REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

Un om credincios fiind asuprit de necredincioşi, merse într-o zi la duhovnicul său şi i se plânse, zicându-i: - "Ce au cu mine, părinte, de nu mă lasa în pace?" Părintele, un om bătrân şi plin de înţelepciune, îl luă şi îl duse în grădină. Acolo se aflau şi pomi roditori şi alţii neroditori. - "Iată fiul meu, ai aici pilda vieţii. Crezi tu oare că aruncă cineva cu pietre în pomii aceştia cari au numai frunze? Nu, fiule - oamenii aruncă cu pietre numai în pomii cu roade. Fii vesel că te asupresc oamenii - căci asemeni pomului cu roade eşti.” De-atunci, omul acela nu s-a mai văitat de asupririle semenilor.

Avva Petru, ucenicul avvei Lot, a zis: "Odată, pe când avva Agathon se afla în chilie, a venit la dânsul un frate şi l-a întrebat: «Vreau să locuiesc împreună cu fraţii. Spune-mi, dar, ce trebuie să fac ca să locuiesc împreună cu ei?». Bătrânul îi zice: «Fii străin faţă de ei în toate zilele vieţii tale, că în prima zi în care i-ai cunoscut, şi nu le vorbi cu îndrăzneală». Avva Macarie întreabă: «Ce înseamnă îndrăzneală?». Bătrânul răspunde: «Îndrăzneala este ca o arşiţă mare. Când se iveşte, toţi fug din faţa ei; şi strica rodul pomilor». Zice avva Macarie: «Atât de rea este îndrăzneală?». Avva Agathon: «Nu există patimă mai rea decât îndrăzneală. Din ea se nasc toate celelalte patimi. Se cuvine, aşadar, că lucrătorul (călugărul) să nu aibă îndrăzneală, nici măcar atunci când stă singur în chilie. Într-adevăr, ştiu un frate care a locuit multă vreme într-o chilie unde avea un pătuţ. Şi el zicea: M-am mutat din chilia mea fără să ştiu că aveam un pătuţ; am aflat de la altcineva. I

Un boier şi-a invitat într-o zi toţi slujitorii la palatul său. Cu ocazia petrecerii pe care avea să o facă în cinstea aniversării sale, boierul le-a cerut slujitorilor să umple fântâna care secase din curtea palatului său. Unii au cărat apă cu ulcelele, alţii cu butoaiele, fiecare după modul în care îşi iubea stăpânul. La finalul petrecerii, boierul le-a cerut slujitorilor să treacă pe la vistiernicul sau cu vasul în care a adus apa la palat, pentru a fi umplut cu aur. Mulţi şi-au reproşat că nu au dus apă cu un vas mai mare.

  Se povesteşte că un tânăr a venit într-o mănăstire, dorind să ceară stareţului să fie primit în acea obşte, dar îi spune că nu are nici credinţa, nici lumină, nici curaj... Normal ar fi fost poate că stareţul să-i zică: "Îmi pare rău. Noi avem nevoie aici de oameni serioşi, înzestraţi. Mergi în pace!“, dar Duhul i-a dat alt răspuns: "Ce-are a face! Nu ai credinţă, nu ai lumina; dându-le altora, le vei avea şi tu. Căutându-le pentru altul, le vei dobândi şi pentru tine".

Preotul din Pelusios a auzit, odată, despre câţiva fraţi, că merg des în oraş, se îmbăiază şi nu au grijă de sufletul lor. La prima Liturghie le-a luat schima. După aceea însă, l-a durut inima şi i-a părut rău. S-a dus la avva Pimen, ameţit de gânduri, luând cu sine şi veşmintele fraţilor, şi i-a povestit bătrânului totul. Bătrânul îi zice: „Nu ţi-a rămas nimic din omul cel vechi? Dezbracă-l!“. Preotul a zis: „Am o parte din omul cel vechi“. Bătrânul i-a zis: „Aşadar, şi tu eşti ca fraţii. Chiar dacă ai numai puţin din omul vechi, eşti la fel de supus păcatului“. Atunci preotul s-a dus, i-a chemat pe fraţi şi, după ce şi-a cerut iertare în faţa celor unsprezece din sfat, i-a îmbrăcat din nou în schima călugăreasca şi le-a dat drumul.  

