educație religioasă aleasă, învățînd carte în București, la școlile care funcționau pe acea vreme pe lîngă biserici. Î n anul 1807 a intrat în nevoința călugărească la Mănăstirea Cernica, sub ascultarea cuviosului stareț, arhimandritul Timotei. La 12 noiembrie 1808 a fost tuns în schima monahală sub numele de Calinic, iar la 3 decembrie 1808 a fost hirotoni