Postări

I Corinteni 4, 9-16

Imagine
9 Căci mi se pare că pe noi, apostolii, Dumnezeu ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe niște osândiți la moarte; fiindcă priveliște f lumii ne-am făcut, și îngerilor, și oamenilor. 10 Noi suntem nebuni pentru Hristos, dar voi, înțelepți întru Hristos; noi suntem slabi, dar voi, tari; voi sunteți ținuți în slavă, dar noi în necinste! 11 Noi până'n ceasul de acum flămânzim și însetăm, suntem goi și suntem pălmuiți și pribegim 12 și ne ostenim lucrând cu mâinile noastre. Ocărâți fiind, binecuvântăm; prigoniți fiind, răbdăm; 13 defăimați fiind, mângâiem. Ca gunoiul lumii am ajuns, lepădătura tuturor pân'acum. 14 Nu ca să vă rușinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc ca pe niște copii ai mei iubiți. 15 Că de-ați avea zeci de mii de învățători g în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți; că pe voi eu v'am născut întru Hristos Iisus prin Evanghelie. 16 Așadar, vă rog eu pe voi: călcați pe urmele mele h !

Condacul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României

Imagine
  Glasul 2 Pe cea întru rugăciuni... P e grăitorul de Dumnezeu cel cu numele de bărbăție numit și cel mai întâi chemat dintre ucenicii Mântuitorului, pe fratele lui Petru să-l lăudăm. Că precum de demult acestuia și nouă acum a strigat: veniți, aflat-am pe Cel Dorit.

Rugăciune către Sfântul Apostol Andrei

Imagine
  D oamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta față de la noi cei păcătoși, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotință, în chip nenumărat le săvârșim. Noi suntem păcătoși și pătimași, netrebnici și plini de răutate, iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câștiga prin sârguința cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruiește-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întărește cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui și să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României

Imagine
  Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, glasul al 4-lea: C a cel decât Apostolii mai întâi chemat și verhovnicului frate adevărat, Stăpânului tuturor Andrei, roagă-te pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă. Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, glasul 1: F iu al Galileei și frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tău din Patra chemi popoarele la Dumnezeu și atunci ne-ai umplut de bucurie când în România iarăși ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit. Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Dreapta Ta cea purtătoare... Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. S ufletul meu cel tulburat de gânduri și de cuvinte, curățește-l cu Dumnezeiescul har, care s-a sălășluit întru tine, propovăduitorul lui Hristos, Apostole Andrei. Ca ție curat să izvorăsc cântare vrednică. Stih: Sfinte Apostole Andr

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României

Imagine
  Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, glasul al 4-lea: C a cel decât Apostolii mai întâi chemat și verhovnicului frate adevărat, Stăpânului tuturor Andrei, roagă-te pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă. Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, glasul 1: F iu al Galileei și frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tău din Patra chemi popoarele la Dumnezeu și atunci ne-ai umplut de bucurie când în România iarăși ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit. Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Dreapta Ta cea purtătoare... Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. S ufletul meu cel tulburat de gânduri și de cuvinte, curățește-l cu Dumnezeiescul har, care s-a sălășluit întru tine, propovăduitorul lui Hristos, Apostole Andrei. Ca ție curat să izvorăsc cântare vrednică. Stih: Sfinte Apostole Andr

Acatistul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat

Imagine
  Preotul dă obișnuita binecuvântare: B inecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Strana: Amin. Iar dacă nu este preot, se zice: Î n Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin! Apoi Rugăciunile începătoare: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Î mpărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. S finte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni) Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. P reasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău. D oamne, miluiește. (de 3 ori) Slavă

Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României

Imagine
  Glasul 1 F iu al Galileei și frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tau din Patra chemi popoarele la Dumnezeu și atunci ne-ai umplut de bucurie când în România iarăși ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit. Glasul 4 C a cel decât Apostolii mai întâi chemat și verhovnicului frate adevărat, Stăpânului tuturor Andrei, roagă-te pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă.

Viața Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat

Imagine
  D atori suntem noi creștinii a aduce slavă, cinste și închinăciune către toți sfinții, de vreme ce ei, bine viețuind și toate poruncile lui Dumnezeu păzindu-le, s-au făcut prieteni de aproape ai Lui. Căci, învrednicindu-se de împărăția cerurilor și fiind aproape de Dânsul, acum se roagă de-a pururea pentru mântuirea și ocrotirea noastră. D ar mai ales Sfinților Apostoli, toată omenirea cea de sub soare le este datoare, în toată vremea și în toate zilele, ca și în tot ceasul, a le mulțumi, a-i slăvi, a-i lăuda și a săvârși pomenirea lor cu bucurie, cu osârdie și cu evlavie; iar zilele lor de pomenire se cuvine a le prăznui cu tot poporul, cu psalmi, cu cântări de laude și de mulțumire și a le cinsti duhovnicește. Pentru că ei, de toată lumea lepădându-se și de Hristos Dumnezeul nostru lipindu-se, slujindu-I Lui cu toată osârdia și cu tot sufletul, s-au făcut următori ai sfintei și dumnezeieștii vieți, cum și petrecerii lui Hristos pe pământ și, fiind văzători ai minunilor celor de