Doamne Iisuse HristoA mers avva Ioan, bărbat egumen al unei chinovii mari, la avva Paisie care trăia de patruzeci de ani într-o pustie foarte adâncă şi ca cel ce avea către dânsul multă dragoste şi îndrăzneala cea din dragoste a zis către el: fug nu de fraţi, ci de reaua meşteşugire a dracilor. Şi de nici un om fiind degrab supărat, ce ai isprăvit? Iar el a zis: de când m-am călugărit, niciodată, nu m-a văzut soarele mâncând. A zis şi avva Ioan: nici pe mine mâniindu-mă.ase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii

 O femeie oarecare a mers să se spovedească şi a început să o clevetească pe nora ei. Părintele a oprit-o şi, cu un ton aspru, i-a zis: - Las-o pe nora ta ! Spune-mi păcatele tale ! Aceea, ca şi cum nu auzise, a continuat clevetirea fără să se oprească. În cele din urmă a terminat. Atunci părintele se scoală şi-i spune: - Să îi spui nurorii tale să vină să-i citesc rugăciunea de dezlegare ! Aceea însă îl întrebă cu nedumerire: - Dar mie ? - Ţie ţi-o voi citi când îţi vei mărturisi propriile tale păcate. --------------------- Întâmplare din viaţa Părintelui Epifanie Teodoropulos.

 Avva Pimen a zis: - Dacă monahul învinge două lucruri, se eliberează de lume. Fratele a întrebat: - Care sunt acelea? El a zis: - Odihnă trupească şi slava deşartă.

Un sihastru oarecare trăia în adâncul pustiului de treizeci de ani. Mâncarea lui era o buruiană ce creştea în acea pustie. Mai târziu, a început a gândi şi a grăi în sine, zicând: în zadar mă necăjesc de atâţia ani aici, în această pustie, şi nu mănânc decât această buruiană şi nicio descoperire sau vedenie în vis sau aievea nu văd şi nicio minune n-am făcut, precum făceau alţi părinţi înainte de mine. Ci mai bine să las această pustie fără de nici un folos şi să ies în lume, că şi acolo cel ce vrea să se mântuiască se mântuieşte. Aceasta gândind el şi voind să plece din pustie în lume, i s-a arătat îngerul Domnului şi stându-i înainte, i-a zis: „Ce vrei să faci, bătrânule? Pentru ce primeşti în inima ta acele gânduri şi sfaturi vrăjmaşe? Adică, pentru că nu faci minuni, să ieşi în lume? Dar ce minune mai mare decât aceasta doreşti, că de atâţia ani trăieşti aici, în această pustie, şi Dumnezeu te hrăneşte, te întăreşte, te păzeşte şi nimic nu-ţi lipseşte, ca şi unuia din lavră? Deci,

Avva Pistos a povestit: "Avva Or şi avva Athre nu erau din aceeaşi regiune, dar s-au împăcat de minune până la ieşirea din trup. Avva Athre era foarte ascultător, iar avva Or, din cale afară de smerit. Am petrecut câteva zile cu ei, ca să-i iscodesc, şi am văzut o minune pe care a făcut-o avva Athre. Cineva le-a adus puţin peste şi avva Athre a vrut să i-l pregătească bătrânului. A luat cuţitul ca să-l cureţe, dar tocmai atunci l-a strigat avva Or. El a lăsat cuţitul în peste şi n-a mai curăţit, iar eu am rămas uimit de marea lui ascultare, fiindcă n-a spus: «Măi aşteaptă un pic, până curat peştele». L-am întrebat: «Cum ai dobândit o asemenea ascultare?». El mi-a zis: «Nu eu sunt ascultător, ci bătrânul». Apoi m-a luat şi mi-a zis: «Vino să-i vezi ascultarea». A fript peştele, arzându-l anume, şi i l-a dus bătrânului. Acesta a mâncat fără să zică nimic. Şi când l-a întrebat: «E bun peştele, avva?», el a răspuns: «Foarte bun». Apoi i-a adus şi puţin gătit cum trebuie, zicându-i: «P

 Stăpânul unei case, după ce îşi puse toate în ordine, pleca într-o lungă călătorie. După multă vreme, terminând călătoria, el se întoarse acasă. Ajungând în faţa casei, în miez de noapte, el bătu în poarta cea zăvorâta. Sluga ce avea grijă de paza gospodăriei, întrebând cine este, şi auzind că străinul din noapte se dă drept stăpânul casei, căzu pe gânduri. Nerecunoscand vocea stăpânului, şi din teamă de a nu fi înşelată de vreun tâlhar, în timpul nopţii, sluga îi spuse că nu va deschide uşa până dimineaţă, când se vor trezi şi ceilalţi slujitori. Stăpânul îşi petrecu astfel noaptea afară, în faţa casei sale. De dimineaţă, deschizându-se uşa, sluga cu pricina se sperie până în adâncul inimii, dându-şi seama că străinul din noaptea trecută era cu adevărat stăpânul său. Speriată că va fi pedepsită, sluga începu să-şi ceară iertare, cu lacrimi. Stăpânul însă îi spuse: - Nu te pedepsesc, sluga bună, ci încă şi mai mult o să te înalt, căci bine ai ştiut să ai grijă de cele ale mele, temând

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a-i cere sfat: -Parinte, sunt un om destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa? -Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine! L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus: -Vezi acest vlăstar? -Da, părinte! -Smulge-l! Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt. -Acum scoate-l pe acesta. S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urma să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a spus: -Smulge-l acum pe acela. -Dar e destul de mare, nu pot singur. - Du-te şi mai cheamă pe cineva. Întorcându-se cu încă 2 prieteni, au tras ce au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată. -Acum scoate-ţi bradul cel falnic de acolo, le spuse călugărul. -Parinte, dar acela e un copac mare şi bătrân, cu rădăcini adânc înfipte în

 Un bătrân ostenitor, mergând prin pustie, a intrat într-o peşteră, să se adăpostească de ploaie, şi a găsit acolo o comoară. Văzând mulţimea de aur, bătrânul a ieşit peste măsură de speriat din peşteră, strigând: - Am văzut moartea ! Alergând speriat, la mică distanţă de locul acela, el s-a întâlnit cu trei tâlharii care, privind în jur şi nevăzând nimic, l-au întrebat: - Moşule, unde este moartea ?! Bătrânul i-a dus pe cei trei tâlhari în peşteră şi le-a arătat mulţimea de bogăţii, descoperite din întâmplare. La vederea aurului, cei trei tâlhari şi-au simţit inima tresăltând de bucurie şi, cu vicleşug, i-au spus bătrânului: - Ai dreptate, moşule, pleacă, fugi repede de aici. După plecarea bătrânului, hoţii au rămas lângă aur, întrebându-se cum să-l care din vârful muntelui până jos. În cele din urmă, ei au hotărât că unul să meargă să aducă mâncare şi coşuri de cărat, iar ceilalţi doi să rămână de pază, în peşteră. Tâlharul care a coborât în localitate, după mâncare şi cele de trebui

  "Odată, când am fost la Muntele Athos, acum mulţi ani, am rămas entuziasmat de căldura cu care am fost primiţi de călugări. Ce primitori erau! Ce înţelegători! Şi i-am spus unui călugăr: Oriunde aş intra aici, în mănăstiri şi schituri, pe oricine aş vedea, parcă l-am cunoscut din copilărie. Ce mi-a răspuns călugărul? Zice: Noi, ortodocşii, ne iubim înainte să ne cunoaştem". (Părintele Rafail Noica)

 Un băiat de liceu, rău crescut, întorcându-se acasă, după lecţia de cateheza, imediat a început, cu multă obrăznicie să-l ironizeze pe profesorul lui: - Ca să înţelegi, spunea, cât de imbecil este, ne-a spus ca măgarul lui Valaam* a vorbit ca un om. Bunica l-a certat pe nepot pentru necuviinţa lui faţă de Vechiul Testament. Atunci, nepotul se întoarse spre bunica să şi o întrebă cu aroganţă şi dispreţ: - Nu cumva şi tu, bunico, crezi în aceste prostii, ca măgarul a putut vorbi ca un om ? Şi bunica i-a răspuns: - Dacă tu, fiule, care eşti om, poţi să vorbeşti ca un măgar, de ce să nu cred că şi măgarul a putut vorbi ca un om ?!   (Întâmplarea cu "măgăriţa lui Valaam" este relatată în Vechiul Testament, în Cartea Numerii 22, 1-41)

 Într-o zi, un tată stătea împreună cu băiatul său de vorbă în curtea casei. La un moment dat, se auzi zgomotul unei căruţe. Tatăl îi spuse fiului că va trece o căruţă goală. Fiul, mirat de răspuns l-a întrebat pe tatăl său: - De unde ştii că este goală, de vreme ce nu o vezi? Tatăl i-a răspuns: - E uşor să ştii când trece o căruţă goală. Cu cât este mai goală, cu atât face mai mult zgomot. De multe ori, la fel se întâmplă şi cu oamenii. Se lauda cu faptele altora. Fac doar zgomot, căci sunt lipsiţi de fapte.

L-a întrebat un frate pe un bătrân: – Ce lucrare e bună, ca s-o fac şi să trăiesc din ea? – Ştie Dumnezeu ce e bine… Eu am auzit că l-a întrebat un frate pe avva Nistheróos cel mare, prietenul avvei Antonie, şi i-a spus: – Ce lucrare e bună, s-o fac? – Nu toate lucrările sunt deopotrivă; Scriptura spune că Avraam era primitor şi Dumnezeu era cu el, Ilie iubea liniştea şi Dumnezeu era cu el, iar David era smerit şi Dumnezeu era cu el. Ce vezi că vrea sufletul tău, după Dumnezeu, fă, şi păzeşte-ţi inima.

   Avva Casian a povestit: "Am plecat, împreună cu Sfântul Gherman, la un bătrân, în Egipt, care ne-a primit cum se cuvine. L-am întrebat: «De ce atunci când primiţi oaspeţi nu mai păziţi regulă postului, pe care o avem noi în Palestina?». El a răspuns: «Postul este mereu cu mine, dar pe voi nu vă pot ţine mereu aici. Desigur, postul e un lucru util şi necesar, dar depinde de voinţa noastră, în timp ce legea lui Dumnezeu cere în mod obligatoriu îndeplinirea dragostei faţă de aproapele. Prin voi îl primim pe Hristos, de aceea, trebuie să vă slujesc cu toată râvna. După ce vă conduc, pot să-mi reiau şi postul: fiii Mirelui nu pot ţine post cât timp Mirele este cu ei. Când Mirele va fi luat din mijlocul lor, atunci vor fi siliţi să postească»".

  Un frate a venit de la schit la avva Ammun şi i-a zis: mă trimite părintele meu la slujbă şi mă tem de ispita trupească. I-a zis lui bătrânul: ori în ce ceas îţi va veni ispită, zi aşa: Dumnezeul puterilor, pentru rugăciunile părintelui meu, scapă-mă! Deci în una din zile o fată a încuiat uşa după dansul. Iar el, strigând cu glas mare, a zis: Dumnezeul puterilor, pentru rugăciunile părintelui meu, scapă-mă! Şi îndată s-a aflat pe calea către schit.

  C Un preot, văzând că în timpul predicii credincioşii ieşeau din biserică, i-a întrebat de ce nu rămân să asculte predică. Aceştia i-au răspuns că uită de îndată tot ce aud, că nu au parte de o minte strălucită. Preotul a luat un coş murdar şi i-a rugat ca în timpul predicii să meargă să pună apa în el. După un timp, le-a cerut coşul. “Vedeţi, le-a spus preotul, coşul a lăsat să treacă apa prin el şi s-a curăţit. Tot aşa e şi cu sufletul. Chiar dacă nu poţi ţine minte predică, cuvântul lui Dumnezeu te curăţeşte”.