REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  S ă aveți înștiințare, fraților, că întru această zi este postul înainteprăznuirii Nașterii lui Hristos, întru care cu dragoste și cu curăție să vă adunați, întru al șaselea ceas (ora 12 din zi), la rugăciune; mânia călcând, de spurcăciunile trupești curățindu-vă și toate necuvioasele lucruri lepădându-le, ca vrednici să fim, cu buze curate și cu inima fără prihană, să ne împărtășim cu trupul Domnului, întru care pentru noi S-a îmbrăcat Domnul și a sărăcit de bună voie. C ă ne-a văzut pe noi afundați în răutatea păcatului, robit de diavolul, prin lucruri urâte de Dumnezeu, și n-a răbdat să ne mai vadă căzuți în atâtea nenorociri. Și, plecând cerurile S-a pogorât pe pământ și, fără de prihană și fără de amestecare, a luat trup de om, în pântecele Preacuratei Fecioare Maria sălășluindu-Se. Și Cuvântul lui Dumnezeu, Cel fără de început, S-a făcut, cu trupul, om, adică Dumnezeu și Om, îndoit cu firea. Că a vrut să înnoiască neamul omenesc și să-l ducă la locul cel dintâi, dintru care

  M artiriul pentru Hristos îl transformă pe omul păcătos în om sfânt. Exemplul vieții Sfântului Bonifatie ne arată cu putere adevărul acesta. Mai întâi el a fost intendentul unei femei extrem de bogate de la Roma, pe nume Aglaida, cu care trăia în desfrâu. Ei amândoi erau păgâni. D ar Aglaida a vrut ca să dobândească în casa ei moaște de sfinți ca amuletă împotriva relelor și de aceea l-a trimis pe intendentul ei, Bonifatie, în Asia, ca să cumpere de acolo ceea ce dorea. B onifatie a luat cu el mai mulți robi [doisprezece] și o mare cantitate de aur. Mai înainte de a se despărți de Aglaida, Bonifatie a întrebat-o în glumă: „Dar dacă nu voi putea găsi mucenici, ci în loc ți se va întoarce trupul meu omorât pentru Hristos, primi-l-vei oare cu cinste, doamna mea?" D ar Aglaida a râs și i-a zis: „Bețivule și păcătosule!" Și s-au despărțit. A jungând la Tarsus, Bonifatie a văzut torturile și uciderile creștinilor: unii erau cu picioarele tăiate, alții cu mâinile tăiate, alț

  L a început Sfântul Grighentie a fost diacon al bisericii din Mediolan [Milano] și a avut multe vedenii. P rin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, el a fost dus la Alexandria. Acolo, în urma unei vedenii, Patriarhul Proterie l-a sfințit episcop pentru ținutul Omirului din sudul Arabiei [„Arabia fericită"], pe care Sfântul Elesbaan Regele (pomenit la 24 octombrie) tocmai îl eliberase de tirania lui Dunaan, evreul. S fântul Grighentie a fost păstorul cel bun al turmei sale și mare făcător de minuni. El a organizat Biserica din Omir cu ajutorul iubitorului de Hristos Rege Avramie, a zidit multe locașuri sfinte și a botezat mulțime mare de iudei. E l a lucrat mulțime de minuni mari și înfricoșate cu rugăciunea, până la a face să Se descopere Domnul Hristos înaintea iudeilor necredincioși, ceea ce i-a făcut pe aceștia să alerge la primirea Sfântului Botez. E l a păstorit Biserica lui Dumnezeu de la Omir vreme de treizeci de ani, după care s-a săvârșit cu pace către Domnul, la anu

