REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  Î n sâmbăta dinaintea Duminicii Floriilor prăznuim învierea Sfântului și Dreptului Lazăr, prietenul lui Hristos. Biserica a rânduit ca să se sărbătorească în această zi învierea lui fiindcă „sfinții și de Dumnezeu purtători Părinții noștri, sau, mai bine spus, Sfinții Apostoli, voind să pună, pentru curățire după postul cel de patruzeci de zile, Sfintele Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, au pus această minune mai presus de fire. Căci dacă el a înviat la cuvântul lui Hristos și a trăit din nou, tot așa și noi, deși am murit, la trâmbița cea din urmă vom învia și vom trăi veșnic”, se menționează în Sinaxarul Triodului din această zi. P ărintele Alexander Schmemann ne atrage atenția că toată săptămâna a șasea a Postului Mare ne invită să devenim martorii celor întâmplate cu Lazăr și să ne identificăm cu el. Astfel, luni ni se spune: „Astăzi, umblând Hristos pe lângă Iordan, I S-a arătat boala lui Lazăr...”, marți: „Ieri și astăzi a fost boala lui Lazăr...”, miercuri: „Astăz

  L a începutul secolului al IV-lea, păstorea la Sirmium (azi Mitrovita), reședința provinciei romane Pannonia Inferior, un episcop cu numele de Irineu. Î n urmă mai multor edicte potrivnice noii credințe, a început în provinciile dunărene ale Illyricului, unde creștinii erau numeroși, cea mai grea persecuție cunoscută până atunci în Imperiul Roman. Astfel, a fost arestat de către prigonitori și Episcopul Irineu. D in actul său martiric, alcătuit după procesul-verbal de judecată, aflăm că Sfântul Irineu era episcopul Bisericii din Sirmium. Probus - guvernatorul provinciei - i-a poruncit Sfântului Irineu să se supună poruncilor împărătești și să jertfească zeilor, renunțând la credința sa în Domnul Iisus Hristos. Dar alesul Domnului a amintit cu hotărâre adevărata credință: "Cel ce jertfește la alți dumnezei, afară de Domnul, să se piardă!" (Ies. 22, 20). Demnitarul împărătesc i-a repetat și acestui episcop ceea ce spusese unor martiri judecați mai înainte: ori își păstrea

  C ând Preasfânta Fecioară a încheiat cel de al paisprezecelea an al vieții ei pe pământ și a intrat în al cincisprezecelea, după ce a petrecut deci unsprezece ani deplini în Templul de la Ierusalim slujind Domnului, preoții i-au spus că după Lege ea nu mai poate rămâne în Templu, ci trebuie să se logodească cu bărbat și să între în viața căsătorită. M are le-a fost mirarea preoților să o audă pe Fecioară zicându-le că inima ei și viața ei și-a dăruit cu desăvârșire lui Dumnezeu și că dorește să rămână fecioară până la moarte, nevoind să se mărite cu nimeni! A tunci, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, marele preot Zaharia, tatăl Înaintemergătorului, plin fiind de Duhul Sfânt și în acord cu ceilalți preoți, a adunat laolaltă doisprezece bărbați necăsătoriți din tribul lui David, spre a alege dintre ei pe unul care să voiască să o ia pe Maria de soție, ținând-o la casa lui și purtând grijă de ea, fără ca să-i strice fecioria. Așa a fost ea logodită cu bătrânul Iosif din Nazaret,

  S fântul Nicon s-a născut la Napoli dintr-un tată păgân și o mamă creștină. El a fost ofițer roman la Napoli, fără a fi primit Sfântul Botez, deși mama lui îl învățase în taină credința creștină, fără știrea tatălui. C ând odată Nicon a fost trimis într-o campanie dificilă cu trupele lui, mama lui l-a sfătuit să-și facă semnul Sfintei Cruci dacă va vedea că este la strâmtoare și să cheme numele lui Hristos când viața îi va fi în pericol. Cu adevărat, ajungând pe frontul de bătălie, trupele lui au fost complet încercuite. Către sfârșitul bătăliei, văzându-se pierdut, Nicon și-a făcut în inimă semnul Sfintei Cruci și a strigat tare numele lui Hristos. Pe dată a simțit în el o putere neobișnuită cu care i-a pus pe fugă pe dușmanii care îl înconjuraseră, pe unii ucigându-i, pe alții înspăimântându-i de moarte. I ntrând apoi în cortul său, Nicon striga neîncetat, în uimire fiind: “Mare este Dumnezeul creștinilor. “ T rimițând mamei lui fericita veste a biruinței în împrejurări fără s