REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  F rați creștini, S copul pildei din Evanghelia care s-a citit astăzi, este arătarea osândirii bogaților iubitori de plăceri și nemilostivi și răsplătirii cu slavă a celor care, fiind în sărăcie și suferințe, n-au uitat pe Dumnezeu. Cel care va asculta această cerească învățătură, cu credință și cu evlavie, dacă va fi bogat, se va face cumpătat și milostiv; iar dacă va fi sărac și suferind, se va întări în sufletul său și în nădejdea ajutorului și răsplătirii lui Dumnezeu. Pentru aceasta, să ascultăm cu evlavie pilda Sfintei Evanghelii. „Domnul a zis: era odată un om bogat, care se îmbrăca în porfiră și în in de mare preț și petrecea în fiecare zi, înconjurat de slavă“. (Luca 16, 19) B ogatul acesta, care înfățișează pe orice bogat iubitor de plăceri și nemilostiv, se îmbrăca cu haine roșii de porfiră și cu vison din pânză de in de mare preț și se veselea în chip strălucit, nu numai uneori, ci în toate zilele. El trăia, adică, în mare lux, cu multe cheltuieli, în multă îndestular

  F rați creștini, M ulți oameni, fie din neștiință, fie din vicleșug, socotesc minuni unele întâmplări care n-au în ele nimic minunat, ci sunt doar lucruri ale firii, chiar dacă ele se întâmplă destul de rar. Minunea cea adevărată nu este un lucru al firii, ci al puterii lui Dumnezeu. Când vom vedea că mișcarea cea obișnuită a firii stă pe loc, sau întârzie, sau se grăbește; când vom vedea că legile firii sunt schimbate și însușirile ei sunt înlocuite, numai atunci va trebui să înțelegem că avem în fața noastră o minune adevărată, pentru că faptul acela nu este un lucru al firii care are hotare neschimbate și neprefăcute, ci al firii, care are hotare neschimbate și neprefăcute, ci al atotputerniciei lui Dumnezeu, Care face tot ce voiește. Pentru aceasta se și deosebește o minune de alta. Una este mică, alta mare, alta și mai mare, și alta, în fine, prea mare și preaslăvită. Cu cât se schimbă mai mult ț lucrarea firii și cu cât de această schimbare sunt atinse mai multe legi ale fir

  F rați creștini, D upă patimile și învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, puterea diavolilor asupra oamenilor a încetat cu desăvârșire. Dar nu tot astfel era și mai înainte. Sfânta Scriptură ne înfățișează multe cazuri de îndrăciți, adică de oameni chinuiți de diavoli; iar Sfânta Evanghelie pe care ați auzit-o astăzi, ne arată pătimirea unui îndrăcit, pe care Mântuitorul Hristos, cu dragostea Sa cea nesfârșită față de oameni, și cu milostivirea Sa fără de margini, l-a scăpat de suferință și l-a vindecat. Unii zice că îndrăcitul de atunci, vindecat de Hristos, era epileptic. După ei, ar însemna că cei epileptici umblă goi, fug din casele lor și locuiesc în morminte, sau că, sfărâmând obezile și lanțurile de fier cu care sunt legați, aleargă prin pustie. Deci, după susținerile lor, ar mai însemna că epilepsia a ieșit din cel epileptic și a intrat în porci, iar porcii epileptici, fugind, s-au pornit cu toată turma în prăpastie, și intrând în lac, s-au înecat. Care o

  F rați creștini, I storicii povestesc despre Sfântul și de Dumnezeu grăitorul Evanghelist Luca, cum că a fost medic și că a fost zugrav. Noi însă vedem că a fost în același timp și un foarte bun și înțelept scriitor, căci a scris cu atâta bună rânduială istorisirile sale și a arătat atât de lămurit toate întâmplările, în Evanghelia Sa, încât ni se pare nu că citim o carte, ci că vedem o icoană în care sunt zugrăvite toate lucrurile pe care ni le istorisește. Acest lucru se întâmplă și cu istorioara pe care ați auzit-o astăzi, în legătură cu văduva din Nain. Suferința cea mare a văduvei, milostivirea cea nemăsurată a Domnului nostru Iisus Hristos, cum și minunea cea preaslăvită a Dumnezeirii Lui, sunt zugrăvite de sfântul evanghelist în culori atât de vii, încât numai auzind-o, ochii noștri se umplu de lacrimi și sufletul de umilință. De aceea nădăjduim că și tâlcuirea ei, pe care o vom face acum, va fi pentru toți cei ce o vor asculta roditoare de alese fapte bune și de suflet mân

  F rați creștini, Î n Evanghelia care s-a citit astăzi, Domnul nostru Iisus Hristos ne dă cele mai înalte învățături despre dragostea pe care trebuie să o aibă oamenii față de semenii lor, despre dragostea față de vrăjmași și despre binele pe care suntem datori să-l facem semenilor noștri, fără să nădăjduim vreo răsplătire. Când a grăit Domnul aceste învățături atât de înalte pentru noi, pământenii, s-a folosit și de unele exemple, care au fost alese în așa fel, încât ele sunt nu numai ușor de înțeles,ci și întru totul primite de dreapta noastră judecată. După cum un dascăl înțelept își învață ucenicii, începând de la lucrurile cele mai ușoare și cunoscute de ei, și-i conduce apoi, prin acestea, la învățăturile cele mai grele și mai necunoscute, tot așa și Învățătorul și Mântuitorul lumii a dat întâi ca exemplu legea cea firească, trăită și cunoscută de orice om, prin care a pregătit mintea și Judecata oamenilor, care-L ascultau; apoi, i-a învățat învățăturile cele mai înalte și ce

  F rați creștini, M ulți dintre voi, văzând peștii din apă fugind de cea mai mică lovitură dată apei, cred că peștii au un bun auz. Însă ei, fiind lipsiți de organele auzului, nu au simțul auzului, ci sunt cu desăvârșire surzi. De ce, dar, se mișcă ei și fug când apa este atinsă de ceva? Orice lovire nu este nimic altceva, decât numai mișcarea pe care o face obiectul care lovește, căci el mișcându-se și învârtindu-se, mișcă împreună cu sine și învârtește apa pe care o atinge. Peștii sunt lipsiți într-adevăr de auz, însă au simțul pipăitului foarte dezvoltat. De aceea, simțind mișcarea apei din lovire, îndată se mută în alt loc. Surzi erau și peștii lacului Genizaretului, ca toți ceilalți pești însă când a venit Iisus acolo și a zis ucenicilor Săi: „Aruncați mrejele voastre spre vânare“ (Luca 5, 4), atunci, deși erau surzi, au auzit glasul Domnului și s-au supus poruncii Lui atotstăpânitoare. De aceea nu au fugit, ci au venit; nu s-au răspândit, ei s-au adunat și au intrat în mreajă

  F rați creștini, P entru iubirea lui Avraam față de Dumnezeu și pentru viața lui curată, Dumnezeu a ales neamul lui dintre toate celelalte neamuri ale pământului, ca să ridice printr-însul, din căderea în păcat a primilor oameni, pe tot neamul omenesc, și să cheme pe om la fericirea pe care a avut-o în rai, după cum ne spune Apostolul Pavel, zicând: „Urmașilor lui Avraam li s-a dat înfierea și slava și poruncile, darea Legii și slujba și făgăduințele“ (Romani 9, 4). C ând Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu a binevoit să se pogoare pe pământ, ca să mântuiască neamul omenesc, a luat trup omenesc din urmașii neamului lui Avraam. Dar, după patimile și învierea Sa, afară de sfinții apostoli și de ceilalți care au crezut într-Însul, din neamul evreiesc, Iisus și-a întors fața Sa de la acest neam. În locul neamului evreiesc, El aduce în harul Său dumnezeiesc și în dragostea Sa, învrednicindu-l de Împărăția cea fără de sfârșit, neamul închinătorilor la idoli, după cum a proorocit sfântul proo

  F rați creștini, Î nvățăturile cuprinse în Evanghelia de astăzi i-au înfricoșat atât de mult pe sfinții apostoli, încât au întrebat pe Iisus, zicând: „Dar cine poate să se mântuiască?“ (Matei 19, 25) Din răspunsul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, lucrul acesta se pare că este foarte greu și aproape cu neputință puterilor firești ale omului bogat. El este totuși cu putință prin lucrarea harului celui atotputernic al lui Dumnezeu. Ca să înțelegem răspunsul dat de Domnul la întrebarea sfinților apostoli, să ascultăm tâlcuirea celor povestite de Sfânta Evanghelie, care ne spune: „În vremea aceea un tânăr s-a apropiat de Iisus și căzând în genunchi înaintea Lui, L-a întrebat: Învățătorule bun, ce bine să fac, ca să moștenesc viața veșnică?” (Matei 19, 16) T ânărul acesta bogat a venit la Iisus Hristos, nu ispitindu-L, ca legiuitorul, ci „s-a apropiat, plecând genunchii săi înaintea lui Iisus Hristos". De aceea Sfântul Evanghelist Marcu spune că „Iisus privind la el, îi fu dra

  F rați creștini, C redincioșii, care citesc sau ascultă dumnezeieștile Scripturi, știu că diavolul, încă de la început, a invidiat pe om, văzând așezarea fericită și slăvită în care îl pusese Dumnezeu, în rai. Dar nici după aceea el n-a încetat vicleniile lui, ci, cu toată puterea, a continuat să înșele pe om și să-l vatăme, așa cum s-a arătat și în Evanghelia care s-a citit astăzi. Sfânta Evanghelie pe care ați auzit-o astăzi ne arată însă și cele trei arme puternice: credința, postul și rugăciunea, prin care se poate goni și nimici toată puterea diavolului, fiindcă până astăzi nu încetează a arunca asupra noastră săgețile lui, deși puterea lui a slăbit, după venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru aceasta mult folos sufletesc va aduce ascultarea tâlcuirii cuvintelor Evangheliei, care ne spune că: „În vremea aceea, s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicând: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și rău pătimește; că de multe ori cade în foc ș