  a. Viața C uviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul a fost unul din cei mai mari sfinți pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, mare dascăl al pustiei și povățuitor al călugărilor. A cest sfânt al neamului nostru s-a născut într-o familie de oameni săraci de pe moșia Mânăstirii Sfântul Nicolae din Rădăuți, la începutul secolului al XV-lea, primind la botez numele de Dumitru. Când avea 16 ani, s-a făcut călugăr în aceeași mânăstire, cu numele de monahul David. După câțiva ani de aspră nevoință se învrednicește de harul preoției și se retrage la Mânăstirea Sfântul Lavrentie din comuna Vicovul de Sus 69 . Apoi, fiind chemat de Duhul Sfânt la viața pustnicească, s-a făcut schimonah cu numele de Daniil, înainte de anul 1450, și s-a nevoit singur în neștiute osteneli duhovnicești, mai întâi în preajma Mânăstirii Neamț, pe valea pârâului Secu, apoi pe valea pârâului Putna, într-o mică chilie săpată în piatră. D upă sfințirea Mânăstirii Putna (1470), Cuviosul Daniil Sihastrul s-a retra

  Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3, 5) I ubiți credincioși, Î ntrucât cu mila lui Dumnezeu suntem în ajunul prea luminatului praznic al Nașterii Domnului, ne-am gândit să vorbim astăzi despre nașterea noastră cea duhovnicească. Fără de aceasta nici un creștin nu poate să se mântuiască, după cuvântul Mântuitorului care zice: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Fiindcă, ce este născut din trup, trup este, și ce este născut din Duh, Duh este (Ioan 3, 6). D ar, frații mei, când și cum primim noi această duhovnicească naștere prin apă și prin Duh? Negreșit, această naștere o primim toți la Sfântul Botez. Dar ce dobândim noi creștinii ortodocși prin această naștere de la Sfântul Botez? Întâi, prin Sfântul Botez suntem iertați de păcatul strămoșesc și ne facem fii ai Bisericii lui Hristos (Efeseni 5, 26). Prin Sfântul Bote

  E i cu toții au fost din tribul împărătesc al lui Iuda. Năvălind Nabucodonosor și cotropind și prădând Ierusalimul, l-a luat rob și pe Daniel, care era copil, și pe Regele Iezechia, tatăl celor trei tineri, cu toată casa lui și pe mulți alții. R elatarea amănunțită a vieții, chinurilor și prorociilor lui se găsește în Cartea lui Daniel din Vechiul Testament, închinat cu totul lui Dumnezeu, Sfântul Proroc Daniel a primit încă din copilărie de la El darul minunat al deosebirii duhurilor. F aima lui în Israil a început pe când a fost în vârsta de doisprezece ani și a dat pe față nelegiuirile și crimele a doi bătrâni desfrânați, care erau judecători în poporul lui Israel ce se afla în robie. El atunci a salvat-o pe nevinovata Suzana pe care ei voiau să o dea morții [Vezi Istoria Suzanei din Vechiul Testament]. F aima lui printre păgânii egipteni însă a început atunci când Sfântul Proroc Daniel a tâlcuit visul Regelui Nabucodonosor. Pentru aceasta Faraon l-a făcut principe la curtea

  E a s-a născut din stirpe imperială, din părinții Constantin și Ana, care au fost rudenii mai multor împărați. Părinții ei au fost sterpi vreme îndelungată, dar s-au rugat cu dinadinsul Maicii Domnului să le dezlege sterpiciunea și să le dăruiască lor prunc. Iar Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maici a lui Hristos Dumnezeu, le-a dăruit lor pe prunca Teofana. C rescută în cel mai curat duh creștinesc din cea mai fragedă pruncie, copila Teofana a depășit de foarte devreme cu mult pe toți ceilalți de vârsta ei în toate virtuțile creștinești. Ajungând la vârsta cuvenită, ea a fost aflată vrednică spre a fi dată de soție lui Leon, fiul împăratului Vasile, macedoneanul. E a a împărtășit cu credincioșie cumplitele încercări care s-au abătut asupra soțului ei. Plecând urechea la calomnii criminale, cum că fiul lui, Leon, purta mereu un jungher în tureatca cizmei lui spre a își ucide tatăl la vreme îndemânoasă, credulul împărat Vasile și-a aruncat fiul în temniță și de asemenea pe

  E l s-a născut la Babilon, în vremea robiei babiloniene a poporului lui Israel. El a fost din tribul lui Levi și a prorocit cam cu patru sute șaptezeci de ani mai înainte de Hristos. T ânăr fiind, el a mers și a cercetat Ierusalimul. El i-a îndemnat cu râvnă pe Zorobabel și pe Iosua preotul să înnoiască Templul Domnului de la Ierusalim, prorocind că noul Templu va avea o slavă mai mare decât a avut slăvitul Templu zidit de Solomon: „Și slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi", zice Domnul Savaot (Agheu 2:9), aceasta pentru că însuși Domnul și Mântuitorul Hristos avea să intre în acest înnoit Templu. S fântul Proroc Agheu a trăit destul încât să vadă săvârșirea unei părți din Templul ridicat de Zorobabel. E l s-a săvârșit la adânci bătrânețe și s-a adăugat lângă strămoșii lui.

  D in rădăcina cea bună iese rodul cel bun. Acest mare Sfânt Elefterie a fost fiul unor foarte nobili părinți, din stirpea imperială a Romei. Acolo tatăl lui a fost proconsul imperial. Maica lui, Antia, învățase credința creștină de la Sfântul Apostol Pavel, primind de la el și Sfântul Botez. Rămânând văduvă de foarte tânără, ea a încredințat creșterea și educația singurului ei fiu lui Anichit, episcopul Romei. Văzând marile daruri ale lui Dumnezeu care luminează sufletul copilului Elefterie, episcopul l-a hirotonit diacon la vârsta de cincisprezece ani, preot la vârsta de optsprezece ani și episcop la vârsta de douăzeci de ani. M area înțelepciune a Sfântului Elefterie, cea de Dumnezeu dăruită, a împlinit cu prisosință lipsa vârstei lui. Astfel, vasul ales al lui Dumnezeu, Sfântul Elefterie, a fost trimis Episcop în Iliria, cu scaunul în cetatea Valona (Avlona), din Albania de azi. B unul păstor și-a păstorit cu vrednicie turma încredințată lui, astfel încât ea creștea pe zi ce t

  E i au fost cetățeni de frunte ai Cezareei Bitiniei. S fântul Tirs era botezat, iar Sfântul Calinic era de abia catehumen. Sfântul Calinic însă a fost mai înainte popă idolesc. Î ncepând Cumbrichie, urmașul împăratului Dioclețian, să îi prigonească și să îi ucidă și mai sângeros pe creștini, a venit și a stat înaintea lui viteazul creștin Tirs care, învinovățindu-l aspru, i-a strigat: „Pentru ce lupți contra propriului tău suflet, o, Cumbrichie?" D ar judele urechi nu a avut să audă, de aceea l-a dat pe mucenic bătăilor torturilor și la urmă uciderii prin tăierea capului. S fântul Levchie, care fusese torturat bestial, a mers la aceeași moarte ca și când ar fi mers la a lui nuntă. V ăzând moartea viteazului Levchie, fericitul Tirs, înflăcărat și el de aceeași râvnă a dragostei dumnezeiești, a stat ca un viteaz înaintea lui Cumbrichie, dând pe față înaintea tuturor toate crimele lui și plângându-l pentru lipsa credinței lui întru Unul Adevăratul Dumnezeu. A fost și el pent

  a. Viața P reaînvățatul și vrednicul de pomenire mitropolit Dosoftei (Barilă) este numărat printre cei mai aleși ierarhi pe care i-a avut vreodată Biserica Ortodoxă Română. A cest blând și cuvios mitropolit s-a născut în părțile Sucevei din părinți foarte credincioși. De mic a fost dat la învățătura cărții la cei mai buni dascăli ce se aflau atunci în Moldova. Apoi s-a dus la Școala Frăției Ortodoxe din Liov, unde a învățat limbile greacă, latină, slavonă și polonă, precum și teologia ortodoxă. Î n anul 1649 a primit tunderea monahală în Mânăstirea Probota. În anul 1658 a fost ales episcop de Huși, fiind în vârstă de 34 de ani. Între anii 1660–1671 a fost episcop de Roman, iar între anii 1671–1686 a fost mitropolit al Moldovei. În anul 1686 s-a refugiat în Polonia, la Zolkiev. După 7 ani de pribegie a murit acolo, în anul 1693. În anul 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat cu zi de prăznuire 13 decembrie. b. Fapte și cuvinte de învățătură 1. Blândul și smeritul

  A cest mare și slăvit sfânt al lui Dumnezeu s-a născut și a trăit toată sfânta lui viață în Insula Cipru, întru care a slujit minunat Biserica lui Hristos. E l s-a născut din părinți simpli, lucrători ai pământului, îndeletncire pe care a continuat-o și el întru smerenie și simplitate întreaga viață, chiar arhiereu fiind. E l a fost mai întâi bărbat căsătorit care a avut copii dar, după moartea soției lui, el s-a închinat pe sine cu totul slujirii lui Dumnezeu. D in pricina marii lui evlavii și a sfințeniei vieții lui, obștea credincioșilor l-a chemat cu o inimă și cu o gură la scaunul de arhiereu. Dar nici ca episcop Sfântul Spiridon nu și-a schimbat modul lui simplu de viață. El a continuat să crească oi și să cultive pământul cu mâinile lui. Din roadele muncii lui el păstra pentru sine doar foarte puțin, dând cea mai mare parte spre hrana săracilor și nevoiașilor. E l s-a arătat mare făcător de minuni prin puterea lui Dumnezeu: el a adus ploaie în vreme de secetă, a oprit cu

  E l a locuit la Constantinopol în vremea împăratului Constantin, porfirogenetul. Soldat fiind, a luptat în rândurile armatelor grecești într-un cumplit război contra bulgarilor, în care a fost martorul morții a mii de oameni, dar război din care el a scăpat ca prin minune viu și nevătămat. V ăzând în izbăvirea lui de moarte degetul lui Dumnezeu, Sfântul Luca a lepădat îndată după aceea toată deșertăciunea acestei lumi, s-a făcut monah și a urcat pe un stâlp de lângă Calcedon. Acolo el a trăit întru aspre nevoințe vreme de patruzeci și cinci de ani, curățindu-și inima de toate gândurile și patimile sufletești și trupești. P lăcându-i desăvârșit lui Dumnezeu, el s-a săvârșit către Dânsul cam între anii 970 și 980, mutându-se la locașurile vieții celei mai bune.

  E l s-a născut în satul Betara [Vitaria] de lângă cetatea Samosatelor, în Mesopotamia, din părinți creștini, pe numele lor Ilie și Marta. M aica lui l-a câștigat de la Dumnezeu numai cu rugăciune și cu lacrimi, căci era stearpă. Fiind singurul prunc dăruit ei de Domnul, ea l-a închinat cu totul Lui încă din frageda lui pruncie. S fântul Daniel s-a îmbrăcat întru îngerescul chip la vârsta de doisprezece ani, l-a cercetat pe Sfântul Simeon, stâlpnicul și a primit binecuvântarea lui. D orind cu sete liniștea singurătății, Sfântul Daniel a părăsit mânăstirea și s-a sălășluit într-o capiște idolească părăsită de la țărmul Mării Negre. Acolo el a îndurat sălbaticele atacuri ale dracilor, dar le-a biruit pe toate cu răbdarea, rugăciunea și semnul Sfintei Cruci. D upă acestea el a urcat pe un stâlp pe care a rămas până la moarte lui, indurând arșița și frigul, și atacurile oamenilor și demonilor. În jurul stâlpului lui s-a strâns număr mare de ucenici, pe care Sfântul i-a povățuit la vi

  S finții Mina și Ermoghen s-au născut amândoi la Atena. Ei au locuit amândoi la Bizanț, fiind ținuți la mare cinste de împărat și de popor. S fântul Mina a fost vestit pentru marea sa învățătură și darul elocinței și deși în afară se comporta ca și când ar fi fost și el din păgânătate, înlăuntrul inimii lui era creștin convins. S fântul Evgraf a fost mai înainte eparhul Bizanțului, fiind păgân și cu purtarea și cu credința inimii, dar era din fire bun și drept și lucrător de multe și mari fapte bune. I zbucnind conflicte grave între păgâni și creștini la Alexandria, împăratul l-a trimis acolo pe marele lui demnitar, Mina, să restabilească ordinea și să îi anihileze pe creștini cu desăvârșire. S fântul Mina a mers și a restabilit cu adevărat ordinea, dar pe creștini i-a lăsat în pace, declarându-se însuși pe față creștin, aducând multă păgânătate la Hristos și lucrând multe și mari minuni. Auzind aceasta, împăratul l-a trimis la Alexandria pe celălalt mare demnitar al lui, Ermog

  S finții drepți părinți Ioachim și Ana au fost lipsiți de copii vreme de cincizeci de ani ai căsniciei lor; iar la bătrânețele lor s-a pogorât la fiecare din ei în parte Arhanghelul Domnului, Gavriil și le-a vestit că a auzit Dumnezeu rugăciunile lor, și că vor naște o fiică pe care o vor numi Măria. A poi a zămislit Sfânta Ana împreună cu soțul ei, în felul firesc al oamenilor și după nouă luni a născut prunc de parte femeiască, pe fiica cea binecuvântată de Dumnezeu și de toate neamurile de oameni de pe pământ, pe Preasfânta Fecioară Maria, de Dumnezeu Născătoarea. (Despre a cărei sfântă viață a se vedea mai multe la ziua de 9 septembrie.)

  S fântul Patapie s-a născut în Thebaida Egiptului din părinți creștini dreptmăritori și evlavioși, care l-au crescut cu credință și întru frica de Domnul și pe fiul lor, Patapie. S fântul Patapie a văzut din fragedă vârstă deșertăciunea lumii și s-a scârbit de ea, și pentru aceasta a lepădat-o cu totul și s-a retras în pustia Egiptului. Acolo el s-a închinat viețuirii celei călugărești, petrecând întru toate nevoințele trupului și duhului spre curățirea de patimi a omului lăuntric. D ar făcându-se vestite virtuțile lui în rândurile poporului, au început să vină mulțime de oameni la pustia Sfântului Patapie spre a căpăta de la dânsul ajutor și alinare vieții lor chinuite. T emându-se însă de lauda oamenilor care întunecă și mințile cele mai subțiri și îl desparte pe om de Dumnezeu, Sfântul Patapie a părăsit în taină pustia lui și a scăpat la Constantinopol, căci acest sfânt minunat al lui Dumnezeu a gândit că se va putea ascunde mai bine de oameni în mijlocul marii metropole decâ

  mielușea iubită a lui Hristos era de neam româno-bulgar, născându-se pe la începutul secolului XIII (c. 1206), în orașul Târnovo, vechea capitală a Bulgariei. Tatăl său era lucrător de pământ, iar mama sa, de origine valahă, era casnică. D upă ce dădu fiicei sale o aleasă creștere duhovnicească și o legă cu inima de dragostea lui Hristos, mama se mută la viața veșnică, lăsând copila orfană în grija tatălui ei. Apoi el, recăsătorindu-se, a lăsat pe fericita Filoteia în grija mamei vitrege. Dar, ca de obicei, copila era adeseori asuprită, pedepsită și chiar pârâtă la tatăl ei, pe motiv că n-o ascultă, ci merge prea des la biserică și că risipește averea casei, dând-o milostenie la copiii orfani și săraci. Pentru aceasta era certată de tatăl ei. Î nsă fecioara Filoteia nu se tulbura, nici nu punea la inimă aceste ispite ce i le făcea satana prin invidia mamei vitrege, pentru a o îndepărta de la faptele cele bune, pe care le învățase de la buna ei mamă. Ci, dimpotrivă, pe măsură ce